Ovidiu Barbulescu

Guvernul a avizat scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu FMI

Guvernul a avizat, în şedinţa de marţi seara, scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Măsuri de securitate sporite la Mumbai, din cauza unei alerte privind posibile atentate teroriste

Măsuri de securitate severe au fost luate marţi la Mumbai, capitala economică a Indiei, după ce serviciile de informaţii au avertizat în legătură cu riscul comiterii de atentate teroriste având ca ţintă cetăţeni străini, potrivit poliţiei, citată de agenţia PTI.

Udrea a aprins luminiţele unui brad de sărbători în curtea sediului central al PDL

Tinerii democrat-liberali bucureşteni au inaugurat, marţi, în curtea sediului central al PDL, un târg de sărbători intitulat "Să deschidem porţile Crăciunului", vedeta căreia i-a revenit onoarea de a aprinde luminile bradului fiind preşedintele organizaţiei Bucureşti, Elena Udrea.

Scrisoarea FMI prevede continuarea reducerii numărului de angajaţi şi noi tăieri de cheltuieli

Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să continue în 2011 reducerea numărului de angajaţi în sectorul public şi să diminueze impozitele aplicate forţei de muncă doar dacă economia îşi va reveni, restrângeri de cheltuieli fiind prevăzute şi în sistemul asistenţei sociale.

Clienţii nemulţumiţi ai băncilor vor să conteste la CC aplicarea OUG 50 doar la creditele noi

Clienţii nemulţumiţi ai băncilor vor să apeleze la parlamentari sau Avocatul Poporului pentru a contesta la Curtea Constituţională decizia deputaţilor din Comisia de Buget în legătură cu aplicarea ordonanţei privind creditele doar la contractele semnate după intrarea în vigoare a actului normativ.

Cel mai mare tablou de Grigorescu va fi prezentat la licitaţie

Cel mai mare tablou de Nicolae Grigorescu de pe piaţa de artă românească - "Peisaj la marginea pădurii" - va fi prezentat la Licitaţia de Iarnă a casei Artmark, ce va avea loc joi, de la ora 19.30, la Bucureşti şi Sibiu, informează un comunicat.

Premierul Boc şi-a cumpărat iPad

Premierul Emil Boc şi-a achiziţionat o tabletă iPad, pe care o foloseşte pentru a se documenta atât la biroul de la Palatul Victoria, cât şi pentru a pregăti răspunsurile la conferinţele de presă sau la discursurile din Parlament.

Guvernul a aprobat 6 amendamente din 24 de propuneri ale parlamentarilor la Legea salarizării

Guvernul a aprobat 6 amendamente dintr-un total de 24 propuneri formulate de către parlamentari la proiectul legii salarizării unitare, pentru care Executivul îşi va angaja răspunderea.

Muntean: Soţia premierului a stat doi ani în concediu pentru prima fetiţă şi un an la al doilea copil

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a precizat, duminică, pentru MEDIAFAX că soţia premierului Emil Boc a beneficiat de concediu pentru creşterea copilului pe o durată de doi ani doar în cazul primei fetiţe, iar în cazul celei de-a doua fetiţe a rămas acasă doar un an în concediu.

CFR Cluj a remizat cu AS Roma, scor 1-1, în ultimul meci din grupa E a Ligii Campionilor

Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formaţia AS Roma, în ultimul meci din grupa E a Ligii Campionilor, rezultat în urma căruia italienii s-au calificat în optimile de finală ale competiţiei.

Ialomiţianu asigură că pentru cazinouri va fi perceput în continuare impozit pe câştig

Cazinourile vor fi obligate în continuare să achite impozitul pe câştig, urmând să fie introdusă şi o taxă de intrare în cazino, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Guvernul şi-a propus să construiască anul viitor 400 de creşe, în principal în oraşe

Guvernul intenţionează să construiască în 2011 un număr de 400 creşe, în principal în oraşe, costul estimat pentru o unitate cu o capacitate de 20 locuri fiind 100.000 euro fără TVA, a anunţat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, la finalul şedinţei Executivului.

Mamele copiilor cu handicap iau aceeaşi indemnizaţie trei ani şi 500 lei dacă revin oricând la muncă

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului cu handicap va fi acordată până la împlinirea vârstei de trei ani, în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, fără a scădea sub 600 lei, iar părintele poate primi 500 lei lunar dacă revine la muncă oricând în acest interval.

