justitie

Eurodeputatul Victor Negrescu sesizează Curtea de Justiţie dacă România nu intră în Schengen în 2022

Eurodeputatul Victor Negrescu a declarat, miercuri, în Parlamentul European, că este pregătit să apere la Curtea de Justiţie a UE dreptul românilor de a face parte din spaţiul Schengen, dacă nu va fi adoptată o decizie privind aderarea în acest an.

Mădălina Afrăsinie, judecător Tribunalul Bucureşti: „Cheile Puterii de acum vor fi aceste legi ale Justiţiei, aşa că mare atenţie în mâna cui puneţi aceste chei!”

„Nu ne purtăm ca o putere separată a statului. Nu am înţeles de ce a fost eliminată interdicţia serviciilor de a racola magistraţi. Dacă a fost eliminată prevederea, înseamnă că avem ceva de ascuns. Nu înţeleg de ce nu s-a simţit nevoia de consolidare a declaraţiei că nu suntem colaboratori sau informatori ai serviciilor. Probabil […]

Georgiana Iorgulescu, Centrul pentru Resurse Juridice: „Simt nevoia să le spun politicienilor că într-o ţară democratică legile sunt scrise întotdeauna de civili”

„Magistraţii au un statut foarte puternic. Privilegiile magistraţilor ar trebui să fie proporţionale cu obligaţiile lor. Eu m-am plictisit: discutăm de 18 ani despre legi. Sistemul judiciar nu stă doar în trei legi, ci în cu totul alte lucruri. O grămadă din prevederile din 2018 au fost păstrate. Acum sunt modificări de amploare care n-au […]

OFF/ON THE RECORD, 25 septembrie 2022, ora 21.55. Invitat: Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrului pentru Resurse Juridice

Parlamentul României finalizează dezbaterile pe cele trei Legi ale Justiţiei, aceleaşi pe care le schimbă constant de 18 ani, dar magistraţii continuă să conteste noile prevederi legale care duc la o acumulare de putere în sistemul judiciar. Care sunt problemele din Legile Justiţiei nerezolvate de clasa politică, cine va deţine puterea reală în Justiţie, cum […]

Tratată doi ani cu ceai de plante şi meditaţie. O femeie a murit după ce i s-a extirpat o aluniţă

Roberta Repetto, în vârstă de 40 de ani, fusese operată fără anestezie de către medic pe masa din bucătărie a unui centru medical. După câteva luni a început să se simtă rău, dar a fost tratată cu ceai din plante şi meditaţie timp de 2 ani. Apoi a murit în octombrie 2020 la Spitalul San […]

Guvernul Ungariei ia măsuri pentru a respecta angajamentele faţă de UE

Ungaria a propus mai multe proiecte de lege pentru a respecta angajamentele asumate faţă de UE, a anunţat ministrul maghiar al Justiţiei, potrivit Reuters.

Bogdan Pîrlog, Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie”: „În Legile Justiţiei Procurorul General se transformă într-un fel de patron al Ministerului Public SRL. Poate interveni în orice anchetă, poate verifica absolut orice dosar. Iar Procurorul General este o persoană numită politic”

„În urmă cu 1 an şi jumătate, a existat o consultare amplă a tuturor procurorilor. Amendamentele care se adoptă generează şi mai mari probleme. Preşedintele ÎCCJ devine un fel de Procuror General al judecătorilor, capătă puteri extraordinar de mari. Pe partea de parchete, dispare din lege orice referire la poliţia judiciară. Dispare posibilitatea detaşării poliţiştilor […]

Papa, către oamenii de afaceri din Italia: impozitele pot fi cheia justiţiei sociale

Impozitele sunt un instrument de justiţie socială „adesea neînţeles" şi nu ar trebui să fie privite ca un exemplu de depăşire a puterilor de către guvern, a declarat, luni, Papa Francisc în timpul unei întâlniri cu liderii oamenilor de afaceri italieni, potrivit Reuters.

