Mediafax Echipa

Licitaţia pentru biletul special la confruntarea Ronaldo-Messi a ajuns la 2,6 milioane de dolari

Un om de afaceri din Arabia Saudită conduce licitaţia pentru a asista la cel mai recent capitol al celebrei rivalităţi dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi în fotbalul mondial, cu o ofertă de 10 milioane de riali (2,66 milioane de dolari) pentru un bilet la un meci demonstrativ.

Povestea unui student israelian la Arad, devenit medic: Sunt mândru, sunt dator

Yousef Amara este din Canna Galilei, Israel. El a urmat cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii Vasile Goldiş Arad, apoi s-a întors în ţara natală, unde lucrează ca specialist în chirurgie generală la un spital universitar din oraşul Afula. Spune că se simte „dator” celor care l-au educat.

INS: Inflaţia a trecut de 16% la finalul anului 2022

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2022, comparativ cu luna decembrie 2021 este 16,4%, anunţă vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS), asta în timp ce preţurile de consum în luna decembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2022 au crescut cu 0,4%.

Continuă prigonirea ruşilor în propria lor ţară: Duma vrea să confişte bunurile care se opun războiului

Tot mai multe măsuri restrictive sunt pe cale să fie aplicate de către liderii Kremlinului celor care dezaprobă războiul început pe 24 februarie 2022.

Asasinarea lui Shinzo Abe: suspectul arestat e inculpat

Procurorii japonezi l-au acuzat în mod oficial de crimă pe Tetsuya Yamagami, suspectul în cazul asasinării fostului premier Shinzo Abe, a anunţat vineri presa japoneză, informează AFP.

Cartea zilei: „Fericit de unul singur”, de Elyakim Kislev

Fericit de unul singur explorează cu grijă fenomenul tot mai răspândit al refuzului de a trăi în cuplu. Seriozitatea cu care o face poate avea drept consecinţe o mai mare libertate de alegere, indivizi mai fericiţi şi sisteme economice mai eficiente – Foreword Reviews.

Ion Cristoiu: Intelectualele care se îndrăgostesc de Alexandru cel Mare

Deosebirea presei independente faţă de presa le de partid. Tudor Arghezi explică în tableta Legea drumurilor de la Cameră, Seara, 4 aprilie 1913, de ce a fost de partea lui Al. Bădărău, iniţiatorul Legii, ministrul Lucrărilor Publice în Guvernul Titu Maiorescu: „Trebuie să afirmăm că «Seara», care n-a cruţat în ultimul timp pe domnul Bădărău […]

Human Rights Watch, raport despre crimele de război săvârşite de ruşi în Ucraina

Human Rights Watch a prezentat raportul său anual în care analizează respectarea drepturilor omului în aproape 100 de ţări.   Potrivit raportului, invazia pe scară largă a lui Vladimir Putin în Ucraina în februarie şi atrocităţile care au urmat au ajuns rapid „în fruntea agendei mondiale privind drepturile omului în 2022”.   După ce trupele […]

Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni: Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, arată meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care au realizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Se circulă în condiţii de iarnă pe Transalpina. Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri din ţară

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, vineri, pe DN 67C, Transalpina, între Novaci şi Rânca, unde stratul de zăpadă măsoară un centimetru, potrivit Infotrafic. În mai multe judeţe din ţară este ceaţă, iar vizibilitatea este redusă.

Putin caută ţapi ispăşitori pentru deficitul de echipament al Rusiei – Institutul pentru Studiul Războiului

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a criticat în mod public pe vicepremierul Denis Manturov pentru faptul că firmele de aviaţie nu au primit comenzi de stat, în timpul unei reuniuni a cabinetului de miniştri de joi.   În plus, Putin a declarat că unele întreprinderi nu au primit încă comenzi de stat pentru 2023 şi nu […]

Explozie într-un bloc din Piteşti: mai multe apartamente şi o maşină, distruse

Mai multe apartamente au fost distruse, iar o maşină a fost deteriorată în urma unui explozii care a avut loc vineri dimineaţa într-un bloc din Piteşti. Proprietara a fost rănită uşor şi a fost dusă la spital.

A murit Lisa Marie Presley, fiica legendarului cântăreţ de rock Elvis Presley. Între 1994 şi 1996 a fost căsătorită cu Michael Jackson

Lisa Marie Presley, fiica „regelui rock-n-roll-ului” Elvis Presley şi soţia „regelui pop” Michael Jackson, a murit la 54 ani.

