CELE MAI NOI ARTICOLE

Agenţia Europeană a Medicamentului: Vaccinurile împotriva Omicron ar putea fi disponibile din toamnă

Datele privind vaccinurile COVID adaptate pentru varianta Omicron ar putea fi disponibile între aprilie şi iulie. Ar deschide calea pentru aprobare lor în vară, spune directorul pentru strategia de vaccinare din Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), Marco Cavaleri.
Agenţia Europeană a Medicamentului: Vaccinurile împotriva Omicron ar putea fi disponibile din toamnă

Regatul Cailor organizează cinci competiţii ecvestre anul acesta lângă Bucureşti

Regatul Cailor, unul dintre cele mai prestigioase cluburi de echitaţie din ţară, organizează împreună cu Federaţia Ecvestră Română cinci competiţii naţionale.
Regatul Cailor organizează cinci competiţii ecvestre anul acesta lângă Bucureşti

America neagă că a efectuat experimente biologice în Ucraina

Rusia a susţinut, fără nicio dovadă, că armele biologice sunt dezvoltate în laboratoarele din Ucraina, cu sprijinul Statelor Unite. SUA declară că această acuzaţie este „un nonsens total” şi că Rusia inventează naraţiuni false pentru a-şi justifica acţiunile în Ucraina.
America neagă că a efectuat experimente biologice în Ucraina

Smiley călătoreşte în timp de la 7 la 50 de ani în „Mai mult de-o viaţă – FILMUL”

Smiley a călătorit în timp de la 7 la 50 de ani când a compus, jucat şi cântat povestea de dragoste şi de prietenie din „Mai mult de-o viaţă” – FILMUL care se lansează astăzi integral, ca un scurt-metraj, pe canalul său de YouTube. Ideea proiectului unic în cariera lui Smiley şi pe piaţa muzicală […]
Smiley călătoreşte în timp de la 7 la 50 de ani în „Mai mult de-o viaţă – FILMUL”

Primarul Sectorului 6 anunţă că pe maşinile parcate neregulamentar vor fi lipite stickere cu amenzi

Primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că şoferii maşinilor parcate neregulamentar vor găsi lipite pe parbrize stickere de atenţionare sau de înştiinţare că au fost amendaţi, transmite primarul Ciprian Ciucu.
Primarul Sectorului 6 anunţă că pe maşinile parcate neregulamentar vor fi lipite stickere cu amenzi

Procuratura ucraineană: 21 de persoane au fost omorâte în timpul bombardamentelor de lângă Harkov

Cel puţin 21 de persoane au fost omorâte în timpul bombardamentelor de joi din localitatea Merefa, aflată în apropierea oraşului Harkov, anunţă CNN.
Procuratura ucraineană: 21 de persoane au fost omorâte în timpul bombardamentelor de lângă Harkov

Insula verde a devenit roşie. Madagascar se luptă cu o secetă îndelungată şi, posibil, cu „prima foamete din lume cauzată de schimbările climatice”

A patra insulă ca mărime din lume şi unul dintre cele mai diverse ecosisteme, cu mii de specii endemice de plante şi animale, precum lemurii, Madagascar proiectează imaginea unui paradis natural luxuriant. Dar în unele părţi, cum ar fi regiunile sale sudice îndepărtate, realitatea de pe teren s-a schimbat, potrivit Reuters. „Obişnuiam să numim Madagascar […]
Insula verde a devenit roşie. Madagascar se luptă cu o secetă îndelungată şi, posibil, cu

Macron spune că va face Franţa mai puternică şi mai independentă dacă va câştiga al doilea mandat

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis joi să consolideze suveranitatea Franţei dacă va câştiga un al doilea mandat luna viitoare, pentru a conduce ţara prin ceea ce el a numit o nouă eră de criză, cu "întoarcerea tragediei în istorie", relatează Reuters.
Macron spune că va face Franţa mai puternică şi mai independentă dacă va câştiga al doilea mandat

Scholz nu vrea ca NATO să se implice în Ucraina şi e preocupat de situaţia ucrainenilor şi ruşilor

Cancelarul german, Olaf Scholz, a insistat, la întâlnirea cu secretarul general NATO Jens Stoltenberg, ca Alianţa Nord-Atlantică să nu se implice în conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina, declarându-se preocupat de situaţia refugiaţilor ucraineni, dar şi de cea a oamenilor de rând din Rusia.
Scholz nu vrea ca NATO să se implice în Ucraina şi e preocupat de situaţia ucrainenilor şi ruşilor

