argentina

Moartea lui Diego Maradona a îndoliat lumea fotbalului românesc şi internaţional. Jucătorii de pretutindeni îi aduc omagii

Şi l-au plâns. Toţi. Toată suflarea fotbalistică a izbucnit în lacrimi după moartea lui Maradona. Echipa sinonimă cu el, Napoli a scris „Toată lumea aşteaptă să vadă ce avem de spus. Dar ce cuvinte am putea să folosim să descriem durerea pe care o simţim? Acum e timpul pentru lacrimi. Va veni şi momentul pentru […]

Ad10s, Maradona. Povestea jucătorului de geniu care a schimbat lumea fotbalului pentru totdeauna

În 1972, un copil de 12 ani din Tigre care voia să devină fotbalist avea două visuri. Cu 10 zile înainte să împlinească 16 ani păşea pentru prima dată pe gazon. Devenea cel mai tânăr fotbalist din istoria campionatului Argentinei, iar după meci spune că s-a simţit „de parcă avea cerul în palme”. Apoi au […]

Povestea lui Maradona: Drogurile, Mâna lui Dumnezeu şi Golul secolului. De la limita sărăciei, pe cele mai înalte culmi ale fotbalului

A murit Diego Armando Maradona, probabil cel mai mare fotbalist din toate timpurile. El Pibe D’oro a suferit un stop cardiorespirator în locuinţa sa din Argentina. Maradona a fost iubit, a fost şi controversat. În ’90 s-a duelat cu Hagi la Copa del Mondo din Italia, iar în 1994 a văzut din tribună cel mai […]

Messi, după vestea morţii lui Maradona: ”Diego este etern”

„Diego este etern,” a scris starul argentinian al Barcelonei, Lionel Messi, după moartea compatriotului său şi legenda fotbalului Diego Maradona.   Messi a postat pe Instagram două fotografii în care apare alături de Maradona.    ”O zi foarte tristă pentru toţi argentinienii şi pentru fotbal. Ne părăseşte, dar nu pleacă, pentru că Diego este etern. […]

Diego Maradona a murit în urma unui stop cardio-respirator

Presa din Argentina a anunţat că fostul campion mondial Diego Armando Maradon a încetat din viaţă.    Maradona a făcut un stop cardiorespirator, miercuri dimineaţă, în casa sa din Tigre, unde se stabilise după operaţia la cap suferită pe 3 noiembrie, când i s-a îndepărtat un cheag de sânge de pe creier.   În imagini apăreau ambulanţe în […]

Papa Francisc: „Migraţia nu este o ameninţare pentru creştinism”

Pontiful a făcut comentariile în „Let Us Dream”, o nouă carte scrisă în conversaţie cu biograful britanic Austen Ivereigh.   Papa, nepotul unor emigranţi italieni care s-au stabilit în Argentina, îşi exprimă în mod regulat solidaritatea cu migranţii care traversează Marea Mediterană, plângând pe cei care îşi pierd viaţa şi denunţând ţările bogate care nu […]

VIDEO Maradona împlineşte 60 de ani. Argentinianul a primit urări de ziua lui din toată lumea fotbalului

Astăzi, Diego Maradona împlineşte 60 de ani. Timp de atâtea decenii ai putut admira omul, mitul, legenda rebelă a fotbalului. Toate feţe ale unui personaj complicat, văzut ca un mesia în ţara sa natală, Argentina. Şi cum ar putea fi altfel, când geniul lui a condus Argentina la Cupa Mondială din 1986 şi pe Napoli […]

A cincea ţară din lume ce a depăşit pragul de 1 milion de cazuri de coronavirus. 1 din 45 de persoane a avut COVID-19

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 12.982 de cazuri noi şi 451 de decese. Ultimele cifre pun Argentina alături de Statele Unite, India, Brazilia şi Rusia, toate cu populaţii care depăşesc cu mult cei 45 de milioane de oameni din Argentina. Înseamnă că unul din 45 de argentinieni a avut virusul. Peste 26.000 […]

Primele cuvinte spuse de Jorge Messi după întâlnirea cu Bartomeu: „Fiul meu nu va rămâne”. Tatăl şi agentul jucătorului s-a întâlnit cu preşedintele clubului

