geoan

Geoană: Principala responsabilitate pentru progresul limitat din Justiţie îi aparţine lui Băsescu

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că Raportul de ţară pe Justiţie reprezintă o bilă neagră, dată de continuarea monitorizării, el apreciind că responsabilitatea pentru progresele limitate şi neconvingătoare aparţine preşedintelui Traian Băsescu.

Hărdău şi Adomniţei cred că Geoană îi acuză în necunoştiinţă de cauză

Foştii miniştri ai Educaţiei, Mihail Hărdău şi Cristian Adomniţei cred că acuzaţiile lui Mircea Geoană, care-i arată drept responsabili de situaţia privind diplomele de la "Spiru Haret" sunt făcute în necunoştinţă de cauză, PSD încercând astfel să repare ceea ce a stricat ca formaţiune politică.

Geoană: Responsabili de situaţia de la Spiru Haret sunt Miclea, Hărdău şi Adomniţei

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că responsabili de situaţia privind diplomele de la Spiru Haret sunt foştii miniştri de resort Mircea Miclea, Mihail Hărdău şi Cristian Adomniţei.

Geoană: Andronescu are întreg sprijinul meu pentru aflarea adevărului la „Spiru Haret”

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că ministrul Andronescu are întregul său sprijin pentru continuarea anchetei la Universitatea "Spiru Haret" pentru aflarea adevărului despre "acest Caritas al diplomelor".

Declaraţii contradictorii ale lui Geoană şi Andronescu despre cazul „Spiru Haret”

Preşedintele PSD şi ministrul Educaţiei au făcut, duminică seară, după şedinţa social-democraţilor, declaraţii contradictorii referitoare la cazul "Spiru Haret", Mircea Geoană susţinând că studenţii nu ar mai trebui să dea examen, în timp ce Ecaterina Andronescu a declarat că nu se pune problema aşa.

PSD, pus în situaţii „delicate” de ultimele acţiuni ale ministrului Andronescu – surse

Liderul PSD, Mircea Geoană, ar fi nemulţumit de prestaţia ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care ar fi pus PSD în situaţii "delicate" atât în cazul "Spiru Haret", dar şi în cazul subiectelor de la teza unică, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

Gândul: PSD se pregăteşte să-şi schimbe conducerea

Indiferent dacă Mircea Geoană va câştiga sau nu la prezidenţiale, la începutul lui 2010, partidul va redeveni teatrul luptelor pentru supremaţie şi putere. Într-un fel sau altul, Geoană va pleca din fruntea PSD, făcând loc unei noi formule de conducere, potrivit Gândul.

Geoană: Demisia lui Ridzi, gest întârziat de bun simţ politic

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, marţi, că demisia Monicăi Iacob Ridzi din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului reprezintă un gest întârziat de bun simţ politic.

Geoană a primit, de ziua lui, multe cadouri cu dedicaţie pentru alegerile prezidenţiale

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a sărbătorit, marţi, cu prietenii şi colegii de partid, în foişorul din curtea sediului central al formaţiunii, împlinirea vârstei de 51 de ani, majoritatea cadourilor şi urărilor primite făcând referire la preluarea de către acesta a funcţiei supreme în stat.

De ziua sa, Geoană a închiriat Teatrul Bulandra

Aproximativ 200 de invitaţi sunt aşteptaţi, marţi seară, la ziua liderului PSD, Mircea Geoană, care le va oferi, la Teatrul Bulandra, un spectacol interpretat de trupa lui Dan Puric, urmat de o petrecere privată în foaierul teatrului, relatează cotidianul "Gândul".

Lavinia Şandru a debutat într-o piesă de teatru

Preşedintele PIN, Lavinia Şandru, a debutat duminică seară, în rolul principal al comediei "Mincinoasa", la Teatrul Metropolis din Capitală, la peste 10 ani de la absolvirea Academiei de Artă Teatrală din Târgu Mureş, la reprezentaţie fiind invitaţi Mircea Geoană, Cosmin Guşă şi Radu Câmpeanu.

Geoană şi-a anulat participarea la Festivalul de la Răstoliţa

Preşedintele PSD Mircea Geoană şi-a anulat, duminică, participarea la Festivalul Văii Mureşului de la Răstoliţa, din cauza vremii nefavorabile.

Geoană către eurodeputaţii PSD: Acţionaţi, pentru că reputaţia României e „mult prea zdrenţuită”

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, că europarlamentarii partidului trebuie să acţioneze pentru "cuplarea României la marile proiecte europene", pentru refacerea influenţei ţării noastre în Europa şi să acorde atenţie relaţiei cu Republica Moldova.

