Sport

Taher: O să schimbăm pe cineva din conducere

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, vineri, că cineva din conducerea grupării bucureştene va fi schimbat din funcţie, ca urmare a situaţiei din ultima perioadă a echipei.

Avocatul Stelei a analizat la Pro Rapid contractul lui Peseiro

Avocatul Stelei, Cătălin Ciubotă, a analizat, vineri, la baza Pro Rapid, unde a avut loc o întâlnire între membrii CA al FC Rapid şi conducerea executivă a giuleştenilor, contractul tehnicianului Jose Peseiro şi condiţiile în care acesta poate fi reziliat, susţin surse din cadrul clubului rapidist.

Popa: Jucătorii mei nu au luat nicio primă până acum şi este foarte greu să joci fără bani

Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, vineri, că jucătorii săi nu au încasat nicio primă în acest sezon, iar pentru partida de la Unirea Urziceni, din etapa a X-a a Ligii I, va solicita conducerii clubului un stimulent financiar.

Gigel Bucur: A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc

Atacantul formaţiei FC Timişoara, Gigel Bucur, a declarat, vineri, că ziua de 2 octombrie poate fi considerată o zi neagră pentru fotbalul românesc, având în vedere că nicio echipă din Liga I nu a reuşit să se califice în grupele Cupei UEFA.

Gaz Metan Mediaş – Gloria Buzău, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, pe teren propriu, echipa Gloria Buzău, cu scorul de 2-0 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a X-a a Ligii I, obţinând astfel a treia victorie din acest sezon.

Becali l-a sfătuit pe Taher să-l aducă la Rapid pe Mircea Lucescu sau pe Răzvan Lucescu

Finanţatorul clubului Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că l-a sfătuit pe acţionarul majoritar al echipei Rapid, Fathi Taher, să-l numească antrenor pe Mircea Lucescu sau pe Răzvan Lucescu în locul tehnicianului Jose Peseiro, pentru a-i linişti pe suporterii rapidişti cu "o mică păcăleală".

Ion Marin: Dinamo nu mai are răutatea în joc pentru care era cunoscută

Antrenorul echipei Farul Constanţa, Ion Marin, a declarat că formaţia Dinamo, pe care o va întâlni duminică, de la ora 19.00, în deplasare, în etapa a X-a a Ligii I, şi-a pierdut din "răutatea de joc pentru care era cunoscută".

Opt fani rapidişti au primit amendă şi interdicţie de a intra pe stadioane, după incidentele de joi

Opt suporteri rapidişti au primit amendă de câte 400 de lei şi interdicţie de a mai intra pe arenele sportive timp de un an, după ce au fost implicaţi în incidentele de joi seară, de la finalul partidei Rapid-VfL Wolfsburg.

Clubul Dinamo, amendat după ce suporterii au afişat bannere cu mesaje obscene

Jandarmeria Bucureşti a decis, vineri, sancţionarea Clubului Dinamo cu 10.000 de lei, după ce suporterii dinamovişti au afişat bannere cu conţinut obscen în timpul mediului Dinamo - NEC Nijmegen.

Rică Răducanu: În locul lui Peseiro îmi semnan demisia după meciul cu FC Argeş

Fostul portar al echipei Rapid, Rică Răducanu, a declarat, vineri, că antrenorul Jose Peseiro ar fi trebuit să-şi dea demisia încă de la partida pierdută pe teren propriu cu FC Argeş, scor 1-3, şi să nu mai aştepte manşa secundă a turului I al Cupei UEFA, cu VfL Wolfsburg.

Zotta: Peseiro va avea alte atribuţii, contractul lui nu a fost reziliat

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că antrenorul Jose Peseiro va avea alte atribuţii având în vedere că rezilierea contractului acestuia cu gruparea giuleşeteană nu s-a produs.

CFR Cluj, locul 85 în clasamentul IFFHS, Steaua pe 114

Echipa CFR Cluj este prima echipă din România în clasamentul pe luna august al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), după ce a urcat 21 de poziţii şi ocupă locul 85, cu 119,5 puncte.

