Mediafax Echipa

Decret în Brazilia pentru ca funcţionarii să poată urmări meciurile echipei naţionale de la CM

Insituţiile publice braziliene, dar şi şcolile, universităţile şi unele firme, vor adopta orare flexibile în timpul Cupei Mondiale pentru a permite funcţionarilor să urmărească la televizor meciurile Braziliei la Cupa Mondială, informează presa locală.

Ponta: Băsescu trebuia să fie prezent la citirea moţiunii, el a luat deciziile criticate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că la citirea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Camerelor Parlamentului ar fi trebuit să fie prezent preşedintele Traian Băsescu, el fiind cel care a luat deciziile criticate de PSD.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest a fost deschis oficial

Cea de-a 5-a ediţie a Salonului de Carte Bookfest - care se desfăşoară la Romexpo, în Capitală, între 9 şi 13 iunie - a fost deschisă, miercuri, în prezenţa preşedintelui Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene, şi a ambasadorului Spaniei la Bucureşti, Estanislao de Grandes Pascual.

Romanian President Donates Salary To Solidarity Fund

Romanian president Traian Basescu Wednesday morning donated his salary for May to a solidarity fund opened at the treasury of capital city Bucharest.

Nuţu Cămătaru, amendat pentru că a plecat din penitenciar pe cal, faptă interzisă în mediul urban

Nuţu Cămătaru a fost amendat, miercuri, de Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei, cu 120 de lei, pentru că a plecat din Penitenciarul Jilava pe cal, faptă interzisă în mediul urban, potrivit Codului Rutier.

„Gripa bărbaţilor” există – jumătate dintre ei exagerează simptomele bolii

Bărbaţii au tendinţa de a se plânge mai mult decât femeile atunci când sunt bolnavi de gripă sau răceală, potrivit unui studiu efectuat recent de cercetătorii britanici, informează dailymail.co.uk.

Rochia purtată de prinţesa Diana la primul ei dineu oficial după logodnă, vândută cu 276.000 dolari

Îndrăzneaţa rochie neagră pe care prinţesa Diana, pe atunci în vârstă de 19 ani, a purtat-o la primul dineu oficial la care a participat după logodna cu prinţul Charles, a fost vândută cu 276.000 de dolari la o licitaţie organizată, marţi, la Londra, informează Reuters.

Sheryl Crow l-a convins pe Justin Timberlake să facă backing vocals pe noul ei album

Sheryl Crow l-a convins pe Justin Timberlake să asigure partea de backing vocals a unei piese care va fi inclusă pe noul ei album, după ce l-a întâlnit pe celebrul cântăreţ american în holul unui studio de înregistrări din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Arad: Unei femei i-a fost perforat uterul de un medic pensionat

O femeie din oraşul arădean Ineu este internată în stare gravă la Maternitatea Arad, după ce un medic pensionat, în vârstă de 80 de ani, i-a făcut, marţi, un chiuretaj şi i-a perforat accidental uterul, cazul fiind cercetat de Comisia de Malpraxis a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad.

Nuţu Cămătaru a fost eliberat! A plecat de la Penitenciarul Jilava călare pe cal – VIDEO şi FOTO

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a ieşit, miercuri dimineaţă, din Penitenciarul Jilava, la poartă acesta încălecând pe unul din cei trei cai preferaţi cu care l-au aşteptat fiul său şi alţi apropiaţi.

Traian Băsescu şi-a virat salariul pe luna mai în fondul de solidaritate

Preşedintele Traian Băsescu şi-a virat, miercuri dimineaţă, salariul aferent lunii mai în fondul de solidaritate, deschis la Trezoreria municipiului Bucureşti.

Romania May Inflation Seen Slightly Up To 4.4%

Romanian consumer prices rose slightly in May, triggering a minor rise in the annual inflation rate to 4.4%, from 4.3% in April, analysts said Wednesday.

Patru persoane au fost arestate pentru trafic de minori

Patru persoane au fost reţinute şi apoi arestate pentru 29 de zile, pentru trafic de minori, iar o a cincea, despre care anchetatorii spun că era şi ea parte din reţea, este căutată, pe numele ei fiind emis un mandat de arestare.

Citi: Peste 150.000 de români au lichidităţi de peste 100.000 de euro

În România sunt peste 150.000 de persoane care au averi lichide de peste 100.000 de euro, potrivit unor studii comandate de americanii de la Citibank, informează Ziarul Financiar.

