Economic

Ever Alot, nava-container cu cea mai mare capacitate de încărcare din lume

Compania de transport maritim Evergreen Marine, care a produs şi nava Ever Given, cea care a eşuat pe Canalul Suez în 2021 şi a blocat traficul mondial pentru mai bine de o săptămână, se făleşte cu o nouă realizare: Ever Alot.

Ce s-a întâmplat cu activele colosului Termoelectrica? Cum a falimentat industria energetică locală

Jurnalul unui faliment. Unde au ajuns activele colosului Termoelectrica? Oameni cu ştate vechi în industrie au preluat rămăşiţele celui mai mare faliment din industria energetică locală.

Romgaz, la maximul istoric de 20 de miliarde de lei la Bursa de la Bucureşti

Cu 2% s-au apreciat luni acţiunile producătorului de gaze naturale Romgaz (SNG), la preţul de 51,7 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că societatea la care statul român prin Ministerul Energiei are controlul majoritar a ajuns la o valoare istorică la Bursa de la Bucureşti, respectiv o capitalizare de 20 mld. lei (4 mld. euro), […]

Inflaţia maximă din zona euro nu dă semne de scădere – Allianz Trade

În 2023, eforturile de normalizare impuse de Banca Centrală Europeană se vor risipi din ce în ce mai mult înainte ca rata efectivă a politicii monetare să atingă un nivel neutru, arată o analiză Allianz Trade.

Economiile românilor scad. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au intrat la apă în luna mai

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut în luna mai cu 1,0 la sută faţă de luna anterioară, până la 156.582,1 milioane lei şi cu 0,2 la sută (-12,8 la sută în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, anunţă BNR.

Se întâmplă la Sibiu: o fostă fabrică de covoare se transformă în parc de retail

Dezvoltatorul imobiliar Zacaria, parte a grupului internaţional Alf Mizzi & Sons, fondat în Malta, urmează să deschidă în a doua jumătate a anului viitor un parc de retail, în localitatea Cisnădie din Sibiu, în urma unei investiţii de peste 11 milioane de euro.

Indicele ROBOR la trei luni îşi reia creşterea

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, şi-a reluat creşterea, după cinci zile de pauză, şi a urcat luni la 6,26%.

Ce drepturi au angajaţii care lucrează în România, Cehia, Ungaria, Polonia sau Slovacia – studiu

O legislaţie flexibilă a muncii este esenţială pentru crearea de noi afaceri, dezvoltarea firmelor existente şi crearea de noi oportunităţi în carieră. Ţările europene au cadre distincte ale dreptului muncii, arată o analiză a companiei de consultanţă de afaceri şi externalizare servicii Accace.

Guvernul polonez pariază pe holdinguri de stat

Procesul de consolidare din diferite sectoare ale economiei este una din politicile economice prioritare ale coaliţiei de guvernare din Polonia, a spus vicepremierul şi ministrul activelor statului, Jacek Sasin, citat de The Warsaw Voice.

Interzicerea exporturilor de alimente, din India până în Argentina, riscă să alimenteze inflaţia

Luna trecută a fost nevoie de doar 24 de ore pentru ca guvernul premierului Narendra Modi din India - al doilea mare producător mondial de grâu - să renunţe la planurile sale de a "hrăni lumea", scrie Reuters.

G7 îşi propune să contracareze iniţiativa chineză Belt and Road

Liderii Grupului celor Şapte s-au angajat duminică să strângă 600 de miliarde de dolari în fonduri publice şi private pe parcursul a cinci ani pentru a finanţa infrastructura necesară în ţările în curs de dezvoltare şi pentru a contracara proiectul chinez Belt and Road, scrie Reuters.

Cum a devenit un orăşel din Ungaria hub-ul european al companiei Lenovo

Forţa de muncă calificată şi infrastructura bună, cât şi „locaţia bine conectată a Ungariei“ au fost invocate de Lenovo drept motive pentru care a ales să-şi construiască prima sa unitate de producţie europeană în orăşelul ungar Ullo, aflat la doar câţiva kilometri depărtare de Budapesta.

Ţevile de oţel pentru foraj petrolier au devenit noile semiconductoare

Petrolul a redevenit personajul principal al poveştilor despre economie. Guverne din întreaga lume încearcă să domolească inflaţia, determinată în mare parte de preţurile tot mai mari ale energiei, scrie Bloomberg.

Rusia a intrat în „default tehnic” începând de azi. Ce înseamnă şi cum îl afectează pe Putin

Cele două obligaţiuni neplătite atârnă greu la imaginea Rusiei.

