Mediafax Echipa

Bugetul CSM pe 2012, adoptat de comisiile de buget-finanţe fără amendamente

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au adoptat, miercuri, fără amendamente, bugetul Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2012.

Sarkozy şi Merkel cer un sistem financiar unitar la nivelul UE, altfel zona euro ar avansa separat

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, îndeamnă statele UE să accepte modificarea Tratatelor în sensul unui sistem economic şi financiar unitar, avertizând că, altfel, statele din zona euro vor avansa separat spre o uniune mai integrată.

Nouă marinari români protestează pe o navă în Valencia reclamând drepturi salariale de 58000 de euro

Nouă marinari români refuză să plece de la bordul unei nave aflate în portul Valencia, ei reclamând că au de primit 58.000 de euro din partea companiei proprietare, sumă aferentă unor contracte de muncă temporare din vara acestui an, scrie cotidianul levante-emv.com

Liderii sindicatelor din Educaţie fără normă didactică nu vor mai fi plătiţi

Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri, cu 25 de voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă", un amendament la bugetul MECTS, iniţiat de minister, care prevede că liderii de sindicat din domeniu fără normă didactică nu pot fi plătiţi din sume defalcate din TVA.

Oţelul Galaţi părăseşte Liga Campionilor fără niciun punct: scor 0-1 cu Benfica în ultima etapă

Campioana României, Oţelul Galaţi, părăseşte Liga Campionilor fără niciun punct câştigat, după ce a pierdut, miercuri, în deplasare, cu scorul de 0-1 (0-1), partida cu formaţia portugheză Benfica Lisabona, în etapa a 6-a, ultima, a grupei C a competiţiei.

Rezultate din etapa a X-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

CS Caraş Severin a învins, miercuri, cu scorul de 32-26 (17-11) pe Energia Pandurii Tg. Jiu, în etapa a X-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, într-un meci amânat deoarece ambele echipe au jucat în cupele europene la finalul săptămânii trecute.

Oficial NATO: Contribuţia României în apărarea antirachetă este foarte apreciată

Jamie Shea a declarat, miercuri, că România este foarte apreciată pentru contribuţia sa în domeniul apărării antirachetă, el menţionând totodată că procesul de creare a sistemului antirachetă trebuie să continue conform parametrilor stabiliţi.

Bugetul Ministerului Educaţiei pe 2012, adoptat de comisiile de buget-finanţe

Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri, cu 24 voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă", bugetul Ministerului Educaţiei pentru anul 2012.

Angajaţi din telecomunicaţii, instruiţi în cazul securităţii muncii printr-un proiect european

Angajaţi din domeniul telecomunicaţiilor prin reţele de cablu au fost instruiţi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă pentru evitarea accidentelor printr-un proiect european implementat de Media Sat.

Bugetul Ministerului Culturii, adoptat de comisiile de buget fără amendamente

Bugetul Ministerului Culturii pentru 2012 a fost adoptat, miercuri, de comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului, nefiind acceptat niciun amendament la forma transmisă de Guvern.

Baconschi va sta lângă ministrul de Externe rus la Consiliul NATO-Rusia: Voi fi lângă Lavrov din motive alfabetice. E de imaginat o interacţiune

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că din motive alfabetice va sta alături de omologul rus la Consiliul NATO-Rusia, fiind de imaginat astfel "o minimă interacţiune", el adăugând că România este interesată în continuare de un dialog transparent.

Rapid învinge Pandurii, scor 2-0, şi se califică în semifinalele Cupei României

Echipa Rapid Bucureşti s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Pandurii Târgu Jiu, în primul sfert de finală al competiţiei.

Băsescu: Pentru perioada următoare nu suntem în situaţia de a apela la resursele de la FMI şi UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o intervenţie telefonică la B1, că, pentru perioada următoare, România nu este în situaţia de a apela la resursele pe care le are la dispoziţie de la FMI şi de la UE, el adăugând însă că lucrurile depind de evoluţia pieţelor.

Băsescu: România a fost foarte ancorată în proiectele europene la care a aderat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România "a fost foarte ancorată" în proiectele europene la care a aderat, printre care Pactul Euro Plus şi Strategia UE 2020.