Gabriela Baltag, judecător CSM: „Pachetul de legi ale Justiţiei este retrograd, legile sunt catastrofale. Dacă intră în vigoare noile legi ale Justiţiei, judecătorii îşi vor pierde independenţa iar Justiţia va fi pierdută. Curţile de Apel din România arată neregulile din Legile Justiţiei”

„Problemele din noile Legi ale Justiţiei sunt foarte multe. Sistemul judiciar a fost consultat în grabă. Pachetul de legi ale Justiţiei este retrograd. Ministrul Justiţiei s-a consultat formal cu Justiţia. Poziţiile instanţelor sunt critice. Unanim instanţele felicită separarea carierelor. N-am văzut nicio Curte de Apel care să laude în totalitate Legile Justiţiei. dimpotrivă, sunt critici. […]

OFF/ON THE RECORD, 11 septembrie 2022, ora 21.55. Invitat: Gabriela Baltag, judecător, membru CSM

Legile Justiţiei sunt în dezbaterea Parlamentului dar sistemul judiciar este nemulţumit de noile variante ale celor trei legi. Ce spun judecătorii, instanţele, Curţile de Apel din România despre prevederile noilor legi ale Justiţiei, ce probleme şi ce nemulţumiri sunt – afli de la judecătorul Gabriela Baltag, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Despre consultarea magistraţilor […]

Legislaţia în materia extrădării şi a mandatului european de arestare, îmbunătăţită

Guvernul a aprobat, miercuri, modificările legislative privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, prin acest act normativ urmărindu-se îmbunătăţirea şi eficientizarea legislaţiei în materia extrădării şi a mandatului european de arestare.

Departamentul Justiţiei va oferi un răspuns privind numirea unui expert independent în cazul Trump

Departamentul Justiţiei din SUA, care a admis că unele documente colectate din reşedinţa fostului preşedinte Donald Trump au caracter privat, va furniza marţi în instanţă răspunsul la cererea de numire a unui expert independent pentru analizarea materialelor, informează CNN.

Departamentul Justiţiei din SUA a publicat parţial documentul FBI care a justificat percheziţia la Trump

Departamentul Justiţiei din SUA a publicat, vineri, o versiune redactată a unui document elaborat de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) în baza căruia a fost efectuată percheziţia în reşedinţa fostului preşedinte Donald Trump, anchetatorii invocând presupusa prezenţă a unor documente secrete.

Departamentul Justiţiei vrea clasificarea unor informaţii despre percheziţia în reşedinţa lui Trump

Departamentul Justiţiei din Statele Unite cere secretizarea unor fragmente ale unui document utilizat pentru justificarea mandatului care a permis percheziţia în reşedinţa din Florida a fostului preşedinte Donald Trump, informează site-ul Politico.com.

Stelian Ion, despre legile justiţiei: Coaliţia a făcut ce nu a reuşit Liviu Dragnea / România riscă să piardă bani din PNRR

România riscă să piardă bani din PNRR, din cauza modului în care au fost modificate legile justiţiei, declară deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei.

SUA: Procesele înscenate prizonierilor de război ucraineni sunt o bătaie de joc la adresa justiţiei

Departamentul de Stat al SUA condamnă atitudinea autorităţilor din regiunile separatiste ucrainene susţinute de Rusia. Procesele intentate prizonierilor de război ucraineni în contextul în care nu există o finalitate a luptelor sunt un spectacol meschin şi lipsit de justeţe. „Procesele spectacol planificate de autorităţile separatiste susţinute de Kremlin sunt nelegitime şi o batjocură la adresa justiţiei. […]

Suportera acuzată de Kyrgios că a băut „700 de pahare” începe o acţiune în justiţie

O spectatoare de la Wimbledon iniţiază o acţiune în justiţie împotriva lui Nick Kyrgios, după ce acesta a acuzat-o că era "beată criţă" în timpul finalei Grand Slam-ului londonez din acest an, pe care australianul a pierdut-o.

Donald Trump afirmă că agenţii FBI i-au luat documente private şi vrea returnarea acestora

Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut, duminică seară, Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să returneze documente cu caracter privat sau vizate de privilegiul executiv care ar fi fost colectate în timpul percheziţiei de la reşedinţa sa.

