Mediafax Echipa

Trupele israeliene au intrat în Fâşia Gaza

Trupe israeliene au intrat, sâmbătă, în Fâşia Gaza, în cadrul celei de-a doua faze a operaţiunii din zonă, a anunţat armata israeliană.

Franţa condamnă ofensiva israeliană din Fâşia Gaza

Franţa "condamnă ofensiva terestră israeliană împotriva Fâşiei Gaza" şi apreciază că "această escaladare militară periculoasă complică eforturile angajate de comunitatea internaţională" pentru obţinerea unui armistiţiu, a anunţat, sâmbătă, Ministerul francez de Externe.

Barack Obama păstrează o tăcere prudentă în legătură cu situaţia din Gaza

Preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, "urmăreşte situaţia din Gaza", a declarat, sâmbătă, unul dintre purtătorii săi de cuvânt, după ce forţele israeliene au lansat o operaţiune terestră în Fâşia Gaza.

Mahmoud Abbas condamnă ferm ofensiva israeliană din Fâşia Gaza

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a condamnat ferm ofensiva terestră lansată sâmbătă de Israel în Fâşia Gaza şi a cerut convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt atacului, a anunţat unul dintre colaboratorii săi.

Un copil palestinian, ucis de un obuz lansat de tancurile israeliene în Gaza – martori

Un copil palestinian a fost ucis şi alţi 11 au fost răniţi, sâmbătă seara, în urma unui tir de obuz lansat de un tanc israelian în oraşul Gaza, au declarat martori oculari şi surse medicale palestiniene.

Hamas ameninţă că Fâşia Gaza va deveni „cimitir” pentru armata israeliană

Mişcarea islamistă Hamas a ameninţat, sâmbătă, că va transforma Fâşia Gaza în "cimitir" pentru armata israeliană, care a lansat sâmbătă seara o ofensivă terestră în Gaza.

Un militar român a fost rănit în Afganistan

Un militar român a fost rănit, sâmbătă, în Afganistan, după ce autoturismul Humvee în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, a anunţat sâmbătă seară, MAp.

Romanian Foreign Affairs Ministry: 48 Citizens Asked Exit From Gaza, By GMT 1500

The Romanian Foreign Affairs Ministry said until Saturday, GMT 1500 (5 p.m. local time), 48 citizens, of whom 41 Romanians - 11 women, four men and 26 children, asked Romania’s Embassy in Tel Aviv for assistance in leaving the Gaza Strip.

Ministrul Gabriel Oprea a cerut poliţiştilor clujeni toleranţă zero la infracţionalitate

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, a cerut, sâmbătă, poliţiştilor clujeni, toleranţă zero la infracţionalitate, exigenţă şi stricteţe în aplicarea legii, precum şi un plan de acţiune prentru reducerea infracţionalităţii la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin zece palestinieni au fost ucişi la Jabaliya, într-un raid aerian

Cel puţin zece palestinieni au fost ucişi sâmbătă seară într-un raid israelian ce a vizat o moschee din Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza, au anunţat mai mulţi martori şi surse medicale.

Gazprom va depune o plângere la Stockholm în legătură cu problema gazului

Compania rusă Gazprom a anunţat sâmbătă că va depune o plângere la tribunalul internaţional de arbitraj din Stockholm, pentru a cere companiei ucrainene Naftogaz să asigure tranzitul gazului spre Europa.

Circulaţie îngreunată pe Autostrada Bucureşti – Piteşti

Traficul rutier era intens sâmbătă seară în judeţul Argeş, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Piteşti, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, precum şi pe DN73 Râşnov-Piteşti, maşinile turiştilor care revin din vacanţă mergând în coloană spre Capitală.

Turcia, Siria, Japonia şi Libia trimit ajutoare umanitare în Fâşia Gaza

Turcia, Siria, Japonia şi Libia au anunţat că vor trimite ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, care constituie ţinta unor atacuri aeriene conduse de Israel.

Kiev-Moscow Tensions Should Not Affect Gas Supply To Romania – Foreign Affairs Min

Romanian Foreign Affairs Minister Cristian Diaconescu had a telephone conversation Saturday with Ukrainian counterpart Volodymyr Ogryzko, in which he pointed out that the delivery of gas imported from Russia to Romania should not be affected by the tensions between Kiev and Moscow.

