Video Războiul din Ucraina, ziua a 72-a. Embargo total asupra petrolului rusesc va fi impus de către UE peste 9 luni / Luptele continuă în Azovstal. Au pierdut ruşii încă o navă de război? A continuat evacuarea civililor. Paradele de 9 Mai, anulate la Mariupol. Republicile Doneţk şi Lugansk şi-au numit ambasadori la Moscova. Nou schimb de prizonieri

  • Pe măsură ce Ziua Victoriei se apropie în Rusia, Vladimir Putin nu a obţinut nicio victorie importantă în două luni de război.
  • Ucraina are nevoie în total de 600 de miliarde de dolari pentru a reconstrui tot ce a distrus armata rusă.
  • China a declarat că sunt necesare discuţii între Moscova şi Kiev pentru a rezolva conflictul, iar livrările cu arme occidentale către Ucraina nu favorizează pacea.
  • Statele membre UE sunt "aproape gata" să accepte noul pachet de sancţiuni solicitat împotriva Rusiei
  • ONU a declarat că acţiunile Rusiei în Ucraina ar putea fi recunoscute drept crime de război
12596 afișări

UPDATE 23:30 Kievul nu are linişte. Primarul oraşului impune restricţii supimentare înainte de Ziua Victoriei

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, îi îndeamnă pe cetăţeni să rămână în casă de duminică până luni, în preajma Zilei Victoriei, în condiţiile în care oficialii occidentali au avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai.

UPDATE 23:28 Amnesty International are dovezi: confirmă atrocităţile comise de militarii ruşi în apropiere de Kiev

Amnesty International are dovezi incontestabile conform cărora trupele ruseşti au comis atrocităţi şi abuzuri împotriva civililor, în timpul ocupării aşezărilor din apropierea Kievului.

Civilii au suferit "bombardamente nesăbuite şi tortură" din partea armatei ruse în timpul asediului nereuşit al Kievului în primele etape ale invaziei.

Donatella Rovera, ofiţer principal de răspuns la crize al Amnesty International, consideră că informaţiile adunate de grup "ar putea fi folosite pentru a-i reţine pe făptaşi şi a-i aduce în faţa justiţiei, dacă nu astăzi, atunci cândva în viitor".

UPDATE 23:25

Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Comunicaţii Speciale şi Protecţia Informaţiilor susţine că hackerii militari ruşi încearcă să provoace un dezastru umanitar în Ucraina, atacând sistemul informatic al Serviciului de Stat care oferă informaţii de urgenţă pentru civili.

Din analiza structurii de securitate cibernetică a Ucrainei, mai reiese că hackerii ruşi folosesc atacuri distribuite de negare a serviciului (DDoS) pentru a perturba Căile Ferate Ucrainene, afectând astfel evacuarea civililor şi livrările de ajutor în zonele devastate de război ale ţării.

În primele patru luni ale anului curent, numărul de atacuri informatice asupra Ucrainei este triplul faţă de numărul atacurilor înregistrate pe întreg anul 2021.

UPDATE 23:05 Ce pierderi a înregistrat armata rusă în Ucraina

În total, 462 de ofiţeri ai armatei ruse şi-au pierdut viaţa în conflictul din Ucraina. Printre cei capturaţi se vehiculează numele ofiţerilor de informaţii, general colonel Sergey Beseda şi general maior Yuri Sulin.

UPDATE 23:00 Kiev, 50 de civili evacuaţi din Azovstal

50 de civili evacuaţi astăzi din combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, a anunţat de vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk. În grup sunt femei, copii şi vârstnici. „Chiar dacă procedăm foarte încet mâine, vom continua operaţiunile”, a explicat oficialul.

UPDATE 22:00 Planul lui Biden

UPDATE 21:30 Biden va anunţa un alt pachet de 100 de milioane pentru arme

Preşedintele american Joe Biden va anunţa un alt pachet de asistenţă de securitate de 100 de milioane de dolari Ucrainei în zilele următoare, scrie, în exclusivitate, agenţia Reuters, citând surse bine informate.