CSM a avizat favorabil legile justiţiei. Cătălin Predoiu spune că proiectele au parcurs un drum lung şi anevoios

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, vineri, avizarea favorabilă a proiectului legilor justiţiei.

Trump consideră o „farsă” informaţia privind documente despre arme nucleare prezente în reşedinţa sa

Fostul preşedinte american Donald Trump consideră drept o "farsă" informaţia privind căutarea unor documente clasificate despre arme nucleare în reşedinţa sa şi a denunţat din nou derularea percheziţiei fără martori.

Procurorul general al SUA anunţă că a aprobat personal percheziţia la reşedinţa lui Trump: Nu a fost o decizie „uşoară”

Procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, a declarat, joi seară, că, deşi nu a fost o decizie "uşoară", el a aprobat personal mandatul de percheziţie la reşedinţa fostului preşedinte Donald Trump.

Donald Trump va fi audiat în procesul privind practicile de afaceri ale companiei sale

Fostul preşedinte american Donald Trump va fi audiat miercuri, la New York, în cadrul investigaţiei care vizează practicile de afaceri ale companiei familiei sale, afirmă surse citate de postul CBC News.

SUA condamnă la închisoare pe viaţă un canadian care a narat clipuri pentru ISIS

Un jihadist canadian despre care se spune că a fost un jucător-cheie în producţia de propagandă a grupării Stat Islamic şi care a narat mai multe videoclipuri violente a fost condamnat vineri la închisoare pe viaţă, a anunţat Departamentul american de Justiţie.

Justiţia din Grecia a respins cererea statului român de extrădare a fostului primar Sorin Oprescu. Fostul primar rămâne în libertate

Justiţia din Grecia a decis să nu-l extrădeze pe Sorin Oprescu în România.

Raportul 2022 al Departamentului de Stat American recunoaşte progresele făcute de România

Raportul 2022 al Departamentului de Stat American recunoaşte progresele făcute de România în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane.

UE transmite că Ungaria şi Polonia încă au probleme cu statul de drept. Zeci de miliarde de euro rămân blocate

Uniunea Europeană a cerut miercuri Ungariei şi Poloniei să îmbunătăţească independenţa justiţiei şi a mass-mediei, precum şi măsurile de protecţie împotriva corupţiei, afirmând că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare pentru deblocarea unui ajutor de miliarde de euro pentru cele două ţări şi că persistă preocupări serioase.

Facebook şi Instagram, în pericol să fie închise în Europa. Irlanda anunţă că va bloca Meta să trimită date peste Atlantic

În 2020, Curtea Europeană de Justiţie a anulat un pact privind fluxurile de date între UE şi SUA, denumit Privacy Shield, din cauza temerilor legate de practicile de supraveghere din SUA. În hotărârea sa, a îngreunat, de asemenea, utilizarea unui alt instrument juridic pe care Meta şi multe alte firme americane îl folosesc pentru a […]

Proceduri de recunoaştere a profesiilor de expert tehnic judiciar şi expert criminalist, simplificate

Ministerul Justiţiei vrea să simplifice procedurile privind recunoaşterea calificărilor profesionale de expert tehnic judiciar şi expert criminalist în conformitate cu prevederile europene şi a pus în dezbatere publică proiectul de modificare.

Răzvan Savaliuc: „Dacă se dovedea plagiatul, Nicolae Ciucă mai putea fi candidat la Preşedinţia României? Este ordin de zi pe unitate: nimeni nu se poate atinge de Ciucă”

„Judecătorul nu poate veni în instanţă cu părerile personale. Dacă doctoratele sunt plagiate, înseamnă că suntem conduşi de nişte impostori. Orice sistem judiciar are uscăturile lui. Judecătorii fac o politică în general. Sunt magistraţi care fac de râs sistemul judiciar. Judecătorilor le este interzis prin lege să aibă opinii politice. Poate asupra acelui judecător s-au […]

OFF/ON THE RECORD, 3 iulie 2022. Invitat, ora 22.00: Răzvan Savaliuc, senior editor „Lumea Justiţiei”

