fotbal

Spania şi Olanda luptă duminică şi pentru primul loc în clasamentul FIFA

Reprezentativele Olandei şi Spaniei, care se vor confrunta duminică, în finala Cupei Mondiale, au amândouă posibilitatea de a deveni numărul unu în clasamentul FIFA, a anunţat, sâmbătă, forul internaţional.

Mihai Stoichiţă vrea să-i aducă la Astra şi pe Bazzi şi Dulcea, de la FC Argeş

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, este interesat să-i aducă la echipă pe mijlocaşul argentinian Elias Bazzi şi atacantul Adrian Dulcea, de la FC Argeş, după ce a transferat deja un jucător de la formaţia piteşteană, pe Daniel Bălaşa.

Mourinho îşi îndreaptă atenţia spre Cristian Chivu, după ce transferul lui Chiellini a căzut

Noul antrenor al formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, i-a cerut preşedintelui Florentino Perez să încerce să-l transfere pe fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, informează site-ul goal.com, care citează Sport.es.

„Caracatiţomania” cuprinde Spania

Calificarea Spaniei în finala Cupei Mondiale de fotbal şi predicţia octopodului Paul, cum că echipa antrenată de Vicente del Bosque se va "încorona", duminică, la Johannesburg, cu laurii de campioană mondială, a dus la izbucnirea unei adevărate "caracatiţomanii" în spaţiul iberic.

Sex, sânge şi fotbal într-un caz care emoţionează Brazilia

Un caz macabru implicând un star al fotbalului, suspectat că ar fi fost instigatorul răpirii unei foste iubite, emoţionează şi pasionează Brazilia, la fel ca o telenovelă, scrie AFP, referindu-se la afacerea în care este implicat portarul formaţiei Flamengo, Bruno Fernandes das Dores de Souza.

Câştigătoarea Cupei Mondiale va primi 23,8 de milioane de euro iar vicecampioana 19 milioane de euro

Câştigătoarea Cupei Mondiale de fotbal, care se va stabili între Olanda şi Spania, va fi recompensată cu 23,8 de milioane de euro (30 de milioane dolari) dintre cei 333 de milioane de euro (420 milioane dolari) care vor fi repartizaţi echipelor participante la acest turneu final, informează As.

Olandezii îi fac concurenţă lui Paul, lansând o altă caracatiţă prezicătoare, Pauline

Moda caracatiţelor prezicătoare tinde să ia amploare, iar olandezii de la acvariul din Haga încearcă să-l concureze pe Paul cu Pauline, după ce octopodul din Oberhausen a devenit celebru pronosticând exact deznodământul tuturor meciurilor Germaniei de la CM.

Vuvuzelele, interzise în Emiratele Arabe Unite de o lege islamică

Autoritatea Generală Islamică a Afacerilor şi Acordurilor din Emiratele Arabe Unite a emis un decret prin care interzice folosirea vuvuzelelor în interiorul ţării din cauza zgomotului produs de acestea, mai mare de 100 de decibeli, informează ziarul local The National.

Aproximativ 1.700 de fani spanioli şi-au cumpărat, vineri, pachete de călătorii pentru finala CM

Agenţiile de turism spaniole au anunţat, vineri, că au vândut în ultima zi aproximativ 1.700 de pachete de călătorii pentru finala Cupei Mondiale din Africa de Sud, în care naţionala Spaniei va întâlni Olanda.

Steaua pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2010/2011

FC Steaua a anunţat, vineri, că la începutul săptămânii viitoare va pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2010/2011, preţurile variind între 100 şi 600 de lei, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre".

Vezi aici cei 10 fotbalişti nominalizaţi la titlul de jucătorul CM

Trei componenţi ai reprezentativei Spaniei, Andres Iniesta, David Villa şi Xavi, figurează printre cei 10 fotbalişti nominalizaţi la titlul de cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, anunţaţi, vineri, la Johannesburg, de FIFA şi Adidas.

Marian Rada a renunţat la preluarea conducerii tehnice a echipei FC Braşov

Tehnicianul Marian Rada a declarat, vineri, că a renunţat la preluarea conducerii tehnice a echipei FC Braşov din cauza protestelor suporterilor grupării ardelene.

Caracatiţa Paul: Spania va câştiga Cupa Mondială

Paul, caracatiţa care a reuşit până în prezent să facă pronosticuri fără greşeală la Cupa Mondială, a prezis vineri că Spania va câştiga finala competiţiei din Africa de Sud, duminică, în faţa Olandei, informează Marca.

Vezi aici logoul Cupei Mondiale din 2014

Logoul Cupei Mondiale din 2014, turneu ce va fi organizat în Brazilia, a fost prezentat, joi, la Johannesburg, de preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva.

