premier

Premierul Nicolae Ciucă preia interimatul de la Apărare

Premierul Nicolae Ciucă preia interimatul de la Apărare, după demisia lui Vasile Dîncu, transmite Executivul.

Boris Johnson s-a retras din cursa pentru desemnarea liderului conservator. Rishi Sunak, tot mai aproape să devină premier

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a anunţat, duminică seară, retragerea din cursa pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator, care va deveni automat premier, situaţie care îl va avantaja pe fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak, informează postul de televiziune Sky News.

Întâlnire secretă între principalii candidaţi pentru poziţia de premier al Marii Britanii

Fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak şi fostul premier Boris Johnson s-au întâlnit sâmbătă în condiţiile în care se apropie termenul limită pentru nominalizarea persoanei care va conduce guvernul britanic. Sursele au confirmat întâlnirea, dar nu şi conţinutul discuţiilor, potrivit BBC.

Europarlamentarii REPER şi USR solicită întâlniri cu premierul Olandei şi parlamentarii olandezi

Delegaţiile REPER şi USR din Parlamentul European au trimis sâmbătă scrisori comune către premierul Olandei, Mark Rutte, şi Camera Reprezentanţilor din parlamentul olandez prin care cer o întâlniri şi discuţii pentru a lămuri rezervele asupra aderării României în Schengen

Nicolae Ciucă a felicitat-o pe Giorgia Meloni pentru numirea în funcţia de premier al Italiei

Nicolae Ciucă a felicitat-o sâmbătă, printr-un mesaj pe Twitter, pe Giorgia Meloni pentru numirea în funcţia de premier al Italiei.

Italia: Giorgia Meloni a depus jurământul în fruntea guvernului de dreapta

Giorgia Meloni a depus sâmbătă, alături de echipa sa, jurământul, devenind prima femeie premier din Italia, anunţă Reuters.

Ion Cristoiu: La nivelul coaliţiei se simte că nu vom intra în Schengen pentru că a început să caute ţapul ispăşitor

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că la nivelul Puterii există semnale că România nu va fi admisă în spaţiul Schengen la sfârşitul acestui an şi atrage atenţia că oficialităţile de la Bucureşti spun doar că se opune Olanda, fără a explica şi de ce. “Undeva, la nivelul coaliţiei de guvernare, se simte că nu vom intra […]

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o pe Giorgia Meloni prim-ministru

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a desemnat-o vineri seară pe Giorgia Meloni, liderul partidului Fraţii Italiei (FdI), pentru funcţia de prim-ministru, după victoria forţelor politice de dreapta în scrutinul parlamentar anticipat desfăşurat în septembrie.

Ciucă vrea mărirea substanţială a bugetului pentru cercetare

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că intenţionează ca din 2023 bugetul pentru cercetare să fie mărit „substanţial”: „Să facem în aşa fel încât să conectăm cât mai bine producătorii noştri cu cercetarea şi inovarea românească”.

Premierul Israelului a discutat cu ministrul ucrainean de Externe despre relaţiile ruso-iraniene: „Lumea este în pericol”

Premierul israelian Yair Lapid şi ministrul ucrainean de externe Dmtryo Kuleba au discutat despre cooperarea Iranului şi Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.

Boris Johnson ar vrea să fie din nou prim-ministru / Deputat conservator: E „o fantezie”

Fostul premier Boris Johnson, care a reuşit retragerea Marii Britanii din UE, dar a fost forţat să demisioneze după o serie de scandaluri, ar vrea să candideze din nou pentru poziţia de lider al Partidului Conservator şi de premier, dar un coleg a catalogat iniţiativa drept "fantezie".

Criză în Marea Britanie. Liz Truss a DEMISIONAT. Este premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Marii Britanii: 44 de zile

UDPATE Liz Truss a demisionat. Este cel mai scurt mandat din istoria Marii Britanii Liz Truss a anunţat că va demisiona din fucţia de premier. Premierul a mai declarat că l-a anunţat pe Regele Charles al III-lea despre decizia pe care a luat-o. „Voi rămâne ca premier până când un succesor va fi ales”. Liz […]

Nicolae Ciucă, de Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane: Guvernul României are toleranţă zero faţă de traficul de persoane

Premierul Nicolae Ciucä a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane spunând că Guvernul României are toleranţă zero faţă de această infracţiune.

