guvern

Voiculescu: Videanu să-şi vadă de bordurile din Bucureşti

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat că democraţii nu trebuie să se mai "preocupe" de bugetul Guvernului, pentru că nu mai sunt la putere, referindu-se la anunţul PD privind posibilitatea iniţierii unei moţiuni de cenzură după prezentarea proiectului bugetului pentru anul 2008.

PLD vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru bugetul pe 2008

Liderul PLD, Gheorghe Flutur, a solicitat, luni, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care Guvernul să prezinte bugetul pentru anul 2008, ceea ce, în opinia sa, ar elimina scandalurile de pe scena politică şi speculaţiile ce rezultă din frământările interne ale Executivului.

Videanu: Guvernul emite ordonanţe în domenii în care nu a fost abilitat (AUDIO)

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, luni, că Guvernul emite ordonanţe în domenii în care nu a fost abilitat, stabilind salariile inspectorilor guvernamentali, măsură din domeniul relaţiilor de muncă.

PD ameninţă cu moţiunea de cenzură (AUDIO)

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, luni, că democraţii ar putea iniţia din nou o moţiune de cenzură, dacă vor constata că în proiectul de buget pe anul 2008 apar "devieri" de la construcţia programului de guvernare.

Preşedintele turc l-a însărcinat pe premierul în exerciţiu cu formarea noului Guvern

Preşedintele turc, Ahmet Necdet Sezer, l-a însărcinat, luni, pe premierul Recep Tayyip Erdogan cu formarea unui nou guvern, după victoria formaţiunii acestuia la alegerile legislative.

PD: Guvernul a dat OUG care prevede atribuiri de construcţii „dedicate”

Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu susţine că Guvernul a emis o ordonanţă în care lucrările de construcţie a unor tronsoane de autostradă sunt acordate prin criterii care exclud nu doar fiecare firmă din România, ci inclusiv o asociere a tuturor firmelor româneşti.

Tăriceanu şi Bartholomeu I au evocat personalitatea Patriarhului Teoctist

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a asigurat pe Patriarhul ecumenic Bartholomeu I al Constantinopolului, într-o întâlnire la Guvern, de disponibilitatea autorităţilor române de a susţine în continuare libertăţile religioase şi dialogul ecumenic, pentru consolidarea relaţiilor între biserici.

Loteria vrea să vândă lozurile cu valori în lei vechi

Loteria Română va cere acordul Guvernului, prin intermediul Ministerului Finanţelor, să scoată la vânzare în acest an lozurile cu valori exprimate în lei vechi şi blocate pe stoc din 2006, care depăşesc 19 milioane de bucăţi, urmând să le comercializeze la valori convertite în monedă denominată.

Liderii PD şi PLD Braşov, nemulţumiţi de schimbarea prefectului

PLD Braşov îşi manifestă "îngrijorarea faţă de încălcarea crasă a legislaţiei privind înalţii funcţionari publici de către Guvernul Tăriceanu", iar liderii braşoveni ai PD se declară nemulţumiţi de schimbarea din funcţia de prefect al judeţului a lui Aurelian Leonard Danu, fost membru al PD.

Majorarea pensiilor reduce numărul pensionarilor care primesc ajutoare de încălzire

Fostul secretar de stat în MAI, Mircea Toader (PD), a declarat, joi, că, în urma aplicării legii de majorăre a pensiilor, aproximativ 1,4 milioane de pensionari nu vor primi ajutoare de încălzire, iar alte 2,3 milioane de pensionari vor primi ca ajutor sume mai mici decât cele stabilite iniţial.

Schimbarea prefecţilor explicată prin asigurarea unui „spor de competenţă”

Schimbarea din funcţie a unor prefecţi, decisă în şedinţa de miercuri a Executivului, este explicată de Guvern prin îmbunătăţirea calitativă a actului administrativ şi asigurarea "unui spor de competenţă", precum şi printr-o mai bună motivare a unor înalţi funcţionari publici.

Guvernul a aprobat planul de dezvoltare a aeroportului Otopeni şi noi exproprieri

Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici actualizaţi pentru dezvoltarea aeroportului Bucureşti-Otopeni, o hotărâre privind stabilirea şi aplicarea unor contravenţii în transporturile navale, precum şi iniţierea unor proceduri de expropriere pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti.

