geoan

Geoană: Intenţia premierului nu este de escaladare a unei crize politice

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Emil Boc, că premierul nu intenţionează o escaladare a unei crize politice şi că a făcut, la întâlnirea cu liderul PDL, un apel la calm şi raţiune.

Geoană a discutat cu miniştrii PSD despre poziţia faţă de Legile Educaţiei

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a întâlnit, miercuri dimineaţă, la sediul central al partidului, cu miniştrii social-democraţi, într-o şedinţă informală, unde s-a discutat pe marginea unor scenarii privind poziţia PSD faţă de Legile Educaţiei, dar şi faţă de actul de guvernare, în ansamblu.

Geoană: Nu există incompatibilitate între funcţia de preşedinte al Senatului şi statutul de candidat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu va demisiona din funcţie, pe modelul liderului PNL Crin Antonescu, el susţinând, într-un comunicat transmis marţi, că nu există nicio incompatibilitate între funcţia sa şi statutul de candidat PSD la alegerile prezidenţiale.

PDL îi cere lui Geoană să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului

Partidul Democrat Liberal a transmis, marţi, că aşteaptă de la candidatul PSD Mircea Geoană să dea dovadă de responsabilitate şi să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru a nu folosi resursele publice în campania electorală pentru Preşedinţie.

Geoană vrea o „regândire” instituţională pentru extinderea CSAT

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, marţi, la reuniunea anuală a diplomaţiei române, că ar trebui făcută o "regândire instituţională" la nivelul CSAT, pentru a permite extinderea acestei instituţii către alţi actori, cum ar fi foşi şefi de stat sau foşti premieri.

Geoană: Criza nu se rezolvă cât guvernul e controlat de Băsescu şi profitorii asociaţi lui

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, la reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD şi PC, că actuala criză economică nu va fi rezolvată atât timp cât controlul Guvernului aparţine lui Traian Băsescu, grupului de profitori asociaţi lui şi nu partidelor din coaliţie.

Cărţi poştale cu mesajul „Mircea Geoană-preşedinte”, distribuite la Festivalul Văii Gurghiului

Cărţi poştale cu imaginea preşedintelui PSD Mircea Geoană au fost distribuite, duminică, la Festivalul Văii Gurghiului, de la Ibăneşti, unde a fost prezent liderul PSD, surse din partid declarând pentru MEDIAFAX că acestea au fost comandate şi realizate de staff-ul central de campanie electorală.

Geoană: Avem o relaţie absolut glacială între Bucureşti şi Chişinău

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Ibăneşti, în judeţul Mureş, că între Bucureşti şi Chişinău există "o relaţie absolut glacială", iar acest lucru este "de neacceptat"

Geoană, întrebat dacă are un mesaj special pentru Transilvania: Nu cred că criza are culoare etnică

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Ibăneşti, răspunzând unei întrebări dacă are un mesaj special pentru Transilvania, că el nu crede că criza are "culoare etnică", iar un loc de muncă este "la fel de preţios şi pentru un român, şi pentru un maghiar".

Geoană: N-o să alegem un preşedinte doar pentru că este antidotul la criză

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Ibăneşti, în judeţul Mureş, unde participă la Festivalul Văii Gurghiului, că preşedintele trebuie ales nu doar pentru că este "antidotul la criză", ci şi pentru a conduce românii într-o direcţie corectă.

Preda: Geoană este condus de Vanghelie şi Hrebenciuc, iar Antonescu de Patriciu şi de alţi moguli

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Buzău, că liderul PSD Mircea Geoană este condus de Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc, în timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, este controlat de Dinu Patriciu şi de "alţi moguli".

Geoană despre moartea lui Ted Kennedy: Misiunea noastră e să ducem mai departe crezul său politic

Liderul PSD Mircea Geoană afirmă, într-o scrisoare de condoleanţe, că dispariţia senatorului Ted Kennedy pare neverosimilă, menţionează că este unul dintre cei care l-au cunoscut şi că cei rămaşi în urma politicianului trebuie să poarte mai departe moştenirea crezului politic al acestuia.

Ioan Oltean: Cel mai scurt şi recent banc: „Geoană preşedinte!”

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări privind relaţia dintre PSD şi PDL dacă nu ar fi fost un an electoral, că "cel mai scurt şi recent banc este «Geoană preşedinte!»".

PNL: Prin poziţia sa ambiguă, Geoană este copărtaş şi cogirant al disoluţiei autorităţii statului

PNL consideră că Mircea Geoană, liderul PSD şi preşedintele Senatului, a avut o poziţie ambiguă în raport cu scandalul legat de un presupus trafic de armament pe teritoriul României, apreciind că, astfel, este "copărtaş şi cogirant al procesului de disoluţie a autorităţii statului".

