Politic

Guvernul vrea să adopte, joi, noi hotărâri pentru uninominal dacă PRM câştigă în instanţă – surse

Guvernul intenţionează să se reunească, joi, în şedinţă extraordinară în care să adopte noi acte normative pentru organizarea alegerilor parlamentare în sistem uninominal, în cazul în care solicitarea PRM de suspendare a hotărârii privind colegiile uninominale va fi acceptată în instanţă.

Băsescu a semnat eliberarea din funcţia de ministru a lui Păcuraru

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a lui Paul Păcuraru, urmare a demisiei acestuia, informează Administraţia prezidenţială.

Băsescu: Sistemul de învăţământ este inechitabil şi nerelevant, iar sistemul de sănătate ineficient

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în Parlament, că sistemul de învăţământ are multe deficienţe, este inechitabil faţă de copiii din mediul rural şi este nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului, iar sistemul de sănătate este caracterizat prin ineficienţă şi lipsă de transparenţă în utilizarea resurselor.

Băsescu: În România, resursele sunt irosite, alocate şi utilizate ineficient

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în faţa Parlamentului, că în România, în momentul de faţă, resursele sunt irosite, în condiţiile în care sunt alocate şi utilizate inefcicient şi că acest fapt determină un deficient de democraţie.

Frunda: Băsescu a avut un discurs complex, în unele puncte contradictoriu, în altele pozitiv

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu a avut un "discurs complex, în unele puncte contradictoriu, în alte puncte pozitiv", liderul UDMR interpretând acest fapt drept "o întindere de mână, pentru ca oamenii politici să facă ceva pentru România".

Băsescu: Absorbţia fondurilor europene – dovadă elocventă de administrare ineficientă a resurselor

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, miercuri, în discursul rostit în Parlament, faptul că autorităţile nu au făcut proiecte pentru construcţia de autostrăzi pentru a le trimite Comisiei Europene, ceea ce a determinat ca în domeniul infrastructurii să nu fie cheltuite fondurile europene.

Cutaş: Băsescu doreşte să se implice în campanie

Liderul senatorilor PC, Sabin Cutaş, a declarat, miercuri, că discursul preşedintelui Traian Băsescu nu conţine "lucruri noi", el adăugând că a început campania electorală pentru alegerile parlamentare iar şeful satului doreşte să se implice pentru a ajuta un anumit partid.

Bolcaş: Mesajul preşedintelui, unul dintre cele mai echilibrate

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PRM Lucian Bolcaş, a declarat, miercuri, că discursul preşedintelui Traian Băsescu în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului a fost unul dintre cele mai echilibrate discursuri ale acestuia.

Geoană: Băsescu şi-a asumat eşecul a patru ani de guvernare de dreapta

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu, prin discursul rostit în Parlament, care a relevat starea proastă a naţiunii, şi-a asumat eşecul a patru ani de guvernare de dreapta, la care şi el, alături de PDL şi PNL, a fost parte.

Băsescu: HG prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii

Hotărârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce periclitează chiar introducerea noului sistem de vot şi poate genera confuzie, a declarat preşedintele Traian Băsescu, miercuri, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului.

Blaga:Doar după ce preşedintele sesizează în Parlament unele probleme, ele devin de interes naţional

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că, doar după ce preşedintele sesizează unele probleme ale ţării, acestea devin teme de interes naţional şi sunt luate în considerare de Guvern şi partide politice.

PNL: Discursul lui Băsescu, cel al unei politici învechite

PNL consideră că discursul preşedintelui este unul al unei politici învechite, mesajul acestuia fiind unul de implicare în campania electorală, România înregistrând o creştere economică fără precedent în mandalul Guvernului PNL, potrivit purtătorului de cuvânt al formaţiunii, Tudor Chiuariu.

Băsescu: Angajamentul partidelor de eliminare a monitorizării pe justiţie a fost infirmat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că angajamentul asumat de partide privind ridicarea monitorizării României de către CE în domeniul justiţiei nu a fost demonstrat, ci chiar infirmat de acţiunile ulterioare ale acestora.