Ultimele speranţe ale fanilor Barcelonei s-au risipit. Întâlnirea dintre Jorge Messi, tatăl şi agentul jucătorului, cu preşedintele clubului, Bartomeu, s-a încheiat miercuri seară târziu. Iar rezultatul e clar din cuvintele spuse de Jorge Messi. „Fiul meu nu va rămâne” a fost mesajul lui Jorge Messi. O spune TyC Sport, cea mai importantă publicaţie din Argentina. […]

Un vaccin produs de chinezi va fi testat pe voluntari din Argentina. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii

Autorităţile argentiniene au ajuns la un acord cu chinezii de la Sinopharm pentru că firma asiatică să îşi poată testa vaccinul împotriva COVID-19 în ţara din America de Sud. Vaccinul celor de la Sinopharm se află în faza a treia şi va fi testat pe voluntari din Argentina. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul […]

Un cuplu din Argentina şi-a botezat copilul Covid. Alegerea a stârnit controverse

În plina pandemie, un cuplu argentinian a decis să-şi numească nou-născutul Ciro Covid, în timp ce ţara este lovită grav de noul coronavirus. Alegerea proaspeţilor părinţi a creat numeroase controverse.

Argentina şi Mexic vor distribui în ţările Americii Latine, un vaccin anti-Covid, dezvoltat de AstraZeneca

Argentina şi Mexic vor produce vaccinul AstraZeneca COVID-19 pentru cea mai mare parte a Americii Latine, a declarat miercuri preşedintele argentinian Alberto Fernandez, după o întâlnire cu directorii companiei implicate în proiect, scrie Reuters. AstraZeneca a semnat un acord cu firma de biotehnologie mAbxience al grupului INSUD pentru a produce iniţial 150 de milioane de […]

Messi îşi ajută oraşul natal să lupte împotriva COVID-19

Champions League nu este singurul front pe care luptă Lionel Messi. Starul Barcelonei a donat 32 de ventilatoare unui spital din oraşul său natal, Rosario. Argentina abia face faţă creşterii numărului de cazuri de COVID-19, aşa că spitalele au nevoie de orice ajutor. A ajuns în stadiul în care se afla Spania la finalul lunii […]

Emiliano Martinez, de la zero…minute la erou

  Victoria lui Arsenal din Cupa Angliei l-a lăsat fără cuvinte pe portarul Emiliano Martinez. Căpitanul tunarilor, Aubameyang, l-a îmbărbătat pe colegul său după meciul cu Chelsea, când l-a văzut că plânge. Argentinianul a venit la academia lui Arsenal pe când avea 16 ani. Mama şi fratele n-au vrut să-l lase să plece singur în […]

Drumul lung spre casă, în vreme de COVID-19. Sorin a trecut prin 7 aeroporturi şi a zburat de 3 ori peste ocean pentru a reveni în România

Şi tu vrei o vacanţă cât mai departe de casă? Poate te gândeşti de două ori înainte. Uite ce a păţit Sorin, un român stabilit în Canada. A plecat la Buenos Aires să filmeze o emisiune de călătorii. După o săptămână Argentina şi-a închis graniţele din cauza pandemiei. Hotelurile şi site-urile de rezervări s-au închis, […]

Primul fotbalist din Liga 1 care este confirmat pozitiv cu noul coronavirus: „Am stat numai în casă, nu ştiu de unde am luat”

Căpitanul celor de la FC Botoşani, Jonathan Rodriguez, a fost testat pozitiv cu coronavirus. Argentinianul de 30 de ani a anunţat că al 3-lea test al său a fost pozitiv şi că este asimptomatic.   „Mă simt bine. Nu am nici un simptom. Eu eram în carantină după ce am venit din Argentina. Sper să […]

Ronaldinho se reapucă de fotbal şi va juca sub comanda marelui Maradona

Două legende ale fotbalului ar putea face echipă. Brazilianul Ronaldinho se gândeşte serios să se reapuce de fotbal la 40 de ani. Potrivit Marca, va fi antrenat de marele Diego Maradona, la Gimnasia La Plata, echipă ce se află pe locul 19 în Argentina. Ronaldinho n-a mai jucat din 2015, când şi-a încheiat contractul cu […]

Gică Popescu, la 30 de ani de la Argentina – România 1-1: „Mi-aduc aminte doar de intrarea pe teren când a apărut Maradona” | EXCLUSIV

„A trecut cam mult. Atât de mult încât nici nu mai ştiam ce rezultat a fost„, mi-a spus Emeric Ienei, fostul selecţioner al României. Astăzi, pe 18 iunie, se împlinesc 30 de ani de când echipa naţională a României a fost egala Argentinei lui Maradona. Pe stadionul San Paolo din Napoli, acolo unde era a […]

Fostul preşedinte din Argentina este acuzat că a spionat peste 400 de jurnalişti

Agenţia Federală de Informaţii din Argentina a deschis o anchetă în cazul fostului preşedinte Mauricio Macri care este acuzat că a spionat peste 400 de jurnalişti, potrivit unei surse a AFP citată de Aljazeera.