MAE: Până la ora 17.00, 48 de cetăţeni ceruseră ajutor pentru a pleca din Fâşia Gaza

MAE informează că, până sâmbătă, la ora 17.00, ora României, 48 de cetăţeni, dintre care 41 de cetăţeni români - 11 femei, 4 bărbaţi şi 26 copii, au solicitat Ambasadei României din Tel Aviv asistenţă consulară pentru a părăsi Fâşia Gaza.

Diaconescu: Aprovizionarea României nu trebuie afectată de tensiunile dintre Kiev şi Moscova

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Volodymyr Ogryzko, în care a subliniat necesitatea ca aprovizionarea României cu gaze importate din Rusia să nu fie afectată de tensiunile dintre Kiev şi Moscova.

Tiruri de artilerie israeliene asupra Fâşiei Gaza – martori

Artileria israeliană a intrat în acţiune sâmbătă împotriva Fâşiei Gaza, de-a lungul frontierei estice a acestui teritoriu palestinian cu Israelul, pentru prima dată de la începutul ofensivei împotriva mişcării Hamas, la 27 decembrie, au anunţat mai mulţi martori.

Fiul lui John Travolta a murit

Fiul actorului John Travolta, Jett, în vârstă de 16 ani, a murit vineri, în timp ce se afla cu familia în vacanţă în Bahamas, potrivit informaţiilor oferite de poliţie şi de avocatul starului.

Mourinho dezminte o eventuală plecare a atacantului Adriano

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Jose Mourinho, a dezmiţit informaţiile apărute în presa italiană referitoare la un posibil transfer al atacantului Adriano în campiontul Braziliei, la formaţia Flamengo, informează Gazzetta dello Sport.

Ancelotti spune că Beckham este pregătit să joace cu AS Roma

Tehnicianul echipei AC Milan, Carlo Ancelotti, a declarat că mijlocaşul englez, David Beckham, care a fost împrumutat în această iarnă de la gruparea Los Angeles Galaxy, este pregătit pentru meciul din Serie A, de la 11 ianuarie, contra formaţiei AS Roma, informează cotidianul Gazzeta dello Sport.

Balint: Primul meu gând este să realizăm un echilibru între atac şi apărare

Tehnicianul Gabi Balint a urmărit înregistrările video ale câtorva meciuri jucate de noua sa echipă, FC Timişoara, şi a apreciat că important este că există potenţial.

Michael Schumacher împlineşte 40 de ani (Galerie foto)

Septuplul campion mondial, germanul Michael Schumacher, care şi-a încheiat cariera în Formula 1 la sfârşitul sezonului 2006, după 16 ani petrecuţi în Marele Circ, şi considerat unul dintre cei mai mari piloţi din lume, împlineşte astăzi 40 de ani.

Requests’ Number To Leave Gaza Rises To 40 – Romanian Foreign Affairs Ministry

Romania’s Embassy in Israel received until Saturday, by GMT 1000, 40 requests for consulate assistance in leaving the Gaza Strip, of which 34 come from Romanian citizens (9 women, 3 men and 22 children), and 6 from Palestinian citizens, the Foreign Affairs Ministry said.

Jose Couceiro ar putea pleca de la naţionala Lituaniei pentru a prelua CFR Cluj (presă)

Cotidianul portughez Record scrie, vineri, că tehnicianul Jose Couceiro ar putea părăsi naţionala Lituaniei, adversara României în grupa a 7-a a preliminariile CM-2010, şi ar putea prelua campioana CFR Cluj.

Romania’s Border With Hungary Tied To Highest Number Of Crimes In ’08 – Police Report

Romania’s border with Hungary was the scene of the highest number of crimes last year, followed by the country’s borders with the Republic of Moldova and Ukraine, Romania’s General Inspectorate of the Border Police said Saturday in a statement.

CFR Cluj are cei mai mulţi marcatori în tur

Campioana României şi deţinătoarea Cupei României, CFR Cluj, este echipa cu cei mai mulţi jucători care au reuşit să marcheze în prima parte a sezonului 2008-2009 al Ligii I, cu 12 fotbalişti.

Gazprom acuză Kievul că „fură” zilnic 35 de milioane de metri cubi de gaz

Vicepreşedintele companiei ruse Gazprom, Aleksandr Medvedev, a acuzat sâmbătă Ucraina că fură 35 de milioane de metri cubi de gaz pe zi.

