Mediafaxfoto

Vrei să schiezi în plină vară? Cum este construită pârtia specială şi unde se află

Turiştii care merg pe Valea Prahovei vor putea schia, inclusiv pe timp de vară, începând din acest week-end, în fun park-ul din staţiunea Buşteni urmând a fi pusă în funcţiune o suprafaţă artificială, cu o lungime de 120 de metri şi lată de 20 de metri, pe care se va putea coborî pe schiuri.

Care sunt noutăţile anului şcolar 2011 – 2012. Ce vor învăţa elevii în săptămâna „Şcoala altfel”

Cursurile anului şcolar 2011 - 2012 încep în 12 septembrie, evaluarea reală a elevilor va avea loc în primele săptămâni, iar o săptămână din aprilie 2012 va fi dedicată educaţiei non formale, a anunţat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Ponta: Băsescu vorbind de flotă, ca şi cum un ucigaş ar vizita mormintele victimelor sale

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că orice referire a lui Traian Băsescu la flotă sau la marină este "profund indecentă", semănând cu o vizită a unui ucigaş la mormintele victimelor sale.

Ponta: În cazul Roşia Montană, Băsescu îşi protejează sponsorii din campania electorală

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, vineri, într-o conferinţă de presă, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu legate de proiectul Roşia Montană sunt o încercare de a-şi proteja sponsorii din campania electorală.

Ministrul Sănătăţii, convocat la Guvern pentru discuţii legate de CNAS, finanţare şi reforma în sănătate

Premierul Emil Boc l-a convocat, vineri, la Palatul Victoria pe noul ministru al Sănătăţii, Ritli Ladislau, pentru a discuta mecanismul prin care acesta din urmă va coordona Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, problemele de finanţare ale ministerului şi măsurile de reformă necesare în domeniu.

Şantaj în trafic: Cum provocau doi tineri accidente rutiere şi le cereau bani şoferilor implicaţi

Doi tineri din judeţul Ialomiţa sunt cercetaţi de poliţiştii din Voluntari, judeţul Ilfov, după ce au provocat intenţionat accidente rutiere şi au şantajat persoanele implicate în acestea pentru a obţine diferite sume de bani.

Acţiunile băncilor europene scad puternic. Tranzacţiile cu titlurile UniCredit au fost suspendate

Acţiunile băncilor europene continuă să scadă puternic şi vineri, după declinul de joi, din cauza temerilor privind încetinirea economiei globale şi a dificultăţilor de finanţare pentru unele instituţii de credit din Europa, iar acţiunile UniCredit au fost chiar suspendate de la tranzacţionare.

Pakistan: Atentat soldat cu 48 de morţi şi peste 100 de răniţi într-o moschee

Cel puţin 48 de persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite, vineri, într-un atentat cu bombă comis într-o moschee din nord-vestul Pakistanului, au anunţat autorităţile locale.

Barack Obama pleacă în vacanţă, în plină perioadă de criză economică

Preşedintele american, Barack Obama, a părăsit joi Washingtonul, pentru a petrece câteva zile de vacanţă împreună cu familia, pe insula Martha's Vineyard, deşi opoziţia consideră că plecarea acestuia în plină criză nu este oportună.

Randamentul titlurilor pe zece ani ale SUA au atins un minim istoric, sub 2%

Randamentul titlurilor pe zece ani emise de Trezoreria SUA a scăzut la un minim istoric, sub nivelul de 2%, investitorii renunţând la plasamente pe bursă pentru datoria statului american, considerată printre cele mai sigure investiţii din lume.

Copilul găsit în comă alcoolică în timpul evacuării din sectorul 2, preluat de asistenţii sociali

Copilul de zece ani găsit în comă alcoolică în timpul evacuării a o sută de persoane dintr-un bloc din sectorul 2 a fost preluat de serviciile de protecţie a copilului, asistenţii sociali urmând să evalueze situaţia sa socio-juridică.

Un autoturism a intrat într-un magazin, iar un altul într-o clădire de birouri, la Ploieşti

Două accidente spectaculoase s-au produs, vineri, pe două străzi din Ploieşti, unde un autoturism a intrat într-un magazin pe strada Ghe. Gr. Cantacuzino, iar un alt autoturism a părăsit carosabilul, s-a izbit de o maşină parcată, după care a fost proiectat într-o clădire de birouri.

Împuşcături în satul de vacanţă din Mamaia. Cinci persoane, cercetate de poliţişti

Poliţiştii constănţeni cercetează cinci persoane, trei turişti şi doi angajaţi ai unui parc de distracţii aflat la intrarea în staţiunea Mamaia, după ce, joi noaptea, s-au luat la bătaie, o persoană fiind internată în spital cu traumatisme, iar o alta fiind împuşcată în faţă cu gloanţe de cauciuc.

