Mediafax Echipa

Cel puţin doi morţi după un atac cu rachete ruseşti în regiunea Poltava din Ucraina

Cel puţin două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui atac cu rachete ruseşti asupra unui sat din regiunea centrală ucraineană Poltava, a declarat luni un oficial ucrainean de rang înalt, citat de CNN.

Ucraina afirmă că a eliberat o aşezare strategică din sud-estul ţării

Ucraina a declarat luni că trupele sale au eliberat aşezarea Robotyne din sud-estul ţării şi că încearcă să avanseze mai departe spre sud în contraofensiva lor împotriva forţelor ruseşti, relatează Reuters.

Peste 1,4 milioane de persoane au tranzitat frontiera în weekend

În acest weekend au efectuat formalităţile de frontieră peste 1.432.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, pe ambele sensuri de deplasare. La frontiera româno-ungară s-a înregistrat cel mai mare trafic, aproximativ 637.000 de persoane, pe ambele sensuri de deplasare, urmată de frontiera cu Bulgaria, unde valorile de trafic au ajuns la 334.000 de persoane în […]

Documentarul „Nopţi albe”, cele mai emoţionate şi importante momente

Documentarul „Nopţi albe”, cele mai emoţionate şi importante momente în care „am trăit de la agonie la extaz şi din nou la agonie”, după cum afirmă Florin Răducioiu

Americanul Jack Sock se va retrage după US Open, alăturându-i-se lui John Isner

Jucătorul american de tenis Jack Sock, fost număr opt mondial, şi-a anunţat duminică retragerea din tenis după US Open.

ANM: temperaturi extreme în aproape toată ţara. În vest sunt prognozate ploi

Pe parcursul zilei de luni se va manifesta un val de căldură şi disconfort termic ridicat în estul Transilvaniei, în Dobrogea, în nordul Munteniei şi al Olteniei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 35 şi 37 […]

DespreSpa.ro lansează SpaEdu, prima Academie de Spa Management din Romania

despreSpa.ro lansează SpaEdu, prima Academie de Spa Management din Romania

Selgros anunţă marea finală a preselecţiilor Chefs en Or România

Selgros anunţă marea finală a preselecţiilor Chefs en Or România, cu tema reducerii risipei alimentare

Caniculă luni în Capitală: temperaturi maxime de 39 de grade

Canicula continuă şi săptămâna aceasta în Bucureşti, când se vor înregistra, luni, maxime de 39 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Rusia a declarat că a doborât o dronă ucraineană în apropiere de Moscova

Rusia a declarat că a doborât o dronă ucraineană care zbura spre Moscova în primele ore ale zilei de luni, într-un incident care a perturbat din nou pentru scurt timp zborurile deasupra capitalei.

Un oficial american a mers la Beijing pentru a ameliora relaţiile: este esenţial ca SUA şi China să aibă o relaţie economică stabilă

Secretarul american al Comerţului, Gina Raimondo, a început luni discuţiile cu oficiali guvernamentali chinezi, afirmând că este "foarte important" ca cele două mari economii ale lumii să aibă o relaţie economică stabilă.

Sorana Cîrstea debutează luni seara la US Open. Programul primei zile la Flushing Meadows

Ultimul Grand Slam de tenis al anului debutează luni cu meciurile de pe tabloul principal, programând câteva întâlniri interesante. Cinci sportive din România vor evolua în primul tur la US Open, Sorana Cîrstea fiind prima care intră în luptă.

Autobuzul echipei Aston Villa a fost atacat cu o cărămidă după victoria cu Burnley

O cărămidă a lovit duminică autobuzul echipei Aston Villa, în timp ce echipa se deplasa spre casă după meciul din Premier League, disputat la Burnley mai devreme în cursul zilei.

Restricţii în trafic, luni, din cauza caniculei

Va fi interzisă, luni, circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din municipiul Bucureşti şi toate judeţele din ţară, cu anumite excepţii.

Trafic rutier oprit în Crevedia pentru cercetări la locul exploziei

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, luni dimineaţa, pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, pentru cercetări la locul producerii exploziei staţiei de GPL.

O carte pe zi: „Revoluţia longevităţii”, de Daniel J. Levitin

O carte care aduce o abordare nouă şi extrem de fundamentată despre felul în care ne gândim la ultimele decade de viaţă.

