Mediafax Echipa

Record în transplant, patru donatori şi 14 vieţi salvate în numai două zile

Echipe medicale din Bucureşti şi Iaşi au realizat o premieră în transplantul de organe, reuşind identificarea în numai două zile a patru donatori în moarte cerebrală, care au salvat viaţa a 14 bolnavi, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Victor Zota, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.

Statele NATO ar putea propune la Bucureşti să trimită noi trupe în Afganistan

Ministrul danez al Apărării, Soren Gade, a declarat vineri la Washington că statele membre NATO ar putea propune mobilizarea a peste 1.000 de soldaţi suplimentari în Afganistan, cu ocazia summitului Alianţei de la Bucureşti, de la începutul lui aprilie.

Romania Ranks Second In Labor Cost Hikes Chart – Eurostat

The rise in labor costs dropped in the fourth quarter of 2007, to 21.6%, as Romania took the second position in the EU state chart, after Latvia, where the climb reached 30.1%, and some six times greater than the average among the 27 EU member states, according to European statistics office Eurostat.

Codrin Ştefănescu, candidatul PC pentru Primăria Capitalei – surse

PC îşi va lansa, duminică, în timpul acţiunii de protest privind Parcul Bordei, candidaţii pentru Primăria Capitalei şi pentru primăriile de sector, pentru fotoliul de primar general fiind propus Codrin Ştefănescu, vicepreşedinte al partidului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PC.

În weekend se schiază pe Valea Prahovei

Ninsoarea care a căzut pe Valea Prahovei în noaptea de joi spre vineri a refăcut stratul de zăpadă de pe pârtiile din staţiunile din zonă, după ce, în ultimele două săptămâni, unele dintre acestea deveniseră impracticabile din cauza temperaturilor ridicate care au dus la topirea zăpezii.

Sabău: Ar fi trebuit să câştigăm azi

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, la sfârşitul partidei de pe teren propriu, terminată la egalitate, scor 1-1, cu formaţia Dinamo, că jucătorii săi au evoluat mai bine şi meritau victoria, informează site-ul www.prosport.ro.

Mulţescu: Dacă vrea să vină Lucescu, eu mă dau la o parte

Antrenorul dinamovist Gheorghe Mulţescu a declarat, vineri, la finalul partidei cu Gloria Bistriţa, că în cazul în care tehnicianul Mircea Luceascu doreşte să se întoarcă la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, el "se dă la o parte", informează www.prosport.ro.

Securities Commission OKs 14 Foreign Cos To Operate On Romanian Capital Mkt

Romania’s Securities Commission CNVM authorized 14 investment companies from U.K, Cyprus, the Netherlands and Denmark to operate on the Romanian capital market, the regulator said Friday.

O casă din sectorul 1 al Capitalei s-a prăbuşit

O casă din sectorul 1 al Capitalei s-a prăbuşit, vineri, imobilul fiind într-o stare precară, accidentul nefiind soldat cu victime, la faţa locului fiind trimise utilaje şi angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public pentru a curăţa locul.

Programul partidelor din sferturile de finală ale LC

Programul şi datele de disputare ale partidelor care vor avea loc în sferturile de finală şi semifinalele Ligii Campionilor, după tragerea la sorţi de vineri de la Nyon:

Angajaţii de la Colgate-Palmolive Braşov vor fi disponibilizaţi treptat

Compania americană Colgate-Palmolive a anunţat că disponibilizarea celor 190 de angajaţi ai fabricii de pastă de dinţi din Braşov se va face treptat, până la sfârşitul anului, însă momentan nu a stabilit data primelor disponibilizări.

Sandu: Comisia de Apel nu trebuia să se pronunţe în cazul fotbaliştilor de la Oţelul

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii Comisiei de Apel nu ar fi trebuit să se pronunţe în cazul memoriului clubului Oţelul Galaţi, care solicita reducerea suspendării fotbaliştilor Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely.

Rednic: Suporterii să mă înjure după meci, dar să îi susţină pe jucători

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, solicită sprijinul suporterilor la meciul cu Universitatea Craiova, rugându-i să îl înjure la finalul meciului, dar să îi susţină pe jucători în timpul celor 90 de minute, informează site-ul oficial al grupării giuleştene.