Ziua începerii CM coincide cu ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat la închisoare pe viaţă – VIDEO

Fundaţia Nelson Mandela a anunţat, într-un comunicat dat publicităţii miercuri, că ziua începerii Cupei Mondiale, 11 iunie, coincide cu ziua în care, în urmă cu 46 de ani, Nelson Mandela şi alte şapte persoane au fost condamnate la închisoare pe viaţă pentru sabotaj, informează www.iol.co.za.

Wind Farms Seen Having No Impact On Romania Power Prices In ’10

The start of several wind farms in Romania will not trigger an increase of electricity prices in 2010, according to Transelectrica's (TEL.RO) planning director Dan Preotescu.

Preţul energiei nu va creşte în acest an, datorită punerii în funcţiune a unor capacităţi eoliene

Preţul electricităţii nu va creşte în acest an, ca urmare a punerii în funcţiune a unor turbine eoliene cu o capacitate de câteva sute de megawatt (MW), a declarat miercuri directorul de planificare a reţelei din Transelectrica (TEL), Dan Preoţescu.

Ungaria a ieşit din recesiune în primul trimestru, cu o creştere economică de 0,9%

Ungaria a ieşit din recesiune în primele trei luni ale acestui an, cu o creştere economică de 0,9%, comparativ cu perioada octombrie-decembrie, după cinci trimestre consecutive cu scădere a Produsului Intern Brut (PIB), potrivit datelor statistice oficiale definitive, preluate de AFP.

Preţurile de consum au crescut marginal în mai, inflaţia anuală a urcat la 4,4%

Preţurile de consum au crescut în luna mai cu 0,1%, ceea ce a condus la majorarea ratei anuale a inflaţiei de la 4,28% în aprilie la 4,4%, estimează membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Reprezentant CFA România: BNR ar trebui să lase leul să se deprecieze pentru a susţine exporturile

BNR ar trebui să lase leul să se deprecieze, pentru a oferi un suport exporturilor şi, astfel, economia să externalizeze recesiunea, consideră Adrian Mitroi, secretar general al asociaţiei Chartered Financial Analyst (CFA) România.

Nistor: Preşedintele Băsescu este aşteptat, miercuri, în Piaţa Universităţii pentru a da raportul

Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat, pentru MEDIAFAX, că mai mulţi cetăţeni se vor aduna, miercuri, la ora 17.00, în Piaţa Universităţii, pentru a-l aştepta pe preşedintele Traian Băsescu să dea raportul, aşa cum s-a angajat, în 2007, că va face la interval de trei luni.

Finlanda a reintrat în recesiune în primul trimestru, cu o scădere a economiei de 0,4%

Finlanda a reintrat în recesiune în ianuarie-martie, după o scădere de 0,4% a Produsului Intern Brut (PIB) comparativ cu trimestrul anterior, când economia s-a contractat cu 0,2%, potrivit statisticilor oficiale.

Geoană lui Buzek: Cu jocul egoismului riscăm nu doar criză W, ci şi periclitarea proiectului european

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a spus preşedintelui PE, Jerzy Buzek, că, dacă va fi jucat jocul egoismului, ceea ce reprezintă instinctul natural al unui politician, există riscul de a avea nu numai o criză în stil W, ci şi de a periclita însuşi proiectul european.

Polonia închiriază două avioane pentru transportarea preşedintelui şi a oficialilor de rang înalt

Ministerul polonez al Apărării a ajuns la un acord cu compania EuroLOT pentru a închiria două aeronave de tip Embraer 175 pentru transportarea membrilor Guvernului, preşedintelui şi a altor oficiali, relatează Radio Polonia în pagina electronică.

Romania’s Public Spending Cuts To Reduce No. Of Auction Contestations In 2010

Romania’s National Council Settling Contestations CNSC said the number of contestations to public auctions rose 33% on the year in the first quarter of 2010 and estimates a lower number of contestations until the end of 2010, on the backdrop of lower state funds earmarked for public spending.

Fiecare român consumă aproape 60 litri de băuturi carbogazoase

Consumul de băuturi carbogazoase din România s-a plasat anul trecut la circa 58 de litri pe locuitor, potrivit estimărilor Coca-Cola Hellenic Bottling Company (HBC), de peste două ori mai mult faţă de media ţărilor emergente din regiune, dar aproape de media pieţelor dezvoltate.