România, pentru al doilea an consecutiv fără echipe în grupele Cupei UEFA

România nu va fi reprezentată de nicio echipă în grupele Cupei UEFA în ediţia 2008-2009, pentru al doilea an consecutiv, în urma rezultatelor înregistrate de formaţiile româneşti în patidele de joi, din turul întâi al competiţiei.

Uhrin: Cred că ieşim cu fruntea sus din Cupa UEFA

Antrenorul ceh al echipei FC Timişoara, Dusan Uhrin, a declarat, joi, la finalul partidei cu Partizan Belgrad, scor 0-1, în urma căreia bănăţenii au ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, că formaţia sa "iese cu fruntea sus din acestă competiţie".

Rezultatele înregistrate în manşa secundă a turului I al Cupei UEFA

Rezultatele înregistrate în manşa secundă a primului tur al Cupei UEFA, rundă în care au fost eliminate toate cele cinci echipe din România participante în această competiţie, Dinamo, Rapid, FC Timişoara, Unirea Urziceni şi FC Vaslui, sunt următoarele:

Mircea Sandu: FC Vaslui a jucat bine şi nu pot decât să-i felicit

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, după remiza din partida FC Vaslui - Slavia Praga, scor 1-1, că elevii lui Viorel Hizo au jucat bine şi i-a felicitat pentru acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Neţoiu: Se pare că asta este valoarea noastră

Fostul acţionar al FC Dinamo, Gheorghe Neţoiu, a declarat, joi, la finalul partidei pe care gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a terminat-o la egalitate, scor 0-0, în urma căreia a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, că, se pare, că aceasta este valoarea echipei antrenate de Mircea Rednic.

Stoica: Ne-am dat gol singuri

Preşedintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, joi, că jucătorii pregătiţi de Dan Petrescu au contribuit decisiv la primul gol al formaţiei SV Hamburg, marcat de atacantul Mladen Petrici, transmite trimisul MEDIAFAX.

Copos: În iarnă s-ar putea ca Mircea Lucescu să revină la Rapid

Acţionarul minoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că în pauza competiţională din iarnă antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, ar putea prelua conducerea tehnică a formaţiei giuleştene.

Petrescu: Scorul nu este cel real având la ceea ce s-a întâmplat pe teren

Antrenorul Dan Petrescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că rezultatul înregistrat la sfârşitul partidei Unirea Urziceni - SV Hamburg, scor 0-2, nu este real la modul având în vederea jocul din teren, transmite trimisul MEDIAFAX.

Incidente între suporteri la stadionul Dinamo

Suporterii români de la Peluza Sud şi fanii olandezi au încercat să se încaiere, în minutul 4 al partidei dintre echipele Dinamo Bucureşti şi NEC Nijmegen, dar au fost opriţi de forţele de ordine care au folosit gaze lacrimogene.

FC Vaslui a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA

Echipa FC Vaslui a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formaţia cehă Slavia Praga, într-un meci contând pentru manşa secundă a primului tur al competiţiei.

Copos: Este corectă demiterea lui Peseiro

Acţionarul minoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că demiterea lui Jose Peseiro de la conducerea tehnică a echipei este corectă şi susţine că echipa poate mai mult, dar nu a avut antrenor.

Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA

Echipa Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a remizat, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia olandeză NEC Nijmegen, în manşa secundă a primului tur al Cupei UEFA.

FC Timişoara a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA

Echipa FC Timişoara a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia sârbă Partizan Belgrad, într-un meci contând pentru manşa secundă a primului tur al competiţiei.

Unirea Urziceni a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA

Echipa Unirea Urziceni a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia germană SV Hamburg, în manşa secundă a primului tur al competiţiei, transmite trimisul MEDIAFAX.

Magath: Rapid ar fi câştigat împotriva multor echipe astăzi

Tehnicianul echipei VfL Wolfsburg, Felix Magath, a declarat, după remiza, scor 1-1, din meciul cu Rapid, că formaţia bucureşteană s-ar fi impus, joi seară, în faţa multor alte grupări, însă germanii au jucat foarte bine.

