Știrile zilei

Medicii îl critică pe Trump după ce a părăsit camera de spital pentru a-şi saluta susţinătorii: ”Iresponsabilitatea este uluitoare”

Un medic de la Centrul Walter Reed, în care Donald Trump este internat şi tratat pentru COVID-19, a descris decizia preşedintelui de a apărea în faţa suţinătorilor săi drept „nebunie”, în timp ce alţi experţi medicali au pus la îndoială evaluarea conform căreia preşedintele ar putea reveni luni la Casa Albă. Aceştia au mai subliniat […]

Bulgaria la un pas de adoptarea euro. Data la care moneda ar putea fi introdusă

Bulgaria şi Croaţia ar putea adera la zona euro în ianuarie 2024, a anunţat în vară Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Afaceri economice. Bulgaria şi Croaţia s-au alăturat în iulie Mecanismului European al Ratelor de Schimb (ERM-2), sistemul care pregăteşte admiterea în zona euro, urmând să fie monitorizate cel puţin doi […]

Gândurile lui Cristoiu: PMP va fi partid de guvernare

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, având în vedere disputele privind corectitudinea înregistrării voturilor la alegerile locale de către softurile create de STS, nu este exclus ca PMP să aibă un scor mai mare decât USR la alegerile parlamentare şi să intre la guvernare.

Ion Cristoiu: La votul politic, USR PLUS a plătit preţul giugiulelii cu PNL la Bucureşti

Publicistul Ion Cristoiu analizează rezultatele votului politic obţinut de principalele partide la alegerile locale, prin prisma sondajelor preelectorale, şi avertizează că, dacă în perioada următoare USR PLUS nu face Opoziţie la Guvernarea PNL, la alegerile parlamentare locul îi va fi luat de PMP. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Înainte de alegerile locale, în presă […]

Conflictul din Nagorno-Karabah. Liderul Azerbaidjanului spune că ofensiva nu se va termina până când Armenia nu va stabili un calendar de retragere din regiune

„Azerbaidjanul are o condiţie şi aceasta este eliberarea teritoriilor sale”, a spus el. „Nagorno-Karabakh este teritoriul Azerbaidjanului. Trebuie să ne întoarcem şi ne vom întoarce. ” „Cerinţa mea este următoarea: să-şi retragă trupele, iar confruntarea va fi oprită, dar aceasta nu ar trebui să fie simple cuvinte, ci în fapte”, a adăugat el. El a […]

Preşedintele Donald Trump nu ar fi dezvăluit rezultatul primului test COVID-19 înainte de apariţia într-o emisiune televizată. A doua zi a făcut public pe Twitter că este coronavirus pozitiv

Preşedintele Trump nu a dezvăluit rezultatele primului test pentru coronavirus înainte de apariţia la o emisiune televizată, deşi era COVID-19 pozitiv. În cursul emisiunii, Trump a mărturisit că aşteaptă rezultatele testelor. Joi seară a efectuat o nouă testare care i-au confirmat cele mai negre temeri şi vineri dimineaţă a postat pe Twitter rezultatul testelor. „Îmi […]

Poliţia a folosit tunuri cu apă montate pe blindate pentru alungarea protestatarilor din Minsk. A fost a 57-a zi consecutivă de proteste în Belarus

În jur de 100.000 de oameni au ieşit pe străzile din Minsk, pentru cea de-a 57-a zi consecutivă de proteste. Poliţia a folosit tunuri de apă montate pe blindate, pentru a dispersa mulţimile. Internetul a fost oprit, pentru a împiedica protestatarii să organizeze rute prin oraş. De asemenea, staţiile de metrou au fost închise, pentru […]

HOROSCOP 5 OCTOMBRIE Trei zodii se ridică azi peste aşteptări. Vezi dacă te afli printre ele

Săptămâna se deschide cu două aspecte armonioase de trigon între Luna din Taur şi Jupiter şi Pluto din Capricorn. Zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) încep săptămâna cu forţe proaspete în plan profesional. Se anunţă, de asemenea, noroc de bani şi în dragoste.

Update de proporţii la „Call of Duty: Modern Warfare”. Jucătorii sunt exasperaţi de noua modificare

Când ai văzut că pentru Call of Duty: Modern Warfare ai nevoie de 175 de giga spaţiu de stocare, ţi s-a părut mult? Poate te-ai alarmat puţin după update-ul din august, când nevoia de spaţiu pentru joc a crescut la 200 de giga. Ei bine, acum, Call of Duty: Modern Warfare e oficial cel mai […]

PNL se aliază cu PMP la consilii. Care este scopul

Dreapta încearcă să înlăture PSD de pe hartă cu toate forţele, din toate scaunele pe care social-democraţii le mai ocupă. Ludovic Orban a anunţat că PNL va aproba un proiect prin care deschide colaborarea cu PMP la consiliile judeţene şi locale. LUDOVIC ORBAN, Premierul României: Chiar dacă au avut candidat propriu, noi am anunţat că suntem deschişi […]

Au trecut nouă ani de când Steve Jobs a murit. Încotro se îndreaptă Apple?