Ubisoft a anulat trei jocuri. Skull & Bones, amânat pentru a şasea oară

Compania franceză de jocuri video traversează o perioadă dificilă economic din cauza încasărilor slabe a unor jocuri precum Mario + Rabbids: Sparks of Hope şi Just Dance 2023.

HOROSCOP Vineri, 13 ianuarie – O zi cu mai multe coborâşuri decât urcuşuri. O singură zodie o scoate cumva la capăt

De dimineaţă, Luna din Balanţă face o opoziţie cu Jupiter din Berbec, iar apoi intră într-un trigon armonios cu Marte din Gemeni şi, în cele din urmă, într-un careu tensionat cu Mercur retrograd din Capricorn. Zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) au parte de un început şi de un final de zi mai grele, dar unele lucruri se aşază în favoarea Balanţelor la prânz.

Războiul din Ucraina, ziua 323. Lupte intense în estul ţării / Imagini apocaliptice din Soledar / Gerasimov, părintele „războiului hibrid”, preia comanda în Ucraina

Rusia consideră că tentativa sa de capturare a oraşului contestat Soledar din estul Ucrainei este un instrument de propagandă prin care îşi menţine sprijinul intern pentru efortul său de război, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski.

Dead Space (remake) are un trailer şi o dată de lansare

O experienţă mai profundă şi mai captivantă, promite Electronic Arts. Varianta refăcută a jocului din 2008 de către studioul Motive va aduce fidelitate vizuală uluitoare, sunet atmosferic plin de suspans şi îmbunătăţiri ale gameplay-ului.

Messi este primul pe lista cu candidaţi pentru premiul FIFA pentru cel mai bun jucător de fotbal

Leo Messi, alături de coechipierul său de la Paris St Germain, Kylian Mbappe, şi de Erling Haaland de la Manchester City, este printre cei 14 jucători nominalizaţi pentru premiul Cel mai bun jucător FIFA, a anunţat joi forul mondial.

Peste 360 de noi cazuri de OZN-uri au fost raportate agenţiilor americane din martie 2021

Cea mai importantă agenţie de spionaj din SUA a declarat joi că 366 de noi cazuri de fenomene aeriene neidentificate au fost raportate agenţiilor de informaţii americane începând din martie 2021, scrie CNBC.

Marea lecţie a războiului din Ucraina: „lumea ar fi fost un loc groaznic fără Statele Unite ale Americii”

„Mi se pare groaznic să cauţi veşti bune în războiul Rusiei în Ucraina, având în vedere cât de multă mizerie a provocat acest conflict”, scrie publicistul Hal Brands de la Bloomberg. „Acest război a ilustrat cum ar arăta o lume fără Statele Unite ale Americii  şi cum ar arăta atunci când America foloseşte bine acea […]

Kevin McCarthy: „Joe Biden trebuie să fie investigat de Congres în legătură cu documentele clasificate”

Procurorul general Merrick Garland ar putea anunţa numirea unui consilier special care să se ocupe de problema documentelor clasificate descoperite la proprietăţile lui Joe Biden, relatează Bloomberg News.

Telescopul James Webb dezvăluie că stelele au apărut acum 10 miliarde de ani

Un grup de stele cunoscut sub numele de NGC 346, care se află la 200.000 de ani lumină distanţă de Pământ, stârneşte interesul astronomilor.

Laureat al premiului Nobel pentru medicină: „Oamenii de Neanderthal nu au dispărut”

Un schelet cenuşiu de neanderthal stă la uşa biroului lui Svante Pääbo. Îi lipseşte braţul inferior drept.

După un an de închisoare, un veteran al Marinei americane a fost eliberat de ruşi

Un veteran al Marinei americane a fost eliberat din custodia Rusiei, după ce a fost arestat timp de aproape un an, potrivit CNN.

Livrările Grupului Volkswagen, cele mai mici din ultimii zece ani

Grupul Volkswagen a raportat în 2022 cele mai scăzute vânzări din ultimii zece ani, în condiţiile în care blocajele COVID-19 din China şi războiul din Ucraina au bulversat lanţurile de aprovizionare, iar redresarea din trimestrul al patrulea riscă să se confrunte cu noi provocări în acest an.

De ce tace preşedintele României în cazul tezei de doctorat a lui Lucian Bode. Interpretarea dată de un deputat USR

„Tăcerea preşedintelui nu reprezintă decât complicitate, delăsare şi lipsă de coloană vertebrală”, spune vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, după verdictul de plagiat dat de UBB în cazul tezele de doctorat a lui Lucian Bode.

