Social

Trei din cei cinci arestaţi în cazul furtului maşinii lui Becali au fost eliberaţi din arest

Trei dintre cele cinci persoane încarcerate în scandalul privind furtul maşinii lui Gigi Becali au fost eliberate din arest, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la miezul nopţii, ca urmare a expirării mandatului.

Băsescu şi soţia sa, la concertul de pe plaja Mamaia

Preşedintele Traian Băsescu s-a plimbat, vineri seară, pe faleză, împreună cu soţia sa, Maria Băsescu, în zona Cazino, din staţiunea Mamaia, şeful statului aflându-se pe litoral, la Neptun, încă din cursul dimineţii.

Document guvernamental: Declanşarea unei pandemii, tot mai probabilă – VIDEO

Declanşarea unei pandemii cu virus gripal porcin este tot mai probabilă şi se poate extinde în câteva ore, cu rată de mortalitate de până la 3% şi scăderea forţei active cu 20-50%, România având un număr redus de doze antigripale în timp ce Franţa, de exemplu, are medicamente pentru toată populaţia

Bazac: În România nu sunt acum suspiciuni de gripă porcină

Documentul privind efectele unei pandemii de gripă este bazat pe cazurile din 1918-1919, fără să însemne obligatoriu că cifrele de mortalitate şi de forţă activă se pot repeta la acest nivel, în România nefiind în prezent nicio suspiciune de gripă porcină, a declarat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

Trafic îngreunat pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare spre staţiunile montane

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate pe drumul naţional 1, în zona Văii Prahovei, mii de turişti îndreptându-se cu maşinile către munte, pe tronsonul Comarnic - Buşteni formându-se coloane de maşini care s-au întins pe zece kilometri.

Peste 20.000 de turişti, aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai – VIDEO

Peste 20.000 de turişti sunt aşteptaţi la mare în minivacanţa de 1 Mai, când pe litoral vor avea loc mai multe concerte, dar şi o defilare a unor maşini de epocă, precum şi o demonstraţie a pilotului de Formula 1 David Coulthard.

Andronescu: Dacă nu vom convinge sindicatele să renunţe la grevă, amânăm teza

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că va încerca, în cadrul întâlnirii de luni, să convingă sindicatele să renunţe la greva programată în ziua în care are loc teza cu subiect unic la Limba română şi că, dacă nu va reuşi, va fi nevoită să reprogrameze această examinare.

Românii care au venit sau vor veni din Mexic nu au simptome de gripă

Niciunul dintre românii care au venit sau care urmează să revină în ţară din Mexic, respectiv de la Acapulco şi Cancun, nu prezintă simptome ale gripei AH1N1, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Mihai Ursa, purtătorul de cuvânt al ministrului Sănătăţii.

Jandarmii români atacaţi în Kosovo nu au fost răniţi

Jandarmii români care au fost atacaţi, joi seară, în Kosovo, cu sticle incendiare nu au fost răniţi, maşina cu care se deplasau aceştia, o semiblindată, fiind uşor avariată, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Teodorescu.

Un yacht a eşuat pe plaja Modern din Constanţa -VIDEO

Un yacht de mici dimensiuni care avea la bord doi cetăţeni germani a eşuat, în noaptea de joi spre vineri, în apropierea plajei Modern din Constanţa, după ce a ratat intrarea în portul turistic Tomis, cele două persoane fiind salvate de către poliţiştii de frontieră.

Medic anchetat după ce a eliberat bilet de externare pentru o pacientă moartă în spital

Colegiul Medicilor Vâlcea şi Poliţia au declanşat anchete în cazul unui medic de la Spitalul Judeţean Vâlcea, care a eliberat un bilet de externare pentru o femeie care murise în unitatea medicală, cadavrul acesteia fiind transportat la locuinţa familiei cu un taximetru.

Los Angeles: Septuagenar suspectat a fi ucigaş în serie între 1970-1980, arestat

Poliţia americană a anunţat, joi, că a arestat un bărbat septuagenar pe care îl suspectează a fi un ucigaş în serie care a violat şi ucis 30 de femei între anii 1970 şi 1980 în regiunea Los Angeles.

Aeroportul din Târgu Mureş preia, de vineri, fluxul aerian din Cluj

Aeroportul de la Târgu Mureş-Vidrasău preia, începând de vineri, timp de şase zile, fluxul aerian din Cluj, întrucât în această perioadă la aeroportul clujean se fac lucrări de infrastructură, prima cursă din această serie urmând să aterizeze vineri după prânz.

Adrian Thiess, al patrulea consilier personal care îl părăseşte pe Oprescu

Consilierul personal al lui Sorin Oprescu Adrian Thiess va demisiona, devenind al patrulea colaborator care îl părăseşte pe Primarul General, el urmând să facă publice motivele deciziei sale, marţi, într-o declaraţie de presă.

