12:54, 11 Feb. 2023
La finele celui de-al doilea război mondial, principalul inamic al URSS de pe teritoriul Uniunii şi al statelor-satelit ocupate de Armata Roşie era întruchipat, înainte de răcirea relaţiilor dintre Tito şi Stalin, de un singur om, un ucrainean: Stepan Bandera, un fel de Zelenski al acelor timpuri pentru Kremlin. Cu singura diferenţă notabilă că Bandera era un naţionalist într-adevăr pro-fascist, ceea ce Zelenski e departe de a fi, căci etnicitatea sa evreiască nu poate fi ştearsă, cu toate eforturile propagandistice ale Kremlinului. Pe cînd Bandera, ca naţionalist radical ucrainen era pe de o parte antisemit, pe de alta, nutrea o ură înverşunată şi împotriva vecinilor polonezi. Renaşterea cultului său în zilele noastre în Ucraina aflată în război cu Federaţia Rusă are o conotaţie aparte: armata de partizani a lui Bandera a luptat împotriva Armatei Roşii pînă la începutul anilor ’50 aducîndu-i ocupantului sovietic pierderi estimate la două divizii – peste 10.000 de oameni, dintre soldaţii ”roşii” cei mai experimentaţi, din trupele NKVD. Ceea ce doresc ucrainenii să renască e spiritul patriotic ucrainean din timpul acelei lupte disperate – dar nu pot să o facă, fără a-i supăra pe polonezi şi a da apă la moară propagandei ruse, care-i socoteşte pe oficialii ucraineni de azi drept urmaşi direcţi ai ”fascistului Bandera”. Renaşterea cultului lui Bandera în Ucraina arată cum nu se poate mai bine că apelul la istorie în politică e întodeauna o armă cu două tăişuri.