Știri externe

Păzea, Marte, venim! Trei zboruri vor pleca spre „Planeta Roşie” zilele următoare

Nu mai puţin de trei zboruri fără echipaj uman vor pleca zilele viitoare către Marte. Seamănă a invazie, dar motivul este altul. Americanii, chinezii şi cei din Emiratele Arabe Unite vor să profite de fereastra de lansare care va reduce durata zborului de la nouă la şapte luni. Dacă americanii au mai fost acolo, e […]

ZERO decese pentru prima dată după 10 martie. Ţara lovită de COVID-19 care nu a mai raportat niciun deces

Marţi, Belgia a raportat zero decese legate de COVID-19 în ultimele 24 de ore şi este pentru prima dată după 10 martie, precizează Reuters.

Restricţii regionale în India, pentru oprirea răspândirii coronavirusului

Autorităţile din statul indian Bihar au anunţat, marţi, noi restricţii de circulaţie, valabile timp de două săptămâni, pentru oprirea răspândirii epidemiei de coronavirus, informează cotidianul Le Figaro.   „Guvernul statului indian Bihar a decis reinstituirea restricţiilor de circulaţie în perioada 16-31 iulie”, a declarat vicepremierul Guvernului regional, Sushil Kumar Modi.   Restricţiile de circulaţie vor […]

Avertismentul cercetătorilor despre COVID-19: Marea Britanie poate înregistra iarna aceasta încă 120.000 de decese

Guvernul Regatului Unit trebuie să se pregătească pentru al doilea val de infecţii cu noul coronavirus, spune un grup de cercetători, avertizând că ţara poate înregistra iarna aceasta încă 120.000 de decese cauzate de coronavirus.

Te-ai pregătit să ajungi în Grecia cu maşina la noapte sau mâine dimineaţă? Formularul de intrare în ţară a fost blocat pentru nouă ore

Guvernul grec a întârziat cu aproximativ nouă ore deblocarea formularului de intrare în Grecia pe cale rutieră, după ce documentul a fost indisponibil în ultimele zile. Formularul electronic ar fi trebuit să fie disponibil de azi-noapte, ora 00.01, însă acesta a fost deblocat abia în această dimineaţă, după ora 09:00. Documentul trebuie completat cu 24 […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 14 iulie: Ţara cu 200.000 de cazuri de COVID-19 avertizează asupra celui de-al doilea val: „Ameninţarea este reală”

Misterul celor 57 de oameni infectaţi cu COVID din senin. S-au întors bolnavi după ce au stat 35 de zile pe mare, deşi la plecare erau perfect sănătoşi   Oficialităţile din Argentina încearcă să rezolve cazul misterios a 57 de marinari care au fost infectaţi cu coronavirus după ce au petrecut 35 de zile pe […]

Statuia lui Elon Musk sau cum arată bătălia dintre cele două oraşe ce-şi dispută viitoarea fabrică Tesla

Oraşul Tulsa din Oklahoma, SUA, este un punct reper pentru industria petrolieră americană. Pe de altă parte, oraşul Austin, din Texas, este recunoscut pentru firmele de software ce îşi au sediul aici. Cele două oraşe, foarte diferite unul de altul, au un punct în comun: ambele se află pe lista scurtă a gigantului Tesla, ce şi-a propus […]

Unul dintre cei mai căutaţi 10 pedofili din lume a fost prins în Franţa

Unul dintre cei mai căutaţi 10 pedofili din lume a fost prins în Franţa, scrie marţi agenţia italiană Ansa. Bărbatul distribuia fotografii şi clipuri video la mii de utilizatori de Internet.

Englezii vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie când merg la cumpărături. Ce amenzi riscă

Măştile de protecţie devin obligatorii în magazinele din Anglia după ce cabinetul de miniştri s-a împărţit în două tabere, scrie The Guardian. În timp ce unii miniştri au spus că purtarea măştii ar trebui lăsată la alegerea personală a fiecăruia, alţii au spus că această măsură trebuia luată mai devreme.   Noua legislaţie va intra […]

Misterul celor 57 de oameni infectaţi cu COVID din senin. S-au întors bolnavi după ce au stat 35 de zile pe mare, deşi la plecare erau perfect sănătoşi