UPDATE 21:00 Mass-media: Al doilea autobuz a plecat din Azovstal cu 13 civili la bord

Un al doilea autobuz, de data aceasta cu 13 civili la bord, inclusiv un copil, a plecat de la oţelăria Azovstal din Mariupol. Vestea a fost dată de agenţia de presă rusă Ria Novosti, care făcuse deja referire la un prim autobuz cu 12 civili la bord, inclusiv 4 copii.

UPDATE 20:30 Moscova îl cheamă bagă în şedinţă pe ambasadorul Londrei

Ambasadorul britanic a fost chemat la Ministerul de Externe de la Moscova, unde i s-a exprimat un „protest puternic împotriva adoptării unui alt pachet de sancţiuni” împotriva Rusiei. „Londra a ales definitiv confruntarea deschisă cu Rusia”, a declarat Moscova, avertizând: „continuarea pe această linie va duce la distrugerea definitivă a relaţiilor bilaterale”, informează Tass.

UPDATE 20:00 Kiev: mai multe întoarceri decât plecări din ţară

„Aproximativ un milion de oameni s-au întors în Ucraina în ultimele săptămâni. Fluxurile de retur sunt mai mari decât cele care pleacă din ţară”, a declarat premierul ucrainean Denis Şmihal, într-un interviu acordat TVP polonez.

UPDATE 19:20 Moscova nu a fost invitată la ceremonia franceză de pe 8 mai

Rusia nu a fost invitată la ceremoniile franceze de comemorare a victoriei din Al Doilea Război Mondial din 8 mai, a anunţat ambasadorul rus la Paris, Aleksei Meşkov, ale cărui declaraţii au fost preluate de agenţia rusă Ria Novosti. „Pe 8 mai, Franţa va sărbători în mod tradiţional victoria din al Doilea Război Mondial, la care au fost invitaţi mereu ataşaţi militari din Uniunea Sovietică şi Rusia şi Belarus, ca ţări care au contribuit decisiv la victoria asupra fascismului. Anul acesta, nu vom avea loc pe scenă, chiar dacă vor fi ambasadori ai acelor ţări care au luptat alături de Germania”, a conchis Meşkov.

UPDATE 18:30 Schimb de prizonieri anunţat azi de Ucraina

UPDATE 18:00 Zelenski: Ruşii trebuie să se retragă la graniţele de dinainte de 24 februarie

Pentru negocierile care conduc la un acord de pace, trupele ruse „trebuie să se retragă la graniţele de dinaintea invaziei, să revină la linia anterioară de contact avută pe 24 februarie”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, vorbind la o conferinţă video organizată de la Chatham House. Întrebat care ar fi condiţia minimă pe care o va accepta pentru un posibil acord de pace cu Rusia, Zelenski a răspuns: „Am fost ales preşedinte al Ucrainei de către poporul ucrainean, nu preşedinte al unei mini-Ucraine”, sugerând, aşa cum s-a spus anterior, că nu va face concesii teritoriale Moscovei.

UPDATE 17:50 Kiev: 1,6 milioane de ucraineni fără apă, în pericol 4,7

„Astăzi 1,6 milioane dintre cetăţenii noştri trăiesc în stare de război şi nu au acces la apă potabilă. 4,7 milioane se apropie de această situaţie”, a spus la agenţia Ansa Liudmila Denisova, comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului ucrainean. „Acolo unde există ostilităţi situaţia este foarte periculoasă” şi „dreptul la viaţă este ameninţat”, a adăugat femeia. „În Popasna, Berejna şi în toate regiunile Doneţk şi Lugansk nu mai există provizii de alimente, fiind distruse sau confiscate de ruşi. Aceste regiuni au nevoie de asistenţă umanitară sub formă de alimente şi medicamente”.

UPDATE 17:00 Kremlin: Polonia ameninţă integritatea teritorială a Ucrainei

Polonia ar putea reprezenta o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Tass. „Faptul că în ultimele luni a existat o retorică foarte ostilă din partea Poloniei - a încetat de mult să mai fie prietenoasă, dar a devenit ostilă în ultimele luni - şi faptul că o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei poate veni din Polonia - faptele sunt evidente ”, a spus Peskov, vorbindu-le reporterilor.