Băsescu: Voi conlucra cu orice guvern care nu răspunde intereselor oligarhiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că va conlucra cu orice guvern care răspunde provocărilor României de astăzi şi care nu răspunde intereselor oligarhiei, făcând totodată apel la o campanie electorală bazată pe programe şi politici.

Mariana Câmpeanu, posibil înlocuitor al lui Păcuraru

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale, Mariana Câmpeanu, este, "cel mai probabil", persoana pe care o vizează premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru preluarea portofoliului Muncii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Tăriceanu vrea pentru portofoliul Muncii un ministru titular, nu un interimar

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus membrilor BPC, în şedinţa de marţi, că intenţionează să nominalizeze la Ministerul Muncii un titular, nu un interimar şi că are o propunere pentru acest portofoliu, pe care deocamdată nu doreşte să o prezinte, deoarece nu a vorbit cu persoana vizată.

Băsescu: Presa nu este o putere în societate dacă participă la reglarea de conturi între politicieni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la un eveniment al Camerei de Comerţ Americane, că presa nu este o putere în societate dacă participă la reglarea de conturi între politicieni, ci numai dacă face critică socială pornind de la acţiunea efectivă a statului.

Daniel Budurescu va candida în locul lui Tăriceanu în colegiul 2

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a anunţat, marţi, că BPC a validat propunerea preşedintele filalei Sectorului 1, Vlad Moiescu, privind candidatura lui Daniel Budurescu, în locul lui Călin Popescu Tăriceanu, în colegiul electoral 2.

Preşedintele Băsescu se adresează, miercuri, Parlamentului

Şeful statului se va adresa, miercuri, Parlamentului, cu un mesaj pe teme de politică internă şi externă şi care, cel mai probabil, va conţine critici dure la adresa modului în care parlamentarii şi membrii Guvernului şi-au îndeplinit, timp de patru ani, mandatele.

Băsescu: Într-un stat caracterizat prin neutralitate, Guvernul nu negociază cu grupuri de interese

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la un eveniment organizat de Camera de Comerţ Americană, la care a participat şi premierul Tăriceanu, că, în viziunea sa, într-un stat neutru, Parlamentul nu legiferează în favoarea unora, iar Guvernul nu negociază cu grupuri de interese.

Tăriceanu: Păcuraru este o persoană corectă şi speră ca justiţia să confirme acest lucru

Guvernul a transmis, marţi seara, un comunicat în care arată că premierul Călin Popescu Tăriceanu apreciază că ministrul Paul Păcuraru, care a demisionat din funcţie după ce a fost suspendat prin decret prezidenţial, este o persoană corectă şi speră că justiţia va confirma acest lucru.

Păcuraru şi-a depus demisia, iar Tăriceanu i-a acceptat-o

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, după şedinţa conducerii liberale, că ministrul Muncii Paul Păcuraru a demisionat din funcţie şi că i-a acceptat demisia.

Năstase : PSD va trebui să găsească o soluţie la guvernarea pe datorie inventată de PNL

Preşedintele consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, după şedinţa departamentelor PSD, că social-democraţii trebuie să găsească, dacă vor ajunge la guvernare, o soluţie pentru guvernarea pe datorie inventată de PNL.

PDL cere Guvernului o alternativă pentru ca alegerile să fie la termen şi pe baza uninominalului

PDL cere Guvernului să prezinte, miercuri, o alternativă pentru ca alegerile să se desfăşoare la termen şi pe baza votului uninominal în cazul în care instanţa va da câştig de cauză contestării, de către PRM, a hotărârii de Guvern privind alegerile generale, a declarat, marţi, liderul Emil Boc.

Nicolăescu: Am acceptat propunerea premierului

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX că a acceptat propunerea primului-ministru de a prelua portofoliul Muncii, dar crede că soluţia în acest caz este numirea unui titular.

Păcuraru: Decizia de suspendare e politică şi nedreaptă

Paul Păcuraru a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că decizia privind suspendarea sa din funcţia de ministru al Muncii este "nedreaptă şi politică".

România, locul al treilea în topul statelor UE care au depus cele mai multe petiţii la PE

România ocupă locul al treilea în topul statelor UE care au depus cele mai multe petiţii la Parlamentul European, fiind devansată, la o distanţă considerabilă, de Spania şi Germania.

