candida i

PIN face concurs pentru stabilirea listelor de candidaţi la CGMB

PIN va organiza un concurs pentru stabilirea listelor cu candidaţi la Consiliul General al Capitalei şi la consiliile de sector, la care vor putea participa cetăţenii care au expertiztă în administraţie publică locală şi care „vor să schimbe faţa Bucureştiului”.

Codrin Ştefănescu, candidatul PC pentru Primăria Capitalei – surse

PC îşi va lansa, duminică, în timpul acţiunii de protest privind Parcul Bordei, candidaţii pentru Primăria Capitalei şi pentru primăriile de sector, pentru fotoliul de primar general fiind propus Codrin Ştefănescu, vicepreşedinte al partidului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PC.

PDL îşi stabileşte candidaţii la locale şi parlamentare, până la 31 martie

PDL îşi va stabili candidaţii la alegerile locale şi la cele parlamentare, până la 31 martie, a anunţat liderul partidului, Emil Boc, la finalul şedinţei Colegiului Director al formaţiunii.

Cristian Adomniţei, candidatul PNL la Primăria Iaşi

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, va fi candidatul PNL la Primăria municipiului Iaşi, conform deciziei Biroului Politic Central (BPC) al formaţiunii liberale.

Preoţii pot candida ca independenţi pentru funcţii de consilier local sau consilier judeţean

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a hotărât, vineri, că preoţii pot participa la alegeri ca independenţi pentru funcţiile de consilier local sau consilier judeţean cu aprobarea ierarhului superior, dar nu pentru funcţiile de primar.

Candidaţii la primărie trebuie să aibă cel puţin liceul, conform unei legi adoptate tacit

Candidaţii la funcţia de primar de comună sau oraş trebuie să fie absolvenţi de studii liceale, cu diplomă de bacalaureat, iar cei care candidează la primar de municipiu trebuie să aibă cel puţin studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă, potrivit unei legi adoptate tacit de Senat.

Sinodul Mitropoliei Moldovei a selectat primii doi candidaţi pentru funcţia de mitropolit

Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a selectat, după opt ore de deliberări, primii doi candidaţi pentru funcţia de mitropolit, rămasă vacantă după ce IPS Daniel a devenit Patriahul Bisericii Ortodoxe Române, în cursul zilei de sâmbătă putând fi făcute şi alte nominalizări.

Gheorghe Flutur şi Dan Cârlan, candidaţi PDL la preşedinţiile Consiliilor Judeţene Suceava şi Iaşi

Senatorul PDL de Suceava, Gheorghe Flutur, şi senatorul PDL de Iaşi, Dan Cârlan, vor candida în alegerile locale din acest an pentru preşedinţia Consiliilor Judeţene Suceava şi respectiv, Iaşi, anunţul fiind făcut în cadrul unei acţiuni a PDL Suceava de lansare a candidaţilor de primar din judeţ.

Barack Obama acceptă să participe la două noi dezbateri cu Hillary Clinton

Candidatul democrat la învestitura pentru alegerile prezidenţiale din SUA Barack Obama a acceptat joi să participe la două noi dezbateri cu rivala sa, Hillary Clinton, înainte de 4 martie, au declarat oficiali din echipa sa de campanie.

Candidaţii la sesiunea specială a Testelor Naţionale susţin ultima probă

Candidaţii care participă la sesiunea specială a Testelor Naţionale au de rezolvat, joi, la ultima probă, respectiv cea de Istoria românilor sau Geografia României, varianta cu numărul 63.

Candidaţii la sesiunea specială a Testelor Naţionale susţin proba de matematică

Candidaţii care participă la sesiunea specială a Testelor Naţionale au de rezolvat, miercuri, la proba de matematică, varianta cu numărul 81.

Blaga: PDL merge după un singur principiu în organizaţie – „Cel mai bun candidează”

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la finalul reuniunii formaţiunii de la Poiana Braşov, că, după mai puţin de două luni de la comasarea prin absorbţie a PD cu PLD, "nu sunt probleme", iar principiul după care se merge în organizaţie este "cel mai bun candidează".

PNL Bucureşti îl susţine pe Orban pentru Primăria Generală

PNL Bucureşti a discutat miercuri seara pe tema candidaţilor pentru alegerile locale, singurele "certitudini" fiind Ludovic Orban pentru Primăria Generală şi Andrei Chiliman la sectorul 1, însă o decizie va fi luată la jumătatea lunii februarie, în urma unor sondaje de opinie.