Ciucă şi Dîncu au discutat despre „calibrarea comunicării publice în context guvernamental”

Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă şi Vasile Dîncu, au discutat, luni, la Palatul Victoria, despre „calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”.

Vasile Dîncu este la Palatul Victoria pentru discuţii cu premierul Nicolae Ciucă

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns, luni dimineaţă, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă.

Raport: Liz Truss ar putea fi destituită din funcţia de premier până pe 24 octombrie

Premierul britanic Liz Truss ar putea fi destituită până pe 24 octombrie, iar parlamentarii iau deja în calcul mai multe persoane care i-ar putea succeda, porivit unui raport.

Premierul japonez cere anchetarea Bisericii Unificării, după asasinarea fostului premier Shinzo Abe

Premierul japonez Fumio Kishida a ordonat luni o anchetă asupra Bisericii Unificării, după ce asasinarea fostului premier Shinzo Abe în luna iulie a scos la iveală legături strânse între aceasta şi parlamentarii partidului de guvernământ, potrivit Reuters.

Ion Cristoiu: Pe plan intern sunt nişte partide şi forţe care nu au interesul să intrăm în Schengen

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că anunţul privind achiziţionarea a două nave multirol de la olandezi de către Ministerul de Interne, înaintea sosirii la Bucureşti a premierului Mark Rutte, e o neghiobie, întărind astfel impresia generală şi la noi, şi la ei că am dat mită pentru ca România să fie primită în Schengen. “Problema nu […]

Truss admite că este hotărâtă să rămână premierul Marii Britanii până la capătul mandatului

„Este greu, dar vom trece prin furtună”, spune premierul britanic cu cea mai scăzută popularitate din ultimul secol.

Nicolae Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, azi, cota de umplere de 90 la sută

Depozitele de gaz din România au depăşit vineri cota de umplere de 90%, anunţă premierul Nicolae-Ionel Ciucă pe Facebook.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: Nu mi-a cerut nimeni demisia în acest moment

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a spus joi că nu i-a cerut nimeni demisia în acest moment, dar spune că va discuta cu premierul.

Nicolae Ciucă, întâlnire cu vicepreşedinta Dubravka Suica

Implementarea PNRR şi extinderea spaţiului Schengen au fost două dintre temele abordate joi în cadrul întâlnirii pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o la Palatul Victoria cu vicepreşedinta Comisiei Europene pentru democraţie şi demografie, Dubravka Suica.

Ucraina a primit fonduri suplimentare de urgenţă de la FMI

Ucraina a primit fonduri de urgenţă suplimentare de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit premierului ucrainean.

Întrebarea decisivă: Se va opune Olanda aderării României la Schengen? Mark Rutte: În principiu nu, DAR…

Premierul Olandei, despre aderarea României la Schengen: toate condiţiile trebuie să fie îndeplinite „(Olanda n.r.) nu este de principiu împotriva cererii. România a făcut numeroşi paşi în direcţia bună…  toate condiţiile trebuie să fie îndeplinite”, a declarat Mark Rutte. Premierul olandez a mai spus că informaţiile vor fi analizate în continuare. „Olanda nu se opune, […]

Premierul Republicii Moldova: Este inacceptabil că 3 rachete ruseşti au survolat spaţiul aerian al ţării

Premierul Republicii Moldova Natalia Gavriliţa susţine că este inacceptabil faptul că trei rachete ruseşti au survolat spaţiul aerian al ţării şi că aceasta constuie o încălcare a suveranităţii Republicii Moldova.

Vizită crucială pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Premierul olandez, Mark Rutte, vine miercuri în România

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu, judeţul Braşov, împreună cu prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, anunţă Administraţia Prezidenţială. Cei doi oficiali au în program convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale, întâlnire cu militarii dislocaţi în bază şi declaraţii de presă comune. O singură ţară se mai […]

Potrivit celui mai recent sondaj, Justin Trudeau nu va mai fi premier după alegerile din 2025

În timp ce Australia are din acest an un guvern de stânga, iar laburiştii de centru stânga din Marea Britanie au avans în faţa conservatorilor, majoritatea populaţiei din Canada tinde să vireze spre dreapta. În 2025 se împlinesc 10 ani de când Justin Trudeau a devenit premierul Canadei.