No Cash, no Jobs, no Hope, don’t let Kevin Bacon die. Un banc care a circulat mult acum 9 ani, când ne-a părăsit Steve Jobs, după ce muriseră Bob Hope şi Johnny Cash. Mulţi s-au întrebat dacă Apple merge într-o direcţie bună după moatrea lui Steve Jobs. Şi, ca peste tot, părerile sunt împărţite. Unii […]

Joe Biden a efectuat un nou test COVID. Ce rezultat a obţinut contracandidatul lui Donald Trump la preşedenţia Statelor Unite ale Americii

Joe Biden a ieşit negativ, din nou, la testul COVID, a anunţat echipa sa de campanie. Candidatul democrat la prezidenţiale a făcut testul PCR, duminică. Biden s-a testat şi vineri, după ce s-a aflat că preşedintele Donald Trump e infectat. Joe Biden a intrat în contact cu Donald Trump la prima dezbatere prezidenţială de marţi. […]

O maşină de epocă a fost vândută cu peste un milion de dolari. Automobilul a fost restaurat cu piese originale

Când vine vorba de maşini de epocă preţurile o pot lua uşor razna, dar când e vorba de maşini cu componentele originale, restaurate perfect, e clar că trebuie să bagi mâna adânc în buzunar. Unul din cele mai simbolice modele de Mercedes, un 300SL Gullwing, a depăşit la licitaţie pragul de un milion de dolari. […]

Ce surpriză le-a făcut Trump suporterilor care îl aşteptau în afara spitalului şi mesajul postat înainte

Suporterii lui Donald Trump s-au strâns în afara spitalului Walter Reed pentru a-l încuraja. Preşedintele a vrut să le facă o surpriză şi a ieşit să îi salute, de la geamul maşinii. El a postat un clip, pe Twitter, cu puţin timp înainte de plecare. Le-a mulţumit medicilor, despre care a spus că fac „o […]

Parisul intră în stare de alertă maximă. Prim-ministrul Franţei a anunţat noi măsuri restrictive în Capitală

Prim-ministrul Franţei, Jean Castex, a anunţat duminică noi măsuri restrictive pentru Paris şi suburbiile sale. Decizia va intra în vigoare de luni şi va dura două săptămâni. Parisul va intra în stare de alertă maximă la începutul săptămânii. Restaurantele sunt autorizate să deschidă în conformitate cu un protocol sanitar strict. Pe de altă parte, barurile, […]

TikTok este cea mai profitabilă aplicaţie. Veniturile totale ale programelor pe mobil însumează 29 de miliarde de dolari

Aşa cum te aşteptai, piaţa de aplicaţii pentru mobil e în creştere, iar pandemia a avut un cuvânt de spus aici. Veniturile în trimestrul trei al acestui an au crescut cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi au ajuns la 29 de miliarde de dolari. Dar să-ţi spun un lucru interesant. Două […]

Situaţie actualizată în România. Câte şcoli au trecut în scenariul roşu, în ultima săptămână

Educaţia din România este în pericol. În ultima săptămână, 270 de unităţi de învăţământ au trecut în scenariul roşu. Totalul şcolilor aflate în această situaţie a ajuns la 581. În Capitală, în ultima săptămână, 9 şcoli au trecut în scenariul roşu, iar 5 au trecut în scenariul galben. Şi profesorii sunt ameninţaţi. Inspectorii încep controale, […]

Lacăt pus pe vieţi omeneşti! Pacienţii cu boli autoimune care se tratau la Colentina sunt nevoiţi să caute sprijin în altă parte!

În loc să aibă grijă de pacienţii cronici, mai marii din sănătate pun lacăte pe secţii şi îi condamnă pe aceşti oameni la chin! Nu sunt doar vorbe. Uite, premierul te-a anunţat că Spitalul Colentina va deveni din nou spital Covid, după ce şi-a deschis pentru doar câteva săptămâni porţile şi pentru pacienţii cu alte […]

Orban, pronostic după alegerile de la Sectorul 5, câştigate de Piedone: Nu ştiu cât va putea să fie primar

Premierul Ludovic Orban a declarat că alegerile de la Sectorul 5, câştigate de Cristian Popescu Piedone, sunt o surpriză. „Nu ştiu cât va putea să fie primar domnul Popescu. Are o condamnare dată de instanţa de fond”, a spus Orban.

Prima înţelegere post-alegeri. Cu cine vrea PNL să se alieze în consiliile judeţene şi locale, după alegerile locale 2020

Premierul Ludovic Orban a anunţat că PNL va aproba, luni, în Biroul Politic Naţional un proiect care prevede colaborarea cu PMP în consiliile judeţele şi locale din ţară, inclusiv în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Nicuşor Dan, primarul ales al Capitalei, anunţ pentru bucureşteni despre sistemul de termoficare: O să urmeze o iarnă foarte grea

Nicuşor Dan, primarul general ales al Capitalei, susţine că pe bucureşteni îi aşteaptă o iarnă grea, în condiţiile în care sistemul de termoficare este „mai prost” decât cel de acum 3-4 ani. „Numărul de avarii e mult mai mare”, a spus acesta.

New York-ul închide şcolile din cauza cazurilor Covid-19 în creştere

New York-ul va închide începând de miercuri şcolile publice, precum şi afacerile neesenţiale din Brooklyn şi Queens, zone care au înregistrat o rată de 3% la cazurile de coronavirus, timp de săptămână.

Cum a fost posibil ca Trump, un germofob declarat, să se infecteze?

Cum a fost posibil să se infecteze Donald Trump, un germofob declarat? În ciuda recomandărilor date de medici, Trump a cam sfidat regulile de distanţate socială. A dat mâna ori de câte ori a avut ocazia. Chiar într-un interviu recent a spus că iubeşte oamenii şi nu poţi să fii politican, fără să dai mâna. […]

Rezultate LOTO de duminică, 4 octombrie 2020 | Numerele extrase la LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc

Duminică, 4 octombrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 1 octombrie, Loteria Română a acordat 15.265 de câştiguri în valoare totală de peste 630.300 de lei.

Date noi despre starea preşedintelui SUA. Trump primeşte corticosteroizi şi ar putea fi externat luni din spitalul Walter Reed Medical Center

Preşedintele SUA, Donald Trump, se simte foarte bine şi ar vrea să revină la Casa Albă, dar va mai rămâne spitalizat, anunţa Robert O'Brien, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, conform agenţiei Reuters. Pe de altă parte, Sean Conley, medicul personal al preşedintelui a spus că este posibil ca Trump să fie externat luni, iar tratamentul să şi-l continue în ambulatoriu la Casa Albă.

Reacţia MAI în cazul celor 8 elevi ridicaţi din curtea şcolii şi duşi cu duba la Poliţie

Conducerea Ministerului de Interne a anunţat, duminică, verificări cu privire la modul în care au intervenit poliţiştii din Constanţa care au ridicat şi dus la sediu opt elevi din curtea unei şcoli. Verificările sunt făcute de Corpul de control al ministrului. „Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de […]

Deces de Covid-19 în fashion. Creatorul Kenzo a murit într-un spital de lângă Paris

Kenzo Takada, fondatorul casei de modă Kenzo, infectat cu Covid-19, a murit într-un spital din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, anunţă presa internaţională.  Designerul japonez-francez este cunoscut în toată lumea sub prenumele său Kenzo, iar marca sa de modă este renumită pentru desenele sale colorate şi ciudate. El şi-a dezvoltat dragostea pentru modă în timp ce răsfoia […]

VIDEO Nou miting de protest în capitala Belarusului. Forţele de ordine au utilizat tunuri de apă

Forţele de ordine din Belarus au utilizat tunuri de apă, duminică după-amiază, pentru dispersarea participanţilor la un nou miting de protest al opoziţiei, infomrează agenţiile de presă Interfax şi Reuters.

Eşalonare pe 12 luni la plata taxelor, fără garanţii, pentru firmele afectate de criza Covid – PROIECT

Firmele care au obligaţii fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgenţă vor putea solicita eşalonarea plăţii acestor sume pe o perioadă de până la 12 luni, fără garanţii şi cu un calendar de rambursare propriu, a anunţat duminică Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Medic român: Virusul SARS Cov 2 îi poate doborî pe cei sănătoşi, în timp ce pacienţii cu boli grave pot scăpa nevătămaţi

Medicul de ATI Laura Zarafin de la Spitalul Colentina din Capitală îţi vorbeşte despre cât de imprevizibil poate fi virusul SARS Cov 2! Îi doboară fix pe cei la care nu te-ai şi aşteptat, în timp ce alţi oameni, cu sănătatea deja măcinată de boală, se refac! Medicul este convins că este doar o chestiune […]

Vargas Llosa, laureatul Premiului Nobel pentru literatură: „Multe guverne au folosit pandemiile pentru a limita libertatea. Inacceptabil”

