astronomie

Pământul a fost lovit de două erupţii solare. Care sunt efectele?

Două ejecţii de masă coronală au lovit Pământul, provocând furtuni geomagnetice intense. Soarele intră într-o perioadă de activitate de vârf care va dura câţiva ani, a spus un expert, şi va produce mai multe erupţii solare ce pot perturba comunicaţiile radio şi reţelele electrice de pe Pământ.

Spectacol pe cer. Jupiter şi Venus s-au aliniat cu Luna, aflată în fază de semilună. Planeta roşie, vizibilă cu ochiul liber

Cele mai strălucitoare trei obiecte de pe cerul nopţii s-au aliniat de ieri, miercuri (22 februarie), când Luna, în fază de semilună în creştere, s-a apropiat de Venus, cât şi de Jupiter pe cer (din perspectiva pământenilor). Venus, a doua planetă de la Soare, s-a situat sub Lună, iar deasupra ei a fost cea mai […]

Un telescop din Chile a fotografiat o planetă mai mare ca Jupiter, aflată la 87 ani lumină

Cel mai mare telescop din Chile a realizat cele mai bune imagini cu o exoplaneta de până acum.

Găurile negre produc energie întunecată şi ar avea un rol în expansiunea universului

Creşterea galaxiilor în dimensiune ar putea fi explicată de ipoteza că găurile negre din centrul lor conţin energie întunecată, indicând un posibil rol în expansiunea universului.

NASA va explora planeta Uranus, dar nu foarte curând

NASA va putea explora gigantul de culoare albastru pal, care încă stârneşte curiozităţi, abia după 2040.

Space: rocile de pe Terra ar putea dezvălui de ce Marte a devenit o planetă stearpă

Rocile de pe Pământ ar putea ajuta la rezolvarea misterului privind momentul în care planeta roşie a devenit una rece şi stearpă.

Vremea spaţială se anunţă extremă. Soarele ameninţă Pământul cu noi erupţii

O înregistrare video de la un telescop NASA arată cum o parte din Soare se desprinde şi se roteşte în jurul polului său nordic. Un fizician a numit vortexul polar o "curiozitate ştiinţifică" şi spune că nu a mai văzut aşa ceva, dar este un eveniment care are loc o dată la zece ani.

Minerit şi agricultură pe Lună, o soluţie propusă de cercetători pentru a stopa schimbările climatice pe Pământ

Astrofizicienii propun soluţii de geoinginerie pentru încălzirea climatică, deşi scepticii îndeamnă la reducerea „masivă” a combustibililor fosili

A fost detectat un inel ce înconjoară o planetă-pitică situată dincolo de Pluto

Mica lume îndepărtată numită Quaoar, numită după un zeu al creaţiei din mitologia nativă americană, produce câteva surprize pentru astronomi, în timp ce orbitează dincolo de Pluto , în zonele friguroase ale sistemului nostru solar.

Lavă şi apă pe planeta roşie. Marte îşi relevă cicatricile din trecutul îndepărtat

Sonda spaţială Mars Express a Agenţiei Spaţiale Europene a surprins geologia complexă a suprafeţei Planetei Roşii.

SATURN a fost detronat! Numărul sateliţilor naturali ai lui Jupiter a ajuns la 92

Astronomii au descoperit 12 luni noi în jurul lui Jupiter. Numărul sateliţilor naturali care orbitează cea mai mare planetă gazoasă din Sistemul Solar a crescut la 92.

„Forţe misterioase” există în Univers, raportează astronomii

Un univers „mai puţin aglomerat” poate sugera existenţa unor forţe misterioase

Un asteroid va trece la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului

Asteroidul 2023 BU a fost reperat sâmbătă (21 ianuarie) de către Centrul pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) al NASA şi este programat să treacă pe lângă noi vineri (27 ianuarie), în jurul orei 12.30. Roca va trece la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului, ceea ce o va face să fie a […]

O pată solară gigantică poate să fie observată cu ochiul liber, dar astronomii atrag atenţia

În numai 20 de zile au fost două erupţii solare de clasă X, multiple furtuni solare şi o pată solară gigantică numită AR3190 ce poate erupe oricând, transmite Space Weather.  Pata solară gigantică se află chiar în direcţia Pământului şi a putut fi fotografiată de mulţi fotografi şi astronomi amatori. Poate fi observată fără telescop sau […]

Telescopul James Webb dezvăluie că stelele au apărut acum 10 miliarde de ani

Un grup de stele cunoscut sub numele de NGC 346, care se află la 200.000 de ani lumină distanţă de Pământ, stârneşte interesul astronomilor.