Geoană: PDL e răspunzător de economie

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că prin adoptarea, la nivelul coaliţiei de guvernare, a celor 32 de măsuri anticriză, s-a depăşit "un anumit blocaj politic", el subliniind că PDL este răspunzător de politica economică a Guvernului şi de bunul mers al economiei.

Schimb de replici între Geoană şi Videanu pe tema propunerilor anticriză

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, înaintea şedinţei coaliţiei, că 85% dintre propunerile anticriză ale PDL se regăsesc în pachetul PSD şi că între PSD şi PDL nu e un concurs de frumuseţe, replica liderului PDL Adriean Videanu fiind că Geoană se pricepe "foarte tare" la economie.

Geoană susţine necesitatea unei dezbateri publice privind declinul demografic

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Mănăstirea Nicula, ca urmare a mesajului lui IPS Serafim legat de avorturi, că problema scăderii demografice este reală şi are nevoie de soluţii, motiv pentru care susţine necesitatea unei dezbateri publice.

Geoană despre Rus: Mă bucur că şi-a recăpătat apetitul pentru politică

Liderul PSD, Mircea Geoană, se declară "bucuros" că Ioan Rus, fostul preşedinte al PSD Cluj, care i-a cerut să intervină pentru schimbarea temelor de dezbatere publică din România, "şi-a recăpătat apetitul pentru politică".

Rus cere lui Geoană trecerea de la dezbateri de tip „perdelele lui Udrea” la unele despre soluţii

Fostul preşedinte al PSD Cluj, Ioan Rus, i-a cerut, vineri, liderului partidului, Mircea Geoană, să intervină pentru schimbarea temelor de dezbatere publică din România, astfel încât să se treacă de la "perdelele lui Udrea" la soluţii pentru ieşirea din criză.

Geoană: Trimiterea bugetarilor în concediu fără plată este o măsură profund greşită

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Cluj, după o întâlnire cu reprezentanţii Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj, că trimiterea bugetarilor în concediu fără plată este o măsură profund greşită din punct de vedere economic.

Oltean despre Geoană: Un instabil emoţional, care nu va ajunge niciodată preşedintele României

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că preşedintele PSD, Mircea Geoană, este "un instabil emoţional" care, în opinia sa, nu va ajunge niciodată preşedintele României.

Geoană: Programul „Prima Casă” nu este eficient

Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat, joi, la Râmnicu Vâlcea, că intenţiile celor care au conceput "Prima Casă" au fost de bună-credinţă, dar că, din păcate, aplicabilitatea programului "nu este eficientă", spunând că va cere în coaliţie regândirea acestuia.

Sârbu despre reproşurile lui Geoană privind concediul său: Nu aceasta e principala problemă a PSD

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, marţi, referitor la reproşurile pe care i le-ar fi făcut preşedintele PSD, Mircea Geoană, privind plecarea sa în concediu în perioada discuţiilor cu FMI, că nu aceasta este principala problemă a partidului.

Geoană, supărat pe Sârbu, plecat în concediu, în timp ce reprezentanţii FMI erau în ţară

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a întrebat, luni, la şedinţa BPN, pe colegii săi ce ştiu despre ministrul Muncii, pentru că este plecat de câteva săptămâni în concediu, apoi i-a reproşat lui Marian Sârbu absenţa îndelungată în timp ce reprezentanţii FMI se aflau în ţară, scrie ziarul "Gândul".

Geoană: Măsurile anticriză ale Guvernului nu au dat rezultate, este necesară schimbarea strategiei

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că măsurile anticriză ale Guvernului nu au dat până acum rezultate, fiind necesară o schimbare a strategiei economice pentru evitarea unui derapaj economic dramatic.

Geoană: Asumarea răspunderii pe legile educaţiei, pretext de rupere a coaliţiei

Preşedintele PSD Mircea Geoană a afirmat, luni, după BPN, că adevăratul test al coaliţiei nu îl reprezintă asumarea răspunderii guvernamentale pe codul educaţiei, demers care ar reprezenta o temă parazită şi un pretext de rupere a coaliţiei şi s-a declarat surprins de anunţul premierului Emil Boc.

Geoană: Întâlnirea informală a liderilor PSD are ca temă discuţiile cu FMI

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat că PDL l-a informat că vrea asumarea răspunderii Guvernului pe legile educaţiei, el precizând că răspunsul PSD a fost dat de vicepreşedintele Niţă, în conferinţa de presă şi că şedinţa informală a conducerii partidului are ca temă discuţiile cu FMI .

