CELE MAI NOI ARTICOLE

India, campioana căsătoriilor între minori. O avocată a desfăcut mariajul pus la cale între o fetiţă de un an şi un băieţel de 3 ani

Avocata a prezentat un caz petrecut la Chennai, specificând să nu este singural, existând zeci de mii de astfel de situaţii. Laxmi Sargara avea abia un an când a fost căsătorită cu un băieţel de 3 ani, într-un sat din Rajasthani, la o oră de mers cu maşina de oraşul Jodhpur. Sargara a crescut fără […]
India, campioana căsătoriilor între minori. O avocată a desfăcut mariajul pus la cale între o fetiţă de un an şi un băieţel de 3 ani

Avertismentul organizaţiei Salvaţi Copiii: Am atins un punct critic. Lipsa mobilizării poate arunca educaţia în colaps

Înainte ca pandemia să se agraveze din nou, este necesară implicarea, măcar în primele săptămâni, în testarea elevilor, a cadrelor medicale şi, prin participare voluntară, a părinţilor sau studenţilor din domeniile socio-medicale, susţine Salvaţi Copiii România.
Avertismentul organizaţiei Salvaţi Copiii: Am atins un punct critic. Lipsa mobilizării poate arunca educaţia în colaps

Adrian Oros: O victorie în genunchi. Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia

Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia pentru „starea jalnică în care au adus acest partid istoric”, este de părere senatorul Adrian Oros.
Adrian Oros: O victorie în genunchi. Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia

Eduard Novak, nominalizat din nou pentru funcţia de ministru al Sportului

Eduard Novak a anunţat luni că a fost nominalizat de Consiliul Permanent al Uniunii Democrate Maghiare din România pentru funcţia de ministru al Sportului şi în noul Guvern.
Eduard Novak, nominalizat din nou pentru funcţia de ministru al Sportului

Desemnarea lui Ciucă, analizată în presa străină. Cine este marele câştigător al alianţei politice

Un general român în retragere a fost însărcinat să formeze guvernul după aproape două luni de criză politică, scriu jurnaliştii de la ziarul Le Figaro. Liberalii, aflaţi la putere, şi social-democraţii, vechii lor adversari, au decis să se alieze, iar preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze o echipă. Ministru interimar […]
Desemnarea lui Ciucă, analizată în presa străină. Cine este marele câştigător al alianţei politice

Roxana Mărăcineanu, reacţie decisă după incidentele de la Lyon: „Este inacceptabil”

Românca Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sportului, a reacţionat, după incidentele de la meciul de campionat dintre Olympique Lyon şi Olympique Marseille.
Roxana Mărăcineanu, reacţie decisă după incidentele de la Lyon: „Este inacceptabil”

Adio, cărbune! O nouă ţară din UE a închis ultima sa centrală pe cărbune

Portugalia devine a patra ţară din Uniunea Europeană care nu mai utilizează centralele pe cărbune. Uzina Pego situată la 150 de kilometri distanţă de capitala portugheză Lisabona a fost oprită. Portugalia a investit masiv în energia verde în ultimele decenii, iar acum activiştii de mediu se bucură de oprirea generării de energie electrică pe bază […]
Adio, cărbune! O nouă ţară din UE a închis ultima sa centrală pe cărbune

Parlamentarii au chemat poliţia la Senat, fiindcă Diana Şoşoacă nu purta mască

Parlamentarii au chemat poliţia în plenul Senatului. Nicoleta Pauliuc, senator PNL, a sunat la 112 pentru că Diana Şoşoacă nu purta mască.
Parlamentarii au chemat poliţia la Senat, fiindcă Diana Şoşoacă nu purta mască

Serviciul rus pentru Informaţii Externe: Situaţia din Ucraina este asemănătoare cu cea dinaintea invaziei ruse în Georgia