Ministrul francez al Justiţiei, Rachida Dati, a născut o fetiţă

Ministrul francez al Justiţiei, Rachida Dati, în vârstă de 43 de ani, a născut vineri o fetiţă, Zohra, într-o clinică din regiunea pariziană, potrivit unor surse apropiate Guvernului.

Cetăţeni din spaţiul CSI şi ruşi, evacuaţi din Fâşia Gaza

Două avioane ruseşti la bordul cărora se aflau cetăţeni ruşi şi din spaţiul CSI (Comunitatea Statelor Independente), evacuaţi din Fâşia Gaza, au sosit la Moscova, a anunţat sâmbătă Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

Naftogaz a majorat livrările de gaze către România

Compania ucraineană Naftogaz a anunţat, sâmbătă, că a majorat volumul gazelor naturale furnizate către România cu 100.000 metri cubi pe zi şi către Ungaria cu 1,8 milioane de metri cubi pe zi, pentru a acoperi scăderea livrărilor de către Rusia.

Boris Tadici: Kosovo nu are nici un viitor în UE ca stat independent

Kosovo nu are nici un viitor în spaţiul european ca stat independent, ci numai ca provincie a Serbiei, a declarat sâmbătă preşedintele sârb Boris Tadici, citat de postul B92, în pagina electronică.

Un tânăr a provocat un accident rutier în care a rănit doi pietoni şi a tamponat două maşini

Un tânăr, aflat la volanul unui Seat, a pierdut controlul maşini şi a accidentat doi pietoni de pe trotuar, lovind apoi două autoturisme, care staţionau la semafor, informează Poliţia Capitalei.

Şomerii bulgari din Ruse învaţă limba română

Serviciul regional pentru ocuparea forţei de muncă din oraşul bulgar Ruse va demara un program ce prevede predarea unor cursuri de limbă română şomerilor din oraş, relatează BNN, în pagina electronică.

Trei tineri din Covasna încearcă să cucerească cel mai înalt vârf din Noua Zeelandă

Trei tineri din judeţul Covasna vor să cucerească, în premieră românească, cel mai înalt vârf din Noua Zeelandă, Mt. Cook, de 3.754 metri, şi intenţionează să participe, cu această ocazie, şi la competiţia Wanaka Challenge - Iron Man.

Romania Not Affected By Russia-Ukraine Gas Row – Econ Min

Romania does not face any problems in ensuring natural gas, although Romanian authorities received a notification from Russian gas producer Gazprom on a 32% cut in gas supplies by January 11, economy minister Adriean Videanu told a press conference Saturday.

Mărginean: Cred că şi anul acesta titlul va rămâne în provincie

Mijlocaşul echipei Gloria Bistriţa, Radu Mărginean, care a împlinit, sâmbătă, 26 de ani, a declarat că are încredere în faptul că titlul va rămâne în provincie, acest lucru însemnând că va fi câştigat de Unirea Urziceni sau de campioana en-titre, CFR Cluj.

Gândul: Mii de profesori pensionari cu posturi de suplinitori vor fi plătiţi cu ora

Măsurile draconice ale Guvernului Boc ce au ca ţintă câteva sute de „pensionari de lux” din Apărare şi Interne care încasează şi salarii au produs şi un efect neaşteptat: profesorii pensionari care ocupă posturi de suplinitor nu vor mai putea să cumuleze mai multe norme.

IGPF: Frontiera cu Ungaria, cea mai „activă” din punct de vedere infracţional

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) afirmă că cea mai "activă" frontieră din punct de vedere infracţional este cea cu Ungaria, urmată de Republica Moldova şi Ucraina, poliţiştii remarcând faptul că a scăzut infracţionalitatea la graniţa cu Bulgaria, dar a crescut la cea cu Serbia.

Traficul rutier, deviat din Braşov către Vălenii de Munte

Servici Poliţiei Rutiere Braşov a deviat circulaţia pe DN1A Cheia-Săcele-Vălenii de Munte-Ploieşti, întrucât traficul s-a aglomerat pe sensul către Bucureşti.

Videanu: Nu avem nicio problemă din cauza scandalului Rusia-Ucraina privind gazele

România nu are nicio problemă legată de asigurarea gazelor naturale, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Adriean Videanu, deşi autorităţile române au primit o atenţionare de la Gazprom privind reducerea cu 32% a livrărilor de gaze importate până la 11 ianuarie.