Bărbat reţinut pentru accesare ilegală de mailuri şi conturi de Facebook ale unor persoane publice

Bărbatul care a accesat ilegal conturile de e-mail şi pe cele de pe platforma de socializare Facebook aparţinând unor angajaţi ai unui trust media şi unor persoane publice, iar ulterior a făcut publice discuţii private şi fotografii ale acestora a fost reţinut de procurori, informează DIICOT.

Suporteri dinamovişti, reţinuţi în Transnistria. Românii au fost ajutaţi să treacă graniţa de către un comisar din Republica Moldova

Cei 21 de suporteri dinamovişti care au fost blocaţi aproximativ opt ore de vameşii transnistreni la graniţa cu Ucraina au ajuns în Republica Moldova, fiind ajutaţi să traverseze regiunea de către un reprezentant al autorităţilor moldovene din Dubăsari, a declarat pentru MEDIAFAX unul dintre fani.

Kessler ar paria pe victoria lui Glen Johnson în meciul cu Lucian Bute

Pugilistul danez Mikkel Kessler a declarat că ar paria pe o victorie a jamaicanului Glen Johnson în meciul cu Lucian Bute, din 5 noiembrie, pentru centura mondială la categoria supermijlocie, versiunea IBF, informează presa canadiană.

Cristian Preda anunţă că nu mai merge la Antena 3, din solidaritate cu Udrea, „hărţuită” de post

Europarlamentarul PDL Cristian Preda anunţă, pe blogul său, că "din solidaritate cu Elena Udrea" va refuza orice invitaţie la Antena 3 până când postul nu va prezenta scuze publice pentru "hărţuirea" acesteia şi a rudelor sale.

Recomandări pentru weekend-ul 19-21 august

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Înfăţişarea Facebook se schimbă. Cum va arăta site-ul de socializare

Reprezentanţii Facebook au anunţat că se vor face anumite modificări în meniul din partea stângă a paginii. Totul este o parte din planul companiei de a face aplicaţiile Facebook cât mai uşor de folosit şi atractive.

Care sunt cauzele crizei datoriilor suverane şi ce şanse are moneda unică să reziste

Euro a fost introdus în 2002 ca moneda unică a Uniunii Europene, scopul fiind acela de a consolida legăturile comerciale din spaţiul european, dar şi de a crea un rival care să „muşte” din supremaţia dolarului. Acumularea unor deficite bugetare masive şi a unor datorii nesustenabile în unele ţări de la periferia zonei euro ameninţă, însă, moneda, la nici un deceniu de la punerea ei in circulaţie.

Igaş a chemat la discuţii un grup de sindicalişti care protesta în faţa MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a chemat la discuţii, vineri dimineaţă, un grup de 13 sindicalişti care protesta în faţa ministerului şi a promis să reanalizeze Ordinul MAI 400 pentru a încerca să le rezolve problemele.

Copil de zece ani găsit în comă alcoolică în timpul evacuării din sectorul 2, victima unui pedofil

Copilul de zece ani găsit în comă alcoolică de autorităţile care au evacuat aproximativ 100 de persoane care ocupau ilegal un bloc din sectorul 2 era victima unui pedofil care îl recolase pentru întreţinere de relaţii sexuale, informează Primăria sectorului 2.

Familiile victimelor ucise de Anders Breivik vor vizita insula Utoeya

Familiile celor 69 de tineri norvegieni ucişi de Anders Behring Breivik vor vizita vineri insula Utoeya, unde a avut loc masacrul, relatează Sky News.

TVR, despre contractul cu NBC Universal: Conţine clauze dure. Se poartă discuţii cu NBC

TVR transmite, într-un comunicat, că printre cele mai costisitoare angajamente financiare asumate de Televiziunea Română anterior preluării mandatului de către Alexandru Lăzescu se numără şi cel încheiat cu NBC Universal, care acum solicită în instanţă daune de 11 milioane de dolari de la SRTv.

Chivu s-a accidentat la Trofeul Tim câştigat de Inter Milano

Jucătorul Cristian Chivu s-a accidentat la meciul câştigat de Inter Milano, scor 7-6 la loviturile de departajare, cu Juventus Torino, în cadrul tringhiularului de la Milano, la care a mai participat şi AC Milan, anunţă presa italiană.

Opt morţi în atacurile de joi din Israel

Opt israelieni au fost ucişi joi într-un triplu atac în apropiere de staţiunea balneară Eilat, provocând o ripostă sângeroasă din partea armatei israeliene împotriva unui grup radical palestinian din Gaza acuzat că este responsabil de aceste acte.

Producţie record de grâu în acest an: 8 milioane de tone. A cui va fi recolta

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că România ar putea avea o producţie-record de 8 milioane de tone de grâu în acest an, din care jumătate ar putea fi exportată.