Lupescu: Decizia luată de Comitetul de Urgenţă al FRF în privinţa jignirilor va face bine fotbalului

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, joi, că decizia luată de Comitetul de Urgenţă al federaţiei, prin care persoanele care recidivează cu declaraţii jignitoare sau calomnioase vor fi declarate "persona non grata", va face bine fotbalului românesc.

Marian Rada va semna un contract valabil un an cu FC Braşov

Antrenorul Marian Rada va semna, vineri, un contract valabil un an cu gruparea FC Braşov, a anunţat preşedintele clubului, Ioan Neculaie.

Nicolae Dică a semnat un contract cu Manisaspor

Fotbalistul echipei Catania, Nicolae Dică, fost la CFR Cluj în campionatul trecut, a semnat, joi, un contract cu gruparea Manisaspor, la care va evolua în sezonul viitor sub formă de împrumut, informează site-ul oficial al clubului turc.

Angela Merkel i-a numit pe jucătorii Germaniei „ambasadorii perfecţi” ai ţării

Cancelarul Angela Merkel i-a sunat, joi dimineaţă, pe oficialii naţionalei Germaniei pentru a-i consola după eşecul din semifinala Cupei Mondiale cu Spania şi a dorit să le mulţumească jucătorilor deoarece au fost "ambasadorii perfecţi" la competiţia din Africa de Sud.

Iranul respinge o echipă feminină de fotbal din cauza pălăriilor alese în locul vălului islamic

Oficialii iranieni în materie de sport au respins recent o echipă feminină de fotbal, din cauza pălăriilor pe care acestea le-au ales în urma unei interdicţii impuse de FIFA ca femeile să poarte văl pe cap în timpul partidelor, informează publicaţia britanică The Independent.

Rafael Nadal va asista la finala Cupei Mondiale

Tenismanul Rafael Nadal, ocupantul primului loc în clasamentul ATP, va asista, duminică, la Johannesburg, la finala Cupei Mondiale, în care naţionala Spaniei va întâlni Olanda, informează site-ul oficial al sportivului.

Dinu Gheorghe: Cassio a semnat un contract valabil trei ani cu Rapid

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că atacantul brazilian al formaţiei Uniao Leiria, Cassio Vargas Barbosa, a semnat cu gruparea giuleşteană un contract valabil trei ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul.

Sichitiu: Vor fi cluburi care vor da faliment în acest an din cauza modificării Codului Fiscal

Grigore Sichitiu, care va prelua funcţia de preşedinte al clubului Poli Iaşi, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că anul acesta unele cluburi de fotbal vor da faliment din cauza modificării Codul Fiscal.

FRF: Persoanele care fac declaraţii jignitoare, excluse din fotbal sau declarate „persona non grata”

Comitetul de Urgenţă al FRF a decis monitorizarea persoanelor care recidivează cu declaraţii jignitoare sau calomnioase, urmând ca aceastea să fie excluse din activitatea fotbalistică sau să fie declarate "persona non grata", se arată într-un comunicat al federaţiei.

Zapatero spune că victoria Spaniei în semifinalele CM va aduce încredere în ţară

Victoria Spaniei în semifinalele Cupei Mondiale "va creşte respectul de sine şi încrederea în rândul populaţiei din întreaga ţară", afectată de o gravă criză economică de la finalul anului 2008, a apeciat şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero.

Caracatiţa Paul, în pericol de a fi prăjită, făcută sushi sau aruncată în acvariul cu rechini de către fanii germani

Fanii germani sunt supăraţi pe caracatiţa prezicătoare Paul de la acvariul din Oberhausen, după ce aceasta a pronosticat corect eliminarea Germaniei în semifinalele Cupei Mondiale din Africa de Sud, şi vor să se răzbune pe celebrul octopod, informeză presa internaţională.

Presa spaniolă se bucură de calificarea în finala CM ca de un titlu mondial

Presa spaniolă de bucură, joi, ca de un titlu mondial de calificarea în finala Cupei Mondiale din Africa de Sud, în urma victoriei, cu scorul de 1-0, din meciul cu Germania, din semifinalele competiţiei.

Doi tineri somalezi, ucişi pentru că urmăreau meciul Germania – Spania

Doi tineri somalezi au fost ucişi şi alţi trei au fost răniţi de o grenadă lansată de persoane necunoscute, miercuri seară, în apropiere de Mogadiscio, în timp ce urmăreau semifinala Cupei Mondiale dintre Spania şi Germania, au anunţat martori oculari.

Presa germană: Visul s-a terminat, dar viitorul este promiţător

Presa germană de joi "îşi scoate pălăria" în faţa Spaniei, victorioasă, scor 1-0, cu Germania, în semifinalele Cupei Mondiale, şi se consolează instistând asupra viitorului promiţător al tinerei Mannschaft.

