CELE MAI NOI ARTICOLE

Al-Zawahiri cere intensificarea atacurilor împotriva Israelului

Numărul doi în ierahia al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a făcut apel la populaţia palestiniană din Fâşia Gaza să îşi multiplice atacurile împotriva Israelului şi a denunţat decizia Egiptului de a închide un punct comun de trecere a frontierei, într-un mesaj postat miercuri.
Al-Zawahiri cere intensificarea atacurilor împotriva Israelului

Hillary Clinton va renunţa la ambiţiile prezidenţiale

Hillary Clinton, care a pierdut învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite, îşi va anunţa retragerea din cursă vineri, urmând ca sâmbătă să îşi declare susţinerea pentru Barack Obama.
Hillary Clinton va renunţa la ambiţiile prezidenţiale

Creştinii ortodocşi serbează, joi, Înălţarea Domnului

Creştinii ortodocşi serbează, joi, Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere, zi în care în toate bisericile, mănăstirile şi catedrale ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii români, potrivit Patriarhiei Române.
Creştinii ortodocşi serbează, joi, Înălţarea Domnului

Berlinul îşi mobilizează serviciile competente în urma alertei nucleare

Guvernul german a mobilizat, miercuri seara, serviciile competente, în urma unei alerte europene, declanşată de un incident la o centrală nucleară din Slovenia, şi aşteaptă o primă evaluare, a declarat un oficial guvernamental de rang înalt.
Berlinul îşi mobilizează serviciile competente în urma alertei nucleare

First Round Of Local Polls For Bucharest Mayoralty Ended Wednesday

Most members of the Bucharest Electoral Office (BEM) Wednesday signed the minute containing the centralized results in all polling stations in Bucharest and will submit it to the Central Electoral Office (BEC).
First Round Of Local Polls For Bucharest Mayoralty Ended Wednesday

Zece lei şi un tigru din Romania au plecat spre Africa de Sud (Galerie foto)

Fundaţia Vier Pfoten a trimis, miercuri, 11 feline - zece lei şi un tigru - din grădinile zoologice din România în rezervaţia Lionsrock, pe care fundaţia pentru protecţia animalelor o deţine în Africa de Sud.
Zece lei şi un tigru din Romania au plecat spre Africa de Sud (Galerie foto)

Doboş: Această decizie ne arată că trăim în junglă

Preşedintele clubului Universitatea Cluj, Anton Doboş, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că va face apel la decizia Comisiei de Disciplină a FRF de a penaliza cu şase puncte gruparea clujeană în cazul valiza cu bani, apreciind că această hotărâre arată că fotbalul românesc este o junglă.
Doboş: Această decizie ne arată că trăim în junglă

Primul tur al alegerilor din Bucureşti s-a încheiat

Membrii BEM au semnat, miercuri, cu câteva excepţii, procesul-verbal cu rezultatele obţinute după centralizarea tuturor voturilor bucureştenilor, momentul în care documentul este remis BEC reprezentând finalul turului I de scrutin în Capitală.
Primul tur al alegerilor din Bucureşti s-a încheiat

Alertă nucleară, în urma unui incident la o centrală din Slovenia

Comisia Europeană a declanşat miercuri sistemul european de alertă privind riscurile radioactive, în urma unui incident la centrala nucleară de la Krsko, din Slovenia, care este pe cale să fie oprită.
Alertă nucleară, în urma unui incident la o centrală din Slovenia

Romanian Football Federation Suspends Football Moguls Over Corruption Scandal

The Discipline Commission of the Romanian Football Federation, or FRF, Wednesday decided to suspend FC Steaua owner, Gigi Becali, and FC Universitatea Cluj president, Anton Dobos, and ban their access “on any stadium” for a two-year period.
Romanian Football Federation Suspends Football Moguls Over Corruption Scandal

Rusia ameninţă Ucraina cu retragerea din tratatul de prietenie daca va adera la NATO

Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat), a propus miercuri preşedintelui Dmitri Medvedev şi Guvernului său să renunţe la tratatul de prietenie şi cooperare cu Ucraina, dacă această ţară va deveni oficial candidat pentru aderarea la NATO.
Rusia ameninţă Ucraina cu retragerea din tratatul de prietenie daca va adera la NATO

Hillary Clinton: Barack Obama va fi „un bun prieten al Israelului”

Senatorul de New York, Hillary Clinton, a declarat miercuri că ştie că Barack Obama va fi "un bun prieten al Israelului", recunoscând în mod implicit înfrângerea sa în cursa pentru învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
Hillary Clinton: Barack Obama va fi

Buffon, noul căpitan al naţionalei Italiei

Portarul Gianluigi Buffon va fi căpitanul reprezentativei Italiei, adversara României în grupa C la Euro-2008, în absenţa fundaşului Fabio Cannavaro, care va rata turneul final din cauza unei accidentări la glezna stângă.
Buffon, noul căpitan al naţionalei Italiei

Chicago, Madrid, Rio de Janeiro şi Tokyo – finaliste pentru JO din 2016

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a desemnat, miercuri, la Atena, oraşele Chicago, Madrid, Rio de Janeiro şi Tokyo drept finaliste pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2016 şi a respins candidaturile oraşelor Baku, Doha şi Praga.
Chicago, Madrid, Rio de Janeiro şi Tokyo - finaliste pentru JO din 2016

Becali, interzis pe stadioane timp de doi ani

Gigi Becali şi Anton Doboş au fost suspendaţi timp de doi ani şi li s-a interzis accesul "pe orice stadion" pe aceeaşi perioadă, după ce Comisia de Disciplină a FRF a judecat, miercuri, scandalul "valiza cu bani" din ultima etapă a Ligii I.
Becali, interzis pe stadioane timp de doi ani

Copos: Sunt curios dacă decizia va rămâne definitivă ca în cazul bricheta

Acţionarul rapidist George Copos a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX că este foarte curios să afle dacă decizia Comisiei de Disciplină în scandalul valizei cu bani de la Cluj va rămâne definitivă şi irevocabilă ca în cazul bricheta, declanşat după incidentele de la meciul Rapid-Steaua.
Copos: Sunt curios dacă decizia va rămâne definitivă ca în cazul bricheta

Becali: Ori au luat bani de la Rapid, ori este o decizie politică, ori un şantaj

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la Pro TV, că formaţia "roş-albastră" a fost penalizată cu 7 puncte de Comisia de Disciplină pentru că membrii forului federal au fost corupţi de FC Rapid sau şantajaţi de procurorii DNA, ori pentru că este o decizie politică.
Becali: Ori au luat bani de la Rapid, ori este o decizie politică, ori un şantaj

Ienei: Decizia Comisiei, o pată neagră pe imaginea Stelei

Antrenorul Emeric Ienei a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că decizia Comisiei de Disciplină a FRF de penalizare a echipelor Steaua şi "U" Cluj, cu şapte, respectiv şase puncte va fi o pată neagră pe imaginea clubului din Bulevardul Ghencea, chiar dacă aceasta va fi anulată de Comisia de Apel.
Ienei: Decizia Comisiei, o pată neagră pe imaginea Stelei

Gigel Coman şi Petre Marin, suspendaţi câte şase luni în cazul „valiza cu bani”

Jucătorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) şi Petre Marin (Steaua) au fost suspendaţi câte şase luni de către Comisia de Disciplină a FRF în cazul "valizei cu bani" de la Cluj, a anunţat, miercuri, preşedintele comisiei, Daniel Marin Cernat.
Gigel Coman şi Petre Marin, suspendaţi câte şase luni în cazul

Adrian Ilie: Decizia este extrem de dură, nu mă aşteptam

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu se aştepta ca formaţia "roş-albastră" să fie penalizată cu şapte puncte în urma scandalului "valiza cu bani", din ultima etapă a Ligii I, ediţia 2007/2008, şi a menţionat că decizia va fi contestată în apel.
Adrian Ilie: Decizia este extrem de dură, nu mă aşteptam