Oamenii de ştiinţă argentinieni lucrează la un kit de testare pentru coronavirus rapid şi ieftin

Oamenii de ştiinţă argentinieni lucrează la producerea a ceea ce ei numesc un kit de testare pentru coronavirus rapid şi ieftin, care, potrivit guvernului, a atras deja interesul altor ţări, informează Reuters.

Lionel Messi a donat un milion de euro pentru a ajuta spitalele din Barcelona şi Argentina, în lupta contra COVID-19

Lionel Messi s-a implicat şi el în lupta contra coronavirusului. Publicaţia din Spania AS notează că starul Barcelonei a donat un milion de euro Spitalului Clinic din Barcelona şi unui spital din Argentina.  Această sumă va ajuta situaţia economică a spitalelor, care au nevoie de materiale pentru a putea face faţă acestui virus. Catalonia este […]

Acasă sunt meciurile care ne-au scos cândva în strada. România – Argentina, o victorie pentru istorie şi ce meciuri a scoate FIFA din arhivă

Pentru a-i încuraja pe oameni să stea acasă, FIFA a anunţat că va publica unele dintre cele mai tari meciuri din istoria Mondialelor. Spania - Olanda, de la Mondialul din 2014, este programat să apară astăzi pe contul de YouTube al FIFA.

Star al lui Juventus, reţinut de poliţisti după ce a fugit din carantină. A reuşit să părăsească Italia

Gonzalo Higuain a fost oprit de poliţie să părăsească Italia. Atacantul lui Juventus, echipă care are doi fotbalişti diagnosticaţi cu COVID-19, spera să ajungă în Argentina.

Argentina ar putea deveni primul mare stat din America Latină care legalizează avortul

„Statul trebuie să-şi protejeze cetăţenii în general şi femeile în special”, a declarat preşedintele argentinian Alberto Fernández. „Societatea din secolul curent trebuie să respecte alegerile individuale ale membrilor săi şi deciziile fiecăruia în ceea ce priveşte propriul corp.”   Avortul este ilegal în toată America Latină. În regiunea predominant romano-catolică, formată din 21 de ţări, […]

Momentul săptămânii. Gestul total neaşteptat al jucătorului chilian Marcelo Diaz, în timpul meciului Racing-Independiente

Jucătorul echipei Racing, Marcelo Diaz, a cerut în timpul partidei pe care echipa sa o disputa împotriva formaţiei Independiente o banană, pe care a mâncat-o pe teren. @PasoaPaso con un detallazo Marcelo Diaz comiendo una banana en pleno partido.???? pic.twitter.com/wTXRHeEadw — Pelota Tata (@pelota_tata) February 10, 2020 Chilianul a marcat şi singurul gol al confruntării […]

Tânăr omorât de 11 rugbişti, într-un club de noapte din Buenos Aires. Criminalii au aruncat victima în stradă şi au plecat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, pe numele său Fernando Baez Sosa, a fost omorât în bătaie de 11 rugbişti, într-un club de noapte din Buenos Aires. La final, criminalii au aruncat victima în stradă şi au plecat.

VIDEO. Norul de fum de la incendiile de vegetaţie din Australia a ajuns în Chile şi Argentina. Efectul pozitiv pe care îl poate avea

Norul de fum creat de incendiile de vegetaţie din Australia a fost surprins la peste mii de kilometri depărtare în Chile şi Argentina, au anunţat autorităţile meteorologice din ţările sud-americane, scrie channelnewsasia.com.

Diego Maradona, interviu senzaţional: Am fost răpit de un OZN şi mi-am pierdut virginitatea la 13 ani cu o femeie în vârstă

Legendarul fotbalist Diego Maradona a susţinut într-un interviu recent faptul că a fost răpit de un OZN şi că şi-a pierdut virginitatea la vârsta de 13 ani cu o femeie în vârstă.