Vladimir Putin a avut o conversaţie telefonică cu preşedintele Turciei. Erdogan vrea să-i primească pe liderii Ucrainei şi Rusiei pentru discuţii

Preşedintele turc Tayyip Erdogan s-a oferit joi, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul rus Vladimir Putin, să-l primească pe acesta şi pe liderul ucrainean Volodymyr Zelenskiy pentru discuţii, potrivit biroului său.
Vladimir Putin a avut o conversaţie telefonică cu preşedintele Turciei. Erdogan vrea să-i primească pe liderii Ucrainei şi Rusiei pentru discuţii

Ministrul ucrainean al Apărării: „Recunoaşteţi-l pe Putin drept criminal de război”

Ministrul Apărării din Ucraina le cere liderilor europeni să-l numească pe Putin „criminal de război”.
Ministrul ucrainean al Apărării:

Agenţia Spaţială Europeană abandonează ExoMars

Agenţia Spaţială Europeană ESA a suspendat misiunea de explorare ExoMars Mars, un program comun cu Roscosmos.
Agenţia Spaţială Europeană abandonează ExoMars

Ţări dependente de producţia agricolă din Rusia şi Ucraina

Federaţia Rusă şi Ucraina sunt jucători mondiali pe pieţele agroalimentare. Împreună reprezintă 53% din ponderea comerţului global cu ulei de floarea soarelui şi seminţe şi 27% din ponderea comerţului global cu grâu.
Ţări dependente de producţia agricolă din Rusia şi Ucraina

Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru ruşi: Trebuie să vă spun adevărul despre război

Actorul Arnold Schwarzenegger s-a adresat ruşilor prin intermediul unui mesaj video anunţându-i că vrea vrea să le spună adevărul despre războiul din Ucraina.
Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru ruşi: Trebuie să vă spun adevărul despre război

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare: Războiul din Ucraina şi sancţiunile afectează relansarea economică la nivel mondial

Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse de naţiunile occidentale Rusiei vor afecta semnificativ relansarea economică la nivel mondial şi în mod special în Uniunea Europeană, estimează Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD).
Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare: Războiul din Ucraina şi sancţiunile afectează relansarea economică la nivel mondial

Sistemul de avertizare timpurie al NASA şi-a demonstrat eficienţa. Acesta a detectat un asteroid „minuscul” înainte de a lovi Pământul

Adesea, astfel de asteroizi minusculi scapă prin plasa de supraveghere, iar 2022 EB5 – aşa cum a fost numit asteroidul – este doar al cincilea de acest tip care a fost reperat şi urmărit înainte de impact, potrivit CNN. „Micii asteroizi precum 2022 EB5 sunt numeroşi şi se lovesc în atmosferă destul de frecvent, aproximativ […]
Sistemul de avertizare timpurie al NASA şi-a demonstrat eficienţa. Acesta a detectat un asteroid

Oraşul ucrainean Ivano-Frankivsk se pregăteşte de război şi solicită ajutorul orădenilor

Oraşul ucrainean Ivano-Frankivsk se pregăteşte de război şi solicită ajutorul orădenilor. Primăria Oradea va trimite în Ucraina produsele solicitate, inclusiv alimente şi echipamente medicale.
Oraşul ucrainean Ivano-Frankivsk se pregăteşte de război şi solicită ajutorul orădenilor

Preşedintele Guvernului Spaniei, la Bucureşti: Putin a vrut să slăbească UE, o vede ca pe o ameninţare şi a atacat Ucraina

Preşedintele Guvernului Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat, la Bucureşti că Putin, prin invadarea Ucrainei a vrut să slăbească Uniunea Europeană şi nu se aştepta la o asemenea unitate.
Preşedintele Guvernului Spaniei, la Bucureşti: Putin a vrut să slăbească UE, o vede ca pe o ameninţare şi a atacat Ucraina

Rusia acuză Pentagonul pentru că a efectuat experimente cu coronavirus şi patogeni de lilieci din octombrie 2019

Ministerul rus al Apărării susţine că proiectul patogenului de lilieci condus de SUA în Georgia şi Ucraina a început în octombrie 2019, chiar înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus
Rusia acuză Pentagonul pentru că a efectuat experimente cu coronavirus şi patogeni de lilieci din octombrie 2019

Grupul DIGI, contribuţie de 172 milioane de lei la bugetul de stat, în primele două luni ale anului

Grupul DIGI, contribuţie de 172 milioane de lei la bugetul de stat, în primele două luni ale anului
Grupul DIGI, contribuţie de 172 milioane de lei la bugetul de stat, în primele două luni ale anului

