Mediafax Echipa

Ţălnar: La pauză am avut o discuţie mai dură în vestiar şi în a doua repriză am dominat

Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a avut o discuţie mai dură cu jucătorii săi în pauza meciului cu Internaţional Curtea de Argeş, scor 3-1, iar efectul s-a văzut pe parcursul reprizei secunde.

Poliţişti britanici în Israel, în ancheta asupra asasinatului din Dubai

Doi poliţişti britanici se află în Israel, pentru a-i interoga pe deţinătorii de paşapoarte britanice ale căror identităţi au fost folosite în asasinarea unui membru Hamas la Dubai, a anunţat ambasada la Tel Aviv a Marii Britanii.

Barack Obama se referă la „sute” de morţi după cutremurul din Chile – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, s-a referit sâmbătă la "sute" de morţi în urma cutremurului cu magnitudinea 8,8 din Chile şi a declarat că SUA sunt gata să ajute autorităţile chiliene pentru operaţiunile de salvare şi reconstrucţie.

Internaţional Curtea de Argeş – Dinamo Bucureşti 1-3, în Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa Internaţional Curtea de Argeş, într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I, după ce a fost condusă la pauză.

Hawaii începe prima evacuare voluntară din cauza unui tsunami din 1994 – VIDEO

Sirenele ai sunat sâmbătă în Hawaii, la ora locală 06.00 (18.00 ora României) pentru a alerta populaţia în legătură cu riscul unor valuri distructive, aceasta fiind prima evacuare voluntară a arhipelagului din cauza unui tsunami din 1994.

Lăcătuş: Victoria ne menţine alături de echipele din fruntea clasamentului

Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că victoria din etapa a XIX-a a Ligii I, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1 (1-0), menţine gruparea sa alături de plutonul fruntaş al campionatului.

Ciobotariu: Nu ştiu dacă Vasluiul avea nevoie de acel penalti

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Liviu Ciobotariu, a declarat că nu ştie dacă FC Vaslui avea nevoie de penaltiul din minutul 5 al meciului de sâmbătă, pe care tehnicianul îl consideră acordat cu "mare lejeritate".

Recomandări pentru populaţie în numeroase ţări, după cutremurul din Pacific – VIDEO

Japonia, Australia, Filipine şi numeroase alte ţări asiatice şi din Pacific au emis sâmbătă alerte de tsunami, după un cutremur cu magnitudinea de 8,8 produs în largul statului Chile, care s-a soldat cu cel puţin 122 de morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu.

Teleportarea energiei? Fizicienii au descoperit cum se poate

În 1993, Charlie Bennet, de la Centrul de Cercetare Watson din New York şi câţiva colegi au reuşit să transmită cuante de informaţie dintr-un punct în altul, fără a traversa spaţiul dintre ele.

Cum să refuzaţi invitaţia unui prieten pe Facebook fără să îl ofensaţi

Dacă un coleg pe care abia l-aţi cunoscut la serviciu vă invită să îi deveniţi prieten pe Facebook, însă nu doriţi ca acesta să vă vadă pozele sau scorul slab la Scrabble, există câteva soluţii pentru a-i refuza invitaţia într-o manieră politicoasă.

HCM Constanţa s-a calificat în optimile Ligii Campionilor

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, sâmbătă, la Buzău, cu scorul de 34-23 (14-9), echipa greacă PAOK Salonic, în penultima etapă a grupei I a competiţiei.

FC Vaslui – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (1-0), partida susţinută pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I.

România – Rusia, scor 21-21, în Cupa Europeană a Naţiunilor

Echipa naţională de rugby a României a terminat la egalitate, scor 21-21 (8-18), meciul disputat sâmbătă, la Soci, în compania reprezentativei Rusiei, în cea de-a şaptea partidă din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor (CEN), şi a ratat şansa de a obţine o calificare directă la Cupa Mondială din 2011.

JO de Iarnă: Hogiu şi Pepene, ultimii sportivi care vor concura pentru România

Sportivii români Petrică Hogiu şi Paul Pepene vor concura, duminică, în ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Vancouver, în proba de 50 de kilometri start în bloc din cadrul concursului de schi fond.

Antonescu: PSD este adversarul stabil al PNL, iar PDL e duşmanul imediat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că PSD reprezintă adversarul stabil al liberalilor, în timp ce PDL este duşmanul imediat.

Pompierii din Timiş, chemaţi să scoată apa din mai multe gospodării inundate

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au fost chemaţi, sâmbătă, să intervină în trei localităţi din judeţ unde au fost inundate mai multe gospodării.

Antonescu: Dacă PC şi PNG vor să aibă un dialog cu PNL, îl vom avea

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că dacă PC şi PNG vor să aibă un dialog cu PNL, acesta va avea loc, precizând că în cazul conservatorilor o colaborare cu aceştia va fi posibilă numai dacă vor renunţa la alianţa cu PSD.

Boc i–a demis pe Marius Oprea şi Dinu Zamfirescu, înlocuiţi cu Ioan Stanomir şi Vladimir Tismăneanu

Premierul Emil Boc a dispus eliberarea lui Marius Oprea de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi a lui Dinu Zamfirescu de la şefia Institutului pentru Memoria Exilului Românesc şi a decis ca structura să fie condusă de Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir.

Antonescu: L-am încurajat pe Orban să candideze la şefia PNL, lucrurile se îndreaptă în acest sens

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că l-a încurajat pe prim-vicepreşedintele liberal Ludovic Orban să candideze la şefia partidului, iar lucrurile se îndreaptă în această direcţie, el afirmând că va fi un Congres de competiţie, şi nu unul de ruptură în partid.

Fenechiu va face parte din echipa de conducere pe care Antonescu o va susţine la Congres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că liderul liberalilor ieşeni, Relu Fenechiu, va face parte din echipa sa de conducere pe care o va susţine la Congresul partidului, urmând să ocupe în continuare un post de vicepreşedinte.

Mulţescu a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Ceahlăul

Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a fost demis, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, a declarat preşedintele de onoare al grupării nemţene, Gheorghe Ştefan.

FOCUS: Doliu, apoi o mare sărbătoare canadiană

Decesul tânărului sportiv georgian Nodar Kumaritashvili va umbri pentru totdeaunua amintirea Jocurilor Olimpice de la Vancouver, însă ele vor rămâne totuşi nişte Jocuri ale sărbătorii şi entuziasmului unui oraş pătruns de spiritul olimpic aşa cum puţine au fost înaintea lui.

JO de Iarnă: Norvegia, cu Ole Einar Bjoerndalen, a câştigat medalia de aur la 4 x 7,5 km

Echipa Norvegiei, avându-l în componenţă pe legendarul Ole Einar Bjoerndalen, a câştigat, vineri, medalia de aur în proba de 4 x 7,5 km din cadrul concursului de biatlon de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

JO de Iarnă: Echipa feminină a Suediei a câştigat medalia de aur la curling

Echipa feminină a Suediei, deja câştigătoare la Torino în 2006, a învins, scor 7-6, după prelungiri, formaţia Canadei, în finala turneului olimpic de curling, la capătul unui meci dramatic pentru sportivele locale.

JO de Iarnă: Maria Riesch a câştigat titlul olimpic la slalom

Sportiva germană Maria Riesch a câştigat, vineri, la Whistler, titlul olimpic în proba de slalom, în cadrul concursului de schi alpin de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

CRONOLOGIE: Cele mai importante cutremure din ultimii o sută de ani

Cutremurul cu magnitudinea de 8,8 care a afectat Chile este unul dintre cele mai puternice seisme înregistrate în ultimii o sută de ani, relatează AFP, care prezintă o cronologie a acestora.

Romania RomTelecom Urges Partners To Hire Part Of Employees To Be Laid Off In May

Romania’s telecom operator RomTelecom urged several of its business partners to hire a part of the 600 employees that will be laid off in May, RomTelecom said in a press release Saturday.

Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Universitatea Craiova a pierdut, cu scorul de 1-2 (0-1), partida susţinută, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a XIX-a a Ligii I.