Geoană: „Prima Casă”, încercare „onestă” de repornire a creditării

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat, joi, la Craiova, că programul "Prima Casă" reprezintă o încercare "onestă" de a reporni creditarea, însă efectul de antrenare al economiei este "aproape nul".

Geoană: Băsescu, înfrânt de propria lipsă de performanţă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova, că "actualul preşedinte" al ţării, Traian Băsescu, este într-o cădere "extrem de dramatică" în ceea ce priveşte încrederea şi intenţia de vot a românilor, fiind înfrânt de propria "lipsă de performanţă".

Geoană: Decizia de a mă retrage din CSAT nu are nicio legătură cu hotărârea CC

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat marţi că nu abandonează ideea cooptării preşedintelui Senatului în CSAT, în funcţia de vicepreşedinte, şi că decizia sa de a se retrage din "CSAT-ul condus de Traian Băsescu" nu a avut nicio legătură cu hotărârea de marţi a Curţii Constituţionale.

Patriciu îi vede în turul doi la prezidenţiale pe Antonescu şi Geoană

Omul de afaceri Dinu Patriciu îi vede în turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamnă pe Crin Antonescu şi Mircea Geoană, nu şi pe actualul şef al statului, Traian Băsescu, precizând că până acum niciunul dintre candidaţi nu i-a cerut finanţare pentru campania electorală.

Anastase: Acum declaraţia lui Geoană din 7 iunie capătă logică

Secretarul executiv al PDL Roberta Anastase consideră că preşedintele Senatului Mircea Geoană a declarat în ziua euroalegerilor că se retrage din CSAT pentru că ştia că acest lucru este o problemă constituţională, şi nu politică, apreciind că, după decizia CC, această declaraţie capătă logică.

Strategie PNL la prezidenţiale: Băsescu – trend descendent, Geoană – cel mai slab candidat al stângii

Strategia PNL la prezidenţiale menţionează că Băsescu e pe un trend descendent, că Geoană se confruntă cu lipsă de credibilitate în partid, indicând totodată ca principii de campanie, atragerea de noi membri, prezentarea de măsuri anticriză, criticarea Guvernului şi campania pe internet.

Sindicatele din Educaţie îi cer lui Geoană să retragă sprijinul politic pentru Sârbu şi Mocanu

Sindicatele din Educaţie cer liderului PSD Mircea Geoană să retragă sprijinul politic ministrului Muncii, Marian Sârbu şi secretarului de stat Valentin Mocanu, întrucât, prin reducerea cu aproximativ 40% a coeficienţilor de ierarhizare, unii profesori vor avea salarii mai mici decât în prezent.

Geoană: Băsescu, bun la diagnostic, slab în practică – III

Partea a treia a interviului acordat de preşedintele PSD Mircea Geoană Agenţiei MEDIAFAX, în care vorbeşte despre probleme ale actualităţii politice şi economice: activitatea guvernului, cazul Ridzi, evoluţiile şi perspectivele din PSD şi Coaliţie, alegerile prezidenţiale.

Geoană: Băsescu, bun la diagnostic, slab în practică – II

Partea a doua a interviului acordat de preşedintele PSD Mircea Geoană Agenţiei MEDIAFAX, în care vorbeşte despre probleme ale actualităţii politice şi economice: activitatea guvernului, cazul Ridzi, evoluţiile şi perspectivele din PSD şi Coaliţie, alegerile prezidenţiale.

Geoană: Băsescu, bun la diagnostic, slab în practică – I

Preşedintele PSD Mircea Geoană a acordat Agenţiei MEDIAFAX un interviu în care vorbeşte despre probleme ale actualităţii politice şi economice: activitatea guvernului, cazul Ridzi, evoluţiile şi perspectivele din PSD şi Coaliţie, alegerile prezidenţiale.

Berceanu spune că într-un tur doi Geoană-Antonescu la Preşedinţie, ar vota cu liderul PNL

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la Realitatea Tv, întrebat cu cine ar vota în cazul în care în turul doi la Preşedinţie s-ar afla Crin Antonescu şi Mircea Geoană, că l-ar alege pe Antonescu, precizând în că e doar un exerciţiu teoretic, pentru că o astfel de situaţie nu va exista.

Geoană: Voi participa la CSAT peste câteva luni, în altă calitate

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, marţi, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor referitoare la absenţa sa de la şedinţa CSAT, că va participa la şedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, peste câteva luni, însă în altă "calitate".