Astronomii susţin că extratereştrii aşteaptă momentul potrivit pentru a ne contacta

Oamenii de ştiinţă au sugerat că civilizaţiile avansate ştiu de existenţa noastră, dar aşteaptă momentul potrivit pentru a ne contacta.

James Webb a împlinit un an de când a fost lansat pe orbită. A costat 10 miliarde de dolari, proiectarea sa a durat 30 ani, iar acum ne încântă cu fotografii uluitoare

A costat 10 miliarde de dolari pentru a surprinde Nebuloasa Tarantula într-o fotografie mai detaliată. Este până la urmă o galaxie aflată la 161.000 de ani lumină de Pământ.

5.000 de planete au fost găsite şi botezate de astronomi în anul 2022

Oamenii de ştiinţă continuă să găsească noi lumi exotice.

Cum arată faţa nevăzută a Lunii. Imagini surprinse de Capsula Orion

De 11 zile omenirea învaţă iar cum să zboare în siguraţă până la Lună şi înapoi, transmit oamenii de ştiinţă de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, pe Facebook.    În următoarele câteva zile se va roti în jurul Lunii la distanţă mare, după care, pe 5 decembrie, se va apropia ultima oară […]

STUDIU Astronomii au rezolvat o enigmă majoră: stelele şi planetele cresc în acelaşi timp

Un studiu al unora dintre cele mai vechi stele din Univers sugerează că planete precum Jupiter şi Saturn au început să se formeze în timp ce o stea tânără era în creştere.   Anterior se credea că planetele se formează doar după ce o stea a atins dimensiunea finală, dar noile cercetări sugerează că stelele […]

STUDIU: Motivul pentru care suntem singuri în univers? Civilizaţia industrială nu este sustenabilă pe termen lung

Ecuaţia lui Drake vs Paradoxul Fermi  Într-o lucrare de 11 pagini ce a fost publicată de NASA şi Institutul de Tehnologie din California, cercetătorii se întreabă de ce într-un univers vast nu există mai multe civilizaţii interstelare şi intergalactice după calculele lui Frank Drake, potrivit Huffpost. Cercetătorul susţinea în anii 1960 că viaţa în galaxia Calea […]

„Luna albastră” şi „Luna sângerie”. Care este explicaţia ştiinţifică a acestor fenomene

Sursa Foto – Wikipedia Commons, autori – BlueHypercane761/ Sudhamshu Hebbar Luna „albastră”   Pe 31 octombrie 2020, în noaptea de Halloween şi chiar în pragul alegerilor prezidenţiale din SUA, s-a petrecut un fenomen astronomic rar, transmitea atunci EarthSky.Luna „albastră” a fost acompaniată de planeta Marte ce a fost mai strălucitoare, fiind mai aproape de Pământ. Dar a fost […]

Marte ar putea fi populată de bacterii subterane

Bacteria extremofilă, cunoscută ca Deinococcus radiodurans, s-ar putea adapta la condiţile actuale de pe Planeta Roşie.

James Webb a fotografiat „Stâlpii Creaţiei”

La marginile acestor stâlpi apar linii ondulate, strălucitoare şi roşii, dezvăluind locul în care se nasc stelele ce ejectează material pe măsură ce se formează. Globulele roşii strălucitoare sunt stele nou-născute.

Echinocţiul de toamnă 2022: ziua scade, noaptea creşte. Când începe toamna astronomică

La latitudinile României, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit si orizont. Începând de pe 23 septembrie, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul […]

Cine este prima femeie amerindiană care va zbura în spaţiu. Ea ar putea fi selectată de NASA pentru a călători pe Lună în 2024

Luna viitoare, NASA va trimite un nou echipaj în spaţiu. Şi pentru prima dată va fi o femeie amerindiană la bord.