AFP: Băncile elene au nevoie de bani publici, dar refuză implicarea statului în conducerea lor

Băncile elene, care au nevoie de bani publici pentru a compensa pierderile legate de deţinerile de obligaţiuni suverane, fac presiuni asupra guvernului pentru ca statul să nu intervină în managementul lor, pozând în victime ale crizei.

Preşedinţie: Directorul FBI a apreciat cooperarea în combaterea terorismului şi a crimei organizate

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe directorul FBI, Robert Mueller, care a afirmat că SUA sunt recunoscătoare României pentru sprijinul constant şi eforturile depuse în rezolvarea cu succes a unor cazuri concrete.

Rosal Grup: Valoarea cardurilor de alimentare de care ar fi beneficiat Apostu este nereală

Societatea Rosal Grup a susţinut, miercuri, că valoarea cardurilor de alimentare cu carburanţi aparţinând companiei, estimată de DNA la 150.000 de lei şi de care ar fi beneficiat Sorin Apostu, este nereală.

Băsescu îi spune corespondentului Associated Press: Întrebaţi-l pe Nistorescu. Vă dă instrucţiuni cum să scrieţi

Preşedintele Traian Băsescu l-a întrerupt, miercuri, pe corespondentul AP, Alison Mutler, care intenţiona să-i adreseze o întrebare, spunându-i: "Întrebaţi-l pe domnul Nistorescu, că vă spune, cel care vă dă instrucţiunile cum să scrieţi pe agenţii".

Băsescu: Cifra de 2% pentru Educaţie, o dezinformare plasată în mass-media

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că informaţia privind bugetul de 2% alocat Educaţiei este "o dezinformare plasată în mass-media", afirmând că bugetul acestui minister pentru 2012 este "puţin mai mare decât în 2011".

Ponta: La presiunea opoziţiei, Băsescu vorbeşte de summitul CE, dar fără a aduce clarificări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre mandatul României la Consiliul European, însă mesajul acestuia nu clarifică nimic.

Crearea de noi locuri de muncă, motiv pentru o nouă referire a preşedintelui la deschiderea de mine

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că necesitatea creşterii numărului de locuri de muncă în România, scop definit la nivelul întregii Uniuni Europene, este motivul pentru care susţine deschiderea de exploatări miniere, "fie ele de aur sau de orice altceva".

PSD salută decizia CC privind modificarea legii arhivelor naţionale

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că judecătorii Curţii Constituţionale au prevenit un atac la caracterul unitar al statului declarând neconstituţională modificarea Legii arhivelor naţionale.

Femeie reţinută pentru că a înşelat o sută de persoane cărora le-a promis slujbe în străinătate

O femeie a fost reţinută pentru că ar fi înşelat o sută de persoane cu peste 150.000 de lei, după ce le-a promis că le va găsi locuri de muncă în Italia şi Germania, informează, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sarkozy, Merkel şi Draghi se vor întâlni joi la Bruxelles, înaintea dineului oficial

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi şi alţi oficiali europeni se vor întâlni joi la Bruxelles, înaintea dineului şefilor de state şi de guverne din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Germania ridică o parte din restricţiile pentru români de pe piaţa muncii. Absolvenţii de facultate, ucenicii şi sezonierii nu mai au nevoie de permis în 2012

Românii absolvenţi de facultate care cer un loc de muncă potrivit pregătirii lor, persoanele care încep o pregătire profesională într-o întreprindere şi cei care accesează locuri de muncă sezoniere nu vor mai avea nevoie de permis de muncă pentru Germania începând din 2012.

Băsescu: „Analiştii care se consideră dezorientaţi” să consulte documentele UE asumate de România

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, miercuri, analiştilor "care se declară dezorientaţi" cu privire la viitorul ţării să citească documentele pe care România şi le-a asumat - Agenda 2020, pactul Europlus, Programul Naţional de Reformă şi Pactul de Stabilitate.

Scăderea drastică a autorizaţiilor de construire ar putea crea un nou deficit de ofertă în 3-5 ani

Scăderea foarte abruptă a numărului autorizaţiilor de construire va determina un nou deficit de ofertă în comparaţie cu cereare de locuinţe noi în următorii 3-5 ani, pe fondul revenirii cererii, apreciază preşedintele executiv Alpha Bank, Sergiu Oprescu.

