Știri externe

Vasile Dîncu a discutat cu preşedintele adjunct al Radei Supreme despre războiul din Ucraina

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele adjunct al Radei Supreme din Ucraina, Oleksandr Korniyenko. Cei doi au discutat despre sprijinul acordat de România poporului ucrainean, precum şi despre cei 1,1 milioane de refugiaţi care au venit sau au tranzitat ţara noastră.

Pentagonul susţine că Putin încă vrea să cucerească o mare parte din Ucraina, dacă nu chiar toată ţara

Preşedintele rus Vladimir Putin probabil că încă doreşte să cucerească o mare parte, dacă nu întreaga Ucraină, dar a trebuit să îşi restrângă obiectivele tactice în război, a declarat marţi subsecretarul Apărării a Statelor Unite, Colin Kahl.

Bombardamente într-un oraş rusesc de la graniţa cu Ucraina. Şase persoane au fost rănite

Şase persoane au fost rănite marţi de bombardamente într-un oraş rusesc de la graniţa cu Ucraina, a declarat guvernatorul regional.

Ucraina are mari probleme economice. Guvernul este nevoit să împrumute 5 miliarde de dolari lunar pentru cheltuielile bugetare

Veniturile bugetare ale Ucrainei acoperă mai puţin de jumătate din cheltuieli în urma invaziei Rusiei, iar Kievul va trebui să reducă drastic cheltuielile bugetare dacă nu va sosi mai multă asistenţă financiară externă, a declarat şeful comisiei financiare a parlamentului.

Klitschko îl contrazice pe Zelenski: fără dubii, Berlinul cu noi

Preşedintele ceruse Germaniei să decidă de care parte a războiului joacă.

Două comisii ale Parlamentului European se opun să eticheteze gazul şi energia nucleară ca fiind investiţii favorabile climei

Două comisii ale Parlamentului European au susţinut marţi o încercare de a împiedica UE să eticheteze gazele naturale şi energia nucleară ca fiind investiţii favorabile climei, pregătind astfel terenul pentru un vot în plenul parlamentului privind respingerea sau nu a normelor luna viitoare.

Papa Francisc spune că războiul din Ucraina poate „a fost provocat sau nu a fost împiedicat”

Papa Francisc a declarat că invazia Moscovei în Ucraina a fost "poate cumva provocată", amintindu-şi de o conversaţie din perioada premergătoare războiului, în care a fost avertizat că NATO "latră la porţile Rusiei".

Germania a făcut anunţul. Obuzierele solicitate de Ucraina vor putea fi folosite în curând pe câmpul de luptă

Instruirea trupelor ucrainene pe obuziere germane va fi finalizată în curând, deschizând calea pentru utilizarea armelor în războiul din Ucraina, a declarat marţi ministrul german al apărării, Christine Lambrecht.

Criticul regimului Putin a dispărut. Alexei Navalnîi a fost mutat în altă închisoare

Criticul Kremlinului Alexei Navalny a fost transferat din închisoarea în care se afla într-un loc necunoscut, a declarat, marţi, şeful său de cabinet, potrivit Reuters.

Rezerva Federală a SUA pregăteşte măsuri drastice pentru a face faţă inflaţiei galopante

Rezerva Federală urmează să discute în această săptămână dacă să mărească ritmul de înăsprire monetară în faţa înrăutăţirii inflaţiei, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.

Canada şi Danemarca au decis să împartă o insulă arctică. Disputa a început secolul trecut

Canada şi Danemarca îşi împart o mică insulă arctică, punând capăt unei disputei privind dreptul de proprietate care a ţinut aproape jumătate de secol, anunţă Reuters.

Oficial ucrainean: Lisicansk este „un adevărat iad”, 70 de persoane au fost evacuate

70 de persoane au fost evacuate din Lisicansk şi din localităţile din jur, a anunţat marţi Serhiy Haidai, guvernatorul regional din Luhansk, potrivit BBC.

Ţara care a introdus pedeapsa cu închisoarea pentru „insultele online”, după ce o vedetă TV s-a sinucis

Japonia înăspreşte pedeapsa cu închisoarea pentru „insultele online" după ce o vedetă de reality TV s-a sinucis, anunţă CNN.

