CELE MAI NOI ARTICOLE

Băsescu: Vă iubesc în mod egal pe toţi care aveţi buletin românesc

Preşedintele Traian Băsescu le-a declarat, sâmbătă seara, târgumureşenilor, de pe scena din Cetate, că ei sunt dovada că românii şi maghiarii pot trăi şi se pot distra împreună, motiv pentru care şeful statului nu putea să lipsească, spunând că îi iubeşte în mod egal pe toţi care au buletin românesc
Băsescu: Vă iubesc în mod egal pe toţi care aveţi buletin românesc

Un muncitor a murit, iar altul a fost salvat după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei – VIDEO

Un muncitor a murit, sâmbătă, iar altul a fost salvat după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei, în timp ce lucrau la reţele exterioare din zona Casei Presei, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Un muncitor a murit, iar altul a fost salvat după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei - VIDEO

Portalul Unimedia.md ar putea fi suspendat din cauza comentariilor utilizatorilor

Portalul de ştiri Unimedia.md riscă să rămână fără adresa de Internet, după ce Procuratura generală a sugerat companiei de stat Molddata să aplice o astfel de măsură, ca reacţie la mesajele unor utilizatori care ar fi instigat la "violenţe şi dezordini în masă", transmite PRO TV Chişinău.
Portalul Unimedia.md ar putea fi suspendat din cauza comentariilor utilizatorilor

Consiliul NATO – Rusia funcţionează din nou

Consiliul NATO - Rusia funcţionează din nou, după ce cele două părţi au decis să reia cooperarea politică şi militară, a declarat, sâmbătă, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer.
Consiliul NATO - Rusia funcţionează din nou

Alertă cu bombă la Aeroportul Internaţional Timişoara

O alertă privind plasarea unei bombe pe Aeroportul Internaţional din Timişoara a fost primită, telefonic, sâmbătă, reprezentanţii Poliţiei afirmând că, din primele informaţii, reiese că un copil ar fi făcut apelul, activitatea aeroportului nefiind perturbată.
Alertă cu bombă la Aeroportul Internaţional Timişoara

Organizatorul concertelor lui Jackson ar putea returna banii pe biletele cumpărate

Organizatorul celor 50 de concerte pe care Michael Jackson trebuia să le susţină din iulie la Londra, AEG Live, a comunicat sâmbătă că va oferi detalii cu privire la o posibilă returnare a banilor pe biletele vândute, la începutul săptămânii viitoare.
Organizatorul concertelor lui Jackson ar putea returna banii pe biletele cumpărate

Liviu Dumitrescu şi Cătălin Costache, locul cinci la CE în proba de canoe dublu

Echipajul României, format din Liviu Dumitrescu şi Cătălin Costache, s-a clasat, sâmbătă, pe locul al cincilea în proba de canoe dublu masculin din cadrul Campionatelor Europene de Kaiac-Canoe, care se desfăşoară la Brandenburg am der Havel (Germania).
Liviu Dumitrescu şi Cătălin Costache, locul cinci la CE în proba de canoe dublu

Echipajul României de kaiac-4, locul opt la CE

Echipajul României de kaiac patru masculin, format din Iustin Porcăraşu, Ionuţ Mitrea, Dan Costea, Petruş Gavrilă, s-a clasat, sâmbătă, pe locul opt în cursa de 1000 de metri din cadrul Campionatelor Europene de Kaiac-Canoe, care se desfăşoară la Brandenburg am der Havel (Germania).
Echipajul României de kaiac-4, locul opt la CE

Echipajul de kaiac dublu feminin al României, ultimul loc la CE

Echipajul de kaiac dublu feminin al României, format din Elena Rentea şi Anişoara Cătrună, s-a clasat, sâmbătă, pe ultimul loc în finala de 1000 de metri a Campionatului European de Kaiac-Canoe, care se desfăşoară la Brandenburg ar den Havel (Germania), informează site-ul oficial al competiţiei.
Echipajul de kaiac dublu feminin al României, ultimul loc la CE

Udrea a propus realizarea unei linii de croazieră între Constanţa şi Grecia

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, în staţiunea Mamaia, că România ar putea dezvolta proiecte comune în acest domeniu cu Grecia, iar unul dintre acestea ar putea fi o linie de croazieră între Constanţa şi insulele greceşti.
Udrea a propus realizarea unei linii de croazieră între Constanţa şi Grecia

Alba: Conducerile a o treime din organizaţiile PNL au fost dizolvate

Delegaţia Permanentă a PNL Alba a dizolvat, sâmbătă, conducerile a o treime din organizaţiile din judeţ şi a retras sprijinul politic mai multor consilieri locali din cauza "slabei activităţi politice" şi a rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare.
Alba: Conducerile a o treime din organizaţiile PNL au fost dizolvate

Grigoraş vrea să renunţe la Oţelul

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, sâmbătă, că intenţionează să renunţe la formaţia Oţelul Galaţi, fiind nemulţumit de faptul că nu a fost consultat la efectuarea transferurilor.
Grigoraş vrea să renunţe la Oţelul

Duffy a concertat la Mamaia pentru 20.000 de spectatori

Cântăreaţa galeză Duffy a concertat, vineri seara, pe o plajă din Mamaia, în faţa unui public estimat de organizatori la 20.000 de persoane, prezentând un show în care i-a adus un omagiu şi regretatului Michael Jackson, transmite trimisul MEDIAFAX.
Duffy a concertat la Mamaia pentru 20.000 de spectatori

Doi fani ai lui Mickael Jackson au ajuns la spital

Doi ieşeni care s-au declarat fani ai lui Mickael Jackson se află internaţi în spital, unul dintre ei fiind adus în comă alcoolică, iar celălalt după ce a spart cu pumnul un geam, ambii spunându-le medicilor că au fost extrem de afectaţi de moartea cântăreţului american.
Doi fani ai lui Mickael Jackson au ajuns la spital

Romania Tourism Min To Introduce 2% Flat Hotel Tax

Romanian Tourism Ministry plans to set a flat hotel tax nationwide of 2% of the net value charged for one night, according to the draft tourism Law.
Romania Tourism Min To Introduce 2% Flat Hotel Tax

Sarkozy, „foarte afectat” de moartea lui Michael Jackson

Nicolas Sarkozy a mărturisit, vineri, că a fost foarte afectat când a aflat de decesul lui Michael Jackson, preşedintele francez considerând că starul american de "valoare universală" a avut o contribuţie foarte mare în muzică şi dans.
Sarkozy,

Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, vrea custodia celor doi copii ai lor

Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, vrea custodia celor doi copii pe care îi are cu artistul, deşi, în 2001, ea a renunţat la drepturile sale parentale contra sumei de circa 5 milioane de euro, informează dailymail.co.uk.
Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, vrea custodia celor doi copii ai lor

Romanian Agric Min Set To Complete New Irrigation Sys By March 2010

Romania’s Agriculture Ministry will complete by March next year the design of a new irrigation system, as the existing one is obsolete, Minister Ilie Sarbu said Saturday.
Romanian Agric Min Set To Complete New Irrigation Sys By March 2010

Marcel Avram: Michael Jackson era un copil mare şi a murit ca un copil mare

Marcel Avram, omul care l-a adus pe Michael Jackson de două ori în România, în 1992 şi în 1996, pentru a concerta, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost "uşor şi greu în acelaşi timp" să lucreze 20 de ani cu starul american, descriindu-l pe "Regele pop-ului" ca fiind "un copil mare".
Marcel Avram: Michael Jackson era un copil mare şi a murit ca un copil mare

Muzică, filme şi diverse specialităţi culinare, la Noaptea Institutelor Culturale 2009

Muzică live şi discoteci improvizate, proiecţii de film, expoziţii, lansări de carte şi târguri gastronomice, în interioarele şi curţile institutelor culturale, au atras sute de bucureşteni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în ciuda ploii, care părea să compromită programul la începutul serii.
Muzică, filme şi diverse specialităţi culinare, la Noaptea Institutelor Culturale 2009

Ilie Balaci: Am acceptat să fiu director tehnic la Universitatea

Fostul jucător al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, a afirmat că a acceptat funcţia de director tehnic al grupării craiovene, pentru a ajuta clubul din Bănie, însă a menţionat că este o situaţie temporară, el intenţionând să-şi găsească un nou loc de muncă.
Ilie Balaci: Am acceptat să fiu director tehnic la Universitatea

Taxa hotelieră ar putea fi 2% din valoarea unei nopți de cazare

Ministerul Turismului intenționează să stabileasca o taxă hotelieră unică la nivel național, care să reprezinte 2% din valoarea netă a unei nopți de cazare, potrivit proiectului de Lege a Turismului.
Taxa hotelieră ar putea fi 2% din valoarea unei nopți de cazare

Kelemen Hunor a fost votat drept candidat al UDMR la Preşedinţi

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a fost votat, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), întrunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, drept candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale, după ce CRU a stabilit, tot prin vot, ca uniunea să aibă candidat propriu.
Kelemen Hunor a fost votat drept candidat al UDMR la Preşedinţi

Ministerul Agriculturii va proiecta un nou sistem naţional de irigaţii

Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a anunţat, sâmbătă, că MAPDR va finaliza, până în martie 2010, proiectarea unui nou sistem naţional de irigaţii, în condiţiile în care cel actual este depăşit şi foloseşte pompe ruseşti din anii '60.
Ministerul Agriculturii va proiecta un nou sistem naţional de irigaţii

ISC: Structura de rezistenţă a clădirii Millenium Business Center nu a fost afectată

Structura de rezistenţă a clădirii Millenium Business Center nu a fost afectată de incendiu, iar demolarea este exclusă, a declarat, sâmbătă, inspectorul general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Constantin-Adrian Balaban-Grăjdan, după o primă evaluare a situaţiei.
ISC: Structura de rezistenţă a clădirii Millenium Business Center nu a fost afectată

Roma: Nouă foşti membri SS, condamnaţi la închisoare pe viaţă

Nouă germani, foşti membri SS, cu vârste cuprinse între 84 şi 90 de ani, au fost judecaţi în lipsă de un tribunal militar din Roma şi condamnaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la închisoare pe viaţă, pentru masacrarea a 350 de civili în august 1944, în sate din Toscana.
