CELE MAI NOI ARTICOLE

Alexandru Ţiriac, achitat definitiv în dosarul „Cocaina pentru VIP-uri”

Instanţa supremă l-a achitat pe Ion Alexandru Ţiriac în dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", după ce a respins, definitiv, ca nefondat recursul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti făcut împotriva unei decizii similare a instanţei de apel.
Alexandru Ţiriac, achitat definitiv în dosarul

Voinescu: Cele patru ONG-uri şi-au pierdut neutralitatea

Purtătorul de cuvânt al candidatului Traian Băsescu la Preşedinţie, Sever Voinescu, a catalogat, joi, acţiunea ONG-urilor care au cerut sesizarea CC cu privire la organizarea referendumului drept una "direct politică, electorală", afirmând că organizaţiile şi-au pierdut neutralitatea politică.
Voinescu: Cele patru ONG-uri şi-au pierdut neutralitatea

Ilie Năstase a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Craiova

Fostul tenismen Ilie Năstase a primit, joi, în plenul şedinţei Consiliului Municipal Craiova, titlul de cetăţean de onoare al oraşului, pe care aleşii locali i l-au conferit pentru că a fost "un adevărat ambasador al valorilor autentice româneşti".
Ilie Năstase a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Craiova

Eric Clapton a fost operat

Muzicianul Eric Clapton se află în convalescenţă, după ce a suportat o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unor pietre de pe vezica biliară, informează nme.com.
Eric Clapton a fost operat

Ilie Năstase şi Mansour inaugurează patru terenuri de tenis la Craiova

Foştii tenismeni Ilie Năstase şi Mansour Bahrami vor inaugura, vineri, în cadrul unui meci demonstrativ, cele patru terenuri de tenis care au fost construite de municipalitatea craioveană în Parcul Tineretului din municipiu.
Ilie Năstase şi Mansour inaugurează patru terenuri de tenis la Craiova

SUA vor folosi bazele din România şi Bulgaria pentru a controla petrolul din Marea Caspică

SUA vor să deţină controlul asupra resurselor de petrol din Marea Caspică, iar acest lucru îl vor face bazându-se pe bazele lor din România şi Bulgaria şi alimentând instabilitatea din Caucaz, afirmă Centrul pentru Cercetare privind Globalizarea (CRG), într-o analiză publicată în pagina online.
SUA vor folosi bazele din România şi Bulgaria pentru a controla petrolul din Marea Caspică

Hassle Around Romania’s Proposed Govt, Waste Of Time – Johannis

Klaus Johannis, the mayor of the central Romanian city of Sibiu who is backed by a Parliament majority for prime minister, told a news conference Thursday he thinks all the hassle around the prime minister-designate’s proposed Cabinet is a waste of time.
Hassle Around Romania’s Proposed Govt, Waste Of Time - Johannis

Romanian Parliament Committees Thumb Down Proposed Education Minister

Romania’s Parliament committees for education Thursday thumbed down proposed Education Minister Daniel Funeriu with 21 to 15 votes.
Romanian Parliament Committees Thumb Down Proposed Education Minister

Ştefan Radu, lăudat de presa italiană – VIDEO

Site-ul tuttomercatoweb.com a scris că momentul bun al fundaşului Ştefan Radu a continuat şi în partida pe care echipa sa, Lazio Roma, a pierdut-o, miercuri, pe teren propriu, scor 0-1, în faţa formaţiei Cagliari, în etapa a X-a a campionatului Italiei.
Ştefan Radu, lăudat de presa italiană - VIDEO

Funeriu, avizat negativ de Comisiile reunite de Învăţământ

Candidatul pentru postul de Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a primit, joi, aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Învăţământ, 21 de parlamentari votând "împotrivă", 15 "pentru" şi înregistrându-se 2 abţineri.
Funeriu, avizat negativ de Comisiile reunite de Învăţământ

