Trei militari americani au fost ucişi şi zeci ar putea fi răniţi în urma unui atac cu o dronă asupra forţelor americane staţionate în nord-estul Iordaniei, în apropiere de graniţa cu Siria, au anunţat duminică preşedintele Joe Biden şi oficiali americani.
Candidatul de centru-dreapta Alexander Stubb, din partea Partidului Coaliţiei Naţionale din Finlanda, pare să câştige duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale şi se va confrunta probabil cu membrul liberal al Partidului Verzilor, Pekka Haavisto, în turul doi, scrie Reuters.
PAOK Salonic, formaţie pregătită de Răzvan Lucescu, este lider în fotbalul din Grecia, după 2-1, duminică seară, cu Panathinaikos Atena, echipă recent preluată de tehnicianul turc Fatih Terim, poreclit „Împăratul”.
Coreea de Nord a lansat duminică mai multe rachete de croazieră în largul coastei sale estice, a doua lansare de acest fel în mai puţin de o săptămână, a anunţat Statul Major Întrunit (JCS) al Coreei de Sud, citat de Reuters.
Donald Trump a declarat că se simte „mai lucid acum decât acum 20 de ani”, reacţionând la recentele atacuri la adresa vârstei sale şi la gafele verbale făcute de rivala republicană la preşedinţie, Nikki Haley.
Campionatul European de handbal masculin a ajuns astăzi la final. Ultima zi de competiţie a început cu finala pentru bronz dintre Germania şi Suedia, iar partida avea o miză suplimentară, deoarece învingătoarea îşi asigura locul la Jocurile Olimpice. Suedezii au trecut peste eşecul dramatic cu Franţa din semifinale şi au câştigat contra reprezentativei ţării gazdă, […]
Rusia spune că vrea pace Pericol maghiar pentru Ucraina Atacuri ruseşti cu rachete şi drone în Ucraina. Zona industrială a fost vizată Rachete ruseşti au lovit un sit industrial din oraşul Kremenciuk din centrul Ucrainei, provocând un incendiu, a declarat guvernatorul local. Filip Pronin, guvernatorul regiunii Poltava, a scris pe aplicaţia de mesagerie Telegram că […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că sindicatele care grupează majoritatea fermierilor francezi au anunţat blocaje ale accesului în capitala franceză pentru luni, începând cu ora 14:00.
Premierul statului australian a condamnat duminică un miting neonazist din capitala statului, Sydney, pe care l-a calificat drept „îngrozitor”, la o zi după ce premierul Anthony Albanese a declarat că neonazismul este în creştere în această ţară, relatează Reuters.
Trei soldaţi ai armatei americane au fost ucişi şi cel puţin 25 de membri ai serviciului au fost răniţi într-un atac cu dronă în cursul nopţii asupra unui mic avanpost american din Iordania, au declarat oficiali americani pentru CNN.
Este risc mare de avalanşă, duminică, în Munţii Făgăraş, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, unde s-a acumulat ninsoare proaspătă, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Prim-ministrul mongol L. Oyun-Erdene a declarat că este posibil ca construcţia noului gazoduct planificat de Rusia Power of Siberia-2 către China, care ar fi trebuit să înceapă în acest an, să fie amânată, a relatat duminică Financial Times.
Aflat sub presiune internă, guvernul preşedintelui francez Emmanuel Macron susţine că ţări puternice din UE, precum Spania şi Italia, practică o „concurenţă neloială”, relatează agenţia AFP.
Partidul maghiar de extremă dreapta „Patria Noastră” ar revendica o regiune din vestul Ucrainei, unde locuiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari, dacă Ucraina îşi va pierde statutul de stat din cauza invaziei Rusiei, a declarat sâmbătă târziu liderul partidului, citat de Reuters.
Aeroportul internaţional din Mexico City a recunoscut că un bărbat a deschis o ieşire de urgenţă şi a ieşit pe o aripă a unui avion care era parcat şi aştepta să decoleze joi. Aeroportul a precizat că bărbatul a fost predat poliţiei. Zeci de pasageri au semnat o copie scrisă a unei declaraţii în care […]
Italianul în vârstă de 22 de ani şi locul 4 ATP a trecut de rusul Daniil Medvedev, 27 de ani şi locul 3 ATP, revenind de la 0-2 la seturi în finala de astăzi.
„Vlad a fost suspendat din partid pentru neplata cotizaţiei. Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul Politic”, spune purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, după ce europarlamentarul a acuzat că nu a fost lăsat să participe la şedinţa de duminică.
Membrii Comitetului Politic USR au votat duminică formarea alianţei Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei. Alianţa Dreapta Unită este alianţa care va moderniza România şi va aduce schimbarea pe care oamenii o merită”, afirmă Cătălin Drulă.
“Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-naţional demers şi un dezastru economic şi social pentru români, spune eurodeputatul Victor Negrescu. El a lansat, duminică, o campanie naţională Anti-Ro-Exit pentru a arăta avantajele apartenenţei României la Uniunea Europeană.
Protestatarii au aruncat cu supă în tabloul Mona Lisa de la Louvre din Paris. Imaginile ce circulă în online arată cum două femei trec peste o limită de securitate pentru a se apropia de tablou, ambele aruncând cu supă spre opera de artă a lui Leonardo da Vinci.
O persoană a murit într-un atac armat care a avut loc în interiorul unei biserici catolice din Istanbul, în timpul slujbei de duminică, au informat autorităţile turce, potrivit skynews.com
Constantin Popovici a câştigat duminică dimineaţă etapa finală din sezonul 2023 a circuitului mondial Red Bull Cliff Diving, sărituri în apă de la 27 metri, din Noua Zeelandă, şi, totodată, a ocupat locul întâi în clasamentul general.
Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal, reunit la Koln, a amânat, sâmbătă, o decizie privind stabilirea ţării care va organiza Campionatul European de handbal feminin din 2026. România candidează pentru a organiza competiţia.
Poliţiştii de imigrări din Arad au desfăşurat sâmbătă o misiune de îndepărtare sub escortă, până la punctul de trecere a frontierei, pentru 14 bărbaţi din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt şi Pakistan, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.
Marea Britanie, care a donat Ucrainei peste 300.000 de lovituri de artilerie, îşi măreşte capacitatea de producţie de lovituri de 155 mm de opt ori, anunţă Monitorul Apărării, care citează UK Defence Journal.
Anca Dragu, noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, a început să facă oficial turul instituţiilor financiare din România pentru schimb de experienţă în realizare reformelor pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, anunţă Ziarul Financiar.
Peste 700 permise de conducere au fost reţinute sâmbătă, dintre care 80 pentru consum de alcool şi 11 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise., transmite Poliţia Română.
Cel mai mare vas de croazieră din lume a plecat din Miami, Florida, în călătoria inaugurală. Icon of the Seas, cu o lungime de 365 de metri, are 20 de punţi şi poate găzdui maximum 7.600 de pasageri. Acesta este deţinut de Royal Caribbean Group, scrie BBC. Nava va face o călătorie de şapte zile […]
O femeie de 75 de ani a fost rănită duminică dimineaţă, după ce maşina în care se afla a ieşit de pe stradă şi a lovit un gard, anunţă ISU Argeş. Femeia a făcut atac de panică şi a fost dusă la spital.
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 91 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Au fost salvate 96 de persoane, dintre care 36 au fost transportate la spital.
Canada ocupă meritat prima poziţie în lume drept cea mai sigură ţară pentru călători, datorită diversităţii, incluzivităţii şi ratelor reduse de criminalitate şi terorism, potrivit www.businessmagazin.ro.