UPDATE 16:20 Bătrâna din Ucraina care îi susţine pe ruşi

UPDATE 16:10 Donbas-ul pro-rus numeşte ambasadori în Rusia

Autoproclamatele republici populare pro-ruse Doneţk şi Lugansk din Donbas, recunoscute de Moscova în ajunul declanşării ofensivei în Ucraina, şi-au numit ambasadori în Rusia, susţine Tass. Corespondent la Doneţk va fi Olga Aleksandrovna Makeieva, până acum adjunct al şefului administraţiei, în timp ce Lugansk a fost numit Rodion Valerievici Miroşnik, în prezent consilier diplomatic al liderului secesioniştilor.

UPDATE 16:00 Kremlinul: Fregata rusă scufundată? Nu avem informaţii

Kremlinul spune că nu are informaţii despre un presupus atac asupra unei nave de război ruseşti în Marea Neagră. „Nu, nu avem astfel de informaţii”, a explicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov.

UPDATE 15;40 Kiev: Fregata rusă Amiral Makarov a lovit

Fregata rusă lovită în Marea Neagră care arde lângă Insula Şerpilor ar fi Amiralul Makarov (foto), care a fost implicat într-un atac asupra oraşului Odessa în aprilie.

O ţintă preţioasă pentru ucraineni - conform Forbes - deoarece este cea mai recentă şi mai modernă navă din clasa sa. Rapoartele ucrainene vorbesc despre o navă lovită, fără a specifica care dintre ele.

Toate cele 3fregate din clasa Amiral Grigorovici aparţin Flotei Mării Negre, cu sediul la Sevastopol. Sunt înarmaţi cu 24 de rachete sol-aer Buk cu rază medie de acţiune şi opt rachete de croazieră Kalibr. Aceste fregate pot escorta alte nave şi, de asemenea, pot ataca ţinte de pe sol.

După scufundarea crucişătorului Moskva, flota rusă de la Marea Neagră a scăzut la doar 3 nave mari de luptă, cea mai bună fiind noua fregata de rachete Amiral Makarov.

UPDATE 15:30 Peskov: sărbătorile de 9 mai la Mariupol sunt imposibile

Sărbătorile Zilei Victoriei la Mariupol pe 9 mai sunt momentan imposibile. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, potrivit Tass. „Nu am informaţii despre o delegaţie oficială”, a spus Peskov, răspunzând la o întrebare despre posibila trimitere de către Moscova a unei delegaţii oficiale la Mariupol pentru ziua victoriei.

Organizarea de sărbători în oraş, a spus el, „este imposibilă din motive evidente”. Peskov a subliniat, însă, că este sigur că va veni momentul acestor sărbători.

UPDATE 15:20 O treime din grâul ucrainean, pierdut în război

Se preconizează că producţia următoarei culturi de grâu din Ucraina va scădea cu cel puţin 35% din 2021 din cauza invaziei ruse, potrivit imaginilor din satelit. Conflictul a perturbat grav sezonul de plantare, care este în desfăşurare, şi a forţat fermierii să lucreze sub bombe, cu combustibil greu de găsit. Imaginile au fost înregistrate între 14 şi 22 aprilie, la puţin mai puţin de două luni după invazia rusă a ţării, de satelitul Terra al NASA.

UPDATE 14:50  Imagini inedite. O copilă de 15 ani a condus pe un drum minat, împuşcată, pentru a salva doi bărbaţi: „Aveam nevoie urgentă de ajutor, pierdeam mult sânge. Minele de pe şosea erau ca o tablă de şah”

UPDATE 14:17 Armata rusă a început să folosească în mod activ rachete şi lovituri aeriene  în regiunea Zaporizhzhya 

UPDATE 13:50 Rusia îşi menţine retorica „nevinovată”. Kremlinul insistă că nu va folosi arme nucleare în Ucraina

UPDATE 13:33 Civilii care încearcă să părăsească Hersonul ocupat de ruşi sunt hărţuiţi şi blocaţi de forţele ruseşti 

UPDATE 13:10 Informaţii neconfirmate oficial arată o navă de război rusească care se află în Marea Neagră, în apropierea Insulei Şerpilor, ar fi în flăcări, anunţă Sky News

UPDATE 12:40 Ruşii spun că ar fi distrus un mare depozit de muniţie în estul Ucrainei 

UPDATE 12:15 Un embargo total asupra petrolului rusesc va fi impus de către UE peste 9 luni, anunţă comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni 

UPDATE 11:00 O delegaţie din Belarus este gata să meargă în Doneţk şi Luhansk pentru a recunoaşte pseudo-republici 

Putin a convenit cu Lukaşenko că Belarus va recunoaşte aşa-numitele "RPD" şi "RPL". Lukaşenko însuşi, desigur, nu va merge acolo, dar va trimite o delegaţie. Despre acest lucru relatează Channel 24, citând surse din serviciile secrete ucrainene. 

UPDATE 10:00 Tratamentul bolnavilor de cancer a fost complet oprit în Ucraina din cauza agresiunii ruse, spune Zelenski. În plus, sunt probleme cu accesul la insulină şi deficitul de antibiotice pentru pacienţii care au nevoie 

UPDATE 9:10 Aproximativ 500 de civili au fost evacuaţi din Azovstal şi din zonele adiacente

UPDATE 8:23  Estonia va emite o monedă de 2 euro cu inscripţia „Glorie Ucrainei”

UPDATE 7:50 Armata ucraineană va putea antrena soldaţi britanici după încheierea războiului cu Rusia, - şeful Ministerului Britanic al Apărării Ben Wallace, potrivit The Telegraph

UPDATE 7:20 Zelenski spune că luptele au distrus sau avariat aproape 400 de spitale şi centre medicale din ţară

Update 06:00 - Casa Albă pregăteşte o convorbire cu liderii G7 pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei, spune secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki

Update 03:20 -Statele membre UE sunt "aproape gata" să accepte noul pachet de sancţiuni solicitat împotriva Rusiei, inclusiv embargoul petrolier, a declarat Josep Borrell, potrivit Reuters

Update 03:00 - ONU a declarat că acţiunile Rusiei în Ucraina ar putea fi recunoscute drept crime de război.

Înaltul Comisar Michelle Bachelet a declarat acest lucru joi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU. Biroul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului adună dovezi şi probe în Ucraina cu privire la încălcările comise în timpul invaziei ruseşti care ar putea fi recunoscute drept crime de război. 

Update 02:30- SUA nu văd niciun obstacol în aprovizionarea Ucrainei cu arme occidentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

"Livrările de arme către Ucraina nu favorizează pacea", a declarat reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Zhang Jun, în faţa Consiliului de Securitate. Jun a declarat că sunt necesare discuţii între Moscova şi Kiev pentru a rezolva conflictul. El a mai adăugat că în acest conflict nu pot exista câştigători

Update 01:20- Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de până la 7 miliarde de dolari în fiecare lună pentru a acoperi deficitul bugetului de stat.

Ucraina are nevoie în total de 600 de miliarde de dolari pentru a reconstrui tot ce a distrus armata rusă .

"Astăzi am combinat adresarea către două naţiuni puternice: poporul Ucrainei şi poporul Marii Britanii, vorbind în cadrul serii caritabile Brave Ukraine. Dacă majoritatea liderilor ar fi fost fermi şi curajoşi ca cei din  Ucraina, ca cei din Marea Britanie, sunt sigur că am fi pus deja capăt acestui război şi am fi restabilit pacea pe întreg teritoriul nostru eliberat pentru toţi oamenii noştri. Dar încă trebuie să luptăm.
Aşa cum a spus Boris Johnson, adresându-se alaltăieri parlamentului nostru, încă scriem unul dintre cele mai victorioase capitole din istoria noastră".

Update 00:45 - „Mâine, pe 6 mai, va avea loc o evacuare de la Mariupol la Zaporizhzhia”, a declarat vicepremierul ucrainean Iryna Vereşciuk.

Update 00:30 - Pe măsură ce Ziua Victoriei se apropie în Rusia, Vladimir Putin nu a obţinut nicio victorie importantă în două luni de război. 

00:00 -Uniunea Europeană intenţionează să impună sancţiuni Alinei Kabaeva, iubita lui Vladimir Putin , şi Patriarhului Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici