Politic

Preşedintele Băsescu are luni consultări cu partidele pe tema deciziei CC privind ANI

Preşedintele Traian Băsescu are programate luni, de la ora 17.00, consultări cu formaţiunile parlamentare pe tema deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Prezenţă la vot de 24,6 la sută, la 18.00, la turul doi al alegerilor pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Prezenţa la vot la turul al doilea al alegerilor care se desfăşoară, duminică, pentru desemnarea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea era, la ora 18.00, de 24,61 la sută, uşor mai ridicată decât cea înregistrată săptămâna trecută, la aceeaşi oră.

PDL o acuză pe Liliana Mincă de manipulări video

PDL o acuză pe candidata PSD-PC pentru colegiul 19, Liliana Mincă de manipulări video, susţinând că aceasta este o ultimă încercare de a manipula alegătorii.

Hărdău a acuzat PSD, PNL şi sindicatele de „ipocrizie” pentru că se opun Legii Educaţiei

Preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat, senatorul PDL Mihail Hărdău, a acuzat "ipocrizia" PSD şi PNL, dar şi a sindicatelor, care se opun proiectului Legii Educaţiei, în condiţiile în care acesta preia integral principiile Pactului Naţional pentru Educaţie.

Staff-ul lui Mincă acuză PDL că ar cumpăra voturi pentru Teo Trandafir

Directorul de campanie al candidatei Alianţei PSD-PC la alegerile din Colegiul 19, Liliana Mincă, Ştefan Florescu a declarat duminică pentru MEDIAFX, că oameni din PDL cumpără voturi de la cetăţeni în toate secţiile de votare din zona Colegiului.

Tăriceanu: Pentru mine relaţia cu Băsescu a fost o mare deziluzie, o mare decepţie

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, la Pro TV, că pentru el relaţia cu Traian Băsescu a fost "o mare deziluzie" şi o "mare decepţie", evitând să spună dacă ar fi votat cu Năstase în 2004, în cazul în care ar fi ştiut ce fel de raporturi va avea cu Băsescu.

Tăriceanu: DNA şi ANI sunt necesare, dar fără Justiţie făcută la televizor

Călin Popescu Tăriceanu a declarat duminică la Pro Tv că DNA şi ANI sunt instituţii necesare, dar să aibă propriile mijloace de funcţionare, fără a se mai recurge la "efectuarea Justiţiei cu televizorul", scurgeri de informaţii şi condamnări înainte de pronunţarea organelor abilitate.

Teo Trandafir: Dacă faci un lucru singur poţi rata; dacă ai alţi oameni alături, te gândeşti la ei

Candidatul PDL pentru un madat de deputat în Colegiul 19, Teo Trandafir, a declarat, duminică, la vot, unde a venit însoţită de fiica sa, că are emoţii, apreciind însă că, dacă faci un lucru singur, poţi să ratezi, dar când ai alţi oameni alături, trebuie să te gândeşti la ei.

Mincă a votat pentru toţi românii, pentru schimbare şi cere alegătorilor să vină la urne

Candidatul PSD-PC la un mandat de deputat în Colegiul 19 Bucureşti, Liliana Mincă, a declarat, duminică, la secţia unde şi-a exercitat dreptul de vot, că votează pentru toţi românii, pentru altă viaţă, pentru schimbare şi a a făcut apel ca alegătorii să vină la urne.

Secţiile de vot din Colegiul 19 Bucureşti s-au deschis. Peste 100.000 de alegători aşteptaţi la urne.

Cele 61 de secţii de vot din Colegiul 19 din Capitală s-au deschis, duminică, la ora 7.00, 104.585 de alegători fiind aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentantul în Camera Deputaţilor, având de optat între Teo Trandafir (PDL) şi Liliana Mincă (PSD-PC).

Gheorghe Nichita, reales în funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PSD Iaşi

Gheorghe Nichita a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PSD Iaşi, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Iaşi, la care a fost prezent şi liderul partidului, Victor Ponta.

Marko i-a sfătuit pe primarii UDMR „să danseze cu picioarele legate”

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, că bugetul naţional este extrem de mic în această perioadă, însă, în pofida restricţiilor, administraţiile locale trebuie să vadă "cum pot pune ţara în funcţiune", sfătuindu-i pe aleşi "să danseze cu picioarele legate".

Marko: Actuala formă de bicameralism face mai mult rău decât bine ideii de Parlament

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, că actuala formă de bicameralism "face mai mult rău ideii de Parlament decât bine", susţinând că Uniunea optează în continuare pentru o formă de bicameralism "real", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antonescu le-a spus studenţilor liberali că Boc e „analfabet politic”

Preşedintele PNL Crin Antonescu le-a spus, sâmbătă, studenţilor liberali că premierul Emil Boc este "un analfabet politic", cerându-le să nu îngroaşe rândurile politicienilor cu prea puţină carte.