Actualele tensiuni în relaţia cu Ucraina sunt asemănătoare cu situaţia din 2008, înaintea conflictului militar dintre Rusia şi Georgia, arată un raport elaborat de Serviciul rus pentru Informaţii Externe (SVR), care susţine însă că Administraţia de la Moscova nu pregăteşte invadarea Ucrainei.
Serviciul rus pentru Informaţii Externe: Situaţia din Ucraina este asemănătoare cu cea dinaintea invaziei ruse în Georgia

Un medic şi doi asistenţi din Buzău sunt acuzaţi că au oferit în fals servicii pentru mii de pacienţi

Luni au avut loc patru percheziţii domiciliare în judeţul Buzău şi în Bucureşti, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului asigurărilor sociale de sănătate de aproximativ 400.000 de lei. Percheziţiile din judeţul Buzău au avut loc în oraşul Pogoanele, la sediul profesional şi locuinţele unor cadre medicale şi personal auxiliar al unui […]
Un medic şi doi asistenţi din Buzău sunt acuzaţi că au oferit în fals servicii pentru mii de pacienţi

Pulpe de pui, retrase de pe piaţă după ce au fost depistate cu Salmonella

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informează că un alt produs - pulpe pui superioare cu spate, congelate - a fost retras de pe piaţă din cauză că are Salmonella.
Pulpe de pui, retrase de pe piaţă după ce au fost depistate cu Salmonella

SFATURI. Ce să bei şi ce trebuie evitat, pentru a dormi mai bine atunci când suferi de insomnie

Cauzele insomniei Există multe motive pentru care ritmul nostru somn-veghe se schimbă de-a lungul anilor şi multe dintre acestea au legătură cu stresul. Insomnia are mai multe cauze şi nu există o formulă magică care să ne permită să obţinem somnul de care avem nevoie. Dar un lucru este cert: ceea ce bem în orele […]
SFATURI. Ce să bei şi ce trebuie evitat, pentru a dormi mai bine atunci când suferi de insomnie

Fostul ministru al Justiţiei acuză preşedintele de joc dublu politic: Rotativa năşită de Iohannis ajută ca PSD şi PNL să aibă acces pe rând la resurse

„Preşedintele Iohannis a ajuns unde dorea şi unde se simte cel mai bine: alături de PSD. Tot ce a făcut Iohannis în ultimele luni a fost să împingă PSD la guvernare şi pentru asta i-a creat toate condiţiile: s-a asigurat că are un premier obedient, a scos USR din Guvern, a descompus PNL”, a scris […]
Fostul ministru al Justiţiei acuză preşedintele de joc dublu politic: Rotativa năşită de Iohannis ajută ca PSD şi PNL să aibă acces pe rând la resurse

Ion Cristoiu: Marele câştigător al alianţei PNL-PSD este Klaus Iohannis şi pentru asta chiar merită felicitări

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că desemnarea lui Nicolae Ciucă premier nu este o surpriză, el fiind impus de preşedinte Iohannis ca o condiţie a formării unei alianţe de guvernare între PNL şi PSD. “Nu e o surpriză. Numele lui Nicolae Ciucă a fost propus de preşedinte cu mult înainte de a începe negocierile şi a […]
Ion Cristoiu: Marele câştigător al alianţei PNL-PSD este Klaus Iohannis şi pentru asta chiar merită felicitări

Durerile de spate îi termină pe astronauţi. Totuşi, oamenii se întorc din spaţiu cu 7 cm mai înalţi

Peste jumătate dintre astronauţi suferă de dureri de spate. Dar de-a lungul anilor, ştiinţa a învăţat să le vindece. Sfaturile sunt bune şi pentru cei care nu plănuiesc neapărat să zboare în spaţiu.
Durerile de spate îi termină pe astronauţi. Totuşi, oamenii se întorc din spaţiu cu 7 cm mai înalţi

Sondaj: 75% dintre elevi susţin că sunt originali în lucrările pentru şcoală, dar profesorii îi contrazic

Şcoala online i-a indus pe profesori în eroare în privinţa originalităţii temelor şi proiectelor făcute de elevi. Un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Elevilor arată că 75% dintre elevi susţin că sunt originali atunci când lucrează la un eseu sau proiect. În ceea ce priveşte preluarea informaţiilor de pe internet, elevii susţin că respectă […]
Sondaj: 75% dintre elevi susţin că sunt originali în lucrările pentru şcoală, dar profesorii îi contrazic

