CELE MAI NOI ARTICOLE

Dăncilă: Avem a doua cea mai mare creştere economică din UE, pe primul trimestru al acestui an/ Iohannis: Avem cea mai ridicată inflaţie. Solicit Guvernului să ia măsuri

Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că România a înregistrat, pe primul trimestru al anului 2019, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Premierul a anunţat că Guvernul a prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2019 peste 10 miliarde de euro pentru investiţii publice.
Dăncilă: Avem a doua cea mai mare creştere economică din UE, pe primul trimestru al acestui an/ Iohannis: Avem cea mai ridicată inflaţie. Solicit Guvernului să ia măsuri

În mai inflaţia a ajuns la 4,1%. Creştere spectaculoasă a preţului la cartofi: 55% într-o lună

Preţurile de consum în luna mai 2019, comparativ cu luna mai 2018, au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%.
În mai inflaţia a ajuns la 4,1%. Creştere spectaculoasă a preţului la cartofi: 55% într-o lună

Iohannis, critic la adresa guvernării PSD: Codul Fiscal, modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut. O contraperformanţă rarisimă/ Teodorovici, deranjat de abordarea şefului statului

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, din nou, guvernarea PSD, precizând că măsurile anunţate în programul de guvernare au rămas simple promisiuni. Şeful statului a spus că guvernanţii au modificat mai des Codul Fiscal decât câte zile a avut anul trecut.
Iohannis, critic la adresa guvernării PSD: Codul Fiscal, modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut. O contraperformanţă rarisimă/ Teodorovici, deranjat de abordarea şefului statului

ANM: Disconfort termic şi instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării şi Bucureşti. Temperatura maximă va fi de 34 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de disconfort termic şi manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, valabilă de miercuri de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.
ANM: Disconfort termic şi instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării şi Bucureşti. Temperatura maximă va fi de 34 de grade

Şase angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii din Republica Moldova, demişi la o zi după ce şi-au declarat susţinerea faţă de noul Guvern

Şase angajaţi ai Direcţiei 6 din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI) din Republica Moldova au fost demişi miercuri din funcţie, la o zi după ce şi-au declarat susţinerea faţă de noul Guvern, condus de Maia Sandu, relatează Unimedia şi Ziarul de Gardă.
Şase angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii din Republica Moldova, demişi la o zi după ce şi-au declarat susţinerea faţă de noul Guvern

Gestul surprinzător făcut de Macron după ce s-a uscat stejarul plantat alături de Trump pe peluza Casei Albe

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că îi va trimite omologului său american un nou stejar, după ce primul, plantat în timpul unei vizite la Casa Albă s-a uscat, dar a menţionat că acest lucru nu reprezintă un simbol al deteriorării prieteniei dintre cele două ţări, relatează The Guardian
Gestul surprinzător făcut de Macron după ce s-a uscat stejarul plantat alături de Trump pe peluza Casei Albe

Capitala şi judeţele Argeş, Arad, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov şi Teleorman, afectate de inundaţii

Instabilitatea atmosferică şi cantităţile de apă însemnate au produs scurgeri importante de pe versanţi, inundaţii locale şi creşteri de debite pe anumite râuri, afectând Capitala şi 21 de localităţi din judeţele Argeş, Arad, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov şi Teleorman, anunţă IGSU.
Capitala şi judeţele Argeş, Arad, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov şi Teleorman, afectate de inundaţii

Pistoale, arme cu aer comprimat şi aproape 2.000 de cartuşe, ridicate de Poliţie de la traficanţi de arme

Poliţiştii au făcut trei percheziţii domiciliare în judeţele Braşov şi Ialomiţa la persoane bănuite de contrabandă cu arme, ridicând 7 pistoale cu glonţ, o armă lungă cu glonţ, două arme cu aer comprimat, 1.197 de cartuşe de diferite calibre şi 210 capse genofix.
Pistoale, arme cu aer comprimat şi aproape 2.000 de cartuşe, ridicate de Poliţie de la traficanţi de arme

ŞTIRILE OREI 09.00 | 12 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00
ŞTIRILE OREI 09.00 | 12 iunie 2019

Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti în procesul în care FC U Craiova cerea 300 de milioane de euro de la FRF

