Mediafax Echipa

Antonescu: Nu accept ca Geoană să fie descalificat pentru Vântu; Băsescu a făcut spionaj politic

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri seara că nu acceptă ca Geoană să fie descalificat pentru este acuzat de Băsescu că se relaxează în unele seri la Sorin Ovidiu Vântu, atâta vreme cât Vântu este cunoscut bine de amândoi, criticând în schimb "spionajul politic" făcut de preşedinte.

Băsescu revine şi spune că Geoană nu are nicio implicare în prelungirea paşaportului lui Popa

Traian Băsescu a declarat, vineri, la OTV, că Mircea Geoană nu are nicio implicare în prelungirea paşaportului fostului director Gelsor Nicolae Popa, contrazicând ceea ce a declarat dimineaţă la Kiss FM, când l-a acuzat pe liderul PSD că, în calitate de ministru de Externe, i-a dat paşaport lui Popa.

Băsescu: Eu nu aveam de jurat pe Biblie pentru altceva decât pentru ceea ce au văzut oamenii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la OTV, că atunci când a jurat pe Biblie, la dezbaterea electorală de joi, că nu l-a lovit cu pumnul în plex sau în faţă de copilul din înregistrarea de la un miting electoral de la Ploieşti, a răspuns acuzaţiilor şi imaginilor din film.

Geoană: Ce urmează dacă, Doamne fereşte, iese Băsescu? În mod obligatoriu, alegeri anticipate

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Antena 3, că, dacă Traian Băsescu va fi reales şef al statului, urmează "în mod obligatoriu" alegeri anticipate, întrucât va dori să "fructifice" acest moment, fapt care va echivala cu încă luni de criză şi "prăbuşirea" României.

Geoană: Declaraţiile privind asocierea PNL cu PDL, ipocrite; pe mine mă ajută

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Antena 3, că declaraţiile liderilor democrat-liberalilor care îndeamnă PNL la asociere cu PDL, sunt neserioase, necredibile şi ipocrite, întrucât sunt făcute de foşti liberali care şi-au trădat partidul.

OMS: Cel puţin 8.768 de persoane au murit din cauza gripei A/H1N1 în lume

Virusul gripal A/H1N1 a provocat moartea a "cel puţin 8.768" de persoane în 207 de ţări şi teritorii, potrivit bilanţului întocmit vineri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Vaccinul Pandemrix poate provoca febră la copii

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMEA) a avertizat vineri că vaccinarea împotriva virusului A/H1N1 cu Pandemrix, vaccin fabricat de laboratorul britanic GSK, ar putea provoca febră la copii după a doua injecţie.

Semnalele privind alerta climatică se multiplică

Semnalele privind alerta climatică au început să se multiplice, informează Agenţia France-Presse, prezentând fenomene care se vor agrava în viitorul apropiat.

Băsescu: Sassu, lacheu al dezinformării, a închis TVR pentru campania din turul II

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, vineri, "deplina mogulizare" a preşedintelui-director general al TVR, Alexandru Sassu, pe care l-a caracterizat ca fiind "un lacheu al dezinformării", care a închis televiziunea publică pentru campania electorală din turul II.

Băsescu: O participare consistentă la vot ar da posibilitatea ca ţara să aibă un preşedinte puternic

Traian Băsescu i-a îndemnat, vineri, pe alegători să se prezinte în număr cât mai mare la scrutinul de duminică, pentru ca România să aibă un preşedinte legitim, puternic, implicat şi a acuzat campania murdară la care a fost supus.

Băsescu îl aşteaptă pe Geoană, vineri seară, la OTV, pentru a continua dezbaterea

Traian Băsescu l-a invitat, vineri seară, la OTV, pe contracandidatul său în alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, pentru a "continua dezbaterea", cea de joi fiind, în opinia sa, "doar partea de încălzire".

Băsescu: Românii se păcălesc cu imaginea lui Geoană ca om de externe

Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la sediul său de campanie, că românii se păcălesc cu imaginea lui Mircea Geoană ca om de externe, acesta fiind, în opinia sa, "extrem de slab pregătit şi fără capacitatea de a înţelege situaţia geopolitică, geostrategică" a României.

ONU a construit o staţie de avertizare nucleară în apropierea graniţei iraniene

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat joi finalizarea construirii unei staţii de avertizare seismică în apropiere de graniţa cu Iranul, ce poate detecta undele de şoc cauzate de experimentele nucleare şi care va facilita monitorizarea activităţii nucleare iraniene, relatează Ynetnews.com.