O întâlnire decisivă pentru Mutu va avea loc marţi

Directorul sportiv al AC Fiorentina, Pantaleo Corvino, proprietarul clubului Al-Nassr, prinţul Faisal Bin Turki, şi impresarii atacantului Adrian Mutu se vor întâlni marţi pentru a lua o decizie în privinţa viitorului fotbalistului român, informează violanews.com.

Lacrimi, tristeţe şi furie la Berlin, după înfrângerea Germaniei în semifinalele CM

Înfrângerea înregistrată de naţionala Germaniei în meciul cu Spania, scor 1-0, din semifinalele Cupei Mondiale, a fost întâmpinată cu tristeţe, lacrimi, dar şi cu furie de suporterii germani care au urmărit partida pe ecrane uriaşe în Berlin.

Caracatiţa Paul a avut dreptate în toate predicţiile făcute cu ocazia CM din Africa de Sud

Celebra caracatiţă prezicătoare Paul, de la acvariul din Oberhausen, a avut dreptate în toate predicţiile făcute cu ocazia Cupei Mondiale din Africa de Sud, cea mai recentă previziune a sa, privind victoria naţionalei Spaniei în semifinala cu Germania, împlinindu-se miercuri seară, informează AFP.

Românii pariază 150 de milioane de euro pe meciurile de fotbal şi turneele de tenis

Câştiguri distribuite după principiul "mici, dar multe", mize situate între 5 şi 10 lei pe fiecare jucător, fotbalul care atrage peste 80% din mizele celor care intră într-o casă de pariuri şi investiţii de zeci de mii de euro pentru a acoperi inclusiv oraşele cu 30.000 - 50.000 de locuitori.

Olanda şi Spania, finalistele de la CM-2010, nu s-au mai întâlnit la vreun CM sau CE

Finalistele Cupei Mondiale din Africa de Sud 2010, Olanda şi Spania, nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci al unei Cupe Mondiale sau al unui Campionat European, informează AFP.

Olanda şi Spania se vor întâlni în finala Cupei Mondiale

Reprezentativele Olandei şi Spaniei se vor întâlni în finala Cupei Mondiale duminică, de la ora 21.30, pe stadionul Soccer City din Johannesburg. Olanda a învins Uruguay, scor 3-2, reuşind calificarea în finală pentru a treia oară în istoria sa. Spania, campioana europeană en-titre, a trecut de Germania, scor 1-0, calificându-se pentru prima oară în finala Cupei Mondiale.

Un suporter a intrat pe teren în minutul 4 al semifinalei dintre Germania şi Spania, de la CM

Un suporter a intrat pe teren în minutul 4 al semifinalei Cupei Mondiale, dintre Germania şi Spania, care se desfăşoară pe arena Durban Stadium, el fiind îndepărtat rapid de pe suprafaţa de joc de forţele de ordine.

Globoesporte: Cristiano Ronaldo, Kaka şi Messi dispăruţi – recompensă în 2014

Evoluţiile modeste ale jucătorilor Lionel Messi (Argentina), Cristiano Ronaldo (Portugalia) şi Kaka (Brazilia) la Cupa Mondială din Africa de Sud reprezintă un motiv de ironie pentru site-ul Globoesporte, care scrie că cei trei fotbalişi sunt "dispăruţi", recompensa oferindu-se în 2014.

Rooney, cel mai neatrăgător jucător de la CM

Atacantul echipei naţionale a Angliei, Wayne Rooney, a fost desemnat cel mai neatrăgător jucător de la Cupa Mondială după un sondaj efectuat printre 200.000 de membri ai unui site de întâlniri online, informează The Telegraph.

Cristiano Ronaldo a plătit 12 milioane de euro mamei copilului său pentru a păstra tăcerea

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo ar fi plătit 12 milioane de euro mamei copilului său, pentru ca aceasta să renunţe la drepturile parentale şi să rămână în anonimat, informează presa portugheză, citând cotidianul The Sun.

CM-2010: 14 şefi de stat africani aşteptaţi la finala CM

Paisprezece şefi de stat africani, între care preşedintele gabonez Ali Bongo şi cel din Burkina Faso, Blaise Compaore, sunt aşteptaţi, duminică, la finala Cupei Mondiale de la Johannesburg, a anunţat Ministerul sud-african al Afacerilor Externe.

Mii de fani olandezi iau cu asalt agenţiile de voiaj pentru a ajunge în Africa de Sud

Agenţiile de voiaj din Olanda au fost luate cu asalt de fani care solicită să ajungă în ultimul moment în Africa de Sud, după ce echipa lor favorită a obţinut, marţi seară, calificarea în finala Cupei Mondiale, învingând Uruguay, cu scorul de 3-2.