Guvernul estimează economii de 500 milioane lei în 2012 prin noua indemnizaţie a mamelor

Impactul bugetar al sistemului privind indemnizaţia de creştere a copilului decis, miercuri, de Guvern va fi de aproximativ 100 milioane lei în 2011, dar pentru anul 2012 sunt estimate cheltuieli în scădere cu aproximativ 500 milioane lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean

Băsescu despre afirmaţiile lui Geoană privind vizita la Vîntu: Un om care are multă mizerie în spate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, referindu-se la explicaţia dată de Mircea Geoană pentru vizita acestuia la Sorin Ovidiu Vîntu că fostul său contracandidat la Preşedinţie are multă mizerie în spate şi că minte, cum minte şi Victor Ponta.

Romanian Dacia Logan Sales In Russia Up 15% In Jan-Nov 2010

Romanian carmaker Dacia sold 56,119 Logan models in Russia in the first eleven months of 2010, up 15% from 2009, ranking sixth among the best-sold brands, in a market which grew 28%, to 1.7 million cars.

Băsescu: Soluţia privind indemnizaţia şi concediul pentru mame este bună, împacă toate opţiunile. Vezi aici declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri seară, la TVR, că soluţia Guvernului privind indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului este bună, pentru că previne deprofesionalizarea şi împacă toate opţiunile posibile.

Elena Udrea ar alege concediul de un an pentru creşterea copilului, dacă ar fi cazul

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă, că personal ar alege varianta unui concediu de doar un an pentru creşterea copilului, dacă ar fi în situaţia să aleagă dintre opţiunile puse de Guvern la dispoziţia mamelor.

Cârţu: Mititelu ar trebui să vândă jucători pentru a salva Universitatea Craiova

Fostul antrenor al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a declarat, miercuri, că patronul Adrian Mititelu ar trebui să vândă câţiva jucători pentru a face rost de bani şi pentru a salva astfel formaţia oltenă, confruntată cu mari probleme financiare.

Romanian Cattle Farmers To Receive RON410/Head In State Aid

Romanian cattle farmers will receive state aid amounting to 410 lei/head (EUR1=RON4.2998), according to a Government decision allotting RON569 million for around 225,000 beneficiaries.

Guvernul a majorat cu 15 lei, la 150 lei, ajutorul acordat veteranilor pentru chirie şi întreţinere

Cuantumul ajutorului anual acordat veteranilor, văduvelor şi accidentaţilor de război, pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice sau energiei termice pentru nevoi casnice, a fost majorat de la 135 lei la 150 lei, conform unei hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern.

Indemnizaţia mamelor nu va reveni la 85% din media salariilor pe un an, ci va fi limitată la 75%

Indemnizaţia de creştere a copilului va fi calculată, anul viitor, la nivelul a 75% din media veniturilor salariale nete aferente ultimului an, nu la 85% cât reprezenta valoarea acestei indemnizaţii înainte să fie redusă de Guvern, în vara acestui an, potrivit ministrului Muncii, Ioan Botiş.

Botiş: Sunt de acord cu decizia privind indemnizaţia mamelor, este cea mai bună variantă

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, la Guvern, că este de acord cu decizia de miercuri a Executivului privind indemnizaţia de creştere a copilului, considerând că varianta adoptată este cea mai bună pentru piaţa muncii.

Plantă de canabis ornată ca pom de Crăciun, confiscată de la un sexagenar

O plantă de canabis de doi metri înălţime, decorată ca brad de Crăciun, a fost confiscată de la un bătrân de 60 de ani, pus sub acuzare pentru posesie de droguri, a declarat, miercuri, poliţia germană.

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 15% în noiembrie şi la 11 luni

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 15% atât în noiembrie, la 5.893 de unităţi, cât şi în primele 11 luni, la 56.119 unităţi, în timp ce piaţa a urcat cu 80% la lună, până la 189.902 unităţi, şi 28% în perioada ianuarie-noiembrie, la 1,7 milioane de maşini.

Employers In Romania To File Single Online Tax Form As Of 2011

Companies will be able, starting next year, to pay social security contributions and income taxes through a single statement, submitted online to the National Fiscal Administration Agency (ANAF), Romanian Prime Minister Emil Boc announced Wednesday.

Propunere: Învăţământul general obligatoriu să fie de 11 clase

Membrii Comisiei pentru învăţământ din Senat, reuniţi în prezenţa preşedintelui Comisiei, Mihai Hărdău (PDL), propun ca învăţământul general obligatoriu să fie de 11 clase.

Vezi aici cum arată bradul de Crăciun de la Casa Albă – FOTO

Bradul de Crăciun oficial al familiei prezidenţiale americane a fost împodobit în Camera albastră de la Casa Albă, în patru zile şi jumătate, de o mică armată de oameni, pomul având doi metri şi jumătate în înălţime şi o circumferinţă de trei metri, relatează dailymail.co.uk.

Visa şi Mastercard, ameninţate cu acţiuni în justiţie în urma măsurilor luate împotriva WikiLeaks

Datacell, compania care permite site-ului WikiLeaks să primească donaţii efectuate prin card bancar, a afirmat că va da în judecată societăţile Visa Europe şi Mastercard, acuzându-le că exercită o "influenţă politică asupra legii", relatează BBC News Online.

Guvern: 35-40% dintre mame vor opta pentru un concediu de creştere a copilului de 1 an

Guvernul estimează că 35-40% dintre viitoarele mame vor opta pentru un concediu de creştere a copilului cu o durată de un an şi indemnizaţie maximă de 3.400 lei, iar restul vor alege concediul de doi ani, dar cu indemnizaţie redusă la 1.200, conform ministrului Muncii, Ioan Botiş.

Universitatea Cluj renunţă la opt jucători

Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că a decis să renunţe la serviciile a şase jucători, în timp ce Bogdan Buhuş şi Peter Cvirik şi-au reziliat deja contractele cu gruparea ardeleană.

Arafat: O parte din mortalitatea în urma accidentelor rutiere s-a mutat în spitale

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a spus, miercuri, la un seminar pe probleme de siguranţă rutieră, că o parte din mortalitatea înregistrată în accidente rutiere s-a mutat în spitale, pentru că intervenţiile rapide menţin victimele în viaţă până când ajung la spital.

Firmele vor completa o declaraţie unică pentru CAS şi impozit pe venit, din 2011

Firmele vor avea posibilitatea ca, începând cu anul viitor, să achite contribuţiile sociale şi impozitul pe venit pe baza unei declaraţii unice, care va putea fi completată şi în format electronic, depusă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a anunţat, miercuri, premierul Emil Boc.

Botiş l-a demis pe şeful Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, deoarece nu i-a prezentat date privind indemnizaţia mamelor

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, la Guvern, că l-a demis din funcţie pe preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale (ANPS), Viorel Alexandru, deoarece acesta nu i-a prezentat date privind indemnizaţia de creştere a copilului în termenul solicitat.

Boc a cerut miniştrilor să îşi prezinte public bilanţul pe 2010 şi proiectele majore pe 2011

Premierul Emil Boc a solicitat membrilor Cabinetului să prezinte public bilanţul propriei activităţi pe anul 2010 şi proiectele majore pe care le vor derula în 2011, precum şi să stabilească un program clar de investiţii prioritare pe anul viitor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Miniştrii Finanţelor şi Muncii discută cu premierul despre indemnizaţia de creştere a copilului

Miniştrii Finanţelor şi Muncii, Gheorghe Ialomiţianu şi Ioan Botiş, au venit, miercuri, la Palatul Victoria pentru a avea cu premierul Emil Boc o nouă discuţie privind indemnizaţia de creştere a copilului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Un belgian a rămas cu două foarfece în abdomen, în urma unei operaţii

Un belgian de 50 de ani l-a dat în judecată pe chirurgul său pentru 80.000 de euro, după ce acesta i-a lăsat două foarfece de 16 centimetri lungime în abdomen, în urma unei operaţii.

Semnificaţii istorice pentru 8 decembrie

În 1876 s–a născut scriitoarea Hortensia Papadat–Bengescu; a avut o contribuţie importantă la modernizarea romanului românesc, în special prin ciclul romanesc al familiei Halippa: “Fecioarele despletite”, “Concert din muzică de Bach”, “Drumul ascuns”, “Rădăcini” (m. 5 martie 1955)

Rezultate din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în etapa a şasea, ultima, a fazei grupelor Ligii Campionilor:

Abu Dhabi: Organizatorii CM al cluburilor dezmint că ar fi dat pliante cu interdicţii la alcool şi săruturi

Organizatorii Campionatului Mondial al cluburilor au dezminţit, marţi, că ar fi publicat un pliant, care, conform presei locale, interzice consumul de alcool şi sărutul în public în timpul desfăşurării competiţiei, care are loc Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), în perioada 8-18 decembrie.