România se află pe locul doi în UE în funcţie de creşterea costurilor cu forţa de muncă

Ritmul de creştere a costurilor cu forţa de muncă s-a redus în trimestrul al patrulea al anului trecut, la 21,6%, România ocupând locul doi în clasamentul statelor UE, după Letonia, unde avansul a fost de 30,1%, şi depăşind de circa şase ori media celor 27 state membre, potrivit Eurostat.

Aproximativ 30 de hoteluri de pe litoral, deschise în perioada summit-ului NATO

Aproximativ 30 de hoteluri de pe litoral vor fi deschise în perioada summit-ului NATO, între 2 şi 6 aprilie, unităţile pregătind tarife speciale de cazare, care variază între 90 lei şi 528 lei camera, pe noapte, în funcţie de clasificare şi de serviciile oferite.

Filme de Igor Cobileanski, proiectate la ICR

Patru filme în regia cineastului Igor Cobileanski - "Murind pentru Madrid", "Saşa, Grişa şi Ion", "(Plictis) şi Inspiraţie" şi "Când se stinge lumina" - vor fi proiectate pe 20 martie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Bucureşti.

Tăriceanu: Independenţa energetică, asigurată prin construcţia unei noi centrale nucleare

Reducerea dependenţei României de o singură sursă de aprovizionare cu energie poate fi asigurată nu numai prin construirea ultimelor două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă, ci prin începerea proiectului de construcţie a unei noi centrale, a declarat, vineri, premierul Tăriceanu.

Bucureşti: 55 de consilieri generali şi 27 de consilieri pentru fiecare sector

Bucureştiul va avea 55 de consilieri generali şi câte 27 de consilieri locali pentru fiecare sector, iar pentru alegerile locale din iunie vor fi şase circumscripţii electorale, potrivit unor decizii ale Prefecturii Capitalei.

Court:Bulgarian Businessman Accused Of Corruption Free To Leave Romania

The Bucharest Court of Appeals on Friday decided Bulgarian Bulgarian businessman Stamen Stanchev, detained in Romania on corruption charges, is free to leave the country.

Romanian Pres, PM Leave Quarrels Home

Fiscal means are the most efficient way of imposing pollution reduction measures, said Romanian prime minister Calin Tariceanu, refraining however, in solidarity with president Traian Basescu, from commenting on the car tax, in order to avoid displaying divergence in Brussels on a local debate topic

Casa şefului adjunct al Poliţiei Baia Mare, călcată de hoţi

Casa şefului adjunct al Poliţiei Baia Mare, Viorica Mărincaş, a fost spartă de un infractor recidivist, care a fost prins în flagrant de fiul poliţistei, iar suspectul a ajuns la spital după ce s-a rănit sărind de la balcon, pentru a nu fi prins.

Firme din Marea Britanie, Cipru, Olanda şi Danemarca, autorizate să investească în România

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a înregistrat, joi, mai multe firme de investiţii din Marea Britanie, Cipru, Olanda şi Danemarca, pentru a activa pe piaţa de capital din România, a anunţat instituţia de reglementare.

Paris Hilton îşi alege „cel mai bun prieten” printr-un reality show, la MTV

Douăzeci de bărbaţi şi femei concurează într-un reality show al postului MTV pentru titlul de "cel mai bun prieten" al starletei Paris Hilton, moştenitoarea celebrului lanţ hotelier.

Băsescu şi Tăriceanu evită să comenteze, la Bruxelles, pe tema taxei auto

Pârghia fiscală este cea mai eficientă metodă de impunere a măsurilor pentru reducerea poluării, a declarat premierul Tăriceanu, evitând însă, ca şi preşedintele Băsescu, să comenteze pe tema taxei auto, pentru a nu exprima la Bruxelles opinii divergente pe un subiect de dezbatere internă.

Emil Constantinescu: Nu voi candida din partea PNL la alegerile prezidenţiale

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu va candida din partea PNL la alegerile prezidenţiale din 2009, menţionând totuşi că ar putea candida la Preşedinţie dacă societatea românească va renunţa la "preşedintele de tip Belarus" pentru cel "de tip european".

Proteste la Dacia Pitesti

Peste patru mii de angajaţi ai Uzinei Dacia Renault din Piteşti au intrat în grevă de avertisment, vineri, începând cu ora 13.00, astfel că timp de două ore lucrul a fost oprit, muncitorii cerând în principal majorarea salariilor şi a primelor de Paşte şi de Crăciun.

Over 4,000 Employees In Romania’s Dacia Car Plant On Warning Strike

Over 4,000 employees of the Dacia Renault car making plant in the southern Romanian city of Pitesti, went on a two-hour warning strike Friday, demanding higher wages and higher bonuses on Easter and Christmas.