Oficialităţile din Argentina încearcă să rezolve cazul misterios a 57 de marinari care au fost infectaţi cu coronavirus după ce au petrecut 35 de zile pe mare, deşi testele pe care le-au făcut înainte de plecare au fost negative, potrivit yahoonews.com.    Nava de pescuit Echizen Maru s-a reîntors la ţărm în portul Ushuaia după […]

FOTO Act premeditat. A murit curmând viaţa a alte 20 de persoane. Şoferul unui autobuz şcolar a plonjat intenţionat într-un lac artificial

Şoferul autobuzului care transporta elevi la un examen, şi s-a scufundat într-un lac din Beijing, a plonjat intenţionat, la câteva ore după ce a aflat că i-a fost demolată casa, lăsându-l fără adăpost, a declarat luni poliţia locală, scrie CNN.   Tragicul accident a avut loc la începutul lunii iulie, în sud-vestul Chinei. Atunci şoferul […]

A murit Grant Imahara, fost realizator Mythbusters şi actor în Star Trek. Vedeta avea 49 de ani

Grant Imahara, inginerul co-prezentator al emisiunii Mythbusters de pe Discovery şi al seriei White Rabbit Project de pe Netflix, a murit la 49 de ani în urma unui anevrism cerebral, anunţă The Hollywood Reporter. „Grant Imahara a fost o parte importantă a familiei Discovery şi un bărbat cu adevărat minunat. Gândurile şi rugăciunile noastre merg […]

O femeie conduce prima misiune spaţială a Emiratelor Arabe. Aceasta va trimite o navă pe Marte VIDEO

Emiratele Arabe Unite vor trimite o navă pe Marte. De design şi teste s-a ocupat o femeie, care conduce misiunea. Scopul navei Hope este să strângă cât mai multe informaţii despre Planeta Roşie.

Patruzeci şi trei de cazuri noi de coronavirus, legate de o petrecere de la începutul lunii iulie

Patruzeci şi trei de cazuri noi de coronavirus sunt legate de o petrecere mare într-o casă, care a avut loc la începutul lunii iulie în Washtenaw County, Michigan, conform oficialilor citaţi de CNN.

ONU: Pandemia ar putea împinge zeci de milioane în foamete cronică

Agenţiile ONU au estimat că aproape 690 de milioane de oameni, sau aproape 9% din populaţia lumii, au suferit de foame anul trecut. Numărul reprezintă o creştere cu 10 milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 şi este cu aproape 60 de milioane mai mare decât în 2014. În ceea ce priveşte cifrele, Asia […]

Parcul Disneyland din Hong Kong se închide din nou, la o lună după redeschidere

Parcul Disneyland Hong Kong îşi închide din nou porţile, la mai puţin de o lună de la redeschidere, după ce în metropolă a izbucnit un nou focar de coronavirus, scrie BBC News.

OMS: Naţiunile se îndreaptă într-o direcţie greşită în ceea ce priveşte Covid-19

În ceea ce priveşte pandemia de Covid-19 lucrurile vor merge „din ce în ce mai rău” dacă guvernele nu vor lua măsuri mai stricte, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Instanţă: Mary Trump, nepoata preşedintelui Donald Trump, poate să îşi promoveze cartea

Un tribunal din New York a ridicat, luni, un ordin de restricţie temporară dat împotriva lui Mary Trump, nepoata preşedintelui american. Prin acel ordin i se interzicea să îşi promoveze cartea în care face dezvăluiri despre familia lui Donald Trump. Hotărârea a fost pronunţată de un judecător de la Curtea Supremă a Statului New York, […]

Un avion Ryanair a aterizat de urgenţă după ce a fost escortat de avioane de luptă ca urmare a unui bilet găsit în toaletă

Un zbor Ryanair care zbura de la Cracovia la Dublin a fost forţat să aterizeze pe Aeroportul Stansted de lângă Londra după ce în toaletă a fost găsit un bilet care pretindea că există explozibili la bord, scrie BBC News.

Primul plan post-Brexit. Guvernul Marii Britanii vrea să atragă imigranţi calificaţi începând din ianuarie 2021

Guvernul Boris Johnson a prezentat, luni, planul privind accesul cetăţenilor străini în Marea Britanie după expirarea tranziţiei post-Brexit, în ianuarie 2021, sistemul încurajând venirea imigranţilor calificaţi.