Premierul Portugaliei: dezbaterea privind aderarea Ucrainei ar putea pune în pericol unitatea UE

Dezbaterea privind aderarea Ucrainei ar putea pune în pericol unitatea UE, a afirmat premierul portughez António Costa, potrivit CNN.

Conflictul din Ucraina ar putea agrava problemele legate de droguri din UE

Conflictul din Ucraina ar putea agrava problemele legate de droguri din UE, avertizează oficialii europeni, potrivit Sky News.

UE se pregăteşte să combată de variola maimuţei: cumpără peste 100.000 de vaccinuri

UE va cumpăra 110.000 de vaccinuri împotriva variolei maimuţelor, iar primele livrări vor fi făcute la sfârşitul lunii iunie, anunţă Reuters.

Iohannis îl primeşte, miercuri, pe Macron, la Baza Kogălniceanu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, îl va primi miercuri, pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa.

Un film de animaţie produs de Disney-Pixar, interzis în 14 ţări din cauza unui sărut

Un film de animaţie produs de Walt Disney-Pixar a fost interzis în 14 ţări asiatice din cauza unei scene în care două personaje de sex feminin se sărută.

Zelenski: bătălia pentru Donbas este „una dintre cele mai brutale bătălii din şi pentru Europa”

Bătălia pentru Donbas este „una dintre cele mai brutale bătălii din şi pentru Europa", a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Andriy, 15 ani, a oprit tancurile ruseşti cu drona lui minusculă

În prima săptămână de război, băiatul şi-a lansat propria dronă, pentru a aduna informaţii despre trupele ruse şi a le transmite forţelor armate de la Kiev.

Papa condamnă folosirea de către Rusia a mercenarilor: este „monstruoasă”

Folosirea mercenarilor de către Rusia este „monstruoasă", afirmă Papa Francis, potrivit Sky News.

Africa de Sud: preşedintele este acuzat că a ascuns furtul a 4 milioane de dolari

Fostul şef al serviciilor secrete l-a denunţat Justiţiei pe Cyril Ramaphosa.

Drama lui Archie Battersbee, un băieţel în vârstă de 12 ani, aflat în comă. Instanta dispune deconectarea lui de la aparate, familia se împotriveşte

Un tribunal britanic a decis că toate tratamentele care menţin în viaţă un băiat de 12 ani găsit acasă, în comă, în urma unui accident domestic neclar trebuie să fie oprite. Cu toate acestea, părinţii victimei se opun acestei decizii şi au anunţat recurs. Spitalul a fost cel care a apelat la instanţă, pentru a […]

Peste 15.000 de milionari vor să părăsească Rusia în 2022

Peste 15.000 de milionari vor să fugă din Rusia în acest an. Cetăţenii bogaţi întorc spatele regimului lui Vladimir Putin după invadarea Ucrainei.

Europa se pregăteşte pentru războiul comercial cu Regatul Unit

Marea Britanie face modificări unilaterale în acordul Brexit cu privire la Irlanda de Nord. Relaţiile dintre Marea Britanie şi Franţa se înrăutăţesc.

Războiul din Ucraina, ziua 110. Ucraina mai cere armament Occidentului.Macron va merge în Ucraina. Zelenski susţine că luptătorii ucraineni luptă cu înverşunare pentru fiecare metru” din Severodoneţk. Rusia este acuzată că foloseşte muniţii cu dispersie

UPDATE 22:45 Ucraina a cerut Occidentului să furnizeze 300 de lansatoare de rachete şi 500 de tancuri  UPDATE 22:00 Toate podurile spre Severodonetsk au fost distruse  UPDATE 21:30 Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să viziteze Ucraina miercuri, 15 iunie, a declarat primul consilier al ambasadorului francez în Ucraina, Bruno Cassanel Potrivit acestuia, preşedintele francez va veni la […]

Toate podurile spre Severodonetsk au fost distruse

Toate podurile spre Severodonetsk au fost distruse, anunţă guvernatorul local, potrivit Sky News.

Şeful diplomaţiei de la Kiev s-a rănit în timp ce făcea sport

Şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, anunţă pe Instagram că s-a rănit dîn timp ce făcea sport.

Un tribunal britanic permite primul zbor de deportare a migranţilor în Rwanda

Curtea de Apel din Londra a refuzat să emită un ordin judecătoresc pentru a împiedica Marea Britanie să trimită primul său zbor de solicitanţi de azil în Rwanda, în timp ce numărul persoanelor programate să plece cu avionul de marţi a scăzut la mai puţin de o duzină.

Ucraina a cerut Occidentului să furnizeze 300 de lansatoare de rachete şi 500 de tancuri

Ucraina a cerut Occidentului să furnizeze 300 de lansatoare de rachete, 500 de tancuri şi 1.000 de obuziere înainte de o întâlnire cheie care va avea loc miercuri.

Exodul bogaţilor. Peste 15.000 de milionari sunt aşteptaţi să părăsească Rusia în acest an

Peste 15.000 de milionari sunt aşteptaţi să părăsească Rusia în acest an, deoarece cetăţenii bogaţi întorc spatele regimului lui Vladimir Putin după invazia din Ucraina, potrivit unei analize a datelor privind migraţia, citată de The Guardian.

Misiunea de căutare a unui jurnalist britanic. Două cadavre au fost găsite în jungla amazoniană

Două cadavre au fost găsite în timpul misiunii de căutare a jurnalistului britanic şi a expertului brazilian dispăruţi în jungla din Amazon, potrivit Reuters.

Premierul canadian Justin Trudeau are din nou COVID

Săptămâna trecută, Trudeau s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi a participat la Summitul Americilor din California, unde liderii din regiune s-au reunit pentru a discuta probleme cu impact asupra acestor ţări, inclusiv imigraţia, conform Reuters. „Am fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Voi urma instrucţiunile de sănătate publică şi mă voi izola. Mă simt […]

22 de răniţi după ce o locomotivă s-a ciocnit cu un tren de pasageri în sudul Barcelonei

Guvernul regional din nord-estul Cataloniei a anunţat că după impactul dintre trenul regional de pasageri şi locomotivă, cinci dintre cei 22 de răniţi sunt în stare gravă. Oficialii au declarat că 22 de persoane au fost spitalizate. Coliziunea a avut loc duminică noaptea în apropierea oraşului Vila-Seca, la sud de Barcelona. Compania spaniolă de infrastructură […]

Putin este pregătit să anunţe efectul sancţiunilor anti-Rusia

Vladimir Putin va aduce în discuţia impactul sancţiunilor anti-Rusia zilele următoare. Creşterea preţului la energie şi criza alimentară globală vor fi două dintre subiectele aflate pe agenda preşedintelui rus în cadrul Forumului economic internaţional de la Sankt Petersburg, ce va avea loc săptămâna aceasta.    „Vedem cum toate aceste restricţii şi sancţiuni impuse (împotriva Rusiei) […]

Israelul îşi îndeamnă cetăţenii să evite Istanbulul

Israelul şi-a îndemnat luni cetăţenii să evite Istanbulul sau să se întoarcă acasă dacă se află deja acolo, accentuând o recomandare din 30 mai de a nu călători în Turcia din cauza eventualităţii ca iranienii să răpeasă israelieni aflaţi în vacanţă.

Războiul dintre Taiwan şi China – cât de grav va fi afectată economia globală

Sursa Foto – Hepta   Directorul CIA, William Burns, a menţionat că dificultăţile întâmpinate de trupele ruse în Ucraina au stârnit îngrijorări în China. Totuşi, el a adăugat că determinarea liderului chinez Xi Jinping de a revendica teritoriul taiwanez, pe care ei îl consideră o provincie separatistă, nu trebuie „subestimată”. Declaraţia arată că posibilitatea unei alte […]

ONU: Arestarea arbitrară a protestatarilor anti-război din Rusia este îngrijorătoare

Arestarea arbitrară a protestatarilor anti-război din Rusia este îngrijorătoare, consideră comisarul ONU pentru drepturile omului.

Ucrainenii anunţă că Rusia are pierderi uriaşe: peste 32.000 de militari ruşi ar fi murit în război

Ministerul Apărării din Ucraina a anunţat că peste 32.000 de militari ruşi au murit în război. De asemenea, ucrainenii susţin că ruşi au pierderi foarte mari în ceea ce priveşte echipamentele şi vehiculele militare.

Iohannis participă marţi la o întâlnire în format restrâns pentru pregătirea summitului NATO

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi la Haga la reuniunea în format restrâns organizată de premierul Ţărilor de Jos şi premierul Danemarcei în pregătirea Summitului NATO.