Ministru francez: Costurile tranziţiei ecologice vor fi „mult mai mari” decât se estimează

Costurile tranziţiei ecologice vor fi "mult mai mari" decât se estimează, a afirmat ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, în contextul eforturilor internaţionale pentru diminuarea emisiilor poluante, informează agenţia Associated Press.
Ministru francez: Costurile tranziţiei ecologice vor fi

Consumul de cafea contribuie la buna dispoziţie în zilele scurte

În contextul în care ţările din Europa au dat, de curând, ceasul înapoi pentru a se acomoda iernii, Asociaţia Română a Cafelei a prezentat rezultatele unui nou sondaj pan-european susţinut de Institute for Scientific Information on Coffee care a explorat impactul alegerilor în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi dieta asupra stării de spirit. […]
Consumul de cafea contribuie la buna dispoziţie în zilele scurte

Comisia Europeană a reacţionat prin vocea unei românce la violenţele izbucnite în Europa

Dana Spinant a fost desemnată de către preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în funcţia de purtător de cuvânt adjunct al Comisiei Europene.
Comisia Europeană a reacţionat prin vocea unei românce la violenţele izbucnite în Europa

Mark Rutte, premierul Olandei, i-a numit „idioţi” pe cei care protestat violent împotriva măsurilor anti-pandemice

Vineri şi sâmbătă, oameni revoltaţi de deciziile autorităţilor au dat foc în Rotterdam şi în Haga.
Mark Rutte, premierul Olandei, i-a numit „idioţi” pe cei care protestat violent împotriva măsurilor anti-pandemice

Meci de fotbal feminin jucat în mocirlă. Ce spune Federaţia Română de Fotbal?

Teren de fotbal sub orice critică la un meci feminin, din România. S-a întâmplat la partida din Liga 3, la senioare, dintre ACS Baia Mare şi Colţea Braşov. Gazon îmbibat cu apă, bălţi pe o mare parte din suprafaţa de joc şi în rest noroi. Ce spune Federaţia Română de Fotbal?
Meci de fotbal feminin jucat în mocirlă. Ce spune Federaţia Română de Fotbal?

Ministrul Sănătaţii al nemţilor, Jens Spahn, bagă oamenii în sperieţi: „Germanii vor fi vaccinaţi, recuperaţi sau morţi la sfârşitul iernii”

„Aproape toţi” nemţii „vor fi vaccinaţi, vindecaţi sau morţi la sfârşitul iernii”. Ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, a spus acest lucru la o conferinţă de presă la Berlin, astăzi, adresând un apel dramatic cetăţenilor de a se vaccina.
Ministrul Sănătaţii al nemţilor, Jens Spahn, bagă oamenii în sperieţi: „Germanii vor fi vaccinaţi, recuperaţi sau morţi la sfârşitul iernii”

Clotilde Armand: Mi-aş dori să scăpăm măcar Capitala din ghearele USL

Liderii PNL Bucureşti s-au întâlnit cu cei ai USR, dar urmează şi alte întrevederi, anunţă Clotilde Armand. „Mi-aş dori să scăpăm măcar Capitala din ghearele USL”, afirmă Armand.
Clotilde Armand: Mi-aş dori să scăpăm măcar Capitala din ghearele USL

PNL se prăbuşeste în sondaje. Iată pe cine ar vota românii dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri

PNL este în cădere, iar USR nu mai este al treilea partid în preferinţele româniilor. Aceste sunt constatările celui mai recent sondaj de opinie realizat de CURS. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, rezultatele ar arăta astfel: PSD – 38% PNL – 18% AUR  – 14% USR  – 11% UDMR -5% PMP -4% […]
PNL se prăbuşeste în sondaje. Iată pe cine ar vota românii dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri

Barcelona, invadată de mistreţi. Animalele caută hrană şi nu se tem de om, devenind periculoase