„Sunt luat drept prost”, se plânge naistul Zamfir scos din imnul turistic

Cu 48 de ore înainte de a interpreta pe plaja Castel din Mamaia intro-ul la nai al viitorului imn turistic al României, Gheorghe Zamfir a fost sunat de impresar, care i-a comunicat că Ministerul Turismului nu are bani să-l plătească pe celebrul naist.

Bătrâni sechestraţi şi înşelaţi pentru a li se vinde proprietăţile – VIDEO

Cinci persoane care au înşelat mai mulţi bătrâni din Capitală şi le-au vândut proprietăţile în baza unor acte false au fost prinşi, miercuri, de poliţişti în urma unei deschideri la un imobil din Sectorul 2 al Capitalei.

Maşină de poliţie SEAT Leon pentru Autostrada Soarelui

Secţia de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va primi spre testare un autoturism SEAT Leon Cupra de 240 CP pentru patrularea pe Autostrada Soarelui.

Comisia Miclea propune mai multe evaluări ale elevilor, pentru corecţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că soluţiile din proiectul Miclea prevăd evaluarea elevilor la intrarea în şcoală şi la terminarea claselor a doua, a patra, a şasea, a noua şi la bacalaureat, pentru "a genera corecţii inidviduale şi de grup" când tinerii nu au cunoştinţele necesare.

Doi ofiţeri de la Crimă Organizată acuzaţi de corupţie, arestaţi preventiv

Doi ofiţeri de la Crimă Organizată acuzaţi de corupţie şi intermediarul care le-ar fi dat mită pentru a soluţiona favorabil dosarul unui afacerist străin au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, Curtea de Apel Bucureşti admiţând propunerea procurorilor în cazul acestora.

Andronescu: Inspectorii generali şcolari de la Harghita, Bacău şi Cluj vor fi demişi

Ministrul Educaţiei a anunţat, joi, la Guvern, că inspectorii generali şcolari din judeţele Harghita, Bacău şi Cluj vor fi demişi, întrucât au făcut "foarte multă agitaţie" în sistem şi au promovat cu rea-credinţă idei care nu aveau niciun fel de relevanţă în documentele transmise de MECI.

Boc cere profesorilor să renunţe la grevă

Premierul Emil Boc a cerut sindicatelor din învăţământ şi profesorilor să renunţe la grevă şi să nu transfere efectele crizei economice asupra elevilor, asigurând că discuţiile Guvernului cu federaţiile sindicale vor continua, dar amintind că orice majorare salarială trebuie să ţină cont de resursele financiare din economie.

Guvernul va deschide pentru fiecare nou-născut un cont bancar de 500 de euro

Guvernul va deschide pentru fiecare nou-născut un cont bancar de educaţie permanentă în valoare de 500 de euro, iar părinţii vor putea depune anual în acest cont o sumă de până la 500 de euro, care va fi scutită de impozit, potrivit proiectului legii educaţiei permanente propus de Preşedinţie.

Sindicate: Pachetul de legi în educaţie este o soluţie „îndrăzneaţă”

Sindicatele din educaţie consideră că pachetul de legi propus de Preşedinţie este o soluţie "îndrăzneaţă", dar că acesta trebuie analizat cu sindicatele şi în cadrul Ministerului Educaţiei, apoi pus în dezbatere publică.

Băsescu: Îmi pasă de greva din învăţământ şi în primul rând de elevii batjocoriţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referindu-se la o declaraţie a liderului sindical Răzvan Bobulescu, de la "Alma Mater", că îi pasă de greva din învăţământ şi "în primul rând de elevii care sunt batjocoriţi fără vină" prin acest protest.

Băsescu spune că obligaţia sa publică s-a încheiat după elaborarea legilor educaţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea de la Cotroceni în care a anunţat finalizarea, de către Comisia Miclea, a trei proiecte de lege privind învăţământul, că în acest punct, practic, obligaţia sa publică s-a încheiat, iar procesul trebuie să continue conform legii.

Bacalaureatul nu va mai fi unic, ci diferenţial pe filiere şi profiluri de licee

Bacalaureatul nu va mai fi unic, ci va fi organizat diferenţial pe filiere şi profiluri de licee, iar competenţele dobândite de elevi vor fi evaluate după clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi a IX-a , potrivit proiectului de lege privind învăţământul preuniveristar propus de Preşedinţiei.

Bobulescu susţine că Băsescu le-a spus sindicaliştilor că e treaba lor ce fac în privinţa grevei

Liderul "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a spus, la insistenţele presei, că, în dicuţiile de la Palatul Cotroceni, şeful statului le-a spus sindicaliştilor prezenţi, referitor la intenţia acestora de a declanşa o grevă generală, că este treaba lor.

Brandul „1 Mai”, adjudecat de Vanghelie, după „Vanghelion” şi „Vangheliadă”

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, îşi va etala, vineri, de 1 Mai, calităţile de amfitrion, el adjudecându-şi organizarea manifestaţiilor prilejuite de Ziua Muncii nu numai în Capitală, dar şi în Ilfov, Giugiu şi, în cele din urmă, la Braşov.

Românii din Spania, în pericol de contaminare cu virusul gripal nou

Românii din Spania sunt în pericol de contaminare cu tulpina virusului gripal nou, chiar dacă nu călătoresc în afara graniţelor, fiind confirmate zece cazuri de cetăţeni spanioli care au această boală, anunţă Federaţia Asociaţiilor Române din Europa (FADERE).

Ştrandurile Berceni şi Dâmboviţa vor fi deschise oficial de municipalitate

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) va deschide, vineri, ştrandurile Berceni şi Dâmboviţa, tot de atunci fiind accesibilă traversarea lacului Herăstrău cu şalupe şi ambarcaţiuni ale autorităţii municipale.

Băsescu le-a anunţat sindicaliştilor finalizarea a trei legi privind învăţământul

Preşedintele Traian Băsescu i-a anunţat, joi, pe sindicaliştii din Educaţie, că au fost finalizate trei proiecte de lege privind învăţământul, de către Comisia Miclea, pe care şi le asumă, dar nu a făcut nicio referire la greva anunţată de sindicate.

Un grup de 21 de turişti români, aşteptat să se întoarcă din Mexic

Un grup format din 21 de turişti români pleacă, joi, din Mexic, autorităţile române fiind informate să ia măsuri în cazul în care, ajunşi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, aceştia prezintă simptome de gripă.

CSM: Primirea, înregistrarea şi repartizarea aleatorie a dosarului lui Becali, regulamentare

Inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au constatat că primiea, înregistrarea şi repartizarea aleatorie a dosarelor lui Gigi Becali şi Dumitru Beciu la Tribunalul Bucureşti au fost regulamentare.

MS: În cazul de la Arad e vorba de rinofaringită; nu există suspiciuni privind virusul nou

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Aurel Nechita, precizează, joi, că în cazul semnalat la Arad, unde o femeie şi un copil sunt suspectaţi de îmbolnăvire cu noua tulpină de virus, este vorba de rinofaringită virală, subliniind că, în România, nu există nicio suspiciune privind acest virus.

Alinaţa „Sed Lex”, în grevă japoneză, marţi, din solidaritate cu sindicaliştii din Educaţie

Sindicaliştii afiliaţi la Alianţa "Sed Lex" vor organiza grevă japoneză, marţi, în spirit de solidaritate cu sindicaliştii din Educaţie care au anunţat, joi, că vor declanşa greva în ziua în care este programată teza cu subiect unic la Limba română.

Curtea Constituţională va fi sesizată în legătură cu conflictul dintre magistraţi şi Executiv

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş, a anunţat, joi, că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic în care se află puterea judecătorească cu Executivul ca urmare a rectificării legii bugetului de stat.

Predoiu le-a cerut membrilor CSM să nu agite magistraţii

Ministrul Jutiţiei, Cătălin Predoiu, le-a cerut, joi, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să nu agite magistraţii şi să nu se vorbească de dezbinare, să înţeleagă situaţia dramatică privind fondurile bugetare şi să nu fie iresponsabili.

Bodyguarzii lui Gigi Becali, cercetaţi în libertate – VIDEO

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, cercetarea în libertate a celor cinci persoane încarcerate în scandalul privind furtul maşinii lui Gigi Becali, respingând recursul procurorilor la decizia instanţei inferioare.

Streinu Cercel: Situaţia de la Arad, o alarmă falsă

Situaţia de la Arad, unde o femeie şi copilul său sunt suspecţi de gripă porcină, nu va fi analizată la Institutul "Cantacuzino" Bucureşti, pentru că persoana nu provine dintr-o zonă în care au fost confirmate cazuri privind această boală, a declarat Adrian Streinu Cercel, membru în Comitetul de Coordonare al MS.

DSP Arad: O femeie şi copilul său de un an şi jumătate sunt suspecţi de gripă porcină

O femeie şi copilul său, în vârstă de un an şi jumătate, din localitatea arădeană Sâmbăteni, sunt suspecţi de gripă porcină, după ce s-au întors din Portugalia, însă femeia a refuzat internarea lor, ei fiind izolaţi la domiciliu, a declarat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Mihai Ţârcuş.