Dragomir: Nu vreau să comentez nimic

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX că nu comentează decizia Comisiei de Disciplină a FRF de a penaliza echipele Steaua şi U Cluj cu şapte, respectiv şase puncte în urma scandalului valizei cu bani de la Cluj.
Dragomir: Nu vreau să comentez nimic

Vadim a revenit asupra deciziei de a-l susţine necondiţionat pe Oprescu

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a revenit asupra deciziei de a-l susţine necondiţionat pe independentul Sorin Oprescu în al doilea tur al alegerilor pentru Primăria Capitalei, menţionând că o decizie privind candidatul care va fi susţinut va fi luată de Biroul Permanent.
Vadim a revenit asupra deciziei de a-l susţine necondiţionat pe Oprescu

FRF: Steaua penalizată cu şapte puncte, iar U Cluj cu şase

Echipa Steaua Bucureşti a fost penalizată cu şapte puncte, iar formaţia Universitatea Cluj cu şase puncte de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după scandalul "valiza cu bani" din ultima etapă a Ligii I, sezonul 2007/2008.
FRF: Steaua penalizată cu şapte puncte, iar U Cluj cu şase

Romania’s Rompetrol Cuts Pump Prices By RON0.05/Liter

Romania’s second-largest oil company Rompetrol Group NV cut Wednesday its pump prices by 0.05 lei (EUR1= RON3.6284) per liter, the company said in a statement.
Romania’s Rompetrol Cuts Pump Prices By RON0.05/Liter

BEC: Renumărarea voturilor nule de către BEM nu are fundament legal

BEC a decis, miercuri, că renumărarea voturilor nule de către BEM nu are fundament legal, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.
BEC: Renumărarea voturilor nule de către BEM nu are fundament legal

Josef Fritzl primeşte sute de scrisori de la admiratoare

Josef Fritzl, bărbatul care şi-a închis fiica în subsolul casei 24 de ani şi a avut şapte copii cu ea, a fost condamnat la închisoare şi, potrivit unor surse din penitenciar, a primit în jur de 200 de scrisori de la admiratoare care îl asigură de dragostea şi sprijinul lor.
Josef Fritzl primeşte sute de scrisori de la admiratoare

Elev rănit după ce a căzut dintr-un tren personal

Un copil în vârstă de 11 ani din localitatea clujeană Aghireş a fost rănit, miercuri, după ce a căzut dintr-un tren personal, în zona localităţii Viştea, băiatul fiind transportat la spital.
Elev rănit după ce a căzut dintr-un tren personal

Romania’s Rompetrol Gas Takes Over MoldInterGaz Moldova

Rompetrol Gas, the liquefied petroleum gas unit of Romania's second-largest oil company Rompetrol Group NV, bought the main stake in LPG importer and distributor MoldInterGaz Moldova from the Moldova Republic, the company said Wednesday.
Romania’s Rompetrol Gas Takes Over MoldInterGaz Moldova

Marinar dispărut de la bordul unui vas slovac

Un marinar a fost dat dispărut, luni după-amiază, de la bordul unei nave sub pavilion Slovacia, aflată în largul Mării Negre, în apele internaţionale, între România şi Ucraina.
Marinar dispărut de la bordul unui vas slovac

Galeria Stelei, cea mai violentă din turul Ligii I

Generalul de brigadă Olimpiodor Antonescu, prim-adjunct al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a declarat, miercuri, că din punct de vedere al infracţiunilor săvârşite de suporteri la meciurile din turul Ligii I, galeria echipei Steaua este pe primul loc.
Galeria Stelei, cea mai violentă din turul Ligii I

Fostul sportiv Traian Cihărean, bătut în faţa unui hotel din Timişoara

Fostul sportiv Traian Cihărean, medaliat cu bronz la haltere, a fost bătut, miercuri dimineaţă, de trei persoane în faţa unui hotel din Timişoara, el fiind internat la secţia de ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cu fracturi la ambele picioare şi traumatism cranio-cerebral.
Fostul sportiv Traian Cihărean, bătut în faţa unui hotel din Timişoara