Radu Carp, noul director general al Institutului Diplomatic Român

Radu Carp a fost numit, vineri, prin ordin al ministrului de Externe, în funcţia de director general al Institutului Diplomatic Român, conform unui comunicat al MAE remis agenţiei MEDIAFAX.

Ponta: Dacă am fi în locul lui Boc, Berceanu, Videanu, sper că am fura mai puţin

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a îndemnat, vineri, pe tinerii social-democraţi să îşi imagineze ce ar face dacă ar fi ei în locul lui Boc, Berceanu şi Videanu, el exprimându-şi speranţa că social-democraţii ar fura mai puţin decât democrat-liberalii într-o astfel de situaţie.

Marko:Noi gândim pe raţiuni economice redesenarea regiunilor de dezvoltare, alţii pe criterii etnice

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii Uniunii au propus un proiect de reorganizare a regiunilor de dezvoltare din România pornind de la raţiuni economice şi că "alţii" gândesc pe criterii etnice în acest caz.

Marko vrea garanţii că maghiarii nu vor pierde în urma reducerii numărului parlamentarilor

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, vineri, că Uniunea vrea garanţii că maghiarii nu vor pierde în urma reducerii numărului parlamentarilor, prin introducerea unui sistem electoral care să le aducă un număr de aleşi mai mic decât cel aferent numărului de voturi primite.

Mincă: Lista pomenilor electorale PDL – pui, făină, arpacaş, vin, prosoape flauşate

Candidata Alianţei PSD+PC pentru Colegiul 19, Liliana Mincă, susţine că staff-ul de campanie al contracandidatei sale Teo Trandafir (PDL) intoxică presa cu informaţii mincinoase deoarece PDL este partidul care îi umileşte pe alegători cu pomeni electorale - pui, făină, arpacaş, vin, prosoape.

Marko: Vom propune în continuare eliminarea caracterului de „stat naţional” al României

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Uniunea va propune în continuare eliminarea sintagmei referitoare la caracterul de "stat naţional" din Constituţia României, deşi nu crede că are şanse să obţină cele două treimi necesare în acest sens.

Maria Băsescu şi Elena Udrea, nominalizate la premiul „Politicianul Anului”

Maria Băsescu şi Elena Udrea au fost nominalizate la premiul "Politicianul Anului", acordat în cadrul celei de-a patra ediţii a Business Woman Gala, care are loc pe 26 aprilie, informează organizatorii, The Marketer Group.

Băsescu: Cea mai bună soluţie de a face faţă globalizării este a fi membru UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că cea mai bună soluţie de a face faţă procesului de globalizare este a fi membru al UE, însă a adăugat că nişte repere interne ale Uniunii vor trebui schimbate.

Buda: Voi propune dizolvarea Parlamentului dacă referendumul infirmă suspendarea preşedintelui

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Daniel Buda, va propune dizolvarea Parlamentului dacă referendumul de suspendare a preşedintelui României va fi infirmat şi nu se va ţine cont de avizul Curţii Constituţionale dacă aceasta va constata că şeful statului nu a încălcat Constituţia.

Băsescu, sceptic în privinţa atingerii de către România a ţintelor Strategiei UE 2020

Traian Băsescu s-a arătat sceptic, vineri, în privinţa atingerii de către România a unora din ţintele Strategiei UE 2020, alocarea a 3% din PIB pentru Cercetare-inovare, întrebând dacă cercetarea românească ar fi capabilă să utilizeze eficient 3% din PIB.

Eurodeputat PNL: Băsescu dezinformează, CE nu a făcut audit, România nu poate fi penalizată

Eurodeputatul PNL Ramona Mănescu susţine că preşedintele Băsescu i-a dezinformat pe români când a declarat, joi, la plecarea spre Bruxelles, că au fost făcute controale în 2007 şi 2008 în urma cărora Comisia Europeană va penaliza România.

Iliescu critică „salutul românesc” prezentat de un post de televiziune francez

Fostul preşedinte Ion Iliescu critică, într-o postare apărută joi seară pe blogul său, "salutul românesc" prezentat recent de un post de televiziune francez, susţinând că este vorba despre "o glumă proastă" şi "o calomnie pe care si-a permis-o umoristul Jonatahan Lambert".

Boc: Prevederea legată de consultarea la remanieri, pentru rezolvarea conflictelor între autorităţi

Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, că a fost prevăzut în proiectul de revizuire a Constituţiei ca premierul să propună remanierea unui ministru numai după consultarea preşedintelui pentru a se rezolva conflictele apărute între autorităţile statului, cum a fost în cazul Noricăi Nicolai.

Videanu: Respect opinia preşedintelui Băsescu, dar nu cred că în PDL are loc o bolşevizare

Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că respectă opinia preşedintelui Traian Băsescu, dar nu crede că în PDL are loc o bolşevizare la momentul de faţă.

Boc: La Cotroceni a fost o consultare, nu o şedinţă de Guvern, insist

Premierul Emil Boc declarat, joi seară, la TVR, că insistă aupra faptului că la Palatul Cotroceni a avut loc, marţi, o consultare, nu o şedinţă de Guvern.

Boc: Referirea la imuniatea parlamentarilor în legătură cu cea a preşedintelui era nenecesară

Premierul Emil Boc a explicat, joi seară, că proiectul Guvernului de revizuire a Constituţiei prevede că preşedintele se bucură de imunitate, eliminându-se referirea la cea a parlamentarilor pentru că "această adăugire era nenecesară şi superfluă".

Boc: Prin dispariţia unei Camere se vor face economii de ordinul milioanelor de euro anual

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că prin dispariţia unei Camere a Parlamentului se vor face economii de ordinul milioanelor de euro într-un an şi că tuturor celor care critică proiectul de revizuire a Constituţiei le este frică că-şi pierd privilegile, "scaunele de sub fund".

Boc: Demersul Guvernului privind Constituţia nu are legătură cu constituirea comisiei parlamentare

Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, că demersul Guvernului de modificare a Constituţiei nu are nicio legătură cu faptul că în Parlament s-a constituit, cu două zile în urmă, o comisie de revizuire a Legii fundamentale, el menţionâd că Executivul lucrează de o lună, cu preşedintele, la proiect.

Boc: PDL nu a discutat despre pragul electoral, subiectul nu a fost abordat nici cu şeful statului

Preşedintele democrat-liberal Emil Boc a declarat, joi seară, la TVR, că în PDL nu s-a discutat problema pragului electoral, menţionând că aspectul nu a fost abordat nici cu preşedintele Traian Băsescu.

Boc: Camera Reprezentanţilor, denumire neutră, care reflectă munca parlamentarului

Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, la TVR, că în proiectul de revizuire a Consituţiei este folosită sintagma "Camera Reprezentanţilor" pentru Parlamentul unicameral deoarece s-a ales "o denumire neutră", care "reflectă munca parlamentarului".

Boc: Proiectul de revizuire a Constituţiei conţine o eroare materială

Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, la TVR, că în proiectul de revizuire a Constituţiei apare "o eroare materială", pe care şi-o asumă, fiind folosită, într-un articol, sintagma "şedinţă comună", aspect care nu se justifică în cazul unui Parlament monocameral.

Videanu: Numirea lui Bogdan Ionescu la ambasada din Paris, eroare pe care mi-o asum

Ministrul Economiei, liderul PDL Adriean Videanu, a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că numirea lui Bogdan Ionescu la ambasada din Paris a fost e eroare pe care şi-o asumă, menţionând că preşedintele Traian Băsescu a fost nemulţumit.

Videanu: Dacă ar avea vreo problemă cu mine, Traian Băsescu m-ar remania mâine dimineaţă

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, într-un interviu acordat ziarului "Gândul", că dacă preşedintele Traian Băsescu ar avea o problemă cu el, l-ar remania rapid, pentru că şeful statului este genul de om care spune direct, în faţă, "dacă vrea capul cuiva".

Videanu: Dacă cineva demonstrează că am un leu peste declaraţia de avere, donez ce se demonstrează

Ministrul Economiei, liderul PDL Adriean Videanu, susţine, într-un interviu pentru "Gândul", că nu are "nimic altceva" decât ceea ce a scris în declaraţia de avere, el menţionând că dacă cineva poate demonstra contrariul, este dispus să doneze "ceea ce se poate demonstra oricui din această ţară".

Geoană: Este evident că între Băsescu şi Oprea a fost o înţelegere la Legea pensiilor

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, joi seară, la Antena 3, că a existat o "înţelegere" între Traian Băsescu şi Gabriel Oprea atunci când acesta a anunţat în Senat că nu susţine recalcularea pensiilor militarilor.

Geoană: Mandatul prezidenţial de cinci ani este un eşec, propun revenirea la cel de patru ani

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Antena 3, că introducerea mandatului prezidenţial de cinci ani a fost un eşec şi a anunţat că va propune, la modificarea Constituţiei, revenirea la un mandat de patru ani.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da