Voiculescu: Popa – femeie puternică, Cutaş – autodidact şi serios, Anghel – om de afaceri de succes

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, marţi, că toţi cei trei candidaţi pentru şefia partidului merită să ocupe acest post, arătând că Daniela Popa este o "femeie puternică", Sabin Cutaş este "un om autodidact şi serios", iar Florin Anghel este un manager şi "un om de afaceri de succes".

Mihail Saakaşvili se confruntă cu cinci contracandidaţi la alegerile de sâmbătă

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, se confruntă cu cinci contracandidaţi la alegerile prezidenţiale anticipate programate pentru sâmbătă.

PDL îşi pregăteşte candidaţii la primăriile de sector – surse

PDL ia lua în calcul candidaturile la alegerile locale din Bucureşti a primarilor Liviu Negoiţă (Sector 3) şi Cristian Poteraş (Sector 6), a viceprimarilor generali Răzvan Murgeanu (Sector 1) şi Ionuţ Popa (Sector 5) şi a viceprimarilor de sectoare Dan Ionescu (Sector 2) şi Radu Silaghi (Sector 4).

Columbia: Mai mulţi candidaţi la alegerile locale, ucişi înaintea alegerilor

Doi candidaţi la alegerile locale de duminică din Columbia au fost împuşcaţi mortal, cel mai probabil de gherilele de stânga, în timp ce îşi desfăşurau campania electorală într-un sat, relatează Reuters.

Martens (PPE): Blaga şi Macovei au dus greul reformelor

Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a declarat, luni, la lansarea eurocandidaţilor PD, că miniştrii Vasile Blaga şi Monica Macovei au dus greul reformelor în Justiţie şi Administraţie Publică şi au schimbat percepţia oficialilor europeni asupra României.

Băsescu recomandă candidaţi care au legături cât mai puţine cu trecutul

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut românilor, de pe scena unui spectacol folcloric din localitatea Ştei - Bihor, să nu se lase păcăliţi la euroalegeri şi să se gândească foarte bine pe cine vor vota, recomandând candidaţi care au legături cât mai puţine cu trecutul.

Candidaţii PD, primii pe buletinul de vot la europarlamentare

Candidaţii Partidului Democrat vor ocupa prima poziţie pe buletinele de vot la alegerile pentru Parlamentul European, din 25 noiembrie, conform extragerii făcute, miercuri, de preşedintele Biroului Electoral Central.

Peste 5.000 de asistenţi medicali vor susţine examenul de grad

Peste 5.000 de asistenţi medicali vor participa la examenul de grad principal din 18-19 octombrie, numărul acestora fiind cu câteva sute mai mic decât anul trecut, când s-au înscris aproape 5.600 de candidaţi.

BEC trimite la CNSAS listele candidaţilor la europarlamentare

Membrii Biroului Electoral Central vor trimite, luni după-amiază sau marţi, CNSAS listele candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie, pentru verificare, în urma unei solicitări a CNSAS în acest sens.

CNI a admis doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte ANI

Membrii comisiei de corectare a lucrărilor din cadrul concursului pentru şefia ANI a finalizat, marţi seară, procesul de corectare, doar doi dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Agenţiei fiind admişi după proba scrisă, iar trei candidaţi, pentru funcţia de vicepreşedinte ANI.

Timişorenii îşi scriu doleanţele către candidaţii la europarlamentare pe un panou

Preşedintele TNL Timiş, Ciprian Bogdan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că tinerii liberali montează, joi, un panou în centrul Timişoarei, pe care localnicii le pot scrie mesaje candidaţilor la alegerile europarlamentare.

Conducerea PD s-a reunit pentru a valida lista candidaţilor pentru PE

Conducerea democrată s-a reunit, luni, pentru a valida lista candidaţilor la alegerile europene, pe care, potrivit unor surse din partid, se află numele actualilor europarlamentari, alături de cele ale lui Sorin Frunzăverde, Rareş Niculescu, Marian Zlotea şi Sebastian Bodu.

PIN şi-a prezentat oficial candidaţii pentru europarlamentare

Partidul Iniţiativa Naţională (PIN) şi-a prezentat, duminică, în faţa a circa 800 de delegaţi PIN din toată ţara, candidaţii la alegerile pentru Parlamentulul European, realizând totodată şi o prezentare ironică la adresa adversarilor de la celelalte partide politice.