Demiterea lui Pellegrini ar costa Real Madrid 11 milioane de euro

Cotidianul catalan Sport scrie, joi, că Real Madrid ar trebui să plătească 11 milioane de euro în cazul în care l-ar demite pe tehnicianul Manuel Pellegrini, extrem de contestat după eşecul "galacticilor" în faţa formaţiei Alcorcon, scor 0-4, în Cupa Spaniei.
Demiterea lui Pellegrini ar costa Real Madrid 11 milioane de euro

Cel mai ieftin bilet la meciul Unirea Urziceni-Glasgow Rangers costă 20 de lei

Cel mai ieftin bilet la meciul Unirea Urziceni - Glasgow Rangers, programat, miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul "Steaua", în cadrul a grupei G a Ligii Campionilor, costă 20 de lei la peluză.
Cel mai ieftin bilet la meciul Unirea Urziceni-Glasgow Rangers costă 20 de lei

Romania Leu Hovers Above RON4.3 Vs Euro, Exch Rate Hits 8-1/2 Months Low

The Romanian leu has lost its slight gains versus the euro in mid trade Thursday, tracking regional markets, while the central bank’s reference broke through the psychological ceiling of 4.3 units per euro for the first time in the past eight and a half months.
Romania Leu Hovers Above RON4.3 Vs Euro, Exch Rate Hits 8-1/2 Months Low

Romanian NGOs Want Referendum Challenged At Constitutional Court

Four Romanian non-government organizations called on the country's ombudsman to notify the Constitution Court on potential breach of human rights, saying President Traian Basescu has the upper hand in election over other presidential contenders by appearing on two sets of electoral posters.
Romanian NGOs Want Referendum Challenged At Constitutional Court

Berceanu: Solicitarea sindicaliştilor Metrorex este exagerată

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat joi că solicitarea sindicaliştilor de la Metrorex privind creşterea salariilor cu 26% este exagerată şi o discuţie legată de eventuala majorare a salariilor va avea loc la începutul anului viitor, după aprobarea bugetului companie pe anul 2010.
Berceanu: Solicitarea sindicaliştilor Metrorex este exagerată

Romania To Have 1 Million Jobless People Next Year – Ex Labor Min

Romania’s former liberal labor minister Mariana Campeanu said Thursday the government has not adopted any measure this year to prompt economic revival and the country might have one million jobless people next year.
Romania To Have 1 Million Jobless People Next Year - Ex Labor Min

Cursul de schimb a depăşit 4,3 lei/euro

Cotaţiile din piaţa interbancară s-au menţinut peste 4,3 lei/euro în prima parte a şedinţei interbancare de joi, iar referinţa anunţată de Banca Naţională a României (BNR) a depăşit acest prag pentru prima dată în ultimele opt luni şi jumătate, cursul calculat fiind de 4,3079 lei/euro. Cursul de referinţă a crescut cu 0,84 bani faţă de cel de miercuri. O referinţă superioară a fost afişată pe 17 februarie, când euro a fost cotat la 4,3096 lei.
Cursul de schimb a depăşit 4,3 lei/euro

Radu Berceanu, aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare

Radu Berceanu, propus de premierul desemnat Lucian Croitoru ca ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor, a primit aviz negativ din partea celor cinci comisii parlamentare care l-au audiat joi, cu 42 de voturi "împotrivă" şi 33 "pentru".
Radu Berceanu, aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare

Vezi aici cum vei arăta la bătrâneţe – VIDEO

Cercetătorii din California au descoperit că, la fiică, faţa capată semnele îmbătrânirii la fel ca la mamă. Şi astfel se poate stabili exact unde şi cum trebuie să intervină chirurgii plasticieni, informează Stirileprotv.ro
Vezi aici cum vei arăta la bătrâneţe - VIDEO

Mihai Mărgineanu lansează albumul „Pe sub norii de hârtie”

Cântăreţul Mihai Mărgineanu va lansa un nou album, intitulat "Pe sub norii de hârtie", într-un concert care va avea loc pe 19 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală, informează casa de discuri Cat Music/ Media Services.
Mihai Mărgineanu lansează albumul

