Restricţia de circulaţie pentru autovehiculele de marfă cu masa de peste 7,5 tone, pe anumite două tronsoane ale DN 1, Bucureşti-Braşov, în zilele lucrătoare, vor fi menţinute şi în 2008, a informat, vineri, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Liderul PNL Gorj Dan Ilie Morega a declarat, vineri, că recenta trimitere a sa în judecată de către DNA pentru presupuse fapte de corupţie reprezintă şi o dorinţă a sa, el susţinând că este "complet nevinovat" şi că dosarul i-a fost înscenat pentru că a demascat unele afaceri necurate.
Dan Puric, formaţia Nightlosers şi ţambalistul Marius Mihalache vor susţine spectacole în cadrul Carnavalului de la Veneţia (25 ianuarie şi 5 februarie 2008), România fiind invitată de onoare la această ediţie a Carnavalului.
Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, vineri, la finalul Adunării Generale a LPF, că fundaşul Dorin Goian valorează 10 milioane de euro şi crede că jucătorul este modest atunci când spune că această sumă de transfer ar fi prea mare.
Copiii turbulentei cântăreţe Britney Spears vor fi supuşi unui test antidrog, deoarece ea este convinsă că fostul său soţ, Kevin Federline, a fumat marijuana în preajma micuţilor, informează thisislondon.co.uk.
Romanian president Traian Basescu announced Friday on the public radio station that he will condemn Ribbentrop-Molotov Pact to the Parliament, as he did with the communist regime.
Preşedintele Clubului Român de Presă (CRP), Cristian Tudor Popescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că grupul Realitatea Media are tot dreptul să se retragă din CRP "oricând şi fără să aibă justificări", dar că acesta ar fi putut sesiza înainte Consiliul de Onoare al Clubului.
Bărbaţii au o aplecare naturală spre umor spre deosebire de femei, din cauza nivelului mai mare de testosteron, potrivit unui studiu realizat de un cercetător britanic publicat în British Medical Journal.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, la RRA, că va denunţa în faţa Parlamentului, după modelul declaraţiei de condamnare a comunismului, Pactul Ribbentrop-Molotov.
Preşedintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, vineri, la finalul Adunării Generale a LPF, că nu crede va exista vreodată o echipă depunctată din cauza declaraţiilor făcute de conducătorii de cluburi.
Ministerul de Externe moldovean (MAEIE) a anunţat că a fost informat de Ambasada română despre sosirea ministrului român de Externe la Chişinău, însă acesta nu a solicitat nici o întrevedere cu oficiali moldoveni, iar MAEIE "îşi rezervă dreptul de a califica gestul dat ca unul inamical".
Anunţul Belgiei privind sporirea măsurilor de securitate a fost determinat de arestarea, în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, a 14 persoane suspectate că aparţin unei mişcări islamiste.
Grupul Realitatea Media a anunţat, vineri, că renunţă, din data de 21 decembrie 2007, la calitatea de membru al Clubului Român de Presă, unul din motivele invocate fiind "atitudinea" lui Cristian Tudor Popescu faţă de realizatorul TV Robert Turcescu.
Un doc plutitor s-a rupt în două şi s-a scufundat în Portul Midia, joi seară, după ce, cu cîteva ore mai devreme, de pe el fuseseră lansate la apă două nave.
Banks in Romania will be closed on December 25-26 and January 1-2, while some banks will be open on December 31, declared non-banking day by the central bank.
O familie din Bistriţa a ajuns la spital, vineri, şi apoi la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, după ce a băut dintr-o sticlă de bere în care se afla un şoarece mort.
Licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, care trebuia să aibă loc pe 24 decembrie, a fost amânată pentru data de 15 ianuarie 2008, din cauza unor solicitări din partea companiilor care intenţionează să participe la proiect.
Cel puţin 50 de persoane au murit vineri într-un atentat sinucigaş care a vizat o moschee din nord-vestul Pakistanului chiar în momentul în care credincioşii se rugau în cadrul sărbătorii Eid al-Adha, anunţă şeful poliţiei locale Feroz Shah.
Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, vineri, că se bucură că scapă "de lichele" atunci când unii parlamentari PRM sunt excluşi ori dezertează, precizând că nu doreşte să dea nume.
Băncile nu vor lucra în zilele de 25-26 decembrie şi 1-2 ianuarie, în timp ce pe data de 31 decembrie, zi nebancară, o parte dintre unităţi vor fi deschise şi vor lucra cu publicul, fără a face plăţi.
Keira Knightley, nominalizată la premiile Oscar, a mărturisit că se teme să joace în comedii, deoarece s-ar simţi jenată "să se facă de râs" pe marele ecran şi consideră că e prea "sumbră" pentru a fi amuzantă.
Spectacolul "Doi dintre NOI", cu Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, membri ai companiei Passe-Partout Dan Puric, care a avut premiera joi seara, la Sala Rapsodia, a fost descris de Puric drept "un limbaj al tăcerii".
O bandă formată din şapte români, care a furat bani şi bijuterii totalizând jumătate de milion de lire sterline, în Anglia, au fost condamnaţi la închisoare, transmite BBC.
Faimosul regizor Francis Ford Coppola, care a realizat în România filmul "Tinereţe fără tinereţe", a declarat într-un interviu că mâncarea românească nu este bună.
MasterCard a avertizat, vineri, că solicitarea Comisiei Europene (CE) privind modificarea, în termen de şase luni, a taxelor de procesare a tranzacţiilor internaţionale prin carduri va avea ca efect creşterea costurilor suportate de utilizatori.
"California Dreamin' (nesfârşit"), filmul regretatului regizor Cristian Nemescu, va intra în cinematografele franceze pe 2 ianuarie 2008, presa de specialitate notând că producţia premiată la Cannes face să se vorbească, încă o dată, de noul val al cinematografiei româneşti.
Actorul american Matt Damon a primit titlul de cel mai sexy erou, pentru interpretarea spionului Jason Bourne, în timp ce Johnny Depp a primit titlul de cel mai talentat actor din partea revistei People.
Preşedintele Traian Băsescu a lăsat deoparte, vineri, în faţa copiilor veniţi să îl colinde, sobrietatea impusă de funcţie şi a îmbrăcat, peste costum, mantia roşie de Moş Crăciun, exprimându-şi convingerea că se va întâlni cu aceştia şi peste doi ani şi, "spre disperarea unora", şi peste şapte ani.
Formaţia AC Milan, deţinătoarea trofeului, va întâlni echipa Arsenal Londra, fosta adversară a Stelei în grupa H, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi de vineri, de la sediul UEFA de la Nyon:
Crăciunul a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum lung.
Tatăl fetei care ar fi fost lovită de maşina condusă de Ludovic Orban, Gavril Todean, a fost reaudiat, vineri, atât de poliţişti, cât şi de procurori, la ieşirea din sediul Parchetului, singura informaţie nouă pe care a dat-o a fost că a fost cu fiica sa la Institutul de Medicină Legală.
George Clooney şi Reese Witherspoon s-au situat pe primul loc în topul celebrităţilor cu cele mai mari probabilităţi de a oferi cadouri frumoase de Crăciun, potrivit unui expert în citirea chipurilor, informează femalefirst.com.
Patronul Adrian Mititelu a declarat că echipa Universitatea Craiova are câţiva jucători doriţi de multe cluburi, dar nu are de gând să îi cedeze, şi a precizat că aşteaptă oferte pentru fotbaliştii puşi pe lista de transferuri.
Consiliul Ligii Cluburilor Profesioniste (Lega Calcio) a anunţat că începând din ianuarie fotbaliştii din campionatul Italiei vor fi obligaţi să-şi strângă mâna la finalul meciurilor.
The European Commission approved the acquisition of Romania’s electric power supplier Electrica Muntenia Sud by Italy’s Enel, concluding that it would not impede competition, EU said Friday in a press release.