Camera Deputaţilor: Terenurile din zona Parcului Bordei, de utilitate publică

Deputaţii au adoptat, marţi, cu 172 voturi pentru, 48 împotrivă şi 8 abţineri, proiectul de lege privind declararea de utilitate publică a terenurilor din zona Parcului Bordei, iniţiat de senatorii Marius Marinescu, Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu.

Păcuraru a discutat cu Tăriceanu despre efectele suspendării sale

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a avut, marţi dimineaţă, la Palatul Victoria, o întâlnire de aproximativ jumătate de oră cu premierul Tăriceanu legată de efectele suspendării sale din funcţie.

Liderii politici comentează decizia suspendării ministrului Păcuraru

Liderii politici au comentat pentru MEDIAFAX decizia preşedintelui Băsescu de a-l suspenda din funcţie pe ministrul Muncii, Paul Păcuraru.

Tăriceanu evită să comenteze anunţul privind suspendarea lui Păcuraru

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a evitat să comenteze anunţul Preşedinţiei privind suspendarea lui Paul Păcuraru din funcţia de ministru al Muncii, afirmând doar că îşi va exprima punctul de vedere după ce va ajunge la biroul de la Palatul Victoria, pentru a vorbi "în cunoştinţă de cauză".

Băsescu l-a suspendat din funcţie pe ministrul Păcuraru

Preşedinţia a anunţat, marţi dimineaţă, că şeful statului, Traian Băsescu, a semnat, cu o zi în urmă, decretul privind suspendarea din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a lui Paul Păcuraru, având în vedere că DNA a început urmărirea penală faţă de acesta.

CNI trimite Senatului sesizarea preşedintelui ANI în cazul Alice Drăghici

CNI a decis, luni seară, să trimită la Senat sesizarea preşedintelui ANI în legătură cu imixtiunea avocatului Alice Drăghhici, membru al CNI, în activitatea inspectorilor de integritate.

Hrebenciuc îi cere lui Băsescu să se detaşeze de comportamentul „incalificabil” al lui Boc

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că îi cere preşedintelui Traian Băsescu să se detaşeze de comportamentul "degradant şi incalificabil" al liderului PDL, Emil Boc, care a utilizat exprimări ca "nesimţire" sau "poporul care nu a băut".

Băsescu: Autorităţile menţin legătura cu instituţiile partenere în cazul răpirii

Preşedintele Băsescu asigură opinia publică de faptul că autorităţile şi structurile de siguranţă ale statului român menţin în permanenţă legătura "cu instituţiile partenere" în cazul româncei răpite în Egipt, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan.

Radu Sârbu: PNŢCD riscă excluderea din PPE

PNŢCD riscă excluderea din Partidul Popular European (PPE) în cazul în care grupul Miluţ continuă acţiunea de scoatere a formaţiunii din campania electorală, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Radu Sârbu, care a fost ales preşedinte al PNŢCD la congresul din 24 august.

Funar cere audierea lui Isărescu şi a lui Becali în Senat, pe tema „Becali Bank”

Senatorul PRM Gheorghe Funar îi cere preşedintelui Comisiei de buget, Aron Popa, să-i invite pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi pe "multimiliardarul în euro" George Becali, pentru a fi audiaţi de membrii comisiei pe tema respingerii de către BNR a cererii de constituire a "Becali Bank".

Cascadorul Szobi Cseh ar putea candida din partea PDL

Cascadorul Szobi Cseh va candida în alegeri din partea PDL, la Camera Deputaţilor, într-un colegiu uninominal din Sectorul 3, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea democrat-liberală.

Boc: Axa răului împotriva uninominalului este formată din PNL şi PSD, cu mâna PRM

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că axa răului împotriva uninominalului este formată din PNL şi PSD, cu mâna PRM, şi că liberalii şi social-democraţii au declanşat "ofensiva nesimţirii" acuzând PDL că încearcă să "omoare" votul uninominal.

Tăriceanu: Pe PDL şi PRM i-aş numi „coaliţia ruşinii”, pentru că vor să blocheze votul uninominal

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la lansarea candidaţilor liberali pentru alegerile parlamentare, că PDL şi PRM formează o "coaliţie a ruşinii", pentru că încearcă prin elemente obscure să blocheze votul uninominal.