Rada: Dacă mă cheamă cineva la Rapid, o să pun eu condiţiile

Tehnicianul Marian Rada a declarat, joi seară, agenţiei MEDIAFAX, că, în cazul în care va fi chemat să preia conducerea tehnică a formaţiei Rapid Bucureşti, el va fi cel care va pune condiţiile.

Manea: Nu ştiu nimic despre cooptarea mea în staff-ul tehnic

Administratorul delegat al FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, joi seară, că nu ştie nimic despre o eventuală cooptare a sa în staff-ul tehnic al grupării giuleştene, aşa cum anunţase acţionarul Fathi Taher.

Câţiva suporteri rapidişti reţinuţi după incidentele din afara stadionului

Câţiva suporteri ai echipei Rapid Bucureşti au fost reţinuţi, joi, după ratarea calificării în grupele Cupei UEFA, deoarece au provocat incidente în afara stadionului, la încheierea partidei cu formaţia germană VfL Wolfsburg.

Taher: Acţiunile lui Peseiro vor fi suspendate

Acţionarul Fathi Taher a declarat, joi seară, că "acţiunile antrenorului Jose Peseiro vor fi suspendate", precizând că de vineri Nicolae Manea, Grigore Sichitiu şi Marian Rada se vor ocupa de echipa Rapid.

Rapid Bucureşti a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA

Echipa Rapid Bucureşti a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a remizat, joi, scor 1-1 (0-1), cu formaţia germană VfL Wolfsburg, într-un meci disputat pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu şi contând pentru manşa secundă a primului tur al competiţiei.

Lucescu: FC Braşov are doar varianta victoriei în meciul cu FC Vaslui

Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că FC Braşov are doar varianta victoriei în meciul cu FC Vaslui, care se va disputa luni, pe stadionul "Tineretului", în etapa a X-a a Ligii I, informează site-ul oficial al clubului.

Reacţii cu privire la scandalul din lumea fotbalului

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată opt persoane, printre care George Copos şi Mihai Stoica, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs o pagubă de 11,5 milioane de dolari.

Sică Puşcoci şi Mircea Stoenescu, scoşi de sub urmărire penală

Avocatul Sică Puşcoci şi fostul preşedinte al clubului Dinamo, Mircea Stoenescu, au fost scoşi de sub urmărire penală în dosarul privind transferul de fotbalişti, în care au fost deferiţi justiţiei, joi, senatorul George Copos, fraţii Becali şi Gică Popescu.

Copos, Stoica, Pădureanu, Popescu, Neţoiu, Borcea şi verii Becali, deferiţi justiţiei de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată opt persoane, printre care George Copos şi Mihai Stoica, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs o pagubă de 11,5 milioane de dolari.

Două căsătorii în aceeaşi zi la CFR Cluj

Jucătorii CFR-ului, Sebastian Dubarbier şi Cristian Sanchez Prette, alături de alesele inimilor lor, Maria Florencia, respectiv Geanina Soledad, şi-au unit destinele la "Casa Căsătoriilor" din Cluj, eveniment oficiat, joi, de primarul Emil Boc.

Marcel Popescu: Deocamdată nu se pune problema plecării unor fotbalişti de la CFR Cluj

Impresarul Marcel Popescu, reprezentantul majorităţii fotbaliştilor de la CFR Cluj, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că decoamdată nu se pune problema plecării unor jucători de la echipa campioană, indiferent de ofertele primite după succesele din Liga Campionilor.

Lucescu despre meciul cu Barca: Ăsta e furt deja

Mircea Lucescu a declarat joi, agenţiei MEDIAFAX, că victoria echipei FC Barcelona cu 2-1 în partida cu Şahtior Doneţk, din cadrul etapei a doua a fazei grupelor Ligii Campionilor, poate fi considerată "furt".

Lucescu: Mulţi profită de faptul că am anunţat că e ultimul la Şahtior

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că multe persoane profită de faptul că a anunţat că acesta este ultimul an la conducerea tehnică a ucrainenilor, iar echipa are de suferit din această cauză.