Momentul în care un turist este ucis în timpul unui jaf armat în Argentina, chiar în faţa fiului său. VIDEO

Un turist britanic a fost ucis, iar fiul său rănit, în cursul unui jaf care a avut loc sâmbătă în apropierea unui hotel din Buenos Aires, relatează BBC News, citând presa locală.

VIDEO | O adolescentă a avut un şoc când s-a dus la veterinar cu cele două „pisici” pe care le adoptase. Ce erau de fapt

Florencia Lobo, o adolescentă din Argentina, nu avea habar, atunci când a luat acasă doi pisoi de câteva zile cărora le murise mama, că, de fapt, salvase doi pui de pumă.

Lionel Scaloni, selecţioner Argentina: jucătorii îşi dau şi pielea pentru tricoul Argentinei

Argentina s-a răzbunat pe Brazilia şi a câştigat amicalul de vineri, 15 noiembrie, cu scorul de 1-0. Victoria a adus-o Lionel Messi, jucătorul care a acuzat Confederaţia Sud-americană de Fotbal de corupţie şi că a favorizat-o pe Brazilia în competiţie.

Amicalul Brazilia-Argentina, jucat în Arabia Saudită, s-a încheiat 0-1

Echipele naţionale ale Braziliei şi Argentinei s-au întâlnit vineri, 15 noiembrie, în Arabia Saudită, acolo unde au disputat un meci amical. Partida s-a încheiat cu victoria selecţionatei "pumelor", scor 1-0, care a câştigat prin golul marcat de Messi, în minutul 13.

Diego Maradona o contrazice pe fiica sa: Nu mor. Tot ce am strâns în viaţă voi dona

Diego Maradona este în război cu fiica sa, Gianinna. Fostul mare internaţional argentinian a contrazis anunţul făcut de fata sa, care a postat pe conturile de socializare un mesaj prin care declara că tatăl său ar fi pe moarte.

Alberto Fernandez, candidatul de centru-stânga, a câştigat alegerile prezidenţiale din Argentina

Candidatul opoziţiei, Alberto Fernandez, declară victoria în alegerile prezidenţiale din Argentina, acesta aflându-se pe prinul loc, potrivit rezultatelor oficiale anunţate luni de către autorităţi, informează CNN.

Alegeri generale în Argentina iau o nouă turnură politică: Candidatul peronist de centru-stânga, Alberto Fernández, favorit

Duminică au loc alegeri în Argentina, cetăţenii fiind chemaţi la urne pentru a alege preşedintele ţării, membrii Parlamentului şi guvernatorii provinciilor, iar actualul preşedinte, Mauricio Macri, candidează pentru un nou mandat, potrivit Reuters.

VIDEO | Femeie salvată în ultimul moment, după ce un bărbat a leşinat şi a împins-o pe şinele de la metrou

O femeie a fost salvată de la moarte în ultimul moment la metroul din Buenos Aires, Argentina, după ce un bărbat a leşinat şi a împins-o din greşeală pe şine cu doar câteva momente înainte ca trenul să ajungă în staţie.

Agenţia Standard & Poor’s a redus ratingul Argentinei. Ţara este, pentru a opta oară, în incapacitate de plată

Agenţia de rating Standard & Poor’s a redus ratingul Argentinei la CCC-, ceea ce înseamnă practic intrarea ţării, pentru a opta oară, în incapacitate de plată a datoriilor de peste 100 de miliarde de dolari, potrivit Financial Times.

Doliu în lumea fotbalului: A murit Jose Luis Brown, câştigător cu Argentina al Campionatului Mondial din 1986

Jose Luis Brown, fostul internaţional argentinian, a decedat, luni, la vârsta de 62 de ani, în oraşul La Plata, din ţara natală, anunţă site-ul FIFA.

A murit Fernando de la Rua. Fostul preşedinte argentinian avea 81 de ani

Fostul preşedinte argentinian Fernando de la Rua, care şi-a atras alegătorii cu imaginea de om de stat onest şi care apoi a lăsat ţara în cea mai gravă criză economică din istorie, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, potrivit Associated Press.

Acuzaţii GRAVE din partea lui Messi: Arbitrajul a ajutat Brazilia în semifinalele Copa America

Lionel Messi (32 de ani) consideră că arbitrajul nu a dat dovadă de imparţialitate în timpul semifinalei Copa America, disputată între Brazilia şi Argentina, miercuri, 3 iulie.