Procurorii din cazul Gorbunov, repuşi în funcţie de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat, act, joi, de decizia isntanţei supreme, care dădea câştig de cauză procurorilor din cazul Seghei Gorbunov, şi îi va repune pe aceştia în funcţie conform deciziilor irevocabile ale Secţiei de Contencios de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii din cazul Gorbunov, repuşi în funcţie de CSM

Alţi doi elevi ieşeni au fost diagnosticaţi cu gripă porcină

Alţi doi elevi de la două licee din Iaşi au fost diagnosticaţi cu gripă AH1N1 şi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, cursurile în clasele unde aceştia învaţă fiind suspendate timp de o săptămână.
Alţi doi elevi ieşeni au fost diagnosticaţi cu gripă porcină

Bucureştiul, locul 15 în Europa la tariful hotelurilor – FOTO

Tariful mediu pe cameră al hotelurilor din Bucureşti a scăzut cu 20,6% în trimestrul al treilea, la 77,97 euro, pe fondul crizei, capitala României ocupând astfel locul al 15-lea într-un clasament de 20 de metropole europene, realizat de serviciul de rezervări hotel.info.
Bucureştiul, locul 15 în Europa la tariful hotelurilor - FOTO

Jaf soldat cu un mort la un depozit de băuturi alcoolice din Săcele – VIDEO

Trei persoane cu cagule pe faţă au jefuit, în noaptea de miercuri spre joi, un depozit de băuturi alcoolice din Săcele, judeţul Braşov, de unde au furat aproximativ 20.000 de lei, după ce l-au bătut pe paznic, care a murit în urma loviturilor primite.
Jaf soldat cu un mort la un depozit de băuturi alcoolice din Săcele - VIDEO

Romanian Parliament Committees Thumb Down Proposed Transport Min

Romania’s Parliament committees who heard proposed Transport and Communications Minister Radu Berceanu on Thursday opposed his nomination for the position 42 to 33 votes.
Romanian Parliament Committees Thumb Down Proposed Transport Min

Fitch Sees Romania’s ’09 GDP -7.5%, Budget Gap At 7% Of GDP

Fitch Ratings forecasts Romania’s economy will fall 7.5% this year, while the budget deficit is seen at 7% of the projected gross domestic product, more optimistic compared with both the IMF and government’s estimations.
Fitch Sees Romania’s '09 GDP -7.5%, Budget Gap At 7% Of GDP

Iohannis: Întreg demersul legat de Guvernul Croitoru este o pierdere de timp

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că "întreg demersul legat de Guvernul Croitoru este o pierdere de timp" şi şi-a exprimat convingerea că parlamentarii nu vor învesti niciodată acest Cabinet.
Iohannis: Întreg demersul legat de Guvernul Croitoru este o pierdere de timp

Sean Penn vrea să facă un film în Venezuela

Sean Penn vrea să toarne un film în Venezuela, inspirat dintr-un roman al scriitorului cubanez Alejo Carpentier, a anunţat miercuri preşedintele venezuelean Hugo Chavez, după o discuţie avută cu actorul american.
Sean Penn vrea să facă un film în Venezuela

Hundreds Of Romanian Subway Workers March Up To Fin Ministry In Protest Over Wages

About 700 employees of Romania’s state-owned subway company Metrorex have gathered outside the Transport Ministry in Bucharest and will march up to the Finance Ministry protesting the management’s refusal to negotiate their wages.
Hundreds Of Romanian Subway Workers March Up To Fin Ministry In Protest Over Wages

Mutu, emblema nulităţii

Site-ul fiorentinanews.com a scris că atacantul Adrian Mutu a fost "emblema nulităţii", după prestaţia modestă avută de român în partida pe care echipa sa, AC Fiorentina, a pierdut-o, miercuri, în deplasare, scor 1-2, cu formaţia Genoa, în etapa a X-a a campionatului Italiei.
Mutu, emblema nulităţii