Partidul cancelarului Scholz pledează pentru oprirea războiului din Ucraina prin negocieri

Grupul Partidului Social-Democrat (SPD) din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german, propune, într-un document care urmează să fie aprobat, menţinerea opţiunilor iniţiativelor diplomatice pentru oprirea războiului dintre Rusia şi Ucraina, conform unor surse citate de presa germană.

ANSVSA a confiscat peste 6 tone de carne congelată, din comerţul intracomunitar şi din import

Inspectorii ANSVSA au controlat, în perioada 8 - 10 ianuarie, 29 depozite frigorifice autorizate pentru schimburi intracomunitare din judeţele Giurgiu, Ilfov şi Bucureşti.

Filmul „Titanic” revine în 4K pe marele ecrane. O nouă ecranizare va fi disponibilă după 25 de ani

Regizorul James Cameron a dezvăluit că actorul Leonardo DiCaprio nu a vrut iniţial să joace rolul lui Jack.

În 2022, Arcadia a realizat o premieră în Europa prin inaugurarea Spitalului de Recuperare Medicală

Anul 2022 a însemnat şi peste 1.400.000 de servicii medicale de policlinică acordate pacienţilor Arcadia Cel mai mare furnizor de servicii medicale private din regiunea Moldovei, Arcadia Spitale şi Centre Medicale, a încheiat anul 2022 cu o premieră medicală în Europa prin inaugurarea Spitalului de Recuperare Medicală, dar şi cu aproape 1.5 milioane de pacienţi […]

Marius Morra s-a căsătorit în Maldive, în cadrul unei ceremonii simple, care a avut loc pe plajă

Marius Morra s-a căsătorit în Maldive, în cadrul unei ceremonii simple, care a avut loc pe plajă

Subway, unul dintre cele mai mari branduri fast food din lume, se pregăteşte de o posibilă vânzare

Lanţul de sandvişuri Subway ia în considerarea posibilitatea de a vinde afacerea, potrivit Reuters.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia a demisionat

Şantierul Naval 2 Mai Mangalia a anunţat joi la Bursă că Dan Constantin Dobrea şi-a dat demisia din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului de Administratie al societăţii, începând cu data de 9 ianuarie.

Coregraful Michael Flatley de la Riverdance are un cancer „agresiv”

Dansatorul şi coregraful american Michael Flatley, celebru pentru producţia irlandeză Riverdance, a fost operat de o "formă agresivă de cancer", anunţă BBC

Tânăr prins cu substanţe interzise în apropierea unei şcoli din Comăneşti

Un tânăr a fost depistat de jandarmii din Bacău, în timp ce avea asupra sa substanţe interzise, el aflându-se în apropierea unei şcoli din Comăneşti. Alături de individ era şi un elev.

Un fişier corupt a blocat la sol toate zborurile din SUA

Un fişier corupt este de vină pentru defecţiunea informatică care miercuri a blocat la sol toate zborurile din SUA, potrivit Sky News.

Manole: Directoarea ADP Sector 1 şi-a angajat cumnatul şef la parcări. Ipocrizia USR are multe rude

Directoarea ADP Sector 1, doamna Oancea, şi-a angajat cumnatul şef peste parcările din sector, într-un evident conflict de interese, afirmă liderul PSD Sector 1, Florin Manole.

Bayern are nevoie de un portar după accidentarea lui Neuer, spune antrenorul Nagelsmann

Bayern Munchen vrea are nevoie de un nou portar după accidentarea căpitanului echipei germane Manuel Neuer, dar opţiunile de pe piaţa transferurilor în perioada de iarnă sunt limitate, a declarat joi antrenorul Julian Nagelsmann.

Cadavrul unui voluntar britanic, dispărut în Ucraina, a fost găsit într-o zonă în care se dau lupte

Cadavrul unui voluntar britanic, dispărut săptămâna trecută în Ucraina, a fost găsit într-o zonă în care se dau lupte grele, au anunţat mercenarii grupului Wagner. Un alt voluntar este căutat în continuare de autorităţile ucrainene.

Viaţa vedetei de baschet Brittney Griner transpusă într-o nouă carte de benzi desenate

De la baschetul universitar la celula unei închisori ruseşti, viaţa vedetei de baschet Brittney Griner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate de la TidalWave Comics. Griner face acum parte din seria Female Force a editurii, care celebrează femeile cu poveşti inspirate.