Guvernul a înlocuit prefecţii din şase judeţe, dintre care cinci foşti membri PD

Guvernul a înlocuit în funcţie prefecţii din judeţele Dolj, Ialomiţa, Teleorman, Argeş, Hunedoara şi Braşov, dintre care cinci au fost membri ai PD, fiind acuzaţi de reprezentanţii altor partide că au susţinut formaţiunea democrată la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Doliu naţional în ziua funeraliilor Patriarhului Teoctist

Guvernul a aprobat propunerea Ministerului Culturii ca vineri, 3 august, când vor avea loc funeraliile Patriarhului Teoctist, să fie declarată zi de doliu naţional, urmând ca drapelul României să fie arborat în bernă de toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale.

Tăriceanu exprimă regrete pentru decesul Patriarhului Teoctist şi anunţă zi de doliu naţional

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a exprimat, în numele Guvernului, profundul regret pentru imensa pierdere a Bisericii Ortodoxe Române şi a milioanelor de credincioşi creştini-ortodocşi, urmare a decesului Patriarhului Teoctist, şi a anunţat zi de doliu naţional pentru ziua funeralilor.

Reducerea TVA la pâine trebuie să menţină preţul actual

Reducerea taxei pe valoare adăugată la pâine va face obiectul unei discuţii între Guvern şi asociaţiile producătorilor, iar o astfel de măsură va trebui să aibă ca rezultat final menţinerea preţului actual al pâinii, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Talibanii fixează un nou ultimatum pentru eliberarea ostaticilor sud-coreeni

Insurgenţii talibani au exclus, duminică, derularea unor noi negocieri cu Guvernul afgan pentru eliberarea celor 22 de ostatici sud-coreeni şi au exercitat presiuni pentru punerea în libertate a militanţilor islamişti drept soluţie a acestei crize.

Premierul nipon va rămâne în funcţie în pofida înfrângerii în alegeri

Premierul japonez Shinzo Abe nu se va retrage din funcţie în pofida înfrângerii zdrobitoare suferite, duminică, în alegerile pentru camera superioară a Parlamentului nipon, a relatat postul public de televiziune NHK.

PIN propune şapte amendamente la Tratatul European

Partidul Iniţiativa Naţională a transmis, duminică, Guvernului şi Preşedinţiei, şapte amendamente la Tratatul European, solicitând dezbaterea de urgenţă a acestora şi impunerea lor la discuţiile conferinţei interguvernamentale de la Bruxelles, care şi-a început lucrările în 23 iulie.

Băsescu: Creşterea pensiilor, o decizie politică pe care o aplaud şi o susţin (AUDIO)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul Federaţiei Asociaţiilor Pensionarilor din România, că mărirea pensiilor a fost o decizie politică pe care o aplaudă şi o susţine, dar că sursele de finanţare a acestei creşteri trebuie făcute publice cât mai repede de către Guvern.

Marian Sârbu: PSD a impus Guvernului legea de creştere a pensiilor (AUDIO)

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, vineri, la Congresul Federaţiei Asociaţiilor Pensionarilor la care a participat şi preşedintele Băsescu, că partidul său a impus Guvernului majorarea pensiilor, dar că e important ca toată clasă politică să găsească soluţii pentru finanţarea măsurii.

Senator PNL: Alocarea de bani primăriilor, blocată o lună pentru că Guvernul nu a putut da ordonanţe

Senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan a apreciat, vineri, că PSD ar trebui să se îndrepte cu moţiunea referitoare la nealocarea de fonduri către primării împotriva atitudinii preşedintelui Traian Băsescu care a promulgat după 20 de zile Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe.

PRM atacă în justiţie HG de reorganizare a ANPC, care ar fi primul pas pentru autonomia secuimii

PRM va ataca în justiţie o Hotarâre de Guvern prin care se înfiinţează "cea de-a 12-a euroregiune de dezvoltare", formată din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.

PSD va depune o moţiune de cenzură

Parlamentarii social-democraţi vor introduce o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Tăriceanu întrucât acesta a dat dovadă de “discriminare” în alocarea banilor din fondul de rezervă pentru primării, a anunţat, vineri, preşedintele PSD Dolj, Ion Călin.

Opt milioane de euro pentru amenajarea de parcuri în oraşele României

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) pune la dispoziţia autorităţilor locale, începând de vineri, un buget total de opt milioane de euro, fonduri de cofinanţare din partea Executivului pentru autorităţile locale ce vin cu fonduri proprii şi proiecte de amenajări de parcuri în România.

Sulfina Barbu: Premierul trebuia să elaboreze strategia anti-secetă în ianuarie

Fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu a declarat, joi, că premierul trebuia să elaboreze strategia anti-secetă în luna ianuarie, când Guvernul ar fi trebuit să transmită Comisiei Europene Planul de Dezvoltare Rurală, în urma căruia micile ferme afectate de secetă ar fi primit câte 1.500 de euro.