Kosovo îi cere lui Biden să îşi folosescă influenţa asupra statelor membre NATO pentru a ajuta „ţara” sa să adere. România, Spania, Grecia şi Slovacia nu recunosc declaraţia de independenţă a Kosovo din 2008

„Aderarea Kosovo la NATO a devenit un imperativ.Ne exprimăm credinţa şi aşteptările că SUA îşi vor folosi leadershipul şi influenţa pentru a sprijini în mod activ şi a avansa procesul complex de aderare la NATO pentru Kosovo”, a spus Osmani în scrisoarea sa. Washingtonul rămâne principalul susţinător al Kosovo, atât din punct de vedere politic, […]
Kosovo îi cere lui Biden să îşi folosescă influenţa asupra statelor membre NATO pentru a ajuta

Realme GT NEO 3 va fi lansat pe 22 martie în China

Realme GT NEO 3 va fi lansat pe 22 martie în China
Realme GT NEO 3 va fi lansat pe 22 martie în China

Figurinele LEGO care îl înfăţişează pe Zelenski şi reproduc cockteilul Molotov, la mare căutare

Figurinele LEGO care care îl înfăţişează pe Zelenski şi reproduc cockteilul Molotov sunt foarte căutate de clienţi. Fondurile obţinute prin comercializare sunt folosite în scopuri umanitare, pentru refugiaţii din Ucraina.
Figurinele LEGO care îl înfăţişează pe Zelenski şi reproduc cockteilul Molotov, la mare căutare

Iohannis: Noul concept strategic aliat va trebui să reflecte noua realitate de securitate

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat joi cu preşedintele Guvernului Spaniei, Pedro Sánchez, despre situaţia strategică la Marea Neagră, în contextul invaziei ruseşti în Ucraina şi a spus că noul concept strategic aliat care va fi adoptat la Madrid va trebui să reflecte noua realitate de securitate
Iohannis: Noul concept strategic aliat va trebui să reflecte noua realitate de securitate

Joe Biden va vorbi cu Xi Jinping despre competiţia SUA-China şi războiul din Ucraina

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va avea, vineri, o conversaţie cu omologul său din China, Xi Jinping, despre competiţia între cele două ţări şi despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, anunţă Casa Albă.
Joe Biden va vorbi cu Xi Jinping despre competiţia SUA-China şi războiul din Ucraina

Ministrul Mediului anunţă majorarea amenzilor pentru arderea vegetaţiei uscate

Ministrului Mediului spune că arderea vegetaţiei uscate continuă să fie un fenomen în anumite zone ale ţării. „Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetaţie şi mirişti. În ciuda interdicţiei şi a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, […]
Ministrul Mediului anunţă majorarea amenzilor pentru arderea vegetaţiei uscate

Mikaela Shiffrin îşi adjudecă al patrulea mare Glob de Cristal în Cupa Mondială la schi alpin

Mikaela Shiffrin şi-a adjudecat titlul general al Cupei Mondiale la schi alpin cu două curse înainte de final, după ce a ocupat locul al doilea în ultimul super-G al sezonului, joi, la Courchevel, în Franţa.
Mikaela Shiffrin îşi adjudecă al patrulea mare Glob de Cristal în Cupa Mondială la schi alpin

Prejudiciu de milioane de lei, descoperit de ANAF în urma unor controale la şcoli de şoferi

Inspectorii antifraudă verifică în această perioadă modul în care reprezentanţii şcolilor de şoferi au fiscalizat taxele de şcolarizare încasate în perioada 2019-2021. Prejudiciul stabilit în urma controalelor de până acum se ridică la 8,5 milioane de lei.
Prejudiciu de milioane de lei, descoperit de ANAF în urma unor controale la şcoli de şoferi

COMENTARIU Sorin Avram: Domnilor Cîţu şi Ciolacu, aveţi un arogant la ANRE. Ce faceţi cu el?

În mărinimia sa, un domn cocoţat într-o funcţie de partid şi de stat ne oferă câte un peşte. De fapt, nu cred că ne oferă, ci ne azvârle câte un peşte în farfurie, pentru care ar trebui să-i spunem:”Sărut mâna, boierule”. Dar domnul nu va fi mărinimos pentru multă vreme şi va avea pretenţia să ne cumpărăm câte o undiţă şi să învăţăm să pescuim.
COMENTARIU Sorin Avram: Domnilor Cîţu şi Ciolacu, aveţi un arogant la ANRE. Ce faceţi cu el?