„Un mistreţ monstruos”, a scris presa spaniolă, amintind că porcul a semănat panică pe plaja din Faro de Vilanova şi, în urmă cu câteva zile, a rănit doi câini. De aici şi decizia autorităţilor locale de a permite vânarea mistreţului uriaş. Obiectiv atins de Sainz, după două nopţi în post, timp în care a ucis […]
Barcelona, invadată de mistreţi. Animalele caută hrană şi nu se tem de om, devenind periculoase

Cum au supravieţuit mii de albine îngropate timp de 50 de zile sub cenuşa vulcanului din Canare

Ce s-a întâmplat pe insula La Palma, afectată de erupţia vulcanului Cumbre Vieja, reprezintă o întâmplare miraculoasă: albinele, toate aparţinând unui apicultor local şi din 5 stupi diferiţi, au fost îngropate în cenuşă timp de peste 50 de zile.
Cum au supravieţuit mii de albine îngropate timp de 50 de zile sub cenuşa vulcanului din Canare

Revolut a cucerit portofelele românilor. Bucureşti, pe locul II în topul oraşelor cu cel mai mare număr de utilizatori

Capitala României, cu peste 390.000 de utilizatori Revolut, reprezentând 26% din baza totală de clienţi activi înregistraţi în ţară, se află pe locul al doilea în top 10 oraşe cu cei mai mulţi clienţi Revolut, potrivit datelor disponibile în aplicaţie la nivelul lunii noiembrie 2021.
Revolut a cucerit portofelele românilor. Bucureşti, pe locul II în topul oraşelor cu cel mai mare număr de utilizatori

Precizări MAE privind accesul în Austria, după noile măsuri impuse. Condiţiile de intrare în ţară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a făcut luni precizări privind condiţiile de intrare în Austria, după ce autorităţile de la Viena au adoptat noi măsuri pentru combaterea răspândirii Covid.
Precizări MAE privind accesul în Austria, după noile măsuri impuse. Condiţiile de intrare în ţară

Emmanuel Macron este profund preocupat de protestele antivaccinare din Guadelupa

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este profund preocupat de situaţia "foarte explozivă" din teritoriul francez Guadelupa, unde au loc proteste violente faţă de utilizarea certificatului COVID-19 şi o grevă din cauza impunerii vaccinării pentru unele categorii profesionale.
Emmanuel Macron este profund preocupat de protestele antivaccinare din Guadelupa

70% din populaţia globului trăieşte în regimuri nedemocratice sau în regres democratic. Ungaria, Polonia, Slovenia şi Serbia sunt ţările europene cu cele mai mari scăderi ale democraţiei

Un număr tot mai mare de ţări alunecă spre autoritarism, în timp ce numărul de democraţii consacrate care sunt ameninţate nu a fost niciodată atât de mare, a anunţat luni Institute for Democracy and Electoral Assistance (IDEA), citat de Reuters.
70% din populaţia globului trăieşte în regimuri nedemocratice sau în regres democratic. Ungaria, Polonia, Slovenia şi Serbia sunt ţările europene cu cele mai mari scăderi ale democraţiei

Prima declaraţie a lui Nicolae Ciucă după ce a fost desemnat pentru funcţia de premier: „Cetăţenii români aşteaptă de la noi stabilitate şi soluţii”

Cetăţenii români aşteaptă de la noi stabilitate şi soluţii, spune Nicolae Ciucă, premierul desemnat.. El precizează că programul de guvernare prevede un procent semnificativ pentru investiţii şi măsuri sociale.
Prima declaraţie a lui Nicolae Ciucă după ce a fost desemnat pentru funcţia de premier:

Cine este Nicolae Ciucă, fostul general care va fi premierul României

Este a doua oară când Nicolae Ciucă primeşte mandat pentru formare unui Guvern. În urmă cu câteva săptămâni el şi-a depus mandatul în lipsa unei majorităţi cu care să meargă în Parlament. În decembrie 2020, Nicolae Ciucă a fost pentru scurt timp premier intermiar, după ce Ludovic Orban a demisionat. Nicolae Ciucă este un militar […]
Cine este Nicolae Ciucă, fostul general care va fi premierul României