Bilanţul epidemic a ajuns la 34.967 de morţi în Italia / În total, 243.230 de cazuri de coronavirus

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 34.967 de morţi în Italia, cu 13 decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 243.000. Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, luni după-amiază, că bilanţul epidemic este de 34.967 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul […]

Austria condamnă decizia privind fosta Catedrală „Sfânta Sofia” şi cere acţiuni dure contra Turciei

Uniunea Europeană nu trebuie să tolereze „provocările” Administraţiei Recep Erdogan, afirmă ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, condamnând transformarea în moschee a fostei Catedrale ortodoxe „Sfânta Sofia” şi cerând oprirea negocierilor privind integrarea europeană a Turciei. Decizia Administraţiei Recep Tayyip Erdogan de transformare în moschee a fostei Catedrale ortodoxe „Sfânta Sofia” din Istanbul reprezintă „cea […]

Membru al personalului Ambasadei României la Washington, testat pozitiv cu noul COVID-19

Un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv cu COVID-19. Activitatea Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri.

Disidentul chinez Xu Zhangrun a fost eliberat din detenţie

Xu Zhangrun, un profesor universitar chinez care îl critică în mod constant pe preşedintele Chinei, Xi Jinping(foto), a fost eliberat după aproape o săptămână de detenţie, afirmă apropiaţi ai acestuia citaţi de Agenţia France-Presse. Xu Zhangrun, profesor de Drept la Universitatea Tsinghua din Beijing, a revenit acasă duminică, au declarat doi prieteni ai acestuia sub […]

Pe urmele lui „Rambo”: poliţiştii nemţi caută, în Pădurea Neagră, un bărbat fără adăpost înarmat ca în filme

Zeci de poliţişti nemţi caută o persoană fără adăpost, înarmată, care se ascunde în Pădurea Neagră, în sud-vestul Germaniei Trupele speciale şi câteva elicoptere au fost trimise pe urmele bărbatului, după ce acesta i-a ameninţat pe poliţişti Poliţia din Oppenau a avertizat populaţia să rămână în case. Aproape 100 de poliţişti şi mai multe elicoptere […]

China ripostează la sancţiuni aplicate de SUA, vizând patru oficiali americani

Administraţia din China a anunţat, luni, că va impune sancţiuni împotriva a trei membri ai Congresului SUA şi a unui ambasador ca reacţie la acţiuni similare aplicate săptămâna trecută de Washington contra a patru oficiali chinezi implicaţi în abuzuri în regiunea Xinjiang. Beijingul a anunţat sancţionarea senatorilor americani Marco Rubio şi Ted Cruz, a congresmanului […]

Ai grijă unde şi când îţi faci testul COVID dacă vrei să pleci în Grecia. Care este preţul unui singur test

Dacă vrei să pleci în vacanţă în Grecia şi ţi-ai făcut testul COVID nu te baza că vrei primi răspunsul în 24 de ore. Analizele pot dura şi mai mult dacă rezultatul nu este concludent. Este foarte important să iei în calcul acest lucru, deoarece dacă nu ai rezultatele la timp, poţi pierde o noapte […]

Fundaţia George Soros investeşte 220 de milioane de dolari pentru a susţine lupta împotriva rasismului

„Open Society Foundations” este una dintre fundaţiile lui George Soros. Omul de afaceri a anunţat o investiţie de 220 de milioane de dolari pentru a susţine egalitatea de rasă, relatează The New York Times. Din cei 220 de milioane de dolari, 150 de milioane vor merge către grupurile care militează şi susţin persoanele de culoare, […]

Studiu: Poluarea aerului facilitează infectarea cu noul coronavirus şi amplifică simptomele

Poluarea aerului favorizează creşterea semnificativă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, spitalizările şi rata deceselor, potrivit unui studiu efectuat de cercetători din Marea Britanie, informează cotidianul The Guardian. Potrivit studiului, expunerea pe termen lung a persoanelor la particule poluante generează creşterea cu 10% a infecţiilor şi spitalizărilor, iar rata mortalităţii are o creştere de […]

Recomandă purtarea măştii împotriva PRAFULUI. Decizia guvernului care a interzis folosirea cuvântului „coronavirus”

Autorităţile din Turkmenistan le-au recomandat luni locuitorilor să poarte mască împotriva prafului şi să respecte o distanţă socială, insistând în acelaşi timp că această ţară din Asia Centrală rămâne ferită de pandemia de coronavirus, anunţă The Guardian.