Videanu i-a dat termen lui Geoană 48 de ore pentru a proba acuzaţiile la adresa sa

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni, că la reuniunea coaliţiei i-a acordat un termen de 48 de ore liderului PSD Mircea Geoană pentru a proba acuzaţiile făcute la adresa sa în şedinţa conducerii social-democrate de la Turnu Măgurele, de unde presa a prezentat înregistrări.

„Problemele” lui Iliescu : „BNR, Radio, Agerpresul” – Geoană: „Băsescu poate fi bătut” – Gândul

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a susţinut în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, de la Turnu Măgurele, că " BNR, Radio, Agerpresul, SSPR-ul" sunt "câteva probleme care trebuie rezolvate" şi că "oameni vulnerabili" trebuie scoşi din "prima linie", informează Gândul.

Videanu vrea să-l dea pe Mircea Geoană în judecată pentru calomnie

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că intenţionează să îl acţioneze în judecată pe preşedintele PSD, Mircea Geoană, pentru calomnie, dacă acesta nu probează acuzaţiile pe care i le-a adusc în şedinţa CexN al PSD.

Geoană: Băsescu este un obstacol în calea dezideratelor naţionale ale României

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, după şedinţa CExN de la Turnu Măgurele, că Traian Băsescu reprezintă un obstacol în calea dezideratelor naţionale ale României, date de necesitatea ca România să aibă un nou curs în perspectiva turului doi al alegerilor şi după alegerile prezidenţiale.

Iliescu: Am propus o întâlnire Geoană-Boc-Băsescu pentru a pune piciorul în prag

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, la Turnu Măgurele, la finalul Comitetului Executiv, că a propus o întâlnire între liderul PSD, cel al PDL şi şeful statului, pentru a-l avertiza pe Băsescu să nu mai interfereze cu Executivul.

Geoană: Hrebenciuc, în „pole position” pentru coordonarea campaniei PSD la prezidenţiale

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, după şedinţa CExN a partidului, răspunzând unei întrebări, că Viorel Hrebenciuc este în "pole position" pentru coordonarea campaniei PSD la prezidenţiale.

Geoană: Programul candiatului PSD la prezidenţiale, lansat în septembrie

Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat, vineri, după şedinţa CExN, că în septembrie se va organiza un Congres extraordinar al partidului în care se va lansa programul candidatului social-democrat la Preşedinţie.

Geoană, nemulţumit de amestecul lui Băsescu în activitatea Guvernului

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, după şedinţa conducerii partidului, că a sosit momentul unei clarificări "nete" privind imixtiunea nepermisă a preşedintelui Băsescu în activitatea Guvernului, apreciind că şeful statului este un factor de "instabilitate" şi un factor "care afectează".

Geoană: Atacul „celui mai important om în statul român” la BNR, o încercare de „divizare a naţiunii”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că reproşurile formulate de "cel mai important om în statul român" la adresa BNR constituie o încercare de "divizare a naţiunii".

Geoană are în conturi 139.035 lei, 195.9844 USD şi 504 euro

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, deţine, potrivit declaraţiei de avere actualizate în iunie 2009, sumele de 139.035 lei, 195.984 USD şi 504 euro în conturi bancare, activele fiind trecute pe numele său sau pe numele soţiei, Mihaela Geoană.

Geoană, deranjat că Bazac a blocat intrarea în sediul PSD

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a arătat deranjat de faptul că ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a blocat intrarea în sediul central al PSD pentru a da o declaraţie jurnaliştilor, solicitându-i să "lase uşa partidului" şi apoi să vorbească presei.

Geoană: Intervenţia lui Băsescu a fost neinspirată şi diletantistă

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN a PSD, că intervenţia şefului statului la şedinţa de Guvern de duminică a fost "neinspirată" şi "diletantistă" în ceea ce priveşte economia.

Geoană: Ordonanţa referitoare la abrogarea legilor „umbreşte” asumarea răspunderii pe coduri

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, vineri, că ordonanţa adoptată de Guvern privind posibilitatea de a completa sau abroga acte normative înainte de a intra în vigoare "umbreşte" asumarea răspunderii pe coduri, producând un efect negativ în ţară şi la Bruxelles.

Geoană: România, vital interesată de dezvoltarea regiunii Mării Negre

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, desfăşurată la Palatul Parlamentului, că zona Mării Negre va continua să aibă o importanţă strategică crucială, România fiind vital interesată de dezvoltarea acestei

Geoană: Există europarlamentari care au câştigat prin retorică „rasistă” şi „anti-românească”

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a afirmat, joi, la o dezbatere despre calitatea educaţiei romilor în România, că există europarlamentari care au câştigat, în diverse ţări, printr-o retorică "rasistă" şi "anti-românească", el îndemnând la vigilenţă din acest punct de vedere.