„Multe guverne au folosit pandemia de coronavirus pentru a limita libertatea şi toate acestea sunt inacceptabile, deoarece este un proces ireversibil,” a spus Mario Vargas Llosa, laureat al Pemiului Nobel pentru literatură în 2010, relatează La Repubblica.   Scriitorul din Peru a fost prezent la Festivalul Cărţii din Taormina, unde a fost atribuit Premiul Taobuk. […]

OFICIAL. Ce s-a întâmplat în primele ore după ce Trump a aflat că are Covid-19. Casa Albă admite astăzi că nu a dezvăluit totul

Starea de sănătate a preşedintelui SUA, Donald Trump, infectat cu noul coronavirus, a fost vineri mai gravă decât oficialii de la Washington au dezvăluit public, a recunoscut Mark Meadows, şeful Cancelariei Preşedinţiei Statelor Unite, potrivit Reuters. „Vă pot spune că cel mai important lucru pe care îl vedem este că acum nu mai are febră […]

COVID-19 schimbă tendinţele de Revelion. Cele mai căutate oferte pentru Anul Nou 2021 în România

Nu ştii sigur dacă de Revelion vei avea voie să ieşi din casă, dar nu strică să-ţi faci planuri. Agenţiile de turism ţi-au pregătit deja oferte pentru sărbătorile de iarnă. Oferta e mai săracă faţă de anul trecut, din cauza pandemiei. Cele mai căutate sunt cabanele izolate. Cristi Costea, proprietarul unei firme de distribuţie din […]

O femeie a furat timp de 19 ani bunuri din magazine şi le-a vândut pe eBay. Ce sumă a fost nevoită să restituie în urma anchetei

O femeie din Texas a fost condamnată la 54 de luni de închisoare, după ce a furat bunuri în valoare de milioane de dolari şi le-a vândut pe eBay.   Kim Richardson, în vârstă de 63 de ani, a fost de acord să restituie 3,8 milioane de dolari în urma unei anchete a Biroului Federal […]

BEM Bucureşti a respins toate sesizările formulate la Sectorul 5. Cristian Piedone este primar

Biroul Electoral Municipal Bucureşti a admis contestaţiile depuse la hotărârea anterioară a Biroului Electoral al sectorului 5 şi a respins sesizările formulate, prin care se cerea renumărarea voturilor. Astfel, Cristian Popescu Piedone devine primar al sectorului 5.

Alegeri prezidenţiale SUA. Cum stă Donald Trump în SONDAJE de când a fost anunţat că are Covid-19

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, are un avans de 10% faţă de preşedintele Donald Trump în preferinţele electorale, iar cei mai mulţi alegători cred că liderul de la Casa Albă ar fi evitat infectarea dacă ar fi tratat pandemia cu mai multă seriozitate.   Joseph Biden este creditat cu 51% […]

Compania care produce Remdesivirul îl va vinde direct spitalelor din SUA. Decizia ar putea afecta şi România

Remdesivirul, unul dintre puţinele medicamente care are efect în tratarea Covid-19 şi cu care este tratat şi Donald Trump va fi vândut direct spitalelor americane de compania Gilead, cea care îl produce. Timp de 5 luni, Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane al SUA a fost responsabil pentru alocarea acestui medicament în spitale. Această schimbare […]

Bilianţul confruntărilor militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah a ajuns la 242 de morţi

Confruntările militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah s-au soldat până acum cu cel puţin 242 de morţi, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Monde. Luptele continuă de o săptămână, iar tensiunile par să se amplifice. Duminică, au fost semnalate raiduri aeriene în Stepanakert, principalul oraş din Nagorno-Karabah. Armenia a confirmat […]

Razie în Bucureşti: Peste 300 de sancţiuni după controale la pieţe, târguri, terase şi restaurante

Poliţia Capitalei, cu sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, a făcut, sâmbătă, controale în pieţe şi târguri, complexuri comerciale, dar şi magazine de cartier, în mijloacele de transport în comun, la terase şi restaurante. Pe parcursul zilei au fost legitimate peste 900 de persoane şi au fost verificate aproximativ 200 de societăţi comerciale. O atenţie deosebită […]

Fotografiile în care Trump lucrează în spital ar fi fost făcute la 10 minute distanţă. Preşedintele SUA pare că semnează o foaie goală

Ivanka Trump, fiica preşedintelui şi oficiali de la Casa Albă au postat mai multe fotografii cu Trump pe Twitter, adăugând: „Nimic nu-l poate împiedica să lucreze pentru poporul american. Nothing can stop him from working for the American people. RELENTLESS! ?? pic.twitter.com/2ZSat782qe — Ivanka Trump (@IvankaTrump) October 4, 2020 Dar Jon Ostrower, redactor-şef la Aircurrent, […]