Băsescu: România plăteşte o factură grea a întârzierii deciziilor convingătoare în zona Euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România este în momentul de faţă "foarte afectată" de situaţia din zona Euro, afirmând că ţara noastră "plăteşte o factură grea a întârzierii deciziilor convingătoare în zona Euro".

Vinokourov dă în judecată publicaţia care îl acuză că a cumpărat victoria în cursa Liege-Bastogne-Liege

Rutierul kazah Alexandre Vinokourov, acuzat de un săptămânal elveţian că a cumpărat victoria din 2010 în cursa Liege-Bastogne-Liege, a anunţat, miercuri, că va acţiona în justiţie publicaţia.

Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva, în turneu în România

Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva, voci care s-au remarcat pe cele mai mari scene ale lumii, vor concerta pentru prima dată împreună în România, în cadrul turneului "Cele trei dive", care se va desfăşura la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Bucureşti, între 17 - 23 decembrie.

Sinead O’Connor se căsătoreşte joi a patra oară

Sinead O'Connor a anunţat că se va căsători cu iubitul ei, joi, chiar în ziua în care împlineşte 45 de ani, acesta fiind al patrulea mariaj al cântăreţei irlandeze.

Băsescu: Aderarea la Schengen este pe ordinea de zi. Insistăm, deşi Olanda nu şi-a modificat poziţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că aderarea României la Spaţiul Schengen se află pe agenda Consiliului European din 9 decembrie, el spunând că va insista pentru discutarea subiectului, deşi Olanda nu şi-a modificat poziţia.

Barack Obama le-a adus un omagiu victimelor atacului de la Pearl Harbor

Preşedintele SUA, Barack Obama, le-a adus omagiu, miercuri, victimelor atacului de la Pearl Harbor, la 70 de ani de la acest eveniment, apreciind că rezultatul celui de-al II-lea Război Mondial demonstrează că "nicio dificultate nu este insurmontabilă când americanii sunt uniţi".

Exporturile de armament ale Germaniei au crescut cu 61 la sută în 2010

Exporturile Germaniei de armament au atins valoarea de 2,1 miliarde de euro în 2010, faţă de 1,3 miliarde în 2009, însemnând o creştere de 61%, conform unui raport făcut public miercuri de Ministerul Economiei.

Guvernul va împrumuta 16 producători de energie cu peste un milion de tone de combustibili

Guvernul va împrumuta 16 companii cu 1,18 milioane de tone de cărbune şi 134.524 tone de păcură, cantităţi necesare producţiei de energie electrică şi termică în perioada de iarnă.

Vasluianul acuzat că a înjunghiat doi tineri, dintre care unul a murit, a fost reţinut

Bărbatul de 40 de ani, din oraşul vasluian Murgeni, care a recunoscut în faţa anchetatorilor că a înjunghiat doi tineri, altercaţie în urma căreia unul dintre ei a murit, iar celălalt a ajuns în stare gravă la spital, a fost reţinut, miercuri după-amiază, sub acuzaţia principală de omor calificat.

Cazul Jean Monnet: Inspectoratul Şcolar a desemnat noua conducere a liceului şi consideră situaţia închisă

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a desemnat, miercuri, în Consiliul de administraţie al instituţiei, noua conducere a Liceului "Jean Monnet" şi vrea prezentarea imaginii pozitive a şcolii şi îmbunătăţirea managementului educaţional, considerând închis "cazul Monnet".

Djokovici a stabilit un nou record. El este cel mai bine plătit tenismen din acest sezon

Tenismenul sârb Novak Djokovici, numărul unu mondial, a stabilit un nou record de câştiguri într-un sezon, el încasând premii în valoare de 12.619.803 de dolari (9.407.807 de euro), depăşind astfel recordul deţinut de spaniolul Rafael Nadal din 2010, cu 10,1 milioane de dolari.

Şeful clanului mafiot Casalesi a fost arestat în sudul Italiei

Şeful clanului mafiot Casalesi, Michele Zagaria, a fost arestat marţi, de poliţia italiană, în zona Casal di Principe, din sudul Italiei, după 15 ani de căutări.

Zeci de mii de jucării contrafăcute, în valoare de 60.000 de lei, confiscate de poliţişti

Un container cu zeci de mii de jucării contrafăcute, în valoare de 60.000 de lei, a fost confiscat de poliţişti de la Transporturi Maritime în Portul Constanţa Sud Agigea, informează, miercuri, Poliţia Română.