E Macron prieten sau duşman al Marii Britanii? Liz Truss spune că a găsit răspunsul, după ce în campanie spunea că nu se ştie

Preşedintele francez Emmanuel Macron este un prieten al Marii Britanii, a declarat joi premierul Liz Truss, după ce la începutul acestui an, în timpul campaniei pentru a deveni lider, declarase că nu se ştie dacă este prieten sau duşman.

Nicolae Ciucă, întâlnire cu Octavian Fulop, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz-Birkenau

Premierul Nicolae Ciucă l-a primit, joi, la Palatul Victoria, pe Octavian Fulop, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz-Birkenau, în contextul marcării, în data de 9 octombrie, a Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului.

COMENTARIU Sorin Avram: Eterna şi plagiata Românie

După ce a susţinut din umbră campania ”Fără penali în funcţii publice”, fără să iniţieze în paralel şi o campanie de tipul ”Fără proşti în funcţii în publice”, preşedintele României, Klaus Iohannis, a demarat campania ”Fără plagiatori în funcţii publice”.

Guvernul plafonează miercuri preţurile la lemnele de foc

Guvernul adoptă miercuri decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. „Vom decide ca preţul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metrul cuv, la 1500 de lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2000 de lei la peleţi”, anunţă premierul Nicolae Ciucă.

Franţa vrea să facă preţul războiului „insuportabil” pentru Rusia

Franţa intenţionează să genereze costuri ale războiului "insuportabile" pentru Rusia, a afirmat luni premierul Elisabeth Borne, în cursul unei dezbateri pe tema invaziei militare ruse în Ucraina organizată de Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului francez.

Premierul Nicolae Ciucă explică votul pentru Ligia Deca

Premierul Nicolae Ciucă explică votul conducerii PNL pentru Ligia Deca: este în măsură să continue calendarul de dezbatere şi aprobare a legilor Educaţiei.

Nicoale Ciucă, de noul an universitar: Suntem în plin proces de transformare a sistemului de învăţământ

Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învăţământ, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul începerii noului an universitar 2022-2023.

Ion Cristoiu: Prin demisia lui Sorin Cîmpeanu, Măreţul Proiect de ţară România educată riscă să rămînă o simplă broşură

Joi, 29 septembrie 2022, seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi-a anunţat demisia pe Facebook. La scurt timp după asta, tot pe facebook, premierul Nicolae Ciucă a scris că i-a acceptat lui Sorin Cîmpeanu cererea. De a doua zi, s-au pus în mişcare mecanismele constituţionale prevăzute pentru asemenea situaţii. Premierul a înaintat Preşedintelui propunerea de ministru […]

Ciucă, la lansarea Interconectorului de gaze: Trebuie să ne finalizăm proiectele în Europa

Premierul Nicolae Ciucă a participat, la Sofia, în capitala Bulgariei, că orice pas întreprins în vederea creşterii securităţii energetice regionale şi a Europei este cheia pentru îndeplinirea obiectivelor noastre de redresare şi rezilienţă.

Ion Cristoiu, despre demisia lui Câmpeanu: Este o greşeală fără margini. Calculul a fost ăsta: hai să arunc chestia asta ca să scap de scandalul BMW/ Iohannis nu scapă, se iluzionează

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că demisia ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a fost folosită pentru a acoperi scandalul declanşat de câştigarea unei licitaţii pentru dotarea Poliţiei cu 600 de autoturisme BMW de către firma unui prieten apropiat al preşedintelui Iohannis, Michael Schmidt. Ion Cristoiu atrage atenţia că tot ceea ce se întâmplă acum se înscrie într-o […]

Mesajul premierului pentru patriarhul BOR: un model de generozitate şi solidaritate

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj public Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a 15 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prim-ministrul l-a lăudat pe Patriarh pentru generozitatea şi solidaritatea arătate în vremurile de criză.

Regele Arabiei Saudite îl numeşte pe prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, în funcţia de premier

Regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite l-a numit pe fiul şi moştenitorul său, prinţul Mohammed bin Salman, în funcţia de prim-ministru al regatului şi pe cel de-al doilea fiu al său, prinţul Khalid, în funcţia de ministru al apărării, potrivit unui decret regal publicat marţi.

Ciucă şi Ciolacu, discuţii cu preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcei, Henrik Dam Kristensen

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcei, Henrik Dam Kristensen, în contextul participării la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe.