Social

Producătorii de ouă: Mencinicopschi lansează minciuni cu pretenţii de adevăruri ştiinţifice

Producătorii din cadrul Uniunii Crescătorilor de Păsări din România îi cer daune în instanţă profesorului Gheorghe Mencinicopschi pe care îl acuză că a dezinformat populaţia şi a prejudiciat grav imaginea producătorilor de ouă din România, ceea ce ar putea duce la distrugerea producţiei autohtone .

Apartamentele ANL vor putea fi cumpărate şi prin programul „Prima Casă”

Imobilele construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor putea fi cumpărate şi prin intermediul programului "Prima Casă", a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Patronatul Presei Române şi Patronatul Romedia vor renegocierea Contractului Colectiv de Muncă pentru mass-media

Patronatul Presei Române (PPR) şi Patronatul Presei din România - Romedia au cerut, miercuri, într-un comunicat comun, remis Agenţiei MEDIAFAX, urgentarea renegocierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru ramura mass-media.

Victor Babiuc, la DNA, în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali şi Ministerul Apărării

Onţanu vrea să desfiinţeze staţiile Petrom din centrul Capitalei

Edilul sectorului 2 Neculai Onţanu a cerut conducerii SC Petrom SA desfiinţarea staţiilor de alimentare cu carburant amplasate în zona centrală a Capitalei, pe motiv că reprezintă un pericol pentru cetăţeni, prima desfiinţată urmând să fie staţia din spatele Teatrului Naţional.

Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie

Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie, a declarat Ioan Andreica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), precizând că instituţia va propune ca pentru blocurile reabilitate termic să nu fie necesară eliberarea unui astfel de document.

Angajaţii Automobile Dacia vor primi încă 300 de lei, în două tranşe

Angajaţii companiei Automobile Dacia vor beneficia, în 2010, de o majorare salarială de 300 de lei, în două tranşe, în urma negocierilor dintre patronat şi sindicate, care s-au încheiat, miercuri, cu un acord între cele două părţi.

Bărbat accidentat mortal după ce un autobuz a trecut peste el în timp ce era întins pe şosea – VIDEO

Un bărbat în vârstă de 49 ani, din comuna argeşană Căţeasca, a fost accidentat mortal, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DJ 703 B, de un autobuz care circula pe ruta Piteşti - Cireşu, în momentul accidentului victima fiind întinsă pe carosabil în condiţiile unei vizibilităţi extrem de reduse.

Braşov: Bărbatul din Codlea care s-a împuşcat cu un pistol artizanal a murit la spital

Bărbatul din localitatea braşoveană Codlea care, marţi dimineaţă, s-a împuşcat în cap cu un pistol artizanal a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 23.30, la Spitalul Judeţean Braşov, medicii neputând să-i mai salveze viaţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeitan dă vina pe contabili în cazul problemelor de aplicare a legii salarizării

Premierul Emil Boc i-a cerut, în şedinţa de guvern, explicaţii ministrului Muncii, Mihai Şeitan, în legătură cu problemele apărute în aplicarea Legii salarizării unitare în sectorul bugetar, ministrul susţinând că acestea sunt determinate de greşeli ale contabililor la încadrarea angajaţilor.

Bacalaureat 2010: Peste 75.000 de elevi, în ultima zi a probei orale la română

Peste 75.000 de candidaţi.au fost înscrişi la pentru ultima zi de evaluare a competenţelor de comunicare în limba şi literatura română, şi tot miercuri 18.356 de tineri sunt aşteptaţi la primul test de evaluare în limba maternă, informează Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.

Amendă la kilogram! Află cât vei plăti dacă parchezi neregulamentar în Sectorul 6!

Hingherii de maşini din sectorul 6 vor taxa la kilogram autovehiculele ridicate. Pe lângă taxele de ridicare, transport şi depozitare, proprietarii care îşi recuperează autovehiculele vor mai trebui să achite şi câte 100 de lei pentru că le-a fost fotografiată maşina, arată cotidianul "Gândul".

Infrastructura României începe să cedeze

O mare parte din sistemul energetic a împlinit 30 de ani şi are nevoie urgentă de 20 de miliarde de euro. Sistemele de termoficare sunt la pământ. De exemplu, în Piteşti pierderile în reţea au ajuns la 70%, iar în Bucureşti, la ritmul actual de lucru, RADET va termina modernizarea în 20 de ani, arată "Gândul".

BAC 2010: Aproape 49.000 de elevi au primit, marţi, certificat de utilizator experimentat la română

Aproape 49.000 de elevi, adică 59,66% din cei 84.707 candidaţi evaluaţi, marţi, la proba de competenţe de comunicare orală în limba şi literatura română au primit calificativ de utilizator experimentat, 29,80% au obţinut certificat de utilizator avansat, iar 12,37% s-au încadrat la utilizator mediu.

Un şofer RATB, operat la Spitalul Colţea după ce a fost bătut de mai multe persoane

Un şofer de la RATB a fost operat, marţi după-amiază, la Spitalul Colţea din Capitală, după ce a fost bătut în satul Căţelul, din comuna ilfoveană Glina, de mai multe persoane care anterior au aruncat cu bulgări de zăpadă în autobuzul 466 condus de acesta.

Alimentarea cu apă caldă şi căldura, oprită miercuri la 32 de blocuri din zona Baicului

Alimentarea cu apă caldă şi căldura va fi oprită, începând de miercuri dimineaţă, la 32 de blocuri din zona Baicului - Doamna Ghica, pentru remedierea unei avarii la reţeaua primară de distribuţie din Sectorul 2 al Capitalei, au anunţat, marţi, reprezentanţii RADET.

Primăria nu mai dă bani, în contul Guvernului, pentru Stadionul Naţional

Primarul Sorin Oprescu i-a spus, marţi, premierului Emil Boc că dacă anul trecut municipalitatea a plătit şi banii pe care Guvernul trebuia să-i dea pentru lucrările la Stadionul Naţional, în 2010 nu va mai putea suporta cota cu care Executivul trebuie să participe la realizarea acestuia.

Săftoiu: Dacă gramatica nu e studiată corect, vom avea „succesuri” şi vom vangheliza limba română

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat, marţi, la o dezbatere, că învăţământul românesc este "inhibitor şi negativ" şi că dacă gramatica nu este studiată corect, vor exista în continuare "succesuri", ministrul Educaţiei, precizând şi el că multe din manualele actuale sunt "un foarte bun somnifer".

Senat: Reprogramarea la traseu pentru permis auto să se facă fără un nou examen teoretic

Senatorii din Comisia juridică au aprobat, marţi, o iniţiativă legislativă prin care se propune ca persoana declarată "respinsă" la proba practică de conducere a vehiculului în traseu să se poată reprograma la aceasta fără susţinerea unui nou examen teoretic.

Institutul „Cantacuzino” cere MS să îi permită să producă vaccinuri până la obţinerea noii licenţe

Institutul "Cantacuzino" cere Ministerului Sănătăţii să îi permită să producă vaccinuri până la finalizarea retehnologizării liniilor de fabricaţie, estimată la sfârşitul lui 2010, când ar putea fi astfel obţinută o nouă licenţă de punere pe piaţă a produselor.

Poliţiştii bucureşteni ridică mostre de la „magazinele de vise”

Anchetatorii bucureşteni de la Crimă Organizată, precum şi cei de la Poliţia Capitalei, au început controalele la "magazinele de vise" din oraş, ei ridicând mostre ale substanţelor comercializate, pe care le predau laboratoarelor de testare pentru a stabili dacă sunt legale sau nu.

Kovesi cere Parlamentului declanşarea procedurii de umărire penală a lui Ridzi

Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat Camerei Deputaţilor, declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Monica Iacob Ridzi.

Medic condamnat la închisoare cu executarea pedepsei pentru luare de mită

Tribunalul Dolj a condamnat la trei ani de închisoare un medic craiovean care, în schimbul a 500 de lei, a vrut să-i faciliteze unui invalid obţinerea, în regim de urgenţă, a unei decizii de pensionare.

Gropile din carosabil vor fi astupate începând de marţi, 24 de ore din 24

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, la întâlnirea cu reprezentanţii firmelor de asfaltare, că reparaţia gropilor de pe cele peste 100 de artere începe marţi seară, va fi făcută "24 de ore din 24", activitate constructorilor urmând să fie monitorizată de inspectorii municipali.

Institutul „Cantacuzino” nu mai are voie să pună pe piaţă vaccinuri. De unde luăm vaccinul antigripal?

Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a retras Institutului "Cantacuzino", în februarie, autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie.

CNSAS ar putea contesta decizia ANI privind incompatibilitatea lui Dinescu

CNSAS are intenţia de a contesta decizia ANI privind presupusa incompatibilitate a lui Mircea Dinescu, încercând să evite situaţia în care, odată cu rămânerea definitivă a actului de constatare, toate deciziile Colegiului la luarea cărora şi poetul a participat în ultimii ani să devină nule.

Taxarea proprietăţilor la valoarea reală este iminentă

Taxarea proprietăţilor la valoarea lor reală avută în vedere de Ministerul Finanţelor este iminentă, pentru că e nevoie de bani la buget, şi necesară, pentru a nu creşte alte impozite sau taxe, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul general al firmei de evaluare Darian, Adrian Crivii.

Românii cred că medicii şi profesorii merită cele mai mari venituri

Românii cred că medicii şi profesorii ar trebui să aibă cele mai mari salarii, iar în coada clasamentului se află judecătorii, poliţiştii, parlamentarii, procurorii, funcţionarii din diverse instituţii publice.

Persoanele care au vândut apartamente firmelor pot factura TVA retroactiv de la 1 ianuarie

Persoanele fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare cu persoane juridice pot factura TVA retroactiv de la 1 ianuarie, ulterior controlului fiscal, în acest caz firmele putând recupera TVA-ul de la stat, potrivit lui Daniel Anghel, partener în cadrul PricewaterhouseCoopers.

Beneficiile muzicii asupra producţiei de lapte, motiv de menţinere a taxei radio-tv

Senatorii au discutat în contradictoriu, marţi, în legătură cu oportunitatea eliminării taxei radio-tv pentru persoanele juridice care declară că nu deţin receptoare radio sau TV, parlamentarii vorbind inclusiv despre beneficiile muzicii asupra producţiei de lapte.

Locuinţele ANL vor putea fi cumpărate de către chiriaşi cu preţuri între 19.000 euro şi 36.000 euro

Locuinţele ANL destinate închirierii de către tineri vor fi scoase la vânzare la preţuri de sub 19.140 euro pentru o garsonieră, sub 26.950 euro pentru două camere, iar apartamentele de trei camere vor costa cel mult 36.014 euro.

Media dosarelor pentru Prima Casă a crescut în ultimele zile

Media dosarelor de creditare pentru "Prima Casă" primite de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a crescut de la 90-100 în ianuarie la 130-140 în ultimele zile ale programului, a declarat, marţi, preşedintele instituţiei, Aurel Şaramet.

Boagiu cere o comisie de anchetă privind modul în care ENEL respectă contractul de privatizare

Senatorul PDL Anca Boagiu solicită înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind modul în care compania ENEL respectă contractul de privatizare, menţionând că cetăţenii din unele cartiere din Sectorul 2 sunt afectaţi de întreruperi periodice ale furnizării energiei electrice.

O bucată de sârmă ghimpată de la graniţa româno-moldovenească, expusă la muzeu

O bucată de sârmă ghimpată tăiată, luni, cu ocazia deschiderii punctului de trecere a frontierei Rădăuţi Prut-Lipcani, din gardul de la frontiera României cu Republica Moldova va fi predată Muzeului de Istorie al Bucovinei, urmând să fie expusă acolo.

Preţul locuinţelor din România va continua să scadă

Preţurile locuinţelor din România vor continua să scadă în acest an, cu 10-15% la noi şi cu 15-20% pentru cele vechi, în condiţiile în care disponibilităţile băneşti ale potenţialilor clienţi vor continua să se reducă, a declarat Adrian Crivii, directorul general al firmei de evaluare Darian.

Gropi în centrul Bucureştiului – GALERIE FOTO

Strada Tudor Arghezi din sectorul doi al Capitalei, aflată chiar în spatele Teatrului Naţional, n-a putut fi considerată decentă de către şoferi în ultimii patru ani şi nici nu a trecut prin vreo reparaţie capitală.

Românii sunt prea săraci pentru a accepta şomajul

Populaţia României este de două-trei ori mai săracă în active financiare decât cea a Cehiei sau Ungariei, iar această situaţie explică de ce şomajul este atât de puţin acceptat în România şi pensiile aşa de discutate, a declarat marţi economistul şef al BNR, Valentin Lazea.

Codlea: Un bărbat a încercat să se sinucidă cu o armă artizanală

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, a declarat, marţi, că în cazul bărbatului împuşcat în cap la Codlea este vorba despre o tentativă de sinucidere, deşi primele informaţii arătau că victima ar fi fost împuşcată de o altă persoană, pe stradă.

Bacalaureat 2010: Peste 75.000 de elevi, înscrişi la a doua zi a probei orale la română

Examenul de bacalaureat 2010 continuă marţi, pentru a doua zi, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română, în 16 februarie fiind înscrişi 75.689 de candidaţi, potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.

Oltchim va trimite în şomaj tehnic 1.140 de angajaţi, până la finele lunii februarie

Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) va trimite în şomaj tehnic, până la finele lunii februarie, 1.140 de angajaţi, din cauza dificultăţilor în funcţionarea la capacitate a instalaţiilor, ca urmare a lipsei de materii prime pe piaţă, a anunţat marţi producătorul de îngrăşăminte chimice.