Geoană, Dragnea şi Mazăre, la barul unde au spectacole dansatorii brazilieni

Liderul PSD Mircea Geoană, însoţit de vicepreşedintele Liviu Dragnea şi de primarul Constanţei Radu Mazăre, s-au aflat, vineri seară, pentru scurt timp, într-un bar de pe plaja din Mamaia, unde susţin spectacole brazilienii din trupa de samba adusă de edilul constănţean pentru sezonul estival.

Geoană: Dacă vor exista elemente destul de clare pentru Berceanu, vom face comisie

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că, în cazul în care vor exista "elemente destul de clare" pentru o comisie parlamentară în cazul ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, aceasta va fi constituită.

Geoană: Actuala coaliţie nu trebuie înlocuită

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că poziţia partidului său este că actuala coaliţie nu trebuie înlocuită, că prezenţa la guvernare a social-democraţilor nu însemnă sprijin necondiţionat pentru iniţiativele premierului sau subordonare faţă de preşedintele Traian Băsescu.

Geoană: Nu considerăm o soluţie aruncarea în stradă a 300.000 de funcţionari de la stat

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că este nevoie de o reducere de cheltuieli în administraţie, dar aruncarea în stradă a 300.000 de funcţionari de la stat nu reprezintă o soluţie.

Udrea, despre Geoană şi Hrebenciuc: Vine o vârstă când anumite afirmaţii îi fac penibili

Elena Udrea a declarat, luni, comentând afirmaţiile lui Mircea Geoană potrivit cărora atacurile PDL vin din "onoareal rănită" a ministrului Turismului, că şeful PSD nu îşi dă seama că vine o vârstă când anumite exprimări îl fac penibil, menţionând că acest lucru e valabil şi pentru Viorel Hrebenciuc.

Geoană: Atacurile PDL, de la onoarea rănită a lui Udrea, Blaga: Geoană are păreri puţine, dar fixe

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, înaintea şedinţei coaliţiei, că atacurile PDL la adresa PSD au drept cauză "onoarea rănită" a Elenei Udrea, replica secretarului general al PDL, Vasile Blaga, fiind că aceasta este opinia lui Geoană, care are păreri "puţine, dar fixe".

Hrebenciuc: Boc s-a supărat degeaba, i-am explicat că Geoană e într-o vacanţă de patru zile

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că premierul Emil Boc "s-a supărat degeaba" pe liderul PSD Mircea Geoană, el precizând că i-a explicat lui Boc, în şedinţa coaliţiei, de dimineaţă, că preşedintele Senatului este într-o scurtă vacanţă, pe patru zile.

Boc: PSD s-a depărtat de Parteneriat, Geoană tratează cu dispreţ şedinţele Coaliţiei

Preşedintele PDL Emil Boc le-a reproşat luni partenerilor din PSD că s-au depărtat de priorităţile "Parteneriatului pentru România", că sunt mai preocupaţi "de aspecte ce ţin de campania prezidenţială din toamnă" şi lui Mircea Geoană că tratează cu "dispreţ" şedinţele coaliţiei.

Geoană: Investiţia Ford va schimba starea economiei româneşti

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Craiova, că investiţia Ford "va schimba starea economiei româneşti", decizia producătorului american de a păstra angajamentele asumate reprezentând un semnal bun, care poate duce la relansarea economiei.

Geoană: Atacurile lui Băsescu, sub demnitatea funcţiei pe care încă o ocupă

Liderul PSD Mircea Geoană a spus, joi, la Craiova, că declaraţiile preşedintelui Băsescu, care l-a catalogat drept "şef peste bostărnărie", sunt sub demnitatea funcţiei pe care acesta "încă o deţine" şi că vestea bună este că "acest tip de personaj politic" va mai fi doar trei luni pe scena politică

Băsescu:Geoană, ” şef peste bostănărie”, nu are responsabilităţi în privinţa dosarelor din Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu se dezice de responsabilităţile legate de menţinerea MCV, spre deosebire de liderul PSD Mircea Geoană care, fiind "şef peste bostănărie", nu are responsabilităţi pentru întârzierea dosarelor politicienilor din Parlament.

Geoană vrea comisie de anchetă în cazul Udrea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că în opinia sa ar trebuie demarate procedurile pentru înfiinţarea comisiei de anchetă parlamentară în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, caz pe care l-a catalogat drept "similar cazului Ridzi".

Geoană, despre asumarea legilor educaţiei: E stilul lui Băsescu de a-i sufla în ureche lui Boc

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că angajarea răspunderii Guvernului pentru legile educaţiei are la bază stilul lui Traian Băsescu, care-i suflă la ureche premierului Boc despre cum să facă un nou exerciţiu de imagine.