Fotbal Club U Craiova S.A. nu a avut noroc în ceea ce priveşte solicitările de a primi aproximativ 300 de milioane euro de la Federaţia Română de Fotbal pentru daunele produse în urma excluderii clubului la data de 20 iulie 2011.
Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti în procesul în care FC U Craiova cerea 300 de milioane de euro de la FRF

Vizita istorică a lui Shinzo Abe în Iran: Este primul premier japonez care ajunge la Teheran în ultimii 40 de ani

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe se îndreaptă miercuri spre Iran, pentru o vizită oficială menită să diminueze tensiunile dintre Administraţia de la Teheran şi cea de la Washington, relatează BBC.
Vizita istorică a lui Shinzo Abe în Iran: Este primul premier japonez care ajunge la Teheran în ultimii 40 de ani

Trafic rutier blocat pe DN1, după ce un camion s-a răsturnat şi încărcătura s-a împrăştiat pe şosea

Materiale de construcţii au căzut pe DN1, după ce camionul care le transporta s-a răsturnat. Traficul rutier este blocat între localităţile Timişu de Sus şi Predeal.
Trafic rutier blocat pe DN1, după ce un camion s-a răsturnat şi încărcătura s-a împrăştiat pe şosea

CSM reia discuţiile în cazul acţiunilor disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM are pe ordinea de zi, miercuri, cele două acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, într-una dintre ele fiind cercetat şi fostul adjunct al şefului DNA, Marius Iacob.
CSM reia discuţiile în cazul acţiunilor disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi

Opoziţia ar putea depune astăzi o nouă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă

Partidele de opoziţie ar putea depune, miercuri, moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă, potrivit anunţului făcut de liderul PNL Ludovic Orban. Referitor la subiect, premierul a declarat că parlamentarii PSD vor fi prezenţi în plen, însă nu vor vota.
Opoziţia ar putea depune astăzi o nouă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă

Rezultatele referendumului pe justiţie, în dezbatere la Curtea Constituţională

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, începând cu ora 10.00, rezultatele referendumului pe justiţie convocat de către preşedintele Klaus Iohannis, care a avut loc pe 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.
Rezultatele referendumului pe justiţie, în dezbatere la Curtea Constituţională

TAXA AUTO | Guvernul ar putea adopta astăzi un proiect de hotărâre pentru restituirea taxei

Guvernul ar putea adopta, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre pentru alimentarea Fondului de mediu privind restituirea taxei auto. Pe ordinea de zi a reuniunii Executivului apar şi proiecte de hotărâre de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru mai multe obiective de investiţii.
TAXA AUTO | Guvernul ar putea adopta astăzi un proiect de hotărâre pentru restituirea taxei

HOROSCOP 12 iunie: Astrologul Anca Martin îţi spune ce zodii trebuie să se aştepte la schimbări în carieră şi pe plan personal

Luna din Balanţă trimite astăzi o serie de aspecte tensionate la Mercur şi Marte din Rac, respective la Saturn şi Pluto retrograde din Capricorn. Se formează astăzi un puternic careu în T pe semne Cardinale care îndeamnă Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii la schimbări necesare pe plan relaţional, carieristic, personal sau familial.
HOROSCOP 12 iunie: Astrologul Anca Martin îţi spune ce zodii trebuie să se aştepte la schimbări în carieră şi pe plan personal

Meteo #azi 12 iunie: Vreme instabilă, cu vijelii în Moldova şi caniculă la câmpie/ Temperaturile vor fi şi de 34 de grade Celsius

Vremea devine foarte călduroasă azi, iar indicele de confort termic poate depăşi nivelul critic de 80 de unităţi mai ales în zonele de câmpie, unde maximele termice pot ajunge la 34 de grade Celsius.
Meteo #azi 12 iunie: Vreme instabilă, cu vijelii în Moldova şi caniculă la câmpie/ Temperaturile vor fi şi de 34 de grade Celsius

Cel puţin 30 de imigranţi venezueleni au dispărut după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat

Cel puţin 30 de imigranţi venezueleni au dispărut după ce ambarcaţiunea cu care călătoreau s-a scufundat în timp ce se îndrepta spre Curacao, a informat marţi un parlamanetar de opoziţie din Venezuela, relatează site-ul postului France 24.
Cel puţin 30 de imigranţi venezueleni au dispărut după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat

Donald Trump Jr. va fi audiat miercuri în Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA -surse