Ion Cristoiu: Nicolae Ceauşescu a făcut de gardă la catafalcul lui Arghezi

Luatul razna. În Suflete moarte, celebrul roman al Gogol, apare schiţată răscolirea oraşului de zvonul că Cicikov intenţiona s-o răpească pe fata Guvernatorului. Notează autorul: „Prin saloane începu să-şi facă veacul un ins din cale-afară de lungan, cu mîna străpunsă de un glonţ, de o statură nemaipomenit de înaltă”. Atît. Gogol trece mai departe, consemnînd […]

Londra dansează la festivalul Notthing Hill

Duminică, locuitorii din cartierul londonez Notting Hill s-au adunat să celebreze carnavalul anual Notting Hill. Performeri îmbrăcaţi în ţinute spectaculoase au dansat prin străzi, în timp ce participanţii de toate vârstele i-au încurajat, potrivit AP. Unii dintre ei au venit cu copiii lor pentru partea dedicată familiilor din festivalul de două zile. Festivalul îşi are […]

Explozie urmată de incendiu la o brutărie din Paşcani. Un bloc a fost evacuat

Autorităţile din Paşcani, judeţul Iaşi, sunt în alertă, luni dimineaţa, după o explozie urmată de incendiu la o brutărie / pizzerie din Paşcani, unde, în interior se aflau două butelii de GPL cu capacitate de 60-70 de litri fiecare. Un bloc din apropiere a fost evacuat.

Profilul studenţilor străini din universităţile din România: Jumătate vin să studieze medicina

România a devenit mai atractivă în ultimii ani pentru studenţii străini, astfel că numărul lor a crescut considerabil în ultimii şase ani universitari. Din datele de la Ministerul Educaţiei vedem că sunt atraşi aici de universităţile de medicină în special care au o reputaţie bună şi preţuri mici. „În ultimii şase ani universitari, numărul studenţilor […]

28 august 1963: Marşul pentru libertate şi visul lui Martin Luther King

La 28 august 1963, s-a desfăşurat un eveniment crucial în mişcarea pentru drepturi civile din SUA: Marşul asupra Washingtonului. Acesta a fost un protest paşnic împotriva segregării rasiale şi a nedreptăţii sociale care afectau populaţia de culoare. Scopul marşului era de a cere guvernului federal să adopte legi care să garanteze drepturile civile şi economice […]

România a obţinut nouă medalii la Campionatele Europene U23 de canotaj şi locul 1 pe naţiuni

Sportivii români au dominat Campionatele Europene U23 de canotaj din Germania, de la Krefeld. România s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe naţiuni, cu 9 medalii din care 8 de aur şi una de argint.

Rafila: ,,doar 60 de paturi ATI pentru arşi sunt disponibile, patru pacienţi sunt transferaţi în străinătate, alţi şase sunt în aşteptare”. Ministrul Sănătăţii anunţă că familiile victimelor şi civilii evacuaţi şi rămaşi fără proprietăţi vor primi suport psihologic

În spitalele din Bucureşti sunt internate în acest moment 46 de victime ale exploziilor care au avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa: 13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, patru la Spitalul de Arşi, 28 la Floreasca, unul la Elias. Opt pacienţi sunt intubaţi.   Toţi pacienţii au fost operaţi, cu toaletarea […]

Staţiile GPL din toată ţara – la control! Primarul Piedone: ,,Pentru ca ţara să scape de aceste bombe GPL amplasate lângă blocuri, şcoli, parcări şi instituţii publice, trebuie schimbată legislaţia”

S-a constatat că staţia GPL din Crevedia funcţiona de trei ani fără autorizaţie. S-a lăsat cu amenzi şi oprirea activităţii, dar ultima sancţiune a fost doar pe hârtie. Staţia funcţiona fără probleme. Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea (PSD), era patronul firmei SC Flagas SLR ce deţinea depozitul GPL din Crevedia. Compania raporta o […]

Procurorul general despre tragedia de la Crevedia: „A fost o distrugere din culpă”. Patru angajaţi nepalezi alimentau cisterne în mod impropriu

Procurorul General Alex Florenţa a relatat că au fost depistate mai multe nereguli la staţiile GPL din Crevedia ce ar fi cauzat exploziile. Procurorul susţine că a fost transfer de GPL între două cisterne, iar sub cisternă ar fi fost declanşat un incendiu de la o sursă aprinsă de foc. Pe camerele video se vede […]

Guvernul Ciolacu anunţă măsuri dure după tragedia de la Crevedia: ,,Închidem staţiile GPL pe loc!”. Arafat susţine că instituţiile statului ştiau de staţiile GPL neautorizate

Premierul Ciolacu va închide staţiile GPL neautorizate 56 de persoane rănite, două persoane decedate. Staţia GPL funcţiona fără autorizaţie. Avioanele Spartan transportă victimele în străinătate pentru că România nu are suficiente spitale de arşi. Ne-am mai întâlnit cu asta.  De ce ar trebui să se întâmple o tragedie cu victime pentru a se lua măsuri […]

Jakob Ingebrigtsen îşi păstrează titlul mondial la 5.000 m masculin

Norvegianul Jakob Ingebrigtsen l-a întrecut duminică seara pe spaniolul Mohamed Katir pe linia de sosire a cursei de 5.000 metri de la Campionatul Mondial de atletism de la Budapesta, aceasta fiind cea de a doua sa medalie consecutivă a probei la mondiale.

