Life-Inedit

Adela Popescu află că este însărcinată, în serialul „Îngeraşii”

Personajul Lia din comedia romantică "Îngeraşii", interpretat de actriţa Adela Popescu, va afla că este însărcinată în episodul de miercuri, 22 iulie, difuzat pe postul Acasă de la ora 19.30, informează televiziunea.

Guano Apes vin în România – VIDEO

Trupa Guano Apes concertează la Tuborg Green Fest, care are loc la Bucureşti, în perioada 4 - 6 septembrie, şi care va beneficia de participarea a peste 15 artişti români şi internaţionali, informează organizatorii.

Lonesome George devine tată la 90 de ani – GALERIE FOTO

Singuraticul George, ultimul exemplar dintr-o specie de broaşte ţestoase uriaşe din Galapagos, ar putea deveni în curând tată, la vârsta de 90 de ani, spre încântarea conservaţioniştilor.

Jocurile seriei „Warcraft” vor avea o ecranizare

Sam Raimi, regizorul filmelor din seria "Omul Păianjen", va fi cel care va regiza confruntarea între membrii Hoardei şi cei ai Alianţei, într-un film epic de acţiune care va aduce pe ecrane povestea jocului "World of Warcraft", informează Blizzard Entertainment, într-un comunicat.

Kiefer Sutherland a scăpat de închisoare

Actorul Kiefer Sutherland nu va fi condamnat la închisoare, după altercaţia pe care a avut-o, pe 5 mai, cu un designer, la New York, deoarece acuzaţia de agresiune care i s-a adus a fost retrasă, iar "victima" a refuzat să coopereze cu procurorii americani.

Stephen Baldwin şi-a declarat falimentul

Actorul Stephen Baldwin, fratele starului din serialul tv "30 Rock" Alec Baldwin, a declanşat procedurile de intrare în faliment, marţi, la New York, potrivit unui document prezentat în justiţie, în care susţine că datorează 2,3 milioane de dolari.

Chris Brown se simte ruşinat pentru că a agresat-o pe Rihanna – VIDEO

Cântăreţul R&B Chris Brown şi-a cerut pentru prima dată scuze în mod public, luni, pentru că în luna februarie a agresat-o pe iubita sa de la acea vreme, Rihanna, caracterizându-şi fapta drept "100% inacceptabilă" şi cerându-le fanilor săi să îl ierte.

Madonna îşi reia turneul mondial printr-un concert susţinut la Barcelona

Madonna îşi va relua, marţi seară, la Barcelona (Spania), turneul mondial întrerupt odată cu anularea concertului din Marsilia (Franţa), în urma prăbuşirii scenei pe care artista americană ar fi trebuit să cânte, accident care a provocat moartea a doi tehnicieni.

Nicolas Cage şi Cameron Diaz, într-un film inspirat dintr-un roman de benzi desenate

Actorii Nicolas Cage şi Cameron Diaz vor juca împreună în filmul "The Green Hornet", inspirat dintr-o serie celebră de romane de benzi desenate din Statele Unite, informează variety.com.

Bulgarii îşi vând bijuteriile de familie, din cauza crizei

Bijutierii bulgari susţin că abia fac faţă numărului mare de oameni care, în încercarea disperată de a face faţă crizei economice, îşi vând bijuteriile de familie, motiv pentru care preţul unui gram de aur a scăzut la 19-21 leva (9-10 euro), scrie publicaţia Standart, în ediţia electronică.

Britney Spears ar putea să îşi recapete dreptul de a-şi administra averea

Britney Spears, aflată sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, ar putea să-şi recapete controlul asupra vieţii şi averii sale în noiembrie, după încheierea noului ei turneu mondial, informează tmz.com.

Cheeky Girls au vorbit pentru prima dată în public despre faptul că suferă de anorexie

Monica şi Gabriela Irimia, gemenele de la Cheeky Girls, au vorbit pentru prima dată public despre anorexie, boala de care suferă din 2004, declarând că trebuie să lupte în mod constant împotriva acestei tulburări de alimentaţie, informează dailymail.co.uk.

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol – din nou colegi de platou

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol sunt din nou colegi pe platourile din Buftea, în primul serial de epocă românesc, "Aniela", produs de Promance şi difuzat pe postul Acasă din această toamnă.

Stufstock 2009, între anulare şi amânare pentru luna septembrie

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului Stufstock, care, în mod tradiţional, ar fi trebuit să aibă loc în august, la Vama Veche, ar putea fi anulată din cauza lipsei de fonduri, însă organizatorii speră să realizeze evenimentul în septembrie, într-o variantă care să includă doar trupe româneşti.

Unul dintre membrii trupei Beastie Boys suferă de cancer – VIDEO

Adam Yauch, unul dintre membrii trupei Beastie Boys, suferă de cancer la gât, motiv pentru care muzicienii vor amâna lansarea următorului lor album, programată iniţial în septembrie.

Holograf va cânta live la videochat-ul apropo.ro

Trupa Holograf vine, miercuri, de la ora 19.00, la videochat-ul apropo.ro pentru a vorbi fanilor despre activitatea lor muzicală şi despre planurile lor de viitor.

Mama lui Michael Jackson nu va contesta testamentul lăsat de fiul ei

Mama lui Michael Jackson, Katherine, nu va contesta testamentul lăsat de fiul ei, care a murit pe 25 iunie, în urma unui stop cardiac, a declarat, luni, avocatul acesteia, citat de accesshollywood.com.

Proiecţia umbrelor în spaţiu – o nouă tehnologie care face posibilă publicitatea pe Lună

Proiecţia umbrelor în spaţiu, o nouă tehnologie lansată în Statele Unite ale Americii, permite afişarea de reclame în afara spaţiului terestru, prin crearea de logouri sau simboluri comerciale pe suprafaţa Lunii, care să fie vizibile de pe Pământ, informează PRNewswire.

Supermodelele anilor 90, din nou ambasadoarele unor branduri de lux – GALERIE FOTO

Christy Turlington, Linda Evangelista, Naomi Campbell şi Claudia Schiffer, câteva dintre supermodelele devenite celebre în anii 90, sunt din nou ambasadoarele unor branduri de lux, informează site-ul dailymail.co.uk.

Starea de sănătate a lui Patrick Swayze s-a îmbunătăţit considerabil

Cele mai recente fotografii cu Patrick Swayze, diagnosticat cu cancer pancreatic la începutului anului 2008, îl prezintă pe renumitul actor american într-o formă fizică mult mai bună decât în urmă cu trei luni, când părea extrem de slăbit, informează dailymail.co.uk.

DiCaprio va produce un lungmetraj inspirat din serialul „Zona crepusculară”

Compania Appian Way, deţinută de actorul american Leonardo DiCaprio, va produce în colaborare cu studiourile Warner Bros. un lungmetraj inspirat din serialul de televiziune "Zona crepusculară", în care elementele de fantezie se combină cu cele horror şi SF, informează variety.com.

Roxana Ciuhulescu a petrecut prima vacanţă la mare împreună cu fiica ei

Roxana Ciuhulescu, prezentatoarea emisiunii "Pro Motor", de la Pro Tv, s-a întors recent din prima vacanţă petrecută alături de fiica ei, Ana Cleopatra.

Cătălin Moroşanu, câştigătorul show-ului „Serviţi, vă rog!”

Cătălin Moroşanu a fost desemnat câştigător al emisiunii "Serviţi, vă rog!" de la Pro Tv, în urma ediţiilor de vineri şi sâmbătă, luptătorul local kombat reuşind să trimită în vacanţă o familie nevoiaşă, informează televiziunea.

Ioan Isaiu, Stela Popescu şi Diana Dumitrescu – familia Lăptaru în „Aniela”

Ioan Isaiu, Stela Popescu, Rodica Negrea, Diana Dumitrescu şi Mario Kalmar vor juca în prima producţie românească de epocă - serialul "Aniela", difuzat din toamnă, pe postul Acasă.

Cea mai lungă eclipsă de soare totală a secolului va cufunda, miercuri, Asia în beznă

Cea mai lungă eclipsă de soare totală din secolul al XXI-lea va cufunda, miercuri, în beznă China şi India, cele mai populate ţări ale lumii, în care acest fenomen astronomic este primit cu mult entuziasm.

Mihai Petre este noul protagonist al serialului de epocă „Aniela”

Mihai Petre este noul protagonist al serialului de epocă "Aniela" şi va forma împreună cu Adela Popescu un cuplu învăluit în parfumul anilor 1900, în cea mai ambiţioasă producţie marca Promance, care va fi difuzată, din toamnă, pe postul Acasă.

Ileana Badiu a născut un băieţel

Ileana Badiu a devenit mama unui băieţel de 3290 g, 53 cm, care a primit nota zece la naştere, informează QMagazine.

Tudor Chirilă a cântat desculţ, la Bistriţa, lăudând fetele frumoase şi ţuica

Solistul trupei Vama, Tudor Chirilă, a cântat desculţ, duminică, la Zilele Bistriţei, în faţa câtorva mii de spectatori care au venit să îl asculte, acesta lăudând, în timpul concertului, fetele din oraş şi ţuica.

AEG Live vrea să realizeze un film despre ultimele zile din viaţa lui Michael Jackson

AEG Live, compania organizatoare a concertelor pe care Michael Jackson ar fi trebuit să le susţină la Londra, din iulie, negociază cu câteva studiouri de la Hollywood pentru a realiza un documentar despre ultimele zile din viaţa "Regelui muzicii pop", potrivit Wall Street Journal.

Placebo îşi lansează noul single, „Ashtray Heart”, pe 7 septembrie

Trupa Placebo îşi lansează cel mai nou single, "Ashtray Heart", de pe albumul "Battle for the Sun", pe 7 septembrie.

Audierea pentru custodia copiilor lui Michael Jackson a fost anulată

O audiere pentru numirea tutorelui celor trei copii ai lui Michael Jackson, programată luni, a fost anulată, potrivit avocatului familiei cântăreţului, citat de novinite.com.

Madonna se va întâlni cu victimele scenei prăbuşite

Madonna este aşteptată, duminică, la Marsilia pentru a se întâlni cu victimele şi pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de cei răniţi în urma accidentului petrecut joi, când doi oameni au murit după ce scena pe care diva urma să susţină un concert s-a prăbuşit în timpul construcţiei.

Janet Jackson şi Jermaine Dupri s-au despărţit

Janet Jackson, sora regretatului Michael Jackson, şi iubitul ei, producătorul Jermaine Dupri, s-au despărţit, motivul rupturii fiind că artista se simţea sufocată de acesta, informează femalefirst.co.uk.

Mii de fotografii ale lui Michael Jackson, descoperite în New Jersey

Circa 15.000 de fotografii personale ale lui Michael Jackson, scrisoarea prin care o anunţa pe Lisa Marie Presley că vrea să divorţeze, dar şi un Disc de Platină obţinut pentru single-ul "I’ll Be There", au fost descoperite într-un depozit părăsit din New Jersey, informează publicaţia Bild.

Nelson Mandela, omagiat la New York – VIDEO

Carla Bruni, Gloria Gaynor şi Aretha Franklin s-au numărat printre personalităţile care i-au adus un omagiu lui Nelson Mandela, la cea de-a 91-a aniversare a acestuia, în cadrul unui concert organizat în scop caritabil, la New York.

Prodigy: De fiecare dată când cântăm în Europa de Est avem un sentiment de proaspăt

Unul dintre membrii trupei britanice The Prodigy, Liam Howlett, afirmă, într-un interviu acordat reprezentanţilor CokeLive Peninsula - festival la care formaţia va concerta, în această lună - că de fiecare dată când cântă în Europa de Est artiştii au un "sentiment de proaspăt".

Actriţa Mischa Barton, internată într-un spital din Los Angeles

Actriţa Mischa Barton, cunoscută în principal pentru rolul din serialul "Rebel în California", a fost internată într-un spital din Los Angeles, joi după-amiază, transmite BBC News online.

Iris şi-a reluat activitatea concertistică sâmbătă seară

Trupa Iris şi-a reluat activitatea concertistică, sâmbătă seara, cu un spectacol la Şimleul Silvaniei, susţinut cu ocazia Zilelor Oraşului

Huiduieli şi fluierături la Festivalul de Jazz de la Gărâna la sosirea şi la plecarea Elenei Udrea

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a participat, sâmbătă, pentru o oră, la Festivalul de Jazz Gărâna, unde spectatorii au huiduit şi fluierat la sosirea şi plecarea delegaţiei, demnitarul susţinând, ulterior, că reacţia a fost cauzată de faptul că a trecut prin faţa publicului în timpul concertului.

Johnny Depp şi-ar dori să nu fie celebru – GALERIE FOTO

Actorul american Johnny Depp a declarat recent că, dacă nu ar fi celebru, şi-ar dori să îi ducă pe cei doi copii pe care îi are cu partenera lui de viaţă, Vanessa Paradis, într-o vizită la Disneyland, informează femalefirst.co.uk.