Mediafax Echipa

Montarea elementelor antirachetă în România reprezintă un aranjament bilateral cu SUA – oficial NATO

Planul de instalare a unor elemente ale scutului antirachetă în România reprezintă un aranjament bilateral între Washington şi Bucureşti, afirmă purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, fără a exclude posibilitatea ca sistemul să fie integrat pe viitor într-un plan al Alianţei Nord-Atlantice.

Capital Economics: România şi alte ţări din Europa de Est vor raporta scăderi economice şi în 2010

Capital Economics, companie de consultanţă şi cercetare macroeconomică, se aşteaptă ca România, Ungaria, Bulgaria şi Ţările Baltice să înregistreze contracţii ale PIB în 2010, pentru al doilea an consecutiv, din cauza sectoarelor bancare "fragile".

Ministerul de Externe din Singapore cere revenirea în ţară a diplomatului român Silviu Ionescu

Ministerul singaporez de Externe i-a transmis joi ambasadorului român Aurelian Neagu că solicită revenirea la Singapore a diplomatului Silviu Ionescu pentru ancheta din 10 martie privind moartea uneia dintre persoanele rănite în accidentul în care a fost implicată maşina ambasadei române.

Ambasadorul român, convocat la Ministerul de Externe din Singapore

Singapore l-a convocat joi pe ambasadorul român Aurelian Neagu pentru a-i cere o serie de acţiuni după accidentul din decembrie, în care a fost implicată o maşină a ambasadei Bucureştiului, relatează Straits Times, în ediţia electronică de joi.

Peste 1,2 miliarde de mesaje, transmise prin intermediul Twitter în ianuarie

Peste 1,2 miliarde de mesaje au fost transmise prin intermediul reţelei de microblogging Twitter în luna ianuarie, potrivit datelor colectate de compania de cercetare Pingdom.

Peste 100 de milioane de oameni accesează Facebook de pe mobile

Facebook a anunţat, într-un post pe blogul companiei, depăşirea pragului de 100 de milioane de utilizatori care accesează, în fiecare lună, platforma de socializare de pe telefoane sau dispozitive mobile.

Valentine’s Day – de la inimioare de pluş la nopţi de film, vibratoare şi abonamente la bibliotecă

Sărbătoare occidentală, cu origini consumeriste, Sfântul Valentin s-a insinuat de zece ani încoace şi în vieţile românilor, aducând nu numai un fior de iubire şi dragoste, cât şi o nouă goană după cadouri, într-o mare de kitsch roz şi pufos.

Ce casă îi poţi construi cu 70.000 de euro, noul plafon de la Prima Casă

Cu cei 70.000 de euro pe care statul vrea să îi dea ca plafon de garanţie în cadrul Programului Prima Casă puteţi construi o casă de 120 – 150 de metri pătraţi, adică va avea un living şi două – trei camere, condiţia fiind să o faceţi în regie proprie, au explicat pentru www.incont.ro mai mulţi specialişti în construcţii.

Alec Baldwin, internat de urgenţă într-o clinică

Actorul american Alec Baldwin, starul serialului de televiziune "30 Rock", a fost internat de urgenţă într-o clinică din New York, în noaptea de miercuri spre joi, după ce fiica sa, Ireland, l-a găsit în stare de inconştienţă.

Voronin compară decizia României vizând scutul antirachetă cu înţelegerile între Antonescu şi Hitler

Liderul Partidului Comuniştilor din R.Moldova, Vladimir Voronin, a comparat decizia preşedintelui României privind scutul american antirachetă cu înţelegerile dintre generalul Ion Antonescu şi Adolf Hitler pentru formarea unei coaliţii antisovietice, relatează Info-Prim Neo în pagina online.

Reprezentarea PSD Bucureşti la Congres, contestată în baza Statutului

Comisia de organizare a Congresului PSD, reunită joi, consideră că, potrivit Statutului actual al partidului, cele şase organizaţii de Sector nu pot fi asimilate unor organizaţii judeţene, cum a susţinut Marian Vanghelie, ceea ce ar impune reducerea numărului de delegaţi ai PSD Bucureşti.

Southern Romania Among EU Regions With High Nitrate Level In Groundwater – EC Report

Southern Romania is one of the areas in the European Union where groundwater contains a high concentration of nitrates, according to a report on the implementation of the Nitrates Directive, published Thursday by the European Commission.

