Tăriceanu a cerut MEF şi AVAS soluţii pentru eficientizarea combinatului Oltchim

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vor propune un set de măsuri de eficientizare a combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea, astfel încât unitatea să se poată dezvolta în continuare, a afirmat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Cioroianu: Am vrut să trimit un consilier la înmormântare, familia nu a acceptat

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că un consilier al său urma să participe la funeraliile Giovannei Reggiani, ucisă de un imigrant român, dar familia acesteia a refuzat, precizând că doreşte ca funeraliile să se desfăşoare într-un cadru privat.

Vali Badea şi Eric Bicfalvi, indisponibili pentru meciul cu Timişoara

Atacantul Valentin Badea şi mijlocaşul Eric Bicfalvi sunt indisponibili pentru meciul pe care Steaua îl va disputa, duminică, în deplasare, împotriva formaţiei Poli Ştiinţa Timişoara, primul acuzând o stare de oboseală accentuată, iar cel de-al doilea suferind o contuzie la piciorul drept.

Geoană nu are o suprapunere perfectă în gândire cu Iliescu, dar asta nu înseamnă lipsă de respect

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Liga aleşilor locali PSD, că nu întotdeauna ceea ce gândeşte şi spune el se suprapune "sută la sută" cu ceea ce gândeşte preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu.

Massimo D’Alema: Agresarea românilor la Roma, „nedemnă” de Italia

Ministrul italian de Externe, Massimo D'Alema a condamnat ferm agresiunea comisă la Roma asupra a trei cetăţeni români, apreciind că acest act este "nedemn" de Italia, a anunţat agenţia ANSA, citată de AFP.

Romania PM Urges Measures To Clear Country’s Image

Romanian Prime Minister Calin Tariceanu said he asked ministers of interior, labor and justice to come up with proposals by Monday to “balance” the deportation of Romanians from Italy, adding the government needs to react to improve Romania’s’ image

Genova: Prefectul a semnat ordine de repatriere a 17 români

Prefectul de Genova, Giuseppe Romano, a semnat 17 ordine de expulzare de pe teritoriul naţional a tot atâtor români, "din motive de siguranţă publică", după intrarea în vigoare a decretului-lege al Guvernului italian de facilitare a repatrierii cetăţenilor UE, scrie La Repubblica în ediţia online.

Iliescu: Unii vor „să lege fedeleş PSD-ul şi să îl dea pe mâna lui Traian Băsescu”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, la Liga aleşilor locali PSD, că partidul se află în faţa „valului al treilea” de reformatori din istoria sa, când unii vor "să lege fedeleş PSD-ul şi să îl dea pe mâna lui Traian Băsescu”.

Renault a pregătit un contract pentru Fernando Alonso

Echipa de Formula 1 Renault a pregătit un contract pe care îl va prezenta spaniolului Fernando Alonso, care şi-a reziliat, vineri, acordul cu McLaren-Mercedes, a anunţat cotidianul Marca, informează AFP:

Divizia A masculină de baschet, cotată la pariuri

Meciurile din cadrul Diviziei A masculine de baschet vor fi cotate în fiecare etapă de către o casă de pariuri austriacă, din runda a VI-a a campionatului intern fiind incluse în program trei partide, programate să se dispute sâmbătă.

Chivu: Pentru imaginea creată României plătesc şi eu şi nu-mi convine

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat că, deşi este fotbalist, plăteşte la fel ca toţi compatrioţii săi pentru imaginea creată României în urma infracţiunilor comise de unii dintre ei în străinătate, informează cotidianul Il Giornale.

ARI îi cere lui Băsescu să se ducă în Italia, în contextul lipsei totale de cooperare a MAE

Asociaţia Românilor din Italia i-a adresat, sâmbătă, o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu, pe care îl invită în Italia în contextul lipsei totale de implicare a MAE în situaţia comunităţii românilor din Italia şi a absenţei permanente a oricărei atenţii din partea ambasadei României de la Roma.

Vanghelie: PSD este Mircea Geoană şi Mircea Geoană va conduce România, în ciuda lui Băsescu

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie a declarat sâmbătă că liderul social-democrat, Mircea Geoană va conduce România "indiferent dacă vrea Traian Băsescu sau nu", partdiul fiind întruchipat în Geoană.

Tăriceanu a cerut măsuri pentru „contrabalansarea” expulzării românilor din Italia

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că a cerut miniştrilor de Interne, Muncă şi Justiţie să prezinte, luni, un set de propuneri care să "contrabalanseze" expulzarea românilor din Italia, arătând că se impune o acţiune din partea Guvernului de la Bucureşti pentru imaginea României în lume.

Ceremonie scurtă şi sobră de înmormântare a Giovannei Reggiani

Funeraliile Giovannei Reggiani, italianca de 47 de ani decedată joi, după ce a fost agresată cu brutalitate de un român, la Roma, s-au desfăşurat sâmbătă, cu începere de la orele 11.00 (12.00 ora României), la basilica Cristo Re din capitala italiană, în prezenţa a sute de persoane şi a unor oficiali italieni, relatează La Repubblica în pagina electronică.

Romanian Health Min Says Is Watched By Anticorruption Authorities, Secret Services

Romania’s health minister, liberal Eugen Nicolaescu, told journalists Saturday he thinks he is being followed by anticorruption prosecutors and secret services, by order of President Traian Basescu.

Romanian Foreign Min To Ask Italians To Prevent Hate Crimes

Romania’s Foreign Affairs Ministry condemns the attack Friday evening on four Romanian citizens in a parking lot in Rome, and minister Adrian Cioroianu urges Italian authorities to take measure to prevent such hate crimes.

Lui Diaconescu (PSD) i s-a arătat „axa de putere” a României

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu, a definit, sâmbătă, la întrunirea Ligii aleşilor locali PSD, "axa de putere" a României, el arătând că aceasta este creionată de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

Nicolăescu susţine că este urmărit de DNA şi serviciile secrete din ordinul lui Băsescu

Ministrul Sănătăţii, liderul liberal Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, jurnaliştilor, că este urmărit şi crede că acţiunea este întreprinsă şi de reprezentanţii DNA, şi de serviciile secrete, la ordinul preşedintelui Traian Băsescu.

Irakul anunţă noi măsuri împotriva PKK

Irakul a început sâmbătă să aplice noi măsuri împotriva rebelilor separatişti kurzi adăpostiţi în nordul ţării, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Bagdad, Ali al-Dabbagh, citat de AFP.

Orban: PNL are o problemă de comunicare a “împlinirilor” partidului către electorat

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, la Craiova, la întrunirea filialei liberale, că partidul are o “problemă de comunicare”, electoratul necunoscând “împlinirile” Guvernului, el îndemânându-şi colegii să-şi asume “lucrurile bune” care s-au făcut în România.

Romii expulzaţi vineri seară din Italia, liberi să meargă acasă

Romii care au ajuns în România vineri seară după ce au fost expulzaţi din Italia au plecat spre localităţile unde locuiesc, Poliţia infirmând ipoteza potrivit căreia unul dintre bărbaţi ar fi fost condamnat, în Spania, pentru omor din culpă.

Autopsia pe cadavrul Giovannei Reggiani nu a relevat nici o urmă externă de viol

Autopsia efectuată vineri pe cadavrul italiencei în vârstă de 47 de ani, agresată cu brutalitate de un român, în apropierea unei tabere de romi din Roma, nu a relevat nici o urmă externă de viol, dar legiştii aşteaptă rezultatele analizelor de laborator, relatează La Repubblica în pagina electronică.

GPS-ul, bată-l vina!

Un ceh, şofer de camion, a stat trei zile în cabina maşinii, dupǎ ce s-a blocat pe un drum îngust din Devon, în sud-vestul Angliei, din cauza GPS-ului care l-a îndrumat greşit, relateazǎ AFP.

Arad: Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, depistate la graniţă

Politiştii de frontieră arădeni au depistat, sâmbătă noapte, 21.000 de pachete de ţigări Marlboro si L&M ascunse în remorca unui TIR condus de un român, care intenţiona să le vândă în străinătate.

Patru români expulzaţi din Milano au fost predaţi autorităţilor române

Patru români expulzaţi de autorităţile din Milano, în baza decretului adoptat de Guvernul italian care permite luarea acestei măsuri din motive de siguranţă publică, au fost predaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştilor de frontieră români, pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Cioroianu va cere autorităţilor italiene să ia măsuri pentru prevenirea unor „acte xenofobe”

MAE condamnă atacul comis vineri seara la Roma asupra unui grup de patru cetăţeni români, precizând că ministrul Adrian Cioroianu va transmite autorităţilor italiene că opinia publică românească aşteaptă ca autorităţile italiene să ia măsuri "pentru ca astfel de acte xenofobe să nu se repete".

Milan Authorities Deport Four Romanians

Four Romanians deported by authorities in Milan were turned over to Romanian authorities Friday night, based on the decree adopted by the Italian government which allows Italian authorities to take such measures on grounds of public safety.

Ford Could Bail On Automobile Craiova – Senate Chairman

Romania granted no illegal state aid in the privatization of auto-assembly plant Automobile Craiova, and the delays in the European Commission’s investigation could get Ford to back out of the transaction, Senate chairman Nicolae Vacaroiu said Friday.

EXCLUSIVE: “There Is A ‘Rroma Problem’” – Italian Ambassador

Italy’s ambassador to Bucharest, Daniele Mancini, told MEDIAFAX Friday evening that there is such a things as a “Rroma problem” and a solution needs to be found for their entire community.

Gândul: Muncitori români – puşi de italieni să dărâme taberele românilor

“A ajuns român la român să-i dărâme coşmelia prin Italia. Asta e treabă cu durere. Nu te bucuri că faci rău la oameni, dar noi suntem angajaţi şi trebuie să facem ce ne zic şefii”, ne explică nea Mihai din Brăilă, în timp ce cară o butelie scoasă din una din colibele de carton de lânga Porta Portese din Roma.

FEN a câştigat procesul intentat Guvernului

Preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţioanle (FEN), Cătălin Croitoru, a declarat că instanţa a decis, vineri, acordarea salariului minim de 880 de lei pentru cadrele didactice absolvente de studii superioare care fac parte din acest sindicat, apreciind decizia ca fiind "o bilă albă pentru justiţie".

Patru români, agresaţi în parcarea unui centru comercial din Roma

Patru români au fost atacaţi cu bâtele, vineri seară, în parcarea unui centru comercial din Roma, de circa zece persoane necunoscute, cu feţele acoperite, în primul incident xenofob înregistrat după publicarea decretului-lege referitor la expulzarea cetăţenilor UE, din motive de siguranţă publică.

Roma: sâmbătă, zi de doliu orăşenesc, în memoria Giovannei Reggiani

Consiliul municipal din Roma, convocat vineri în şedinţă extraordinară de primarul Walter Veltroni, a decis ca ziua de sâmbătă să fie decretată zi de doliu orăşenesc, concomitent cu desfăşurarea funeraliilor Giovannei Reggiani, italianca decedată după ce a fost agresată de un imigrant român.

Razii în taberele de romi, după intrarea în vigoare a decretului de repatriere

Forţele de ordine din Italia desfăşurau, vineri, razii în taberele instalate abuziv de romi de diferite naţionalităţi la periferia oraşelor sau chiar în centrul acestora, arestând zeci de persoane, după intrarea în vigoare a decretului-lege care facilitează repatrierea cetăţenilor din UE.

Cei responsabili de violenţe, repatriaţi cu interdicţie de trei ani de a intra în Italia

Primarul Romei, Walter Veltroni, a declarat, vineri seară, la PRO TV, că românii care muncesc cinstit în Italia nu au de ce să se teamă, dar pentru cei responsabili de violenţe va fi luată măsura repatrierii, iar aceştia vor avea interdicţie trei ani de a se reîntoarcere pe teritoriul italian.

EXCLUSIV: Mancini: Se poate vorbi de o „problemă romă”

Ambasadorul italian la Bucureşti, Daniele Mancini, a declarat, vineri seara, pentru MEDIAFAX, că se poate vorbi despre o "problemă romă", a membrilor acestei etnii proveniţi din mai multe state, fiind necesară găsirea unei soluţii pentru ansamblul comunităţii.

Au fost semnate primele patru ordine de repatriere a unor români

Un judecător de pace examina vineri seara patru ordine de îndepărtare de pe teritoriul Italiei referitoare la patru români, semnate de prefectul de Milano, Gian Valerio Lombardi, relatează AFP.

FOCUS: Modul de prezentare a agresiunii din Italia, scânteia pentru un butoi cu pulbere

Modul de prezentare a agresiunii din Italia având ca posibil autor un român de etnie romă reflectă, de fapt, o imagine veche a românilor în străinătate, incidentul fiind scânteia care a aruncat în aer butoiul cu pulbere pe care stăteau deja conaţionalii noştri, prezumaţi a fi vinovaţi în masă.

Mutu: Este incorect ca o ţară să sufere din cauza unor criminali

Fotbalistul Adrian Mutu, desemnat de presa italiană cel mai bun jucător din Serie A în sezonul trecut, a declarat pentru MEDIAFAX, că românii care încalcă legile în Italia îşi merită soarta şi a adăugat că este incorect ca o ţară să sufere şi să-şi piardă onoarea din cauza unor criminali.