Fiecare turist pe litoral va avea minim opt metri de plajă

Administratorii plajelor vor trebui să asigure fiecărui turist cel puţin opt metri de plajă, să le permită accesul la serviciile publice de salvare acvatică şi de prim-ajutor şi să pună la dispoziţia persoanelor cu handicap rampe de acces pe plajă.

Guvernul lucrează la strategia de reducere a efectelor secetei

Guvernul a aprobat, miercuri, un plan de măsuri pentru elaborarea strategiei naţionale de reducere a efectelor secetei pe termen scurt şi mediu, urmând ca strategia propriu-zisă să fie prezentată Guvernului în termen de 90 zile.

Deficitul bugetar prognozat pentru 2008 este 2,7% din PIB

Prima schiţă a bugetul general consolidat pentru anul 2008 prevede un deficit de 2,7% din PIB, ponderea veniturilor în PIB fiind estimată la 39%, iar nivelul cheltuielilor la 41,7% din PIB, a declarat, miercuri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Remeş: Despăgubirile în cazul secetei să fie plătite şi pentru zootehnie

Ministrul Agriculturii i-a propus premierului Tăriceanu ca sumele plătite ca despăgubiri în cazul secetei să fie alocate şi pentru sectorul zootehnic, după ce atât agricultorii, dar şi crescătorii de animale s-au declarat nemulţumiţi de măsurile Guvernului şi au ameninţat cu proteste.

PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură dacă Guvernul nu alocă fonduri primarilor PSD

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, că, dacă Guvernul nu va suplimenta, la următoarele rectificări bugetare, sumele alocate primarilor social-democraţi, va propune conducerii centrale a partidului iniţierea unei moţiuni de cenzură.

Tăriceanu i-a cerut lui Remeş urgenteze plata despăgubirilor către agricultori

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remeş, să finalizeze cât mai rapid strategia de combatere a efectelor secetei şi să înceapă urgent plata despăgubirilor către agricultori pentru culturile afectate.

Prima schiţă a bugetului pentru 2008, prezentată Guvernului miercuri

Ministerul Economiei şi Finanţelor va prezenta, miercuri, în şedinţa Guvernului, o primă schiţă a proiectului de buget pentru 2008, cu un deficit de 2,5% din PIB, sub ţinta actuală pentru acest an, de 2,8% din PIB, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

România se topeşte: COD ROŞU în cinci judeţe şi în Capitală (VIDEO)

Meteorologii au emis pentru marţi o avertizare cu cod roşu pentru zonele din sudul judeţelor Teleorman, Olt şi Dolj, precum şi întreaga suparafaţă a judeţelor Giurgiu, Ilfov şi municipiului Bucureşti.

Guvernul: Propunerile ministerelor către CSAT, avizate de premier, fără să însemne o aprobare

Orice propunere a ministerelor pentru CSAT trebuie avizată, conform legii, de primul-ministru, fără ca avizul să însemne şi aprobarea documentului, precizează Guvernul, arătând totodată că achiziţionarea aeronavelor pentru Romavia se poate realiza doar dacă disponbilităţile bugetare permit.

15 morţi din cauza caniculei din ultimele zile

Temperaturile ridicate din ultimele zile au determinat decesul unui număr total de 15 persoane, dintre care şase cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă, 21 iulie.

UPDATE: Codul portocaliu a fost prelungit până marţi, pentru 20 de judeţe şi Bucureşti (VIDEO)

Avertizarea cu cod portocaliu pentru temperaturi caniculare a fost prelungită până marţi, 24 iulie, dar numai pentru 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti, a anunţat, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Guvernul alocă 15 mil. lei pentru Parcul Tetarom III

Guvernul va aloca 15 milioane de lei pentru lucrări de infrastructură şi utilităţi la Parcul Industrial Tetarom III din judeţul Cluj, unde compania Nokia va începe producţia de telefoane mobile.

Băsescu a cerut Guvernului ca în 2008 bugetul Apărării să fie 2,38% din PIB

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului, în şedinţa CSAT de joi, ca în proiectul de buget pentru 2008 să se aibă în vedere alocarea a 2,38% din PIB pentru Apărare, în vederea creşterii capacităţii de luptă şi pentru ca armata să îşi poată îndeplini corespunzător misiunea de apărare naţională.

Agricultorii ameninţă cu proteste, dacă Guvernul nu ia măsuri pentru combaterea efectelor secetei

Agricultorii vor începe proteste la Bucureşti, dacă Guvernul nu va lua măsuri care să îi sprijine în combaterea efectelor secetei prelungite, potrivit Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).