Analiză ZF: Cele două noi modele pe care Dacia le va lansa în 2012 – VIDEO

Renault a luat prin surprindere piaţa auto europeană în 2004, atunci când a reinventat conceptul de maşină „low-cost” prin lansarea modelului Logan. La început un singur model cu două motorizări pe benzină, care până în 2010 s-a dezvoltat într-o gamă de şase modele, vândute nu numai în Europa, cât şi în Asia, Africa şi America Centrală şi de Sud.

Madrid: Poliţia a dispersat cu lovituri de baston manifestanţii împotriva Papei

Scutierii au dispersat cu lovituri de baston manifestanţii împotriva Papei, reuniţi joi seara în piaţa Puerta del Sol din Madrid. Poliţia a încercuit piaţa pentru a împiedica producerea unor incidente între manifestanţii ostili vizitei Papei Benedict al XVI-lea, sosit joi la Madrid, şi tinerii pelerini catolici.

Băncile europene, ţinta căderilor bursiere. SUA şi Europa dau vina una pe cealaltă

Bursele sângerează din nou după câteva zile de calm. Americanii se declară îngrijoraţi de băncile europene, iar europenii spun că pieţele scad pentru că economia din SUA dă semnale proaste. Pieţele europene au închis cu scăderi de 5%, iar indicii burselor americane scă­deau ieri cu 4% în prima parte a şedinţei de tranzacţionare, antrenate în principal de căderea acţiunilor băncilor.

FADERE: Restricţiile de muncă din Spania afectează de fapt jumătate dintre românii din această ţară

Restricţiile pentru români pe piaţa muncii din Spania se aplică nu doar celor ajunşi acolo după 22 iulie 2011, ci şi multor altora care în prezent fie nu lucrează, fie muncesc la negru şi intenţionează să găsească un loc de muncă, dar nu sunt înscrişi ca fiind căutători de muncă, susţine FADERE.

Udrea: Domnule Voiculescu, staţi departe de familia mea!

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, îi cere "imperativ", joi, într-o scrisoare deschisă, lui Dan Voiculescu să înceteze "urmărirea, intimidarea şi provocarea" familiei ei, avertizându-l să stea departe şi să nu încerce prin tehnici care l-au consacrat ca "turnător" să distrugă "vieţi şi destine".

Ce ne învaţă filmele. Vezi 100 de replici sau fapte celebre (continuare)

Toţi ne uităm la filme, mai ales la cele realizate la Hollywood, şi toţi am observat câteva stereotipii şi am învăţat unele replici şi fapte, astfel încât toate acţiunile au devenit aproape previzibile.

Peste 450 de gărzi ale reginei britanice, condamnate pentru infracţiuni în ultimii patru ani

Peste 450 de soldaţi antrenaţi pentru a asigura paza reginei Marii Britanii au fost condamnaţi pentru infracţiuni care merg de la furt şi tentativă de viol până la posesie de droguri şi dezertare, relatează Daily Mirror.

Borbely îl contrazice pe Băsescu: Pentru proiectul Roşia Montană nu trebuie avizul CE, ci doar să respectăm cele mai bune practici

Proiectul de la Roşia Montană trebuie să respecte cele mai bune practici europene în ceea ce priveşte mineritul pe bază de cianuri, pentru avizarea sa nefiind necesar vreun aviz special din partea Comisiei Europene, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

David Letterman a fost ameninţat cu moartea de al-Qaida

Un site care face apel la Jihad le cere partizanilor săi americani să îl ucidă pe realizatorul de televiziune David Letterman, afirmând că merită să îi fie tăiată limba din cauza remarcilor referitoare la un lider terorist, anunţă grupul de monitorizare a site-urilor teroriste SITE, citat de CNN.

Aurul atinge un nou maxim, iar bursele europene sunt în scădere

Preţul aurului a atins joi un nou maxim record, iar bursele europene au revenit pe scădere, din cauza temerilor investitorilor legate de soliditatea economiei mondiale.

Virusul West Nile, confirmat la o bătrână din judeţul Constanţa

Primul caz de infecţie cu virusul West Nile înregistrat anul acesta în judeţul Constanţa a fost confirmat la o femeie în vârstă de 73 de ani, în prezent starea de sănătate a acesteia fiind bună.

Marius Baciu: Putem ajunge în grupele Ligii Europa cu toate echipele

Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Marius Baciu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că toate echipele româneşti participante în Liga Europa pot ajunge în grupele competiţiei.

Noi anticorpi capabili să lupte eficient contra virusului HIV, descoperiţi de savanţi

Câţiva noi anticorpi deosebit de puternici, capabili să lupte eficient contra virusului HIV, au fost identificaţi de cercetătorii americani, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista britanică Nature, deschizând astfel noi perspective pentru obţinerea unui vaccin contra maladiei SIDA.