Klaus Iohannis l-a desemnat din nou pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier / Lista completă a miniştrilor

Nicolae Ciucă, propunerea colaţiei PSD-PNL-UDMR, a fost desemnat de Klaus Iohannis pentru funcţia de premier. „Am constatat că în Parlamentul României s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor. Reprezentanţii acestei majorităţi au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat şi în acest format am […]
Klaus Iohannis l-a desemnat din nou pe Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier / Lista completă a miniştrilor

COMENTARIU Sorin Avram: Marius Manole a făcut de-abia ”Primul pas”

Printre susţinătorii lui Klaus Iohannis circulă acum moda ca aceştia să-şi exprime dezamăgirea faţă de actualul preşedinte al României. De aceea, Marius Manole, un actor mereu în pas cu moda, nu putea rata ocazia de a juca rolul susţinătorului dezamăgit. În semn de protest faţă de ultimele decizii politice ale preşedintelui României, în aplauzele taberei de dezamăgiţi, Marius Manole a mers la Palatul Cotroceni pentru a înapoia decoraţia Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler primită în anul 2016.
COMENTARIU Sorin Avram: Marius Manole a făcut de-abia ”Primul pas”

Fost ministru al Sănătăţii: Cîţu şi Iohannis transformă Ziua Naţională într-o „petrecere Covid”. Le fac cadou românilor valul 5 al pandemiei

De 1 decembrie, Florin Cîţu le face cadou românilor valul 5 al pandemiei, declară fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă. „Ziua Naţională este un prilej de sărbătoare, dar, în mod tragic, Florin Cîţu alături de Klaus Iohannis o vor transforma într-o ”, spune ea.
Fost ministru al Sănătăţii: Cîţu şi Iohannis transformă Ziua Naţională într-o „petrecere Covid”. Le fac cadou românilor valul 5 al pandemiei

METEO Prognoza pe regiuni. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea se răceşte în următoarele zile, iar apoi temperaturile vor la ajunge la cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pe două săptămâni emisă luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
METEO Prognoza pe regiuni. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Bilanţ coronavirus, 22 noiembrie. Scade numărul deceselor. Cifrele complete

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.550 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Bilanţ coronavirus, 22 noiembrie. Scade numărul deceselor. Cifrele complete

Reacţia lui Ciţu după ce Turcan a spus că nu mai sunt bani de pensii: „Este ministrul Muncii. Să-şi asume dacă nu mai sunt bani”

Raluca Turcan este ministrul al Muncii, iar dacă nu mai sunt bani de pensii, să-şi asume, spune Florin Cîţu, ca reacţie la mesajul intern al acesteia.
Reacţia lui Ciţu după ce Turcan a spus că nu mai sunt bani de pensii: „Este ministrul Muncii. Să-şi asume dacă nu mai sunt bani”

Femeile afgane nu au voie să apară în dramele televizate. Noile reguli impuse de talibani

Femeilor afgane li s-a interzis să apară în dramele televizate din Afganistan, arată noile reguli impuse de Guvernul taliban. De asemenea, jurnalistele şi prezentatoarele trebuie să aibă capul acoperit pe ecran.   Modificările pentru canalele de televiziune afgane cuprind 8 noi reguli, printre care se numără interzicerea filmelor considerate împotriva principiilor islamice, a legii şi […]
Femeile afgane nu au voie să apară în dramele televizate. Noile reguli impuse de talibani

Cîţu, reproşuri în şedinţa BPN: Am făcut ce a vrut PSD, premierul să nu fie preşedintele PNL

„Am făcut ce a vrut PSD, premierul să nu fie preşedintele PNL! Cum credeaţi că se va termina?”, le-a reproşat Florin Cîţu liderilor PNL care au participat luni la şedinţa BPN, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.
Cîţu, reproşuri în şedinţa BPN:  Am făcut ce a vrut PSD, premierul să nu fie preşedintele PNL