Dormitul bebeluşului în acelaşi pat cu părinţii prezintă riscuri

Unii părinţi cred că le fac un bine bebeluşilor luându-i să doarmă în acelaşi pat cu ei. Cercetătorii avertizează însă că riscul de supraîncălzire sau chiar sufocare al micuţilor este foarte mare şi se pot produce accidente chiar şi celor mai grijulii dintre părinţi, informează Csid.ro
Dormitul bebeluşului în acelaşi pat cu părinţii prezintă riscuri

Cele mai ieftine masini noi de pe piaţă

Criza economică a dus la prăbuşirea cererii pentru maşini în 2009, iar discounturile de 20-30% nu îi mai conving pe clienţi să cumpere, potrivit "Business Magazin".
Cele mai ieftine masini noi de pe piaţă

Romanian MEP Adrian Severin To Run For EU High Representative For Foreign Policy – Press

Romanian center-left MEP Adrian Severin will run for the position of EU High Representative for Foreign Policy to be created after the Lisbon Treaty is ratified, EurActiv quoted sources close to the matter in Brussels and Bucharest.
Romanian MEP Adrian Severin To Run For EU High Representative For Foreign Policy – Press

Google va lansa un nou serviciu muzical în parteneriat cu Lala şi iLike

Reprezentanţii Google au anunţat oficial lansarea unui nou serviciu care le va permite utilizatorilor să găsească şi să cumpere mai uşor muzică de pe internet, în parteneriat platformele Lala şi iLike.
Google va lansa un nou serviciu muzical în parteneriat cu Lala şi iLike

Mariana Câmpeanu: În 2010 numărul şomerilor va atinge un milion

Vicepreşedintele PNL, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, la Suceava, că în anul 2009 Guvernul nu a adoptat nici o măsură care să ducă la redresarea României, iar anul 2010 va fi dificil pentru orice guvern întrucât măsurile adoptate nu vor avea un efect imediat.
Mariana Câmpeanu: În 2010 numărul şomerilor va atinge un milion

Sulfina Barbu, avizată negativ de parlamentari pentru portofoliul Mediului

Parlamentarii din Comisiile reunite pentru administraţie publică au decis, joi, cu 15 voturi "pentru" şi 21 "împotrivă" să dea aviz negativ candidaturii Sulfinei Barbu, propusă pentru funcţia de ministru al Mediului. Audierea Sulfinei Barbu a durat aproximativ o oră şi jumătate.
Sulfina Barbu, avizată negativ de parlamentari pentru portofoliul Mediului

Patru ONG-uri cer Avocatului Poporului sesizarea CC privind organizarea referendumului

Patru ONG-uri, respectiv Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency România şi Agenţia de Monitorizare a Presei, cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională referitor la convocarea referendumului odată cu alegerile prezindenţiale.
Patru ONG-uri cer Avocatului Poporului sesizarea CC privind organizarea referendumului

Romanian Parliament Committees Thumb Down Proposed Environment Minister

Romania’s Parliament committees for public administration thumbed down proposed Environment Minister Sulfina Barbu with 21 to 15 votes.
Romanian Parliament Committees Thumb Down Proposed Environment Minister

Google are un logo special la cea de-a 50-a aniversare a lui Asterix şi Obelix

Google celebrează printr-un logo special 50 de ani de la lansarea primelor benzi desenate care îi au ca protagonişti pe Asterix şi Obelix, publicate în numărul din 29 octombrie 1959 al revistei Pilote.
Google are un logo special la cea de-a 50-a aniversare a lui Asterix şi Obelix

Lucescu: Melinte şi Goian sunt foarte buni, dar nu e uşor să te adaptezi în Italia

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri, pentru site-ul mediterraneoonline.it, că Dorin Goian şi Cristian Melinte, coechipieri la Palermo, sunt jucători foarte buni, însă a menţionat că pentru un român nu este uşor să se adapteze în Italia.
Lucescu: Melinte şi Goian sunt foarte buni, dar nu e uşor să te adaptezi în Italia