Life-Inedit

Buckingham Palace, parc de caravane pentru o zi

Palatul Buckingham va fi parţial tranformat în parc de caravane, luni, în cadrul unui eveniment special găzduit de Ducele de Edinburgh, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existenţă a Caravan Club, informează BBC News Online.

Tom Cruise, rolul principal din drama „Edwin A. Salt“

Tom Cruise ar putea juca rolul principal în „Edwin A. Salt", o dramă bazată pe un scenariu de Kurt Wimmer, produsă de Lorenzo di Bonaventura şi Sunil Perkash, informează variety.com.

Camilla a împrumutat un colier de diamante de la regină

Camilla, Ducesă de Cornwall şi soţia prinţului Charles, a celebrat de curând 60 de ani, la petrecerea organizată în acest sens purtând un colier de diamante împrumutat de Elizabeta a II-a şi care i-a aparţinut mamei acesteia, informează Daily Mail.

S-a descoperit fortăreaţa de apărare a capitalei lui Ramses al II-lea – AFP

Egiptul a anunţat, duminică, descoperirea în apropierea peninsulei Sinai a celei mai importante fortăreţe din epoca faraonică şi a două alte forturi integrate într-un ansamblu de fortificaţii care se prelungeşte până în actuala Fâşie Gaza, transmite AFP.

Daniel Craig este cel mai bine plătit actor britanic

Daniel Craig a devenit cel mai bine plătit actor britanic după ce a semnat un acord în valoare de mai multe milioane de dolari cu realizatorii seriei "James Bond", informează Female First online.

Lindsay Lohan va filma în România

Lindsay Lohan va juca în filmul de dragoste "Dare to Love Me", ce se va turna în România şi va fi lansat anul viitor.

Adam Sandler l-a detronat pe Harry Potter din fruntea box office-ului -Reuters

Comedia "I Now Pronounce You Chuck and Larry" cu Adam Sandler a încasat 34,8 milioane de dolari în primul său weekend în cinematografele nord-americane, detronând cel mai recent film din seria "Harry Potter" din fruntea box office-ului, transmite Reuters.

Încă 3.000 de bilete pentru concertul de la Bucureşti al lui Julio Iglesias

Concertul pe care Julio Iglesias îl va susţine miercuri pe stadionul Cotroceni este sold out, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai organizatorilor, adăugând că împreună cu managementul artistului s-a hotărât emiterea a 3.000 de bilete suplimentare, la preţurile de 120 şi 50 de lei.

„Piraţii din Caraibe” devine serial TV

Walt Disney Co. plănuieşte lansarea unui serial TV realizat pe baza trilogiei "Piraţii din Caraibe" care l-a avut pe Johnny Depp în rolul căpitanului Jack Sparrow, informează femalefirst.co.uk.

Jennifer Aniston s-a săturat de „Friends”

Actriţa Jennifer Aniston a anulat orice planuri de realizare a unui film după serialul de televiziune "Friends", declarând că nu va mai interpreta niciodată personajul Rachel Green, pe care l-a jucat în sitcom timp de zece ani, informează FemaleFirst.co.uk.

J.K. Rowling a câştigat 24 milioane de lire sterline într-o zi, din vânzările „Harry Potter”

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a câştigat 24 de milioane de lire sterline în primele 24 de ore de la lansarea la nivel mondial a ultimului volum "Harry Potter", estimează site-ul People.co.uk.

UPDATE: S-a lansat ultimul volum din seria „Harry Potter” (VIDEO)

Ultimul volum din seria "Harry Potter" a fost pus în vânzare în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 02.00, în mai multe librării din Bucureşti, unde câteva sute de cititori, în majoritate adolescenţi, au venit să-şi cumpere ediţia în limba engleză.

Un nou satelit al planetei Saturn, descoperit de cercetătorii britanici

Un nou satelit al planetei Saturn, al 60-lea, a fost descoperit de o echipă de cercetători britanici într-o serie de imagini realizate de camerele video ataşate pe sonda Cassini, potrivit unui studiu preluat pe bbc.co.uk.

Le Temps: Harry Potter – tată a trei copii, la finalul ultimului volum al seriei

În finalul ultimului volum al seriei "Harry Potter", creată de scriitoarea J. K. Rowling, vrăjitorul şi prietenii săi, Ron şi Hermione, sunt adulţi şi părinţi, iar maleficul Voldemort nu mai există, potrivit versiunii preluate de cotidianul elveţian Le Temps de pe internet.

Lindsay Lohan a fost arestată pentru un accident rutier din luna mai

Tânăra actriţă americană Lindsay Lohan a fost arestată formal pentru conducere în stare de ebrietate şi fugă de la locul unui accident rutier pe care l-a provocat pe 26 mai, informează people.com.

Soţia lui McCartney ar putea primi 70 de milioane de lire sterline după divorţ

Heather Mills McCartney, soţia cântăreţului Paul McCartney, fost membru al trupei Beatles, ar putea primi după divorţ peste 70 de milioane de lire sterline (103 milioane de euro) de la fostul soţ, în urma unei înţelegeri financiare la care au ajuns cei doi, informează dailymail.co.uk.

Record Guinness: cel mai gras om din lume, în Mexic – AFP

Un mexican în vârstă de 41 de ani va apărea în ediţia din 2008 a cărţii Guinness a Recordurilor ca deţinător al titlului de cel mai gras om din lume, cu o greutate de 560 de kilograme, informează AFP.

Peste 20.000 de oameni la concertul lui Julio Iglesias de la Timişoara

Peste 20.000 de oameni au înfruntat canicula şi s-au adunat, joi seara, la Ştrandul Tineretului din Timişoara, la concertul susţinut de Julio Iglesias; unde problemele organizatorice nu au lipsit.

Marea Britanie s-a desprins de Europa continentală în urma unor inundaţii catastrofale-AFP

Marea Britanie s-a desprins de Europa continentală în urmă cu sute de mii de ani, în urma unor inundaţii catastrofale provocate de scufundarea unui baraj natural care bloca un lac de munte din zonă, potrivit unui studiu apărut joi în revista Nature, transmite AFP.

Preţul călătoriilor turistice în spaţiu s-a dublat

Agenţia de turism spaţial Space Adventures a anunţat că preţul unei călătorii turistice pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) s-a dublat, informează Interfax.

„Clanul Soprano” conduce în topul nominalizărilor la premiile Emmy

Serialul de televiziune "Clanul Soprano", care îl are ca protagonist pe actorul James Gandolfini, conduce în topul nominalizărilor la premiile Emmy, ce au fost anunţate joi, la Los Angeles.

Nicole Kidman l-a salvat pe Hugh Jackman de un scorpion veninos

Actriţa australiană Nicole Kidman l-a salvat pe colegul său de platou Hugh Jackman de un scorpion veninos, în timpul filmărilor la un nou lungmetraj, "Australia", informează femalefirst.co.uk.

Organizatorii show-ului Rolling Stones îşi cer scuze pentru insuficienţa băuturilor la concert

Compania Events, organizatorul concertului Rolling Stones la Bucureşti, îşi cere scuze pentru "distribuirea ineficientă" a băuturilor alcoolice şi răcoritoare la stadionul Lia Manoliu, în urma numeroaselor critici primite din partea spectatorilor.

Piaţa Roşie din Moscova, deschisă publicului total, pentru prima dată în 30 de ani – AFP

Pentru prima dată în 30 de ani, Kremlinul a modificat uşor regulile de vizitare a mausoleului lui Lenin, oferind turiştilor acces total în Piaţa Roşie, zilnic, în timpul orelor de vizitare a monumentului, transmite AFP.

Emoţiile s-au mutat la Timişoara, pentru fanele lui Julio Iglesias!

Celebrul cântăreţ spaniol Julio Iglesias a ajuns, miercuri, în jurul orei 18.15, la Timişoara, fiind aşteptat pe aeroport de mai mulţi fani ai săi, artistul urmând să suţină, joi seara, un concert în oraşul de pe Bega.

Forbes: Fotografiile cuplului Brangelina, cele mai scumpe imagini cu celebrităţi

Cuplul hollywoodian Brad Pitt şi Angelina Jolie s-a situat pe primul loc în topul Forbes al celebrităţilor care au reuşit să obţină cele mai mari sume pentru publicarea unor fotografii ale lor în ziare şi reviste, informează Reuters.

Ioana Tăriceanu, admirată de Rolling Stones

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut, marţi seara, o întâlnire cu membrii trupei Rolling Stones, înainte de concert, cărora le-a spus că este un fan al formaţiei şi al modelului de gândire liberă propus, aceştia mulţumindu-i pentru aprecieri şi exprimându-şi admiraţia pentru soţia sa, Ioana.

Concertele lui Julio Iglesias din România vor începe mai târziu, din cauza caniculei

Concertele pe care cântăreţul Julio Iglesias urmează să le susţină în turneul său din România au fost reprogramate pentru ora 21.45 din cauza caniculei, informează organizatorii evenimentelor.

Winona Ryder nu se simte vinovată pentru furturile din magazine

Actriţa americană Winona Ryder a declarat că nu se simte vinovată pentru faptul că a furat haine din magazine, în primul interviu pe care l-a acordat despre acest subiect după câţiva ani de absenţă de la Hollywood în urma unui exil auto-impus, informează people.com.

George Clooney şi Clive Owen – un cuplu de escroci pe marele ecran

Actorul american George Clooney şi britanicul Clive Owen vor juca pentru prima dată împreună pe marele ecran în "Con Art", un film despre doi escroci care au ţinut primele pagini ale ziarelor în anii '90, informează allocine.fr.

UPDATE: Patru membri din staff-ul lui Julio Iglesias, implicaţi într-un accident rutier (VIDEO)

Patru membri ai staff-ului cântăreţului Julio Iglesias au fost implicaţi, marţi după-amiază, într-un accident rutier pe Transfăgărăşan, după care au fost supuşi unor investigaţii la Clinica de Traumatologie, Arşi şi Chirurgie Plastică Reparatorie din Timişoara, aflându-se în afara oricărui pericol.

Ediţia online a Washington Post, nominalizată la Premiile Emmy cu un material despre România

Ediţia online a cotidianului american Washington Post a fost nominalizată cu un material despre România la Premiile Emmy, în cadrul categoriei "cel mai bun program informativ distribuit online", categorie nou introdusă în competiţie, informează site-ul Emmyonline.org.

Prinţul William, însoţit de Kate Middleton la aniversarea Camillei

Prinţul William va fi însoţit de Kate Middleton la petrecerea de aniversare a Camillei, soţia prinţului Charles, alimentând din nou speculaţiile făcute de presa britanică în ultima vreme potrivit cărora cei doi tineri, care s-au despărţit în aprilie, şi-au reluat relaţia, informează The Sun.

New York, cel mai influent oraş al modei din lume – Reuters

New York a primit titlul de cel mai influent oraş al modei din lume, pentru al patrulea an consecutiv, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Global Language Monitor, serviciul de monitorizare a mass media de pe glob, informează Reuters.

Veteranii de la Rolling Stones au hipnotizat 60.000 de spectatori români cu energia lor

Trupa Rolling Stones a prezentat mai mult decât "A Bigger Bang" în concertul de marţi seara, de pe Stadionul Lia Manoliu. A fost un show pe care unii nu credeau că-l vor vedea vreodată, mai ales la Bucureşti, un concert care a ridicat ştacheta în standardele publicului român.

Vis împlinit! The Rolling Stones, pe scenă în Bucureşti

60.000 de oameni i-au aşteptat pe legendarii britanici de la Rolling Stones.

Iris şi The Charlatans au deschis concertul Rolling Stones

Formaţiile Iris şi The Charlatans au deschis, marţi, concertul Rolling Stones, cu recitaluri de 30, respectiv 40 de minute în timpul cărora spectatorii au continuat să se adune pe Stadionul Lia Manoliu pentru primul show la Bucureşti al celebrilor rockeri.

Pasageră germană „prea sexy” pentru autobuz

Un şofer de autobuz german a ameninţat o tânără de 20 de ani că o dă jos din autobuz în oraşul Lindau pe motiv că era prea sexy, informează, marţi, The Scotsman.

Sute de germani vârstnici, înscrişi automat de Hitler în Partidul Nazist

Sute de cetăţeni germani vârstnici au constatat că au fost recrutaţi în Partidul Nazist în timpul celui de-al doilea Război Mondial, relatează The Guardian, în ediţia electronică de marţi.

Fanii stau deja la coadă să intre pe stadion, la concertul Rolling Stones

Aproape 500 de spectatori strânşi deja pentru concertul Rolling Stones au aşteptat timp de o oră să li se permită accesul pe Stadionul Lia Manoliu, unde trupa va susţine, marţi seară, primul său spectacol din Bucureşti.