Greenpeace: Efectele crizei climatice ne lovesc mai puternic şi mai repede decât s-a anticipat

Reprezentanţii Greenpeace trag un semnal de alarmă şi anunţă că efectele crizei climatice sunt mai puternice şi lovesc mai repede decât s-a anticipat iniţial. Asta înseamnă că vor creşte mortalitatea şi riscul producerii unor cataclisme.
Greenpeace: Efectele crizei climatice ne lovesc mai puternic şi mai repede decât s-a anticipat

FREE NOW susţine Ucraina

Pasagerii au opţiunea să rotunjească valoarea cursei pentru a dona diferenţa către Crucea Roşie, iar compania donează curse gratuite către ONG-urile implicate în ajutorarea refugiaţilor din România
FREE NOW susţine Ucraina

Rusia anunţă că nu va da curs solicitării Curţii de Justiţie privind oprirea atacului din Ucraina

Reprezentanţii Rusiei au anunţat joi că nu vor da curs solicitării Curţii Internaţionale de Justiţie privind oprirea atacului din Ucraina.
Rusia anunţă că nu va da curs solicitării Curţii de Justiţie privind oprirea atacului din Ucraina

Un leopard de zăpadă, un struţ emu şi doi lupi arctici, între animalele care au ajuns la Zoo Oradea

În ultimele luni, la Grădina Zoologică din Oradea au ajuns un leopard de zăpadă, un leu, un struţ emu, o capibara şi doi lupi arctici, aduse în urma unor colaborări cu grădini zoologice din Franţa şi Ungaria.
Un leopard de zăpadă, un struţ emu şi doi lupi arctici, între animalele care au ajuns la Zoo Oradea

Bilanţ coronavirus, 17 martie: peste 4.000 de cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.033 de cazuri noi de COVID-19, cu 120 mai multe decât în ziua anterioară. 63 de pacienţi au murit.
Bilanţ coronavirus, 17 martie: peste 4.000 de cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore

Sindicat: 2.350 de angajaţi ai TMK România nu au primit salariile în martie. Conturile companiei sunt îngheţate ca urmare a sancţiunilor aplicate miliardarului rus Dimitri Pumpianski

Conturile companiei sunt îngheţate ca urmare a sancţiunilor aplicate miliardarului rus Dimitri Pumpianski, care controlează grupul TMK. Grupul are 2.350 de angajaţi în România.
Sindicat: 2.350 de angajaţi ai TMK România nu au primit salariile în martie. Conturile companiei sunt îngheţate ca urmare a sancţiunilor aplicate miliardarului rus Dimitri Pumpianski

Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara: România are potenţial pentru a-şi dobândi independenţa energetică

România este printre puţinele ţări din regiune care are potenţialul, ca într-o perspectivă scurtă spre medie, să-şi asigure independenţa energetică, consideră deputatul european Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara.
Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara: România are potenţial pentru a-şi dobândi independenţa energetică

China susţine ideea ajutorului pentru Ucraina, dar refuză să vorbească despre asistenţă militară

Oficialii din China susţin ideea ambasadorului chinez din Ucraina privind acordarea unui ajutor umanitar, dar refuză să vorbească despre asistenţa militară despre care se crede că a fost cerută de ruşi, anunţă CNN.
China susţine ideea ajutorului pentru Ucraina, dar refuză să vorbească despre asistenţă militară

Netflix: Taxă suplimentară pentru cei care dau contul utilizatorilor din afara familiei. Compania va testa noua funcţie în trei ţări

Netflix va lansa în curând un test prin care titularii de conturi vor plăti o taxă suplimentară pentru utilizatorii din afara familiei care folosesc contul - o nouă încercare a companiei de a aborda problema schimbului ilicit de parole.
Netflix: Taxă suplimentară pentru cei care dau contul utilizatorilor din afara familiei. Compania va testa noua funcţie în trei ţări

Casa lui Paul Pogba, mijlocaşul francez al lui Manchester United, a fost jefuită în timp ce el era pe teren

Mijlocaşul echipei Manchester United, Paul Pogba, a declarat, citat de BBC Sports, că locuinţa sa a fost jefuită în timpul meciului echipei sale din Liga Campionilor, cu Atletico Madrid, disputat marţi.
Casa lui Paul Pogba, mijlocaşul francez al lui Manchester United, a fost jefuită în timp ce el era pe teren

Oficial ucrainean: oamenii au început să iasă din ruinele teatrului bombardat din Mariupol

Oamenii au început să iasă din ruinele teatrului bombardat din Mariupol, a spus joi un oficial ucrainean, citat de CNN.
Oficial ucrainean: oamenii au început să iasă din ruinele teatrului bombardat din Mariupol