Donald Trump Jr, fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, va fi audiat miercuri în Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA, a informat marţi o sursă din cadrul Congresului, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Donald Trump Jr. va fi audiat miercuri în Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA -surse

Rusia renunţă la acuzaţiile împotriva jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov

Ministrul rus de Interne, Vladimir Kolokotsev, a declarat marţi că renunţă la acuzaţiile împotriva jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov, cercetat pentru trafic de droguri, relatează site-ul postului BBC.
Rusia renunţă la acuzaţiile împotriva jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov

Albania cere Uniunii Europene să îşi respecte promisiunea privind începerea discuţiilor de aderare

Premierul albanez Edi Rama a făcut apel marţi Uniunii Europene să îşi respecte promisiunea privind începerea discuţiilor privind aderarea Albaniei la Blocul comunitar, relatează site-ul postului France 24.
Albania cere Uniunii Europene să îşi respecte promisiunea privind începerea discuţiilor de aderare

Emmanuel Macron ar susţine-o pe Angela Merkel dacă ar candida pentru preşedinţia Comsiei Europene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că ar susţine-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, dacă aceasta ar decide să candideze pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Emmanuel Macron ar susţine-o pe Angela Merkel dacă ar candida pentru preşedinţia Comsiei Europene

Copilul din Timiş, dispărut în timp ce era la scăldat, a fost găsit mort

Copilul de 11 ani, dispărut, marţi, în timp ce era la scăldat în comuna Comloşu Mare, din judeţul Timiş, a fost găsit de scafandri mort. Medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze, însă fără succes.
Copilul din Timiş, dispărut în timp ce era la scăldat, a fost găsit mort

Donald Trump afirmă că a primit o nouă scrisoare de la Kim Jong-un

Președintele american Donald Trump a informat marți că a primit o scrisoare "minunată" de la liderul nord-coreean Kim Jong-un, la scurt timp în urma relatărilor publicației The Wall Street Journal privindu-l pe fratele conducătorului de la Phenian, Kim Jong Nam, relatează agenția Reuters.
Donald Trump afirmă că a primit o nouă scrisoare de la Kim Jong-un

Remus Borza, despre culisele demiterii sale: La anul mă las, în politică au carieră amantele şi hoţii

În politică au carieră amantele şi hoţii, a declarat marţi fostul consilier guvernamental Remus Borza, care a admis, într-o discuţie televizată despre culisele demiterii sale, că s-ar putea lăsa de politică.
Remus Borza, despre culisele demiterii sale: La anul mă las, în politică au carieră amantele şi hoţii

Calculele PSD pentru prezidenţiale: Două persoane din afara partidului sunt măsurate în sondaje/ Teodorovici anunţă că va avea trei propuneri de modificare a statutului PSD

Sociologul Marius Pieleanu a declarat, la Antena 3, în emisiunea în care era prezent şi Eugen Teodorovici, că ministrul de Finanţe nu este pe lista scurtă a celor verificaţi în sondaje pentru prezidenţiabilul PSD, dar sunt două persoane din exteriorul formaţiunii.
Calculele PSD pentru prezidenţiale: Două persoane din afara partidului sunt măsurate în sondaje/ Teodorovici anunţă că va avea trei propuneri de modificare a statutului PSD

Eugen Teodorovici neagă acuzaţiile Opoziţiei: Categoric NU se taie pensiile şi salariile

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat, la Antena 3, că nu există vreun plan de reduceri de salarii şi pensii, iar la Finanţe scopul este acela de majorare a salariilor, dar menţierea aceluiaşi buget de cheltuieli.
Eugen Teodorovici neagă acuzaţiile Opoziţiei: Categoric NU se taie pensiile şi salariile

Luare de ostatici într-o închisoare din Franţa

O luare de ostatici s-a produs marţi seară la Penitenciarul Condé-sur-Sarthe, situat în nord-estul Franţei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de postul BFMTV şi de cotidianul Le Figaro.
Luare de ostatici într-o închisoare din Franţa

Kelemen Hunor şi-a cerut scuze pentru afirmaţia făcută despre ”adevărata faţă a României”

Kelemen Hunor a declarat, referitor la situaţia din Valea Uzului, că nu a a avut intenţia niciodată să jignească pe nimeni şi îşi cere scuze dacă cineva s-a simţit jignit. Liderul UDMR a adăugat că Uniunea a propus extinderea cimitirului de acolo prin deschiderea unei noi parcele.
Kelemen Hunor şi-a cerut scuze pentru afirmaţia făcută despre ”adevărata faţă a României”

