fortele navale romane

Bricul „Mircea” revine în România după cinci luni și 14.000 de mile marine. Unde a ajuns velierul românesc

Nava-școală „Mircea” se întoarce în România după unul dintre cele mai lungi marșuri de instruire ale studenților militari. Velierul va intra miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după peste 150 de zile pe mare și escale pe două maluri ale Atlanticului.

MApN participă la exercițiul SAREX 2026, pentru testarea răspunsului în situații de urgență pe mare

Ministerul Apărării Naționale participă, marți, la exercițiul interinstituțional de căutare și salvare pe mare „SAREX 2026”, organizat și coordonat de Autoritatea Navală Română, prin Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) Constanța.

Dronă cu încărcătură explozivă, găsită plutind la cinci mile marine de Sulina. Intervenție a Forțelor Navale

Un fragment de dronă aeriană care avea încă încărcătură explozivă a fost descoperit vineri în Marea Neagră, la aproximativ cinci mile marine est de intrarea pe brațul Sulina. Militarii români l-au neutralizat pe mare, aceasta fiind a doua intervenție de acest fel în mai puțin de 24 de ore.

Fregata „Regele Ferdinand”, în fruntea unei grupări navale NATO. Misiune de 40 de zile în Mediterană

Fregata „Regele Ferdinand” a plecat joi, 3 septembrie, din portul militar Constanța pentru o misiune de 40 de zile în Marea Mediterană. Participarea la Operația NATO SEA GUARDIAN aduce și o premieră pentru Forțele Navale Române.

Ponta, atac dur la Miruță: „Omul e foarte prost. Pe vremuri, te împușcau pentru asta”

Fostul premier Victor Ponta a lansat un atac extrem de dur la adresa ministrului Apărării, Radu Miruță, în emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”, pe fondul scandalului privind achizițiile navale făcute de România.

Fragment de dronă recuperat din din apropiere de plaja Zoom Beach din Constanța

Un obiect plutitor, posibil un fragment de dronă, a fost observat duminică după-amiază în Marea Neagră, la aproximativ o milă marină de plaja Zoom Beach din Constanța.

Ziua Marinei Române, sărbătorită la Constanța cu un amplu exercițiu naval: peste 3.500 de militari participă

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, sâmbătă, 15 august, în șase orașe din țară, însă centrul manifestărilor va fi la Constanța, unde peste 3.500 de militari români și străini vor participa la ceremonia militară și la un amplu exercițiu naval. Vor fi și premiere la ediția din acest an.

A început scufundarea barjelor în Dunăre, pentru creșterea debitului spre Centrala Nucleară de la Cernavodă | Radu Miruță a fost în zona Brațului Bala

A început vineri după-amiază inundarea controlată a primei dintre cele patru barje care vor fi scufundate în Dunăre pentru a crește cantitatea de apă care ajunge la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Ministrul interimar al Apărării: „România are cu cine. Datoria noastră este să arătăm că are și cu ce”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, afirmă că adevărata forță a Armatei României este reprezentată de militarii care își desfășoară activitatea cu profesionalism și dedicare.

Peste 2.500 de militari din 13 state participă la cel mai amplu exercițiu naval din regiunea Mării Negre, Sea Shield 2026

România găzduiește, în perioada 23 martie - 3 aprilie, exercițiul multinațional SEA SHIELD 2026, care reunește peste 2.500 de militari, zeci de nave și echipamente de luptă, într-un antrenament complex desfășurat pe mare, pe fluviu și pe uscat.

Forțele Navale Române continuă căutările în cazul remorcherului „Astana” scufundat la Midia

Forțele Navale Române anunță că acțiunile de sprijin pentru căutarea persoanelor dispărute după scufundarea remorcherului „Astana” în zona portului Midia, incident petrecut miercuri, 18 martie, continuă sâmbătă.

Forțele Navale Române intervin pentru căutarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia

Forțele Navale Române intervin miercuri în sprijinul acțiunilor de căutare și salvare a persoanelor dispărute în urma incidentului naval produs în zona portului Midia, în care a fost implicat remorcherul „Astana”, transmite Ministerul Apărării Naționale (MApN).

SEA SHIELD 2026: 2.500 de militari din România și din alte 12 state, la exercițiul din regiunea Mării Negre

Peste 2.500 de militari din România și din alte 12 state partenere cu 48 de nave și ambarcațiuni, 64 de vehicule de luptă, 10 aeronave și 10 sisteme autonome fără pilot vor participa la exercițiul SEA SHIELD 2026.

Doliu în Forțele Navale Române / Fostul șef al Statului Major al Forțelor Navale a trecut la cele veșnice

Un fost șef al Statului Major al Forțelor Armate a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut chiar de instituția al cărei viceamiral a fost.

Parlamentul a aprobat în unanimitate achiziția unei corvete pentru Forțele Navale Române

Comisiile reunite de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților au acordat luni aviz favorabil pentru cumpărarea unei corvete ușoare din clasa Hisar de la Turcia.

De ce a ales România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia deși sunt produse nave militare la Galați? Bolojan: Practic, am validat ceea ce deja era pregătit

Achiziția unei nave din Turcia pentru dotarea Forțelor Navale Române era deja pe ordinea de zi a CSAT, spune Ilie Bolojan: „Practic, am validat ceea ce deja era, să spunem, pregătit”.

Sea Shield 25: Militari din România și 11 țări partenere participă la cel mai mare exercițiu organizat de Forţele Navale Române în acest an

Militari din România și alte 11 țări partanere participă în următoarele zile la cel mai mare exercițiu organizat de Forțele Navale Române, SEA SHIELD .

Portul Militar Constanța va fi dezvoltat printr-un proiect propus de Forțele Navale Române

Un nou cheu militar va fi construit și amenajat în zona digului de sud al portului Constanța, în cadrul unui proiect al Forțelor Navale Române, planurile fiind prezentate, marți, miniștrilor Apărării, Angel Tîlvăr și Transporturilor, Sorin Grindeanu.

EXCLUSIV/Azi, InSecuritate. Invitat contraamiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale Române, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 22.55, pe Aleph News

Bogdan Nicolae şi invitatul său, contraamiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale Române, discută despre noile provocări ale marinei militare române în contextul războiului din Ucraina, principalele misiuni şi aria de responsabilitate, pregătirea pentru viitor atât din punct de vedere educaţional, cât şi al dotărilor tehnice.

Gândul | Informaţii esenţiale despre noile corvete care vor intra în flota Forţelor Navale Române

Ministrul Apărării Naţionale a anunţat că cele patru corvete multifuncţionale care vor intra în dotarea Forţelor Navale Române vor fi furnizate de către asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. Potrivit ministrului Gabriel Leş, prima navă va intra în serviciu peste trei ani, iar toate cele patru corvete ar trebui să fie livrate în şapte ani.