Echipa Sauber (ex-BMW) va folosi motoare Ferrari în CM din 2010

Echipa de Formula 1 Sauber, care a obţinut, joi, confirmarea participării în Campionatul Mondial din 2010, va folosi motoare Ferrari, a anunţat, vineri, patronul Peter Sauber.

Sâmbătă se aprind luminile de sărbători în Bucureşti

Primarul general Sorin Oprescu aprinde, sâmbătă seară, luminile de sărbători din Capitală şi deschide Târgul de Crăciun din Parcul Cişmigiu, bucureştenii putând asista la un foc de artificii şi la moment artistic susţinut de Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazu".

Băsescu şi-a dat jos pălăria în faţa românilor la ultimul miting din campania electorală

PDL a organizat, vineri, o ultimă manifestare de campanie pentru susţinerea lui Traian Băsescu în cursa prezidenţială, acesta transmiţând celor prezenţi în faţa Ateneului "Jos pălăria în faţa românilor" şi spunând că pe 6 decembrie va fi "victorie".

Clive Owen vrea să renunţe la cariera din cinematografie

Actorul Clive Owen, în vârstă de 44 de ani, care jucat mult timp în piese de teatru înainte de a fi distribuit în filme cu succes de casă realizate la Hollywood, a declarat că intenţionează să renunţe la cariera cinematografică pentru a se concentra asupra teatrului, relatează femalefirst.co.uk.

Four Dutch Railway Industry Companies Interested In Romanian Market

Officials of four Dutch railway companies will visit Romania next week to set up partnerships, Romanian Railway Industry Association secretary general Stefan Roseanu told MEDIAFAX Friday.

Adolescenţii mai activi fizic tind să fie mai inteligenţi decât cei sedentari

Adolescenţii care fac sport cu regularitate tind să fie mai inteligenţi decât cei cu un stil de viaţă sedentar, potrivit unui studiu suedez publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Companii olandeze din industria feroviară, interesate de piaţa românească

Reprezentanţi ai patru companii din Olanda din industria feroviară vor vizita România săptămâna viitoare pentru stabilirea unor parteneriate de afaceri, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, secretarul general al Asociaţiei Industriei Feroviare din România, Ştefan Roşeanu.

Geoană: Am fost ascultat, înregistrat, fotografiat, Dumnezeu ştie de cine

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este convins că a fost în ultima perioadă ascultat şi urmărit, iar staff-ul său de campanie a fost monitorizat.

Fiat recheamă pentru verificare 500.000 de maşini Grande Punto

Constructorul auto italian Fiat recheamă în service, pentru verificare, aproximativ 500.000 de maşini din modelele Grande Punto şi Grande Punto Abarth vândute în Europa, deoarece acestea ar putea prezenta defecţiuni la sistemul de direcţie.

Băsescu: La Revoluţia de la Timişoara, Dincă a fugit tot prin spate, ca Geoană în 2009

Traian Băsescu a declarat, vineri, în timpul unui miting organizat în Piaţa Revoluţiei din Capitală, că Mircea Geoană, la 1 decembrie, a ieşit pe uşa din spate a Operei din Timişoara, aşa cum a ieşit şi Ion Dincă la Revoluţia din Decembrie 1989.

Mircea Lucescu, nominalizat de UEFA pentru titlul de cel mai bun antrenor al anului

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost nominalizat de UEFA pentru titlul de cel mai bun antrenor al anului 2009, alături de Josep Guardiola (FC Barcelona), Alex Ferguson (Manchester United), Laurent Blanc (Girondins Bordeaux) şi Horst Hrubesch (Germania U19).

Băsescu: Avem nevoie de o alianţă puternică de dreapta, PDL-PNL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în timpul unui miting din Piaţa Revoluţiei, că România are nevoie de un guvern de dreapta, PDL-PNL, pentru a putea face ca reformele să fie aplicate.

Băsescu, fost marinar, ministru, lider de partid, în cursă pentru un nou mandat la Cotroceni

Traian Băsescu, în vârstă de 58 de ani, a fost, înainte de Revoluţie, căpitan de cursă lungă al navei amiral a Flotei comerciale române, iar în ultimii 20 de ani şi-a construit o carieră politică, marcată de numeroase conflicte din care a avut grijă să iasă mai mereu învingător.