Donald Trump ia în considerare acordarea statutului de refugiat cetăţenilor din Venezuela care emigrează în SUA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat marţi că ia în considerare posibilitatea de a le acorda statut de refugiat cetăţenilor venezueleni care emigrează în Statele Unite din cauza crizei din Venezuela, potrivit Euronews.
Donald Trump ia în considerare acordarea statutului de refugiat cetăţenilor din Venezuela care emigrează în SUA

Jurnalistul Mihai Gâdea, legat de candidatura sa la prezidenţiale: Am alte planuri

Directorul Antena 3, jurnalistul Mihai Gâdea, a declarat marţi seara, în emisiune, că informaţiile potrivit cărora ar fi testat de PSD pentru prezidenţiale şi că ar fi negociat în acest sens, sunt o manipulare.
Jurnalistul Mihai Gâdea, legat de candidatura sa la prezidenţiale: Am alte planuri

MAE: Atenţionare cu privire la manifestaţii publice în Republica Moldova, în special la Chişinău

Ministerul Afacerilor Externe îi atenţionează pe românii care vor să călătorească sau tranzitează Republica Moldova că în Chişinău, în special, este posibil să aibă loc o serie de manifestaţii publice.
MAE: Atenţionare cu privire la manifestaţii publice în Republica Moldova, în special la Chişinău

Bill Clinton a fost decorat în Kosovo pentru sprijinul pe care l-a acordat fostei provincii sârbe

Autorităţile din Kosovo l-au decorat marţi pe fostul preşedinte american Bill Clinton cu „Ordinul Libertăţii”, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul pe care l-a acordat cauzei independenţei fostei provincii sârbe, potrivit France 24.
Bill Clinton a fost decorat în Kosovo pentru sprijinul pe care l-a acordat fostei provincii sârbe

MONITORUL APĂRĂRII | China avertizează că nu se teme de un conflict comercial cu Statele Unite

Administraţia de la Beijing a transmis, marţi, Statelor Unite că nu se teme de un război comercial, evitând să confirme o întrevedere a preşedintelui Xi Jinping cu omologul său american, Donald Trump.
MONITORUL APĂRĂRII | China avertizează că nu se teme de un conflict comercial cu Statele Unite

Copil de 11 ani, căutat cu barca de pompierii din Timiş, după ce a dispărut în timp ce era la scăldat

Un copil de 11 ani este căutat, marţi, de pompieri, dar şi de membri ai familiei, după ce a dispărut în timp ce era la scăldat în comuna Comloşu Mare, din judeţul Timiş. Reprezentanţii ISU Timiş intervin cu o barcă, dar au fost chemaţi în ajutor şi scafandri de la Arad.
Copil de 11 ani, căutat cu barca de pompierii din Timiş, după ce a dispărut în timp ce era la scăldat

Gică Hagi dezminte zvonurile: Ianis va pleca de la Viitorul în străinătate

Gică Hagi a declarat, public, că Ianis Hagi (20 de ani) va pleca de la Viitorul. Renunţă la fiul său pentru o trecere în afara României şi nu este dispus să îl lase la FCSB, aşa cum s-a speculat în ultimeze zile.
Gică Hagi dezminte zvonurile: Ianis va pleca de la Viitorul în străinătate

România, penultimul loc din UE conform Indicelui economiei şi societăţii digitale

România se situează pe locul 27 din cele 28 de state membre ale UE în cadrul Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI) pentru 2019 al Comisiei Europene, publicat marţi.
România, penultimul loc din UE conform Indicelui economiei şi societăţii digitale

ŞTIRILE OREI 20.00 | 11 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00
ŞTIRILE OREI 20.00 | 11 iunie 2019

O nouă înregistrare după video cu banii din Rusia: Igor Dodon, surprins impunând condiţii pentru federalizarea Republicii Moldova | VIDEO

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost surprins, într-un înregistrare prezentată de site-ul Publika.md, transmiţând indicaţii despre un plan de federalizare a ţării.
O nouă înregistrare după video cu banii din Rusia: Igor Dodon, surprins impunând condiţii pentru federalizarea Republicii Moldova | VIDEO