Stamen Stanchev poate părăsi ţara

Consultantul internaţional Stamen Stanchev - judecat în procesul privatizărilor strategice - poate să părăsească România, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, cererea de revocare a măsurii interdicţiei, formulată de avocatul acestuia şi susţinută de Parchet.

O posibilă relaţie între directorul Colegiului Traian din Capitală şi o elevă, în atenţia ISMB

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) s-a autosesizat după ce în presă a apărut un articol în care scria că directorul Colegiului Tehnic Traian ar avea o relaţie cu o elevă din clasa a XII-a şi a hotărât să declanşeze o anchetă în acest caz, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB.

Dorina Lazăr: Este o undă de mister, de paranormal în spectacolul „Camera de hotel”

Spectacolul "Camera de hotel", montat de Alexandru Dabija după textul lui Barry Gifford, care se va juca în premieră, sâmbătă şi duminică, la Teatrul Odeon, a fost ales, întrucât poveştile din trilogie prezintă probleme profund umane, a declarat pentru MEDIAFAX Dorina Lazăr, directorul teatrului.

Heather Mills ar putea primi 25 de milioane de lire sterline după divorţ

Heather Mills, fosta soţie a lui Paul McCartney, ar putea primi "aproximativ" 25 de milioane de lire sterline (32,6 milioane de euro) în urma divorţului, a indicat, vineri, un cotidian britanic.

Vadim Tudor: Geoană mă copiază „ca papagalul”

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susţinut, vineri, că preşedintele PSD, Mircea Geoană, îl copiază "ca papagalul", după ce liderul social-democrat a propus adoptarea unui pact pentru sănătate, asemenea liderului PRM.

Noi negocieri între Atena şi Skopje privind numele Macedoniei

Reprezentanţii Greciei şi Macedoniei se vor întâlni la 17 martie la Viena într-o nouă încercare de a ajunge la un compromis în privinţa numelui fostei republici iugoslave, contestat de Atena.

Soldat american, împuşcat mortal de poliţiştii germani după ce a luat un ostatic

Poliţia dintr-un oraş din sudul Germaniei a împuşcat şi ucis un soldat american, joi noaptea, după ce acesta fusese dat în urmărire pentru că a ţinut-o ostatică pe prietena sa, în apartamentul acestuia.

Richard Gere a scăpat de arest

Curtea supremă din India a suspendat, vineri, un mandat de arestare emis, în aprilie 2007, pe numele actorului american Richard Gere, acuzat de "comportament indecent" după ce a sărutat-o pe obraji pe actriţa indiană Shilpa Shetty, la un eveniment caritabil.

Întâlnire Microsoft – Yahoo!, pentru prezentarea ofertei de preluare

Reprezentanţii Microsoft s-au întâlnit, luni, pentru prima oară cu cei ai Yahoo!, pentru a prezenta oferta de preluare de 42 de miliarde de dolari înaintată de cel mai mare producător de software la nivel mondial, au declarat, vineri, surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.

Elisabeta Lipă, nominalizată a treia oară pentru medalia „Thomas Keller”

Fosta canotoare Elisabeta Lipă a fost nominalizată de Federaţia Internaţională de Canotaj (FISA) pentru medalia "Thomas Keller", distincţie care se acordă în fiecare an pentru performanţe remarcabile obţinute în carieră.

Al optulea scrutin parlamentar în Iran, de la Revoluţia Islamică

Cetăţenii iranieni se prezintă vineri la urne, într-un scrutin parlamentar care va fi cel mai probabil câştigat de conservatori, după ce mai mulţi politicieni reformatori, care se opun preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, nu au avut permisiunea de a candida.

Ecaterina Andronescu, realeasă rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti

Universitatea Politehnica din Bucureşti şi-a desemnat, vineri, echipa de conducere a instituţiei pentru următoarii patru ani, în funcţia de rector fiind realeasă profesorul universitar Ecaterina Andronescu, ea fiind singurul candidat pentru această funcţie.

Preşedintele Comisiei de Apel a FRF a demisionat (surse)

Preşedintele Comisiei de Apel a FRF, Mugur Filipescu, a demisionat vineri, refuzând să rejudece în regim de urgenţă şi să respingă memoriul clubului Oţelul Galaţi în privinţa jucătorilor Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely, aşa cum a cerut Mircea Sandu, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale.