Mediafax Echipa

Guvernul sârb va lua măsuri împotriva ţărilor care recunosc independenţa Kosovo

Oficiali din cadrul Guvernului sârb, condus de premierul Voislav Koştuniţa, sunt dispuşi să suspende relaţiile cu reprezentanţi ai ţărilor care recunosc independenţa Kosovo, cum ar fi Statele Unite sau ţările membre ale Uniunii Europene, scrie cotidianul Blic, în ediţia electronică de miercuri.

Anamaria Marinca, desemnată „Femeia anului” în artă şi cultură

Actriţa Anamaria Marinca, interpreta Otiliei în filmul premiat cu Palme d'Or "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", a fost desemnată, marţi seara, "Femeia anului" în artă şi cultură, la cea de-a zecea ediţie a galei "Femeia anului", premiul fiindu-i înmânat de Cristian Mungiu, regizorul peliculei.

Pink divorţează

Pink şi campionul de motocros Carey Hart au anunţat că vor divorţa, după un mariaj care a durat doi ani, potrivit purtătorului de cuvânt al cântăreţei americane.

Dâmboviţa: Case în pericol de prăbuşire, din cazuza erodării malurilor Ialomiţei

Douăzeci de case din comuna dâmboviţeană Finta sunt în pericol să se prăbuşească în albia râului Ialomiţa, din cauza erodării unuia dintre maluri, albia ajungând în prezent la aproximativ 40 de metri de casele localnicilor.

Andrei Pungovschi de la Mediafax Foto a câştigat un Premiu de Excelenţă la Pictures of the Year International

Bucureşti, 20 februarie 2008 - Andrei Pungovschi, fotoreporter la Mediafax Foto, a câştigat un Premiu de Excelenţă la categoria Sports Action a celei de-a 65-a ediţii a competiţiei de fotojurnalism Pictures of the Year International (POYi).

Varianta 7 la proba de Limba română a tezelor cu subiect unic

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a care susţin tezele cu subiect unic în sesiunea specială au de rezolvat la Limba şi literatura română varianta cu numărul 7, proba fiind programată să înceapă miercuri, la ora 12.00, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Miniştrii Apărării din trei ţări balcanice candidate la NATO, primiţi la Washington

Miniştrii Apărării din Croaţia, Macedonia şi Albania, trei ţări balcanice candidate pentru aderarea la NATO, au fost primiţi marţi la Departamentul de Stat american, cu cinci săptămâni înaintea summitului Alianţei de la Bucureşti.

SUA nu îşi recheamă ambasadorul de la Belgrad

Statele Unite nu intenţionează să îşi recheme ambasadorul de la Belgrad, în pofida retragerii ambasadorului sârb de la Washington, după ce SUA au recunoscut independenţa Kosovo, a anunţat marţi Departamentul de Stat.

Spania: Români arestaţi după ce au încercat să îşi vândă copilul nou-născut

Un cuplu de români a încercat să îşi vândă copilul nou-născut personalului spitalului din oraşul spaniol Osuna (Andaluzia, sud), după ce au fost dezamăgiţi că acesta nu era băiat, relatează cotidianul Ideal, în ediţia electronică de miercuri.

Gândul: Păcuraru pune bir pe primele de sărbători

Primele de Crăciun sau de Paşte, cadourile de Ziua Copilului, abonamentele de tefefon sau pe mijloacele de transport în comun primite de la serviciu vor fi impozitate din această lună. Decizia a fost luată de Ministerul Muncii şi a fost publicată în Monitorul Oficial.

Poliţia ONU abandonează punctele de frontieră incendiate de sârbii din Kosovo

Forţele ONU de poliţie s-au retras marţi din punctele de frontieră din Kosovo distruse de sârbi, care declară că nu se vor supune niciodată autorităţii guvernului albanez din Kosovo şi susţinătorilor lor din Occident.

Fiul senatorului PRM de Braşov Nicolae Iorga, găsit spânzurat în casa de vacanţă

Unul dintre fiii senatorului PRM de Braşov Nicolae Iorga a fost găsit spânzurat, marţi seară, în casa de vacanţă a familiei, din localitatea covăsneană Lunca Mărcuşului, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Buzsi Andrea.

Dmitri Medvedev vrea ca ruşii să facă mai mult sport

Prim-vicepremierul rus Dmitri Medvedev, cel mai probabil succesor al lui Vladimir Putin la preşedinţia Rusiei, le-a cerut concetăţenilor săi să facă mai mult sport, relatează RIA Novosti, în pagia electronică.

Băsescu: Una dintre problemele cu Rusia, licenţele pentru armamentul românesc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR, că una dintre marile probleme în relaţia cu Federaţia Rusă este recunoaşterea licenţelor pentru armamentul fabricat de industria românească de apărare.

Romanian Umbrella Killer Had No Intent To Kill- Italian Judge

A Romanian woman sentenced to 16 years in jail for killing a Rome subway passenger by stabbing her through the eye with an umbrella, did not intend to kill the woman, according to judge Donatella Pavone.

Romanian Ctrl Bkr: Leu To Weaken Below 10% Vs Euro In 08

The Romanian leu will weaken against the euro this year by less than 10%, heading towards the level in 2005-2006, Romania’s central bank governor Mugur Isarescu said on Tuesday.

Two Romanian Parties Threaten To Initiate No-Confidence Motion Against Govt

Romania’s leftist opposition Social Democratic Party, or PSD, and the Democratic Liberal Party, or PDL, each threatens to initiate a no-confidence motion against the current government.

MINUK îşi continuă mandantul în baza rezoluţiei 1.244, până la noi directive

Misiunea ONU în Kosovo continuă "să considere rezoluţia 1.244 drept un cadru legal al mandatului său", aşteptând noi directive de la New York, a declarat marţi comandantul MINUK Joachim Ruecker.

„Cloverfield” – cele mai mari încasări în box office-ul românesc, săptămâna trecută

Premiera "Monstruos/ Cloverfield" de Matt Reeves, cu Blake Lively şi Mike Vogel în rolurile principale, a intrat pe primul loc în box office-ul românesc, în săptămâna 11-17 februarie, cu încasări de 131.285 de lei, potrivit datelor agenţiei Champions.

Microsoft vrea să schimbe conducerea Yahoo!

Microsoft va aproba, în această săptămână, lansarea unei campanii de atragere a sprijinului acţionarilor Yahoo! pentru schimbarea conducerii companiei cu o echipă care să sprijine oferta de preluare de 42 de miliarde dolari, potrivit unei pagini web a publicaţiei New York Times.

Isărescu: Leul se va deprecia în acest an, pe medie, sub 10%

Leul se va deprecia în acest an în raport cu euro, pe medie, sub 10%, astfel că se va reveni la nivelul cursului din 2005-2006, a estimat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„California Dreamin”, contestat la PE de europarlamentarul Mircea Paşcu

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a solicitat, luni seara, conducerii Parlamentului European, să analizeze chestiunea filmului care va reprezenta România la festivalul de film organizat cu ocazia Anului dialogului intercultural, criticând alegerea filmului "California Dreamin" (Nesfârşit).

„Ucigaşa cu umbrela” nu a comis cu intenţie crima din Roma – judecător

Românca Doina Matei, condamnată la 16 ani de detenţie în Italia după moartea unei italience căreia i-a înfipt o umbrelă în ochi, la 26 aprilie 2007, nu a intenţionat să comită o crimă, constată judecătorul Donatella Pavone în motivarea dată sentinţei din decembrie.

PDL şi PSD ameninţă cu moţiunea de cenzură

PDL şi PSD ameninţă Guvernul Tăriceanu cu moţiunea de cenzură, motivele celor două partide fiind însă diferite. PDL va iniţia o astfel de moţiune dacă Executivul nu va anula taxa de primă înmatriculare iar PSD ar putea recurge la această soluţie pentru a declanşa alegeri anticipate.

Fumul din canalele din zona Iancului, produs de un incendiu la izolaţia ţevilor RADET

Pompierii au stabilit că fumul care ieşea din canalele din zona Iancului a fost produs de un incendiu la izolaţia ţevilor aparţinând RADET.

Andone: Echipa care va greşi mai puţin va lua campionatul

Tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, marţi, că echipa care va greşi mai puţin va câştiga campionatul şi a apreciat că "războiul" cu Steaua a început prea devreme.

Animale gigantice, capturate de specialişti din apele Antarcticii

Cercetătorii care studiază apele Antarcticii au reuşit să filmeze şi să captureze mai multe animale marine gigantice, printre care se numără păianjeni de dimensiunea unei farfurii întinse şi meduze cu tentacule de şase metri.

Restricţie la muzică şi vara asta

Agenţii economici de pe litoral nu vor avea voie nici în sezonul estival din acest an să difuzeze muzică la un nivel ridicat de decibeli, pe timpul nopţii, după ora 01.00, iar cei care nu vor respecta această prevedere vor fi sancţionaţi.

Romanian Official Sheds Light On Early Statements

Romania’s state counselor for defense, Constantin Degeratu said on Tuesday that his early statements regarding the country’s stand with respect to the newly formed state of Kosovo do not suggest that government should change the position it adopted in the matter.

Fidel Castro renunţă la preşedinţia Cubei

Fidelo Castro a anunţat marţi că renunţă la preşedinţia Cubei, după aproape o jumătate de secol la conducerea ţării, în ediţia electronică a ziarului oficial Granma.

Un important membru al Cosa Nostra, prins în România

Un important membru al Cosa Nostra, dat în urmărire internaţională din 2007, pentru apartenenţa la o organizaţie criminală de tip mafiot, trafic de droguri, trafic cu arme şi atacuri la comandă, prins în Constanţa, va fi predat, marţi, autorităţilor judiciare italiene.

Degeratu: Am reiterat poziţia Bucureştiului în cazul Kosovo, nu am sugerat o schimbare de atitudine

Consilierul de stat pe probleme de securitate naţională din cadrul Preşedinţiei, Constantin Degeratu, precizează că declaraţia făcută la conferinţa internaţională de la Constanţa nu trebuie înţeleasă ca sugerând schimbarea poziţiei României referitoare la nerecunoaşterea independenţei Kosovo.

Romanian Democrat Liberals Threaten To Initiate No-Confidence Motion Against Govt

Romania’s Democratic Liberal Party, or PDL, will initiate a no-confidence motion to dismiss the government, if the latter fails to annul the first registration tax for cars, party head Emil Boc on Tuesday told a news conference.

N Romania Student To Attend Gaming Olympics

A 21 year-old student from Romania’s northern county of Bistrita, will represent Romania in the largest European video games competition- The Samsung Euro Championship, to take place in Hanover (Lower Saxony) between March 6 and March 9.

Guvernul de la Chişinău va sprijini în continuare populaţia din Transnistria

Guvernul Republicii Moldova, misiunile diplomatice şi organizaţiile internaţionale acreditate la Chişinău vor sprijini în continuare populaţia din Transnistria, a anunţat Ministerul Reintegrării, citat de BASA-press.

Parlamentul din Kosovo adoptă primele sale legi după proclamarea independenţei

Parlamentul din Kosovo a adoptat marţi primele zece legi ale statului independent, printre care şi înfiinţarea unui Minister kosovar de Externe, la două zile de la proclamarea independenţei, recunoscută oficial de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie.

Haşotti: Solicitările UDMR cu privire la autonomie nu vor fi acceptate de Guvernul Tăriceanu

Vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu va accepta solicitările UDMR cu privire la autonomie.

Şeful ANRE: România s-a angajat faţă de CE să alinieze preţurile la gaze până în 2007

România s-a angajat faţă de CE să majoreze anual preţul gazelor din producţia internă, astfel încât acesta să ajungă în 2007 la nivelul cotaţiei de import, din considerente concurenţiale, a afirmat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Olosz Gergely, poziţie diferită de cea a MEF, care susţine că alinierea preţurilor nu a fost un subiect de negociere cu UE.

Gondolierii din Veneţia şomează

Gondolierii din Veneţia au fost nevoiţi, marţi, să şomeze pentru că nivelul apei din canalele care străbat oraşul este de patru ori mai mic decât cel normal, această situaţie înregistrându-se de duminică din cauza unei maree joase.

Camera a adoptat moţiunea simplă „Anulaţi taxa de primă înmatriculare”

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, moţiunea simplă "Anulaţi taxa de primă înmatriculare", cu 158 de voturi "pentru", 89 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.