ARB şi Poliţia Română se unesc pentru prevenirea infracţionalităţii în domeniul bancar

Experţii din bănci şi Poliţie vor forma un grup comun de lucru pentru combaterea infracţionalităţii în domeniul bancar, organism care va prezenta şi propuneri de modificare şi completare a legislaţiei în vigoare, potrivit unei înţelegeri între ARB şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Detenţie pe viaţă – condamnare în premieră la Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a emis o sentinţă în premieră, condamnând pe viaţă doi proxeneţi care au obligat o tânără să se prostitueze, iar când aceasta a refuzat au bătut-o şi abandonat-o în subsolul unui imobil, unde după o săptămână a decedat.

Blatter: În ţările latine, Terry ar fi fost aplaudat pentru relaţia extraconjugală

Preşedintele FIFA, elveţianul Joseph Blatter, crede că modul în care au reacţionat englezii faţă de aventurile extraconjugale ale fundaşului echipei Chelsea Londra, John Terry, este tipic anglo-saxon şi că jucătorul ar fi fost aplaudat de latini pentru aceleaşi fapte.

Geoană: Doar o ninsoare care paralizează România ar putea amâna Congresul

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, joi, la Craiova, că doar o zăpadă care să "paralizeze" România ar mai putea duce la amânarea Congresului de alegeri al formaţiunii social-democrate, programat în 20 februarie.

Altex a cerut ANAF amânarea cu şase luni a plăţii TVA pe luna decembrie

Altex a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) amânarea cu şase luni a plăţii TVA pe luna decembrie 2009, în valoare de nouă milioane de lei, a declarat, joi, preşedintele retailerului, Dan Ostahie.

Vezi aici care sunt străzile şi zonele inundate din Bucureşti

Numărul străzilor inundate în Capitală a ajuns, joi, în jurul orei 11.00, la 22, traficul fiind îngreunat din acest motiv.

Geoană: Năstase îşi încalcă atribuţiunile când spune preşedintelui unde să organizeze Congresul

Liderul PSD Mircea Geoană apreciază că Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional, îşi "încalcă atribuţiunile" de partid atunci când sugerează în ce condiţii şi în ce locaţie ar trebui să se organizeze Congresul formaţiunii social-democrate.

Congresul PSD: Sala, modificările şi reprezentarea – tranşate luni de CExN

Comisia de organizare a Congresului PSD a stabilit, joi, că norma de reprezentare, modificările Statutului, precum şi sala de desfăşurare a Congresului să fie decise, luni, de către Comitetul Executiv Naţional (CExN), au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă.

Nivel înalt de nitraţi în apele subterane din sudul României

Potrivit unui raport referitor la implementarea Directivei Nitraţilor, publicat de Comisia Europeană, sudul României figurează printre zonele din Uniunea Europeană în care apele subterane conţin niveluri crescute de nitraţi.

Oprescu: Din 25 de zone inundate în Bucureşti s-au rezolvat 11 – VIDEO

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu susţine că din cele 25 de zone inundate, în mare parte intersecţii, au fost rezolvate 11, lucrătorii societăţii Apa Nova continuând să le degajeze pe celelalte.

ANI solicită cercetarea lui Adrian Minune pentru fals în declaraţii – VIDEO

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Judecătoriei Buftea în cazul lui Adrian Simionescu, pe numele de scenă Adrian Minune, pentru fals în declaraţiile de avere şi de interese completate în calitate de consilier local al comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos.

Lady Gaga a purtat sute de perle lipite pe faţă, la gala de caritate amfAR – GALERIE FOTO

Cântăreaţa Lady Gaga a purtat câteva sute de perle lipite pe faţă, bust şi picioare, la gala anuală de caritate amfAR, care a avut loc miercuri seară, la New York, informează dailymail.co.uk.

The Cranberries To Play Bucharest On July 20

Irish rock band The Cranberries will perform in capital city Bucharest on July 20 and the concert venue will be announced soon, promoters Events said Thursday.

OTV are probleme financiare şi va disponibiliza 10 angajaţi

OTV va da afară, începând din 15 februarie, zece angajaţi, televiziunea lui Dan Diaconescu confruntându-se cu probleme financiare, potrivit reprezentantului postului, Doru Iuga.

