Mesajul afişat de facţiunea „Uniţi sub tricolor” la meciul de fotbal România - Kosovo, care a determinat UEFA să deschidă procedură disciplinară împotriva suporterilor naţionalei, a declanşat a doua reacţie de mulţumire din Serbia.
Pelerinii au fost un grup de dizidenţi religioşi care au părăsit Anglia în 1620, în căutarea libertăţii de cult în Lumea Nouă. Ei au pornit pe 16 septembrie 1620, din Plymouth, Anglia, în Mayflower, o navă mică şi incomodă. Ei au avut ca destinaţie iniţială colonia Virginia, dar au ajuns pe coasta Massachusetts, unde au […]
Favoritele au câştigat partidele disputate până în prezent la Cupa Mondială de Rugby. Regula nu s-a schimbat nici sâmbătă atunci când Ţara Galilor şi Samoa au obţinut două victorii uşoare.
Forţele militare ale Rusiei din Arctica, în apropierea Norvegiei, s-au redus foarte mult din punct de vedere numeric în comparaţie cu perioada de dinainte de războiul din Ucraina, a declarat, sâmbătă, generalul Eirik Kristoffersen, şeful apărării norvegiene, potrivit Reuters.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa duminică la Lampedusa. Insula italiană se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de migranţi, iar localnicii şi premierul Italiei au cerut ajutorul UE.
Lituania solicită mai mulţi bani pentru Ucraina din bugetul UE şi suplimentarea fondurilor pentru mobilitatea militară a uniunii, a anunţat un demnitar lituanian, citat de Reuters.
Două nave comerciale se îndreaptă sâmbătă spre porturile ucrainene, a declarat vicepremierul Oleksandr Kubrakov pentru Reuters, ele fiind primele nave care folosesc un coridor temporar pentru a transporta cereale ucrainene către pieţele din Africa şi Asia.
Turcia s-ar putea despărţi de UE dacă va fi necesar, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, atunci când a fost întrebat despre conţinutul unui raport al Parlamentului European privind ţara sa.
În Drăgăşani, oraş situat la limita de sud a judeţului Vâlcea, la 53 km de municipiul Râmnicu-Vâlcea, anumiţi locuitori ard deşeuri în apropiere de un depozit de distribuţie a gazelor.
O echipă de salvare malteză a găsit sute de cadavre pe o plajă din oraşul libian Derna, distrus de inundaţii, a anunţat sâmbătă Departamentul de protecţie civilă din Malta, potrivit Reuters.
Solicitarea a apărut după ce Comisia Europeană nu a mai prelungit măsura privind interzicerea importurilor pentru cele cinci state din vecinătatea Ucrainei.
Sancţiunile Varşoviei au blocat doar unele dintre cele mai mari businessuri ruseşti, numărul antreprenorilor ruşi din Polonia crescând cu până la 40% în decurs de un an, relatează Warsaw Voice.
Obiectivul electoral al Tineretului Naţional Liberal este alegerea a 3228 de tineri în administraţia locală, câte unul pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din România, susţine Mara Mareş, preşedinta Tineretului Naţional Liberal.
Un singur pacient rănit în exploziile produse la Crevedia mai este internat în ţară, iar alţi 10 sunt în continuare trataţi în străinătate, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.
Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegaţia României la cea de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se va desfăşura la New York, în SUA.
Perechea Victor Cornea/Cezar Creţu a fost întrecută, sâmbătă, de cuplul Yu Hsiou Hsu/Tsung-Hao Huang cu 6-1, 6-4. Scorul devine România - Taiwan 0-3, iar România pierde calificarea în faza următoare a Cupei Davis.
Producătorii de cereale din Bulgaria au anunţat proteste luni şi marţi de-a lungul întregii frontiere româno-bulgare. Poliţia de frontieră atrage atenţia că traficul ar putea fi îngreunat.
Poliţiştii au tras focuri de armă pentru prinderea unor persoane suspecte de furt de arbori într-o pădure din zona Păltinoasa, judeţul Suceava. Un bărbat a fost împuşcat în coapsă.
304 proiecte care vizează digitalizarea spitalelor au fost depuse pentru finanţare în cadrul apelului lansat, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Şapte persoane au fost arestate preventiv într-un dosar în care poliţiştii şi procurorii DIICOT Braşov fac cercetări pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. În timpul percheziţiilor, o maşină a poliţiei a fost avariată de un suspect.
Ucraina va putea efectua mai multe atacuri asupra navelor ruseşti, a declarat pentru Reuters un ministru ucrainean care a jucat un rol cheie în construirea industriei de drone din ţară.
Pista olimpică cu o lungime de 2000 de metri de pe Lacul Lebăda a fost inaugurată sâmbătă dimineaţa cu o cursă specială în care au concurat 3 echipaje de 8+1, compuse din personalităţi ale canotajului românesc.
Un avion Hercules al Forţelor Aeriene Română a plecat sâmbătă cu ajutoare acordate de statul român spre Libia, ţară afectată de inundaţii catastrofale.
Un colet suspect a fost semnalat sâmbătă dimineaţa pe o stradă din Brăila. Poliţiştii au asigurat perimetrul, iar la faţa locului au intervenit pirotehniştii.
Aproximativ 18,5 kilograme de cannabis şi 31 de kilograme de droguri sintetice au fost confiscate de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate în întreaga ţară în perioada 1-14 septembrie.
Cursul valutar a crescut vineri la închiderea şedinţei interbancare, depăşind 5 lei/euro, atât pe cotaţia de cumpărare, cât şi pe cea de vânzare, scrie Ziarul Financiar.
Temperatura maximă va ajunge la 26 de grade, iar în cursul după-amiezii de sâmbătă sunt posibile averse, se arată în prognoza specială pentru Bucureşti emisă de ANM.
Pompierii din Tulcea au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru salvarea a şase marinari care s-au intoxicat cu gaze în buncărul unei nave sub pavilion Comores, acostată pe Braţul Tulcea.
Autorităţile instalate de Rusia în Crimeea au anunţat sâmbătă că intenţionează să vândă aproximativ 100 de proprietăţi ucrainene, inclusiv una aparţinând preşedintelui Volodimir Zelenski, transmite Reuters.
Fiul preşedintelui Biden, Hunter Biden, a fost pus sub acuzare joi pentru acuzaţii federale de uz de armă de foc şi ar putea fi condamnat la 25 de ani de închisoare, potrivit unor documente judiciare.