Barcelona învinge cu 4-3 pe Villarreal, după un meci cu două răsturnări spectaculoase de situaţie

Barcelona a obţinut o victorie cu emoţii, cu 4-3 (2-2), pe terenul lui Villarreal, duminică, Robert Lewandowski, cel mai bun marcator din LaLiga de anul trecut, marcând golul victoriei în finalul reprizei secunde.

Liverpool întoarce de la 1-0, în 10 oameni, pentru o victorie surprinzătoare la Newcastle

Darwin Nunez a marcat două goluri pe final de meci pentru a oferi o victorie dramatică a lui Liverpool, în zece oameni, împotriva lui Newcastle United, pe St James' Park, după ce gazdele au condus cu 1-0 şi au jucat mai mult de o oră în superioritate.

Trafic feroviar oprit pe raza staţiei Caracal: sunt scurgeri de propan dintr-un vagon

Traficul feroviar pe raza staţiei Caracal a fost închis, duminică seara, de ISU Olt, care a fost solicitat să intervină la un tren privat de marfă, garat la linia 6, garnitură încărcată din care s-au observat scurgeri de propan din penultimul vagon.

Japonia anunţă că radioactivitatea apei din mare este sub limite în apropiere de Fukushima

Testele asupra apei de mare din apropierea centralei nucleare Fukushima nu au detectat niciun fel de radioactivitate, a declarat duminică Ministerul Mediului, la câteva zile după ce autorităţile au început să deverseze în mare apa tratată folosită pentru răcirea reactoarelor avariate.

Bilanţul exploziei de la Crevedia: doi morţi / 58 de victime din care 43 sunt angajaţi MAI / Răniţii, duşi în spitale din Europa / Controale în toată ţara la staţiile GPL / Procurorul general: Instrumentăm distrugere din culpă, având ca urmare un dezastru

UPDATE – ANPM: Staţia GPL de la Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani Fosta staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). UPDATE – Cinci pacienţi cu arsuri transportaţi către spitale din Austria şi Germania Cinci pacienţi […]

ANPM: Staţia GPL de la Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani

Potrivit ANPM, fosta staţie GPL, care a provocat dezastrul de sâmbătă seara, din judeţul Dâmboviţa, nu ar mai fi trebuit să funcţioneze din data de 14 octombrie 2020, după ce titularul a notificat APM Dâmboviţa, prin adresa nr. 13425/14.10.2020, cu privire la încetarea activităţii în punctul de lucru din com. Crevedia, sat Crevedia, jud. Dâmboviţa. […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Klaus Iohannis, „Regrete şi condoleanţe” – ediţie de lux

Aştept antologia pe care o va publica Preşedintele la ieşirea din mandat. Va fi una alcătuită exclusiv din regrete şi condoleanţe. Adică tot ce a împărţit naţiunii în anii aceştia în care România n-a făcut nici un pas.

Ministrul afacerilor externe român găzduieşte Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29-30 august 2023, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023), sub tema „O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile”.

Verstappen egalează recordul de 10 ani al lui Vettel, în Marele Premiu al Olandei

Max Verstappen a câştigat duminică Marele Premiu al Olandei, de la Zandvoort, a 9-a victorie consecutivă în Formula 1, cu care egalează recordul ce data din 2013, deţinut de Sebastian Vettel.

Un turist a murit în Bucegi după ce a căzut 100 de metri din Brana Caraimanului

Un turist a murit, duminică, în Munţii Bucegi, după ce a căzut aproape 100 de metri din Brana Caraimanului.

Procurorul general, despre cazul de la Crevedia: Instrumentăm distrugere din culpă, având ca urmare un dezastru

„A fost un transfer de GPL între două cisterne, montând un furtun de livrare. (…) Sub cisterna care eras alimentată a apărut o sursă de foc. La scurt timp, are loc prima explozie, o explozie foarte importantă hcare a produs primele victime. În interval de circa o oră încep să-şi facă apariţia primele echipaje de […]

Chiriile devin tot mai costisitoare pentru germani. Partidul lui Olaf Scholz intenţionează să limiteze creşterea preţurilor

Partidul social-democrat (SPD) al lui Olaf Scholz, aflat la guvernare în Germania, va propune o reducere a chiriilor pe o perioadă de trei ani în întreaga ţară, în condiţiile în care chiriaşii se luptă să facă faţă creşterii costurilor locuinţelor în cea mai mare economie a Europei.