Supergiganta roşie Betelgeuse are „crize de furie”. Pentru prima dată, astronomii au putut observa erupţii solare de proporţii cosmice

Potrivit astronomilor, supergiganta roşie Betelgeuse, o stea din constelaţia Orion, a experimentat o erupţie stelară masivă aşa cum nu a mai fost văzută până acum.

O galaxie inelară a fost fotografiată de telescopul spaţial James Webb

Telescopul spaţial James Webb a privit prin praful cosmic pentru a fotografia o galaxie cu o formă rară în format mai detaliat decât a putut realiza telescopul Hubble.

Un nou dispozitiv va investiga originile galaxiei noastre. Specialist: „Va intra în istoria astronomiei”

Un dispozitiv de cartografiere ultrarapidă conectat la WHT va analiza componenţa fiecărei stele şi viteza cu care se deplasează. Acesta va arăta modul în care galaxia noastră Calea Lactee s-a format de-a lungul a miliarde de ani.   Profesorul Gavin Dalton de la Universitatea Oxford a petrecut mai mult de un deceniu dezvoltând acest instrument, […]

Doi elevi din România au câştigat fiecare câte două titluri mondiale în 2022

Doi elevi din România au câştigat fiecare câte două titluri mondiale în 2022. Unul dintre ei poate deveni triplu campion mondial în acest an pentru că va participa şi la Olimpiada Internaţională de Astronomie, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Un telescop nou poate detecta mai uşor ciocnirea stelelor moarte

Se crede că au creat metale grele care au format acum miliarde de ani stele şi planete precum cele din Sistemul nostru solar. Lumina de la ciocnirea stelelor neutronice este vizibilă doar pentru câteva nopţi, aşa că telescopul trebuie să se mişte pentru a le localiza. Astronomii au observat una dintre aceste ciocniri în 2017, […]

Prima fotografie a universului realizată de telescopului spaţial James Webb va fi publicată de Joe Biden

Prima fotografie a telescopului spaţial James Webb va schimba modul în care oamenii văd universul soseşte puţin mai devreme decât se aştepta.

Noi imagini cu planeta Mercur şi craterul „Eminescu”, făcute de sonda spaţială europeano-japoneză BepiColombo FOTO

Au apărut noi imagini cu planeta Mercur, făcute de la faţa locului de către sonda spaţială europeano-japoneză BepiColombo, informează astronomii români de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Un telescop spaţial a detectat cutremure stelare neaşteptate

Cutremure stelare ciudate şi neaşteptate, asemănătoare unui tsunami au fost descoperite de observatorul spaţial Gaia al Agenţiei Spaţiale Europene.

STUDIU – Cum influenţează Luna temperaturile de pe Pământ

Un studiu sugerează că ciclurile lunare pot încălzi sau răci planeta cu 0,04 C – suficient pentru a afecta clima.

The Guardian: Miliardarii vor coloniza Sistemul Solar

Vor ajunge miliardari ca Elon Musk şi Jeff Bezos să coloinizeze Luna şi Marte, ba chiar să-şi întemeieze propriile imperii spaţiale?

Oamenii de ştiinţă vor să trimită imagini cu oameni goi în spaţiu pentru a fi văzute de extratereştri

O echipă care se numeşte Beacon in the Galaxy (BITG) îşi propune să trimită o transmisiune cu cod binar, folosind unde radio către galaxia noastră.

Vom putea cultiva broccoli şi conopidă pe Lună. Cultivarea cartofilor pe Marte mai poate aştepta

Oamenii de ştiinţă au cultivat plante în solul lunar, folosind mostre colectate în timpul misiunilor Apollo pe Lună.

Ar putea exista viaţă pe Europa, luna de gheaţă a lui Jupiter?

Aceste creste ar putea susţine ideea că există viaţă în oceanul de sub suprafaţa Europei.

Astronomii au descoperit un nou tip de stea cu origini surprinzătoare

O echipă de astronomi germani, condusă de profesorul Klaus Werner de la Universitatea din Tübingen, a descoperit un nou tip de stea acoperită de produsul secundar al arderii heliului. Este posibil ca stelele respective să fi fost formate printr-un eveniment rar de fuziune stelară. Rezultatele descoperirii au fost publicate pe Royal Society Astronomy  . În timp ce […]