Lady Gaga şochează din nou: homosexualitate, blasfemie, bondage în noul videoclip – VIDEO

Controversata cântăreaţă a stârnit valuri de comentarii odată cu apariţia noului ei videoclip, în care apare înghiţind mătănii, legând un bărbat de pat şi experimentând bondage-ul, scrie dailymail.co.uk.

Romanian Population Decreased By 5,941 People In Apr 2010

Romania's population decreased by 5,941 in April 2010, since there were around 16,143 newborns and 22,084 deaths, according to the National Institute of Statistics (INS).

Moţiunea de cenzură a PSD, citită parţial în plenul Parlamentului

Moţiunea de cenzură a PSD a fost citită, miercuri, în plenul reunit, doar parţial, senatorii şi deputaţii fiind de acord cu limitarea lecturii, pentru a nu-l lăsa să aştepte pe preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, care urma să vină în plen de la 11.45.

Guvernul sud-african cere fanilor să nu folosească vuvuzela în timpul intonării imnurilor

Guvernul sud-african a cerut suporterilor să nu folosească vuvuzela în timpul intonării imnurilor naţionale la meciurile de la Cupa Mondială, ce începe vineri, informează presa locală.

Scăderea cheltuielilor publice va duce la reducerea numărului de contestaţii la licitaţii în 2010

Numărul contestaţiilor la licitaţii a crescut cu 33% în primul trimestru, potrivit Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care estimează o reducere a acestui ritm până la finele anului, pe fondul scăderii sumelor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuieli publice.

Joe Cole şi Michael Ballack pleacă de la Chelsea

Jucătorii Joe Cole şi Michael Ballack, la final de contract cu Chelsea, nu au reuşit să ajungă la un acord pentru prelungirea înţelegerilor lor, informează The Guardian.

Şova:Cei ce nu votează moţiunea să-şi asume responsabilitatea pentru dezastrul pe care-l vor produce

Senatorul PSD Dan Şova a citit, miercuri, în faţa senatorilor şi deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de PSD în urma angajării răspunderii de către Guvern pentru proiectele de lege continând măsurile de austeritate.

Jude Law va fi premiat pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Actorul britanic Jude Law va fi recompensat cu premiul pentru întreaga carieră - President's Award - în timpul Festivalului de Film de la Karlovy Vary (Cehia), informează hollywoodreporter.com.

Alba: Cele patru persoane reţinute în cazul înşelării unor firme de leasing au fost arestate

Cele patru persoane reţinute de către procurorii DIICOT Alba Iulia în cazul grupării acuzate de înşelarea unor firme de leasing au fost arestate, miercuri, pentru 29 de zile, de Tribunalul Alba.

Populaţia României a scăzut în aprilie cu 5.941 de persoane

Populaţia României a scăzut cu 5.941 de persoane în aprilie faţă de luna anterioară, din cauza sporului natural negativ, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Trafic feroviar întrerupt în Olt după ce doi cai au rămas blocaţi între traversele de cale ferată

Traficul feroviar a fost întrerupt, miercuri dimineaţă, între localităţile Sineşti şi Potcoava, judeţul Olt, după ce doi cai au rămas blocaţi între traversele de cale ferată, pe un pod suspendat.

Un nou mandat de arestare pentru Lindsay Lohan

Un nou mandat de arestare a fost eliberat pe numele lui Lindsay Lohan, marţi, după ce un judecător de la Curtea Supremă din Los Angeles a hotărât că actriţa americană a încălcat termenii regimului de eliberare condiţionată care i-au fost impuşi în luna mai, informează contactmusic.com.

Aproximativ 400 de sindicalişti au protestat la Parlament

Aproximativ 400 de sindicalişti au protestat la Palatul Parlamentului, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, urmând ca de joi şi până sâmbătă să picheteze birourile parlamentare şi sediile partidelor din teritoriu, pentru a cere parlamentarilor să voteze moţiunea de cenzură.

Elevii români iau meditaţii de 320 de milioane de euro pe an

Piaţa meditaţiilor a înflorit în marile oraşe, unde pregătirea elevilor pentru examene costă, lunar, peste 200 de lei.