UDMR va depune la BEC lista completă de candidaţi pentru PE

UDMR va depune, în 26 septembrie, la ora 12.00, lista finală de candidaţi pentru Parlamentul European la Biroul Electoral Central (BEC), aceasta având în componenţă un număr de 45 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

IPS Daniel, Bartolomeu şi Ioan de la Covasna, candidaţi la postul de Patriarh

Sfântul Sinod i-a desemnat, miercuri, în urma a trei tururi de scrutin, pe IPS Daniel, Bartolomeu şi pe Ioan Selejan de la Covasna şi Harghita drept candidaţi la scaunul patriarhal, rămas vacant în urma decesului lui Teoctist.

29 de candidaţi la funcţia de patriarh

Doar 29 de ierarhi ortodocşi din cei 49 de membri ai Sfântului Sinod ar putea să candideze pentru ocuparea scaunului patriarhal, potrivit reglementărilor din Statutul de Organizare al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Moţiunea de cenzură şi şovăielile lui Ungureanu lasă în ceaţă lista PNL pentru europene

Conducerea PNL ezită să anunţe candidaţii partidului pentru alegerile europarlamentare, situaţia incertă a lui Mihai Ungureanu - prezumtiv cap de listă - şi moţiunea de cenzură a PSD blocând practic anunţarea echipei liberale care va trebui să treacă testul alegerilor europene.

Corlăţean, Ponta, Severin şi Puşcaş – primii pe lista PSD pentru euroalegeri

PSD a stabilit, luni, ca primele poziţii pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare să fie ocupate de Titus Corlăţean, Victor Ponta, Adrian Severin şi Vasile Puşcaş, a anunţat liderul PSD Mircea Geoană, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al formaţiunii.

O fundaţie cere ca masonii să nu fie acceptaţi printre candidaţii de Patriarh al BOR

Fundaţia culturală „Sarmisegetuza” solicită Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) să nu accepte candidaţi la funcţia de Patriarh, înalţi ierarhi care au colaborat cu fosta securitate comunistă şi care fac parte din Masonerie .

PLD prezintă lista candidaţilor pentru PE la Delegaţia Permanentă din 17 august

Preşedintele PLD, Theodor Stolojan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că lista candidaţilor liberal-democraţi pentru alegerile europarlamentare urmează să fie analizată de Coaliţia pentru un Parlament Curat şi va fi validată în şedinţa Delegaţiei Permanente a formaţiunii din data de 17 august.

Maria Grapini, Irinel Popescu şi Codruţ Şereş, pe lista PC pentru euroalegeri

Biroului Politic al PC a decis ca vicepreşedintele Maria Grapini, medicul Irinel Popescu şi senatorul Codruţ Şereş, preşedintele Consiliului Executiv al PC, să ocupe primele locuri pe lista conservatorilor pentru alegerile europarlamentare.

Peste 36 de candidaţi pe un loc la Facultatea de Administraţie şi Afaceri a UB

Cele mai multe opţiuni la admiterea în Univeristatea Bucureşti vizează facultăţile de Administraţie şi Afaceri, cu peste 35 de candidaţi pe loc, Geografie - 16,77, Litere - aproape opt , Limbi şi literaturi străine - 9,25, Matematică - 3,43 şi Drept - 4 pe un loc.

Frunzăverde spune că ar fi de acord să deschidă lista PD pentru europarlamentare

Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, pe poziţiile eligibile ale PD pentru europarlamentare vor fi reprezentanţi din toate regiunile de dezvoltare, iar lista democraţilor ar putea fi deschisă de vicepreşedintele Sorin Frunzăverde.

Aproape 48.000 de candidaţi la examenul de titularizare susţin, luni, probele scrise

Aproape 48.000 de candidaţi vor susţine, luni, probele scrise pentru ocuparea celor peste 56.000 de posturilor didactice vacante, din care doar 11.157 sunt titularizabile, examenele urmând să se desfăşoare în 142 de centre.

Candidaţii PSD la europarlamentare ar putea fi stabiliţi vineri

Liderii PSD ar putea aproba, vineri, la Comitetul Executiv Naţional, o listă lărgită a candidaţilor pentru alegerile pentru Parlamentul European, şi ar putea lua în discuţie adoptarea unei poziţii oficiale de susţinere a lui Ion Iliescu.

Candidaţii PIN pentru euroalegeri vor da examen scris pentru a accede pe lista partidului

Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, a prezentat, duminică, într-o conferinţă de presă, cele "10+1" criterii pe baza cărora vor fi desemnaţi candidaţii formaţiunii la alegerile pentru Parlamentul European, în urma unui concurs care se va desfăşura până la sfărşitul lunii iulie.