Parlamentarii francezi promit un ajutor de peste opt miliarde de euro pentru a contracara efectele inflaţiei

Parlamentarii francezi vor elabora un proiect de lege pentru a consolida puterea de cumpărare a cetăţenilor prin creşterea unor forme de asistenţă guvernamentală cu 4%, la un cost de peste 8 miliarde de euro. Potrivit raportului, creşterile planificate vor  aplica beneficiile sociale pentru familii, şomeri şi persoane cu dizabilităţi. Între timp, alocaţiile pentru locuinţe ar […]

G7 vrea să strângă 600 de miliarde de dolari pentru a contracara proiectul Belt and Road al Chinei

Liderii G7 s-au angajat duminică să strângă 600 de miliarde de dolari în fonduri publice şi private pe parcursul a cinci ani pentru a finanţa infrastructura în ţările în curs de dezvoltare şi pentru a contracara proiectul mai vechi al Chinei, Belt and Road, informează Reuters.

Ministrul Energiei: SUA vor investi alte 14 milioane de dolari în studiile pentru dezvoltarea SMR în România

SUA vor investi alte 14 milioane de dolari în studiilor pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) în România, a anunţat duminică ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Chiar şi gigantul petrolier Exxon Mobil crede că vehiculele electrice reprezintă viitorul: până în 2040, fiecare maşină nouă vândută în lume va fi electrică

Gigantul petrolier preconizează că, până în 2040, fiecare autoturism nou vândut în lume va fi electric, a declarat directorul general Darren Woods într-un interviu la CNBC. În 2021, doar 9% din vânzările de autoturisme au fost vehicule electrice, inclusiv maşinile hibrid plug-in, potrivit companiei de cercetare de piaţă Canalys. Acest număr este în creştere cu 109% faţă de 2020, spune Canalys.

Avertisment al celui mai mare producător european de zahăr: urmează creşteri „semnificative” ale preţurilor pentru a compensa creşterea costurilor / România importă zahăr de sute de milioane de euro

Cel mai mare producător european de zahăr Suedzucker plănuieşte creşteri "semnificative" ale preţurilor pentru a compensa creşterea costurilor şi se pregăteşte să treacă la cărbune, în condiţiile în care livrările de gaz rusesc către Europa încetinesc în urma războiului din Ucraina, a relatat sâmbătă ziarul Mannheimer Morgen.

Experţi: Preţul gazelor în Germania s-ar putea tripla

Consumatorii germani s-ar putea confrunta cu o triplare a preţurilor la gaze în următoarele luni, după ce Rusia a redus livrările către Europa, a declarat un înalt oficial din domeniul energiei, citat de The Guardian.

Ministerul Dezvoltării deschide apelul de proiecte pentru construcţia de creşe finanţate prin PNRR

Ghidul pentru construirea creşelor noi, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost publicat de Ministerul Dezvoltării. Apelul de proiecte va fi deschis în 30 iunie.

Avertisment de la cel mai inalt nivel: Europa ar putea rămâne fără gaze în sezonul rece

Liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru o reducere suplimentară a livrărilor de gaze din Rusia, căutând modalităţi de a amortiza efectele crizei şi ale creşterii preţurilor la energie, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Nu mai sunt bani pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice. Bugetul primei etape, epuizat

Bugetul de 25 de milioane de lei alocat primei etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat vineri în aproximativ două ore şi jumătate de la lansare.

Lupta cu inflaţia. Fed ar putea majora din nou dobânda, cu 0,75%, luna viitoare

Sprijinul în rândul înalţilor oficiali ai Rezervei Federale a SUA este tot mai mare pentru o nouă majorare a ratei dobânzii cu 0,75 puncte procentuale la următoarea şedinţă de politică monetară din iulie, în timp ce banca centrală îşi consolidează angajamentul de a combate creşterea preţurilor.

FOTO. O zi în portul Constanţa. Iată cum se desfăşoară transportul cerealelor ucrainiene prin România. Transporturile sunt vitale pentru a evita o criză alimentară globală

Ucraina - al patrulea mare exportator de cereale din lume - are 33 de milioane de tone de cereale depozitate în aşteptarea exportului, iar fermierii se străduiesc acum să caute soluţii să le trasporte şi construiască depozite temporare. În iulie, fermierii ucraineni încep recolta de vară, dar mulţi se tem că nu vor avea unde să depoziteze noile cereale dacă blocada impusă de Rusia în Marea Negră nu va fi ridicată la timp.

Secolul 21? Cifrele spun altceva: Mai puţin de şase români din zece beneficiază de canalizare

În anul 2021, un număr de 11.012.187 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 57,4% din populaţia rezidentă a României, cu 217.917 persoane mai mult decât în anul 2020, anunţă Institutl naţional de Statistică.

Pierderi masive. Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti a pierdut zeci de miliarde lei din capitalizare în 2022

Capitalizarea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti a scăzut cu circa 29,4 mld. lei de la începutul acestui an, la aproape 200 mld. lei.

Rusia are probleme cu plata eurobondurilor, dar Putin găseşte „soluţii”. Cum evită datoria publică

Pentru a evita un default, Rusia a plătit în ruble dobânzile pentru două emisiuni de eurobonduri denominate în dolari, conform unui comunicat al instituţiei, citat de către agenţia de ştiri rusă TASS.   Oficialul declară că „creditorii nu au niciun motiv să creadă că Moscova nu îşi îndeplineşte îndatoririle cu responsabilitate”.   Până acum, dobânzile […]

N-avea bani destui! Cristiano Ronaldo face reclame şi la criptomonede

Cristiano Ronaldo, una dintre cele mai mari vedete ale fotbalului, a încheiat un contract de sponsorizare cu bursa de criptomonede Binance şi a devenit cea mai recentă celebritate care încheie un parteneriat cu o firmă de active digitale, în ciuda crizei care afectează sectorul, conform Financial Times.

Parlamentul European aprobă planurile de refacere a rezervelor de gaze naturale înainte de iarnă. Până în noiembrie, rezervele de gaze trebuie să atingă măcar 80% din capacitate

Parlamentul European aprobă planurile de refacere a rezervelor de gaze naturale înainte de iarnă, pentru a proteja cetăţenii şi companiile dacă se sistează aprovizionarea cu gaze. Rezervele de gaze trebuie să atingă măcar 80% din capacitate până pe 1 noiembrie 2022.

Germania avertizează: criza gazului seamănă cu prăbuşirea Lehman – eveniment ce a dus la criza din 2008

Germania a avertizat că măsurile Rusiei de reducere a livrărilor de gaze naturale în Europa riscă să declanşeze un colaps pe pieţele energetice, făcând o paralelă cu rolul Lehman Brothers în declanşarea crizei financiare.

Întrebarea de pe buzele tututor: Se mai poate evita o recesiune economică? Iată ce spune Radu Puiu, analist financiar la casa de brokeraj XTB România

Scumpirea carburanţilor îngrijorează atât guvernele lumii, cât şi investitorii, scrie într-o analiză Radu Puiu, analist financiar la casa de brokeraj XTB România, care se întreabă dacă mai poate fi evitată o recesiune economică.

Noile fabrici Tesla pierd miliarde de dolari, spune Musk

Omul de afaceri Elon Musk spune că noile fabrici Tesla din Germania şi SUA "pierd miliarde de dolari" din cauza lipsei de baterii şi a întreruperilor de aprovizionare din China, relatează BBC.

OMV Petrom va începe producţia de combustibil sustenabil pentru aviaţie la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom va produce combustibil sustenabil pentru aviaţie la rafinăria Petrobrazi prin co-procesarea uleiului de rapiţă produs pe piaţa locală.

Contrabanda cu ţigări a ajuns la un minim istoric în România. În Franţa a crescut fără precedent

România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale consumului ilicit de ţigarete, cu o pondere de 7,9% din totalul ţigaretelor consumate în 2021, arată rezultatele unui studiu KPMG

Preţul petrolului scade în timp ce investitorii analizează riscul de recesiune

Preţul petrolului a continuat să scadă joi, cu peste 2%, în condiţiile în care investitorii au recalibrat evaluările privind riscurile de recesiune şi cererea de carburanţi, pe fondul majorării ratelor dobânzilor în marile economii, scrie Reuters.

NEWS ALERT Germania intră în faza a doua a planului de urgenţă privind gazele naturale. Preţurile ar putea exploda pentru a reduce cererea

Germania va intra joi în faza a doua a planului de urgenţă în trei etape privind gazele naturale, dar o clauză care permite companiilor de utilităţi să transfere costurile crescânde ale gazelor naturale către clienţi nu va fi încă activată, potrivit unor surse familiare cu acest subiect.

Angajaţii români sunt pe minus. Nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflaţia

Cererea mare de produse şi servicii după ridicarea restricţiilor Covid-19 şi conflictul din Ucraina au dus la o creştere accelerată a inflaţiei, până la pragul de 14,5% la finalul lunii mai, potrivit Institutului Naţional de Statistică, erodând situaţia financiară a românilor.

BMW a investit 2,2 miliarde de dolari la o nouă uzină din China. A început producţia de vehicule electrice

Compania germană BMW a declarat joi că a început oficial producţia la o nouă uzină din China, cu o investiţie de 15 miliarde de yuani (2,24 miliarde de dolari), în timp ce producătorul auto accelerează producţia de vehicule electrice (EV).

Azomureş suspendă temporar producţia de amoniac din cauza preţului la gaze naturale

Compania Azomureş a anunţat miercuri că suspendă temporar producţia de amoniac din cauza preţului la gaze naturale. În acest moment nu se ia în calcul şomajul tehnic, dar rămâne o opţiune dacă suspendarea se va prelungi, a transmis compania.