Procesul pentru corupţie al lui Silvio Berlusconi a fost amânat

Procesul pentru corupţie al premierului italian, Silvio Berlusconi, a fost amânat pentru 26 martie, au decis sâmbătă judecătorii unui tribunal penal din Milano.

Chile, una dintre zonele cu cea mai puternică activitate seismică din lume

Statul Chile este situat într-una dintre zonele cu cea mai puternică activitate seismică din lume, la convergenţa a două plăci tectonice majore, care provoacă seisme cu magnitudinea de 8 la aproape fiecare zece ani, a declarat Rolando Armijo, de la Institutul de Fizica Globului.

Zeci de tancuri, lăsate nesupravegheate într-o pădure din Rusia

Zeci de tancuri de asalt au fost descoperite nesupravegheate într-o pădure din Munţii Ural, determinând armata să explice că este vorba despre o staţionare provizorie, a anunţat sâmbătă presa rusă.

George W. Bush vrea să îşi „regăsească anonimatul”

Fostul preşedinte american, George W. Bush, încearcă "să îşi regăsească anonimatul", la peste un an de la încheierea mandatului său la Casa Albă, le-a declarat el vineri foştilor săi colaboratori.

Antonescu: PNL să decidă la Congres: e parte componentă a sistemului Băsescu sau e liderul opoziţiei

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că PNL trebuie să devină liderul rezistenţei naţionale împotriva partidului-stat PDL, iar liberalii trebuie să decidă la Congresul din 5-6 martie dacă sunt parte componentă a sistemului condus de Traian Băsescu sau sunt forţa principală a opoziţiei.

FC Vaslui a uscat gazonul cu elicopterul înaintea partidei cu Pandurii

Conducerea clubului FC Vaslui a luat decizia, sâmbătă, cu trei ore înaintea partidei de pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XIX-a a Ligii I, să usuce gazonul de pe stadionul Municipal cu ajutorul unui elicopter.

Antonescu: Suntem în faţa unei noi scene politice, unde „trădătorii devin dintr-o dată prestigioşi”

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că România se află în faţa unei noi scene politice, unde unii politicieni intră în grupul independenţilor "ca trenul în gară", iar "trădătorii devin dintr-o dată prestigioşi", adăugând că nu exclude ipoteza ca PSD să revină la guvernare alături de PDL.

FOCUS: Buburuze şi ghiocei, pe lemn, sticlă sau etamină, la târgurile Mărţişorului

Buburuze, ţestoase, fluturi şi ghiocei se regăsesc în această perioadă pe tarabele comercianţilor de mărţişoare, fie pictate pe lemn sau sticlă, fie confecţionate din diverse materiale, cei care obişnuiesc să dăruiască micile obiecte având de unde alege, de la muzee la pieţe şi pe bulevarde.

No Romanian Nationals Died In 8.8-Magnitude Earthquake Which Hit Chile

Romania’s Embassy to Chile contacted a part of the Romanian nationals living in Chile, following an 8.8- magnitude earthquake that struck the South American country early Saturday, and no victims have been reported among Romanians so far, Romanian Foreign Ministry spokesman Lucian Rosenfeld told MEDIAFAX Saturday.

China rămâne fără medalia de bronz la gimnastică, la JO-2000 din Sydney

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat, sâmbătă, că echipei Chinei îi va fi retrasă medalia de bronz din concursul feminin de gimnastică de la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney, deoarece s-a minţit în privinţa vârstei uneia dintre gimnaste.

Mărţişorul – obiect încărcat cu valenţe magice şi simbol al primăverii

Mărţişorul - numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor" - este oferit ca simbol al sosirii primăverii şi a căpătat, în ultima vreme, forme tot mai diverse faţă de tradiţionalul mic obiect de podoabă legat de un fir roşu şi unul alb.

Tiger Woods pierde al treilea sponsor după scandalul privind relaţiile sale extraconjugale

Jucătorul american de golf Tiger Woods a pierdut, vineri, un al treilea sponsor, marca de băuturi energizante Gatorade anunţând că pune capăt contractului publicitar cu sportivul, la trei luni de la începerea scandalului privind relaţiile extraconjugale ale acestuia.