Geoană – de pe şantier la Washington, candidat-primar, candidat-premier, candidat-preşedinte

De la inginer pe şantier la Revoluţie, Mircea Geoană devine la vârsta de 37 de ani ambasador în SUA, îl învinge în 2005 pe Ion Iliescu la şefia PSD, pe care o deţine şi astăzi, şi devine, pe rând, candidat-primar, candidat-premier şi candidat-preşedinte.

Cei peste 18 milioane de alegători trebuie să opteze, duminică, între Băsescu şi Geoană

Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru alegerea preşedintelui României pentru un mandat de cinci ani, dintre actualul şef al statului, Traian Băsescu, şi candidatul PSD+PC, Mircea Geoană.

Află aici cât costă să arăţi bine de Sărbători

Pentru Crăciun româncele s-au programat la masaj, împachetări pentru slăbit, tuns şi vopsit, cosmetică şi chiar aplicat de unghii false., informează cotidianul Gândul.

Campania electorală pentru al doilea tur al prezidenţialelor se încheie sâmbătă, la 7.00

Campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 7.00, cu 24 de ore înainte de deschiderea urnelor.

Miting de susţinere a lui Traian Băsescu la prezidenţiale

Mitingul de susţinere a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale a început, vineri după amiază în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, la eveniment fiind prezenţi câteva mii de susţinători ai actualului preşedinte, îmbrăcaţi în geci portocalii.

Johnny Depp va fi Pancho Villa într-un film regizat de Emir Kusturica

Actorul Johnny Depp va juca rolul revoluţionarului mexican Pancho Villa, într-un film biografic regizat de Emir Kusturica, intitulat "Seven Friends of Pancho Villa and the Woman With Six Fingers", informează variety.com.

Angelina şi Brad şi-au dus fiul cel mare la premiera unei drame despre Nelson Mandela

Angelina Jolie şi Brad Pitt au decis să le prezinte de timpuriu celor şase copii ai lor realităţile vieţii şi l-au luat pe fiul lor cel mare, Maddox, în vârstă de opt ani, la premiera unei drame despre Nelson Mandela, "Neînfrânt/ Invictus", regizată de Clint Eastwood, informează dailymail.co.uk.

Campania pentru turul doi al prezidenţialelor – miză mai mare, arsenal mai dur

Campania pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale a fost una murdară, prin excelenţă, lipsită de creativitate şi imaginaţie, dar interesantă prin jocul tactic şi strategic al protagoniştilor şi staff-urilor lor, care s-au adaptat - mai mult sau mai puţin bine - situaţiilor apărute.

Doi pui de gorilă, supravieţuitori ai masacrului din 2007, au fost redaţi sălbăticiei – FOTO

Doi pui de gorilă - Ndeze şi Ndakasi - care au supravieţuit unui masacru într-un parc naţional din Congo, în care părinţii lor au fost ucişi, au făcut prima lor mutare în sălbăticie, relatează The Independent.

Nicolae Popa, extrădat în baza Acordului dintre Guvernele României şi Indoneziei semnat în 2006

Nicolae Popa - fostul director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FN - va fi extrădat din Jakarta în baza Acordului dintre Guvernele României şi Indoneziei, semnat la Bucureşti în anul 2006.

Flutur: Îi invităm pe liberali să ne întâlnim duminică seară pentru formarea unui guvern de dreapta

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat vineri că PDL face o invitaţie colegilor liberali, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, după alegerile parlamentare, ca cele două partide să se întâlnească duminică, după ora 22.00, pentru formarea unui guvern de dreapta în România.

Grup Servicii Petroliere, contract de 269 mil.dolari pentru construcţia unui gazoduct Gazprom

Grup Servicii Petroliere (GSP) a semnat pe data de 19 noiembrie un contract de 269 milioane dolari pentru un gazoduct al cărui beneficiar este Gazprom, contract menţionat de preşedintele Traian Băsescu în confruntarea avută joi cu Mircea Geoană, a declarat pentru MEDIAFAX Radu Petrescu, director de comunicare al GSP.

Juanes vrea legalizarea consumului de droguri

Cântăreţul Juanes s-a declarat, joi, în favoarea depenalizării consumului de droguri, aceasta fiind, în opinia sa, singura soluţie pentru încheierea conflictelor din ţara sa natală, Columbia.

Incertitudinile politice împiedică aprecierea leului în perioada imediat următoare

Situaţia politică incertă din România şi rezultatele slabe ale unor companii nefinanciare împiedică o apreciere a leului în raport cu euro în perioada imediat următoare, dar până la finele anului 2010 leul ar putea câştiga câteva procente în faţa monedei unice europene.