Bacău: Trei copii, acuzaţi că au omorât în bătaie un bărbat fără adăpost

Trei fraţi minori, cu vârste de şapte, zece şi 12 ani, sunt acuzaţi că au omorât în bătaie, în noaptea de marţi spre miercuri, un bărbat fără adăpost, în Parcul Central din municipiul Bacău, la ora transmiterii acestei ştiri copiii fiind audiaţi la Parchetul Tribunalului Bacău.
Bacău: Trei copii, acuzaţi că au omorât în bătaie un bărbat fără adăpost

Sharon Stone, persona non grata la Festivalul de Film din Shanghai

Actriţa americană Sharon Stone nu figurează printre invitaţii ediţiei din 2008 a Festivalului de Film de la Shanghai (SIFF) din cauza comentariilor recente despre cutremurul din Sichuan care au reuşit să şocheze opinia publică chineză, potrivit organizatorilor evenimentului.
Sharon Stone, persona non grata la Festivalul de Film din Shanghai

Vanghelie îndeamnă membrii PSD Bucureşti să nu voteze cu Oprescu

Preşedintele PSD Bucureşti Marian Vanghelie a declarat, miercuri, că la turul doi al localelor nu va vota nici cu Sorin Oprescu nici cu Vasile Blaga, adăugând că liderul partidului Mircea Geoană nu e implicat în administraţia locală şi nu ştie ce se întâmplă lângă independentul Sorin Oprescu.
Vanghelie îndeamnă membrii PSD Bucureşti să nu voteze cu Oprescu

România ar putea fi reprezentată la JO de cinci sau şase jucători de tenis

Jucătorii Victor Hănescu şi Andrei Pavel la simplu, Horia Tecău şi Florin Mergea la dublu, precum şi jucătoarele Edina Gallovits şi Sorana Cârstea, la simplu, ar putea reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Beijing, a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele FR de Tenis, Alexe Bardan.
România ar putea fi reprezentată la JO de cinci sau şase jucători de tenis

Gillian Anderson va fi mamă pentru a treia oară

Gillian Anderson, starul serialului de televiziune de succes "Dosarele X", este însărcinată cu cel de-al treilea copil al său.
Gillian Anderson va fi mamă pentru a treia oară

Becali: Cazul Stelei, diferit de cel al lui FC Porto

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că Steaua nu riscă să fie exclusă din cupele europene, cazul valizei cu bani de la Cluj fiind diferit, în opinia sa, de scandalul de corupţie în care a fost implicat clubul FC Porto, eliminat din Liga Campionilor de UEFA.
Becali: Cazul Stelei, diferit de cel al lui FC Porto

FC Porto, campioana Portugaliei, exclusă din LC

Clubul FC Porto, campioana Portugaliei, a fost exclus, miercuri, de UEFA, din următoarea ediţie a Ligii Campionilor, pentru tentative de corupere a arbitrilor în cadrul scandalului "Fluierul Aurit", a anunţat clubul portughez într-un comunicat.
FC Porto, campioana Portugaliei, exclusă din LC

Transfăgărăşanul, pe traseul Turului Ciclist al României

Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşanul - va fi deschis circulaţiei în următoarele zile, deşi deschiderea oficială are loc în fiecare an la 1 iulie, motivul devansării acesteia fiind acela că Turul Ciclist al României va trece pe acest drum în 11 iunie.
Transfăgărăşanul, pe traseul Turului Ciclist al României

Romanian Mediafax News Agency Deputy Editor-In-Chief Elected WAN Board Member

Indira Crasnea, interim president of the Romanian Press Club and deputy editor-in-chief of Mediafax news agency, has been elected board member in the World Association of Newspapers, or WAN, the association said Wednesday.
Romanian Mediafax News Agency Deputy Editor-In-Chief Elected WAN Board Member