Cazul plagiatului premierului Nicolae Ciucă a devoalat complicitatea Justiţiei cu politicul, punându-i în dificultate pe judecătorii şi instanţele din România. Ce s-a întâmplat în acest caz prin care au fost blocate verificările tezei de doctorat scrisă de premierul Nicolae Ciucă, cum se fac dosarele în România şi cum se întrepătrunde politicul cu Justiţia – afli […]

Udrea rămâne în închisoare pe timpul judecării recursului în casaţie. Judecătorii au respins cererea fostului ministu

„Respinge cererea formulată de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2303/1/2017. II. Ia act de retragerea cererilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi […]

Vasile Blaga a fost achitat definitiv într-un dosar de trafic de influenţă

Vasile Blaga a fost achitat definitiv, luni, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar de trafic de influenţă.

Africa de Sud: preşedintele este acuzat că a ascuns furtul a 4 milioane de dolari

Fostul şef al serviciilor secrete l-a denunţat Justiţiei pe Cyril Ramaphosa.

Stelian Ion, vicepreşedinte USR despre legile Securităţii naţionale: „Nu cred că preşedintele Iohannis n-a avut cunoştinţă. Sunt convins că preşedintele Iohannis a trasat nişte direcţii”

„Proiectele de lege au o gândire primitivă, retrogradă, de tip securist. Comentariile pe care le facem nu sunt un atac la adresa securităţii naţionale sau la adresa serviciilor de informaţii. Erau pregătiţi ca legile să fie trecute prin Parlament. Legile au fost făcute fără nicio dezbatere şi consultare cu societatea civilă, cu specialişti. S-a încercat […]

OFF/ON THE RECORD, 12 iunie 2022. Invitat, ora 21.55: Stelian Ion, vicepreşedinte USR

Pachetul legilor securităţii naţionale a stârnit îngrijorare după ce ziariştii au pus mâna pe cele 10 legi şi le-au publicat. Despre gândirea pe care o emană pachetul legislativ care reconfigurează arhitectura de securitate naţională a României, despre pericolele care-i pândesc pe români, despre implicaţii politice, acumulări de putere, lipsa de control, despre implicarea serviciilor de […]

Premieră în justiţia thailandeză. Închisoare pe viaţă pentru 6 poliţişti care au torturat un suspect

O instanţă thailandeză a condamnat miercuri la închisoare pe viaţă 6 ofiţeri de poliţie pentru torturarea şi uciderea unui suspect de trafic de droguri în timpul interogatoriului, printre aceştia numărându-se şi un influent colonel de poliţie supranumit "Joe Ferrari" pentru colecţia sa de maşini.

Marcel Ciolacu, de acord cu „legea fugarilor” pusă în dezbatere de Ministerul Justiţiei

„Să vedem forma. Categoric (sunt de acord – n.r.). Vedem cu ce ne confruntăm şi cred că e corectă abordare. Adică, nu poţi, un sistem întreg, să încerci să condamni pe cineva şi în momentul în care trebuie să duci sentinţa la îndeplinire să nu-l mai găseşti acasă. Suntem, totuşi, un stat european, cu pretenţii”, […]

Legea fugarilor, lansată în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei a anunţat lansarea în dezbatere publică a Legii fugarilor, un răspuns la numeroasele cazuri în care persoane faţă de care s-a dispus o pedeapsă definitivă privativă de libertate se sustrag executării pedepsei.

Germania analizează cererea unui evreu de a îndepărta o statuie antisemită veche de 700 de ani

O instanţă federală germană a analizat luni cererea unui evreu de a forţa îndepărtarea unei statui antisemite vechi de 700 de ani dintr-o biserică în care a predicat Martin Luther şi a declarat că va da verdictul în această dispută de lungă durată luna viitoare.

Udrea îi pune condiţii lui Predoiu: Nu e nevoie să vă străduiţi să mă aduceţi în ţară; vin singură

Fostul ministru Elena Udrea îi transmite ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, că este victima unui abuz în justiţie şi îi cere garanţii că odată ce va ajunge în România se va putea bucura de aceeaşi lege care a fost aplicată şi altor persoane aflate în situaţia ei.