Ţara cu 200.000 de cazuri de COVID-19 AVERTIZEAZĂ asupra celui de-al doilea val: „Ameninţarea este reală”

Germania poate preveni un al doilea val de cazuri de infectare cu noul coronavirus în toamnă dacă oamenii rămân vigilenţi, în special în perioada sezonului de concedii estivale, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, adăugând că "ameninţarea este reală", anunţă Reuters.

Stoltenberg: NATO trebuie să intensifice rolul pe plan mondial, inclusiv pentru contracararea Chinei

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să aibă o abordare mai extinsă la nivel mondial, în contextul ameninţărilor reprezentate de ţări precum China, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat grupului media RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND). „Atlanticul rămâne crucial pentru noi, suntem o alianţă regională. De altfel, se întâmplă multe lucruri aici, în ultimii ani am înregistrat […]

Dau START la viaţa de noapte. Ţara vecină cu România care redeschide cluburile

Începând de luni, cluburile de noapte din Bulgaria se vor redeschide, a anunţat Ministerul Sănătăţii, chiar dacă acestea au fost închise din nou în urmă cu trei zile, precizează presa de la Sofia.

Andrzej Duda, noul preşedinte al Poloniei, după numărarea a 99% din voturi

UPDATE ORA 11.45  Andrzej Duda este noul preşedinte al Poloniei, după cum reiese din numărarea a 99% din voturi. Este foarte puţin probabil ca voturile ce au rămas de numărat să schimbe rezultatul final, a anunţat luni Comisia Electorală Naţională.  Potrivit razultatelor parţiale, Duda a primit 51,21% din voturi, în timp ce candidatul opoziţiei, 48,79% din […]

Prima execuţie a unui condamnat la moarte, după 17 ani, în SUA: Crimele comise de Daniel Lewis Lee

Un deţinut federal, condamnat la moarte, va fi executat, pentru prima dată în ultimii 17 ani, luni, dacă nu va interveni o modificare de ultimă oră, după ce, duminică, o Curte Federală de Apel a decis că Departamentul de Justiţie poate efectua execuţia conform planului, scrie The New York Times.   Daniel Lewis Lee, în […]

Moment bizar pe un teren de fotbal. Portarul unei echipe din Portugalia a fost trimis direct în carantină, la pauza unui meci

Portarul de rezervă al echipei portugheze Belenenses, André Moreira, a primit ordin să părăsească terenul la pauza meciului cu Moreirense. Potrivit Le Parisien, Moreira a împărtit camera cu un alt jucător al clubului, care a avut un test pozitiv pentru Coronavirus.

NYT: Donald Trump a vrut să vândă o parte din teritoriul SUA

Preşedintele Trump luase în calcul ideea de a vinde Puerto Rico în 2017, după ce insula fusese devastată de Uraganul Maria, a spus fostul secretar de Interne american, pentru The New York Times, în timpul unui interviu, scrie CNN.   „Ideile iniţiale ale preşedintelui erau mai degrabă de oameni de business“, a spus Elaine Duke, […]

„Farsă“ transformată în tragedie. Un bărbat de 30 de ani a murit după ce a participat la o „Covid party“ organizată de un bolnav infectat

Un american de 30 de ani este dovada că unii oameni şi-o fac cu mâna lor şi se îmbolnăvesc de Covid-19 din cauza unor situaţii absurde. Convins că noul coronavirus este o farsă, tânărul a participat la o „petrecere Covid“ şi a murit în cele din urmă la un spital din Texas, după ce a […]

Ţara care vrea să INTERZICĂ vânzarea de alcool pentru a combate COVID-19

Preşedintele Cyril Ramaphosa a declarat că interzicerea alcoolului va uşura presiunea la care este supus Sistemul Naţional de Sănătate şi este o măsură eficientă în lupta de combatere a coronavirusului. Interdicţia nu este nouă şi este a doua oară anul acesta când intră în vigoare în Africa de Sud. Medicii şi poliţiştii spun că interdicţia […]

Nepotul lui Elvis Presley a murit. Avea doar 27 de ani

Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, a murit în Calabasas, California în ceea ce aparant pare a fi o sinucidere. Tânărul de 27 de ani a fost descoperit decedat prin împuşcare duminică de către poliţişti. Poliţia investighează circumstanţele în care s-a produs tragedia. Mama sa este devastată şi a declarat prin purtătorul de cuvânt al […]