Dan Negru a devenit tată

Vedeta Antena 1 Dan Negru a devenit, joi, tatăl unei fete - Dara Ioana -, care a avut la naştere 3,850 kg şi 53 de centimetri.

Swiss Ringier Sells Two Romanian Papers To Local TV Network

Ringier Romania, the local division of the Swiss publishing group, has sold daily Evenimentul Zilei and weekly business magazine Capital to the newly-created Editura Evenimentul si Capital, whose majority shareholder is businessman Bobby Paunescu.

CFR: 28 de trenuri anulate total, joi, patru circulă deviat

CFR anunţă că 28 de trenuri sunt anulate total, joi, iar alte patru circulă pe traseu deviat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cinci din cele opt secţii feroviare închise în cursul dimineţii fiind deschise.

Romania Govt Sets Home Purchasing Program Guarantee Budget At EUR700M This Year – Fin Min

Romania’s government will assign a maximum of EUR700 million for its state-guaranteed home-buying program in 2010, down from EUR1 billion last year, Finance Minister Sebastian Vladescu said Thursday.

Vezi aici ce roluri celebre au refuzat vedetele de la Hollywood – GALERIE FOTO

Oare dacă actori precum Jack Nicholson, John Travolta, Angelina Jolie, Will Smith ar fi acceptat roluri în filmele "The Godfather", "Forrest Gump", "Charlie's Angels" şi "Matrix' ar fi schimbat lumea cinematografică?

Gheorghe Răducanu, numit consilier pentru problemele romilor al lui Teodor Baconschi

Gheorghe Răducanu, preşedintele asociaţiei Unirea Romilor şi membru fondator al Partidei Romilor şi al Asociaţiei Români CRISS, a fost numit consilier pentru problemele romilor de cetăţenie română din străinătate al ministrului Theodor Baconschi, informează MAE.

Evenimentul zilei şi Capital, vândute către B1 TV

Ringier România a anunţat oficial, joi, transferul proprietăţii cotidianului Evenimentul zilei şi a revistei Capital către nou înfiinţata companie "Editura Evenimentul şi Capital", al cărei acţionar majoritar este Bobby Păunescu.

FIFA World Cup Trophy To Arrive In Romania In April

The FIFA World Cup Trophy will arrive in Romania for the first time, as part of a 225-day world tour organized by Coca-Cola in 86 states on five continents.

Romania Fin Min: Political Changes Justify Compensatory Payments To State Co Managers

Romania’s Finance Minister Sebastian Vladescu on Thursday said that theoretically, the managers of state-owned companies operating in the public sector should get compensatory payments only as a form of protection, when discharged from office after a new governing power takes helm.

Borbely anunţă un „film cutremurător” despre conflictul din martie ’90 de la Târgu Mureş

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, realizarea unui "film cutremurător" despre conflictul interetnic din martie '90 de la Târgu Mureş, care va fi proiectat la 20 de ani de la acel eveniment.

Trei bărbaţi sunt cercetaţi pentru trafic de ţigări de contrabandă

Trei bărbaţi din Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, sunt cercetaţi pentru traficul de ţigări de contrabandă, după ce, în urma unora percheziţii în cinci locuri şi la două societăţi comerciale, anchetatorii au găsit 140.000 de ţigări de contrabandă.

Noi fotografii din timpul atentatelor de la 11 septembrie 2001 – GALERIE FOTO, VIDEO

Administraţia americană a făcut publice 12 fotografii realizate în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center, furnizând o nouă perspectivă asupra tragediei şi a impactului asupra oraşului New York.

O ambulanţă SMURD a fost lovită de un tramvai – VIDEO

O ambulanţă SMURD a fost lovită de un tramvai, joi la prânz, pe Calea 13 Septembrie din Capitală, la scurt timp după ce a ieşit pe poarta sediului ISU Bucureşti pentru a merge la un caz, iar doi dintre cei trei membri ai echipajului au fost răniţi grav.

PCRM cere Parlamentului moldovean să protesteze faţă de scutul antirachetă

Partidul Comuniştilor din R.Moldova (PCRM) a cerut deputaţilor moldoveni să constituie un grup de lucru care să pregătească o declaraţie de protest a Parlamentului faţă de amplasarea unor elemente ale sistemului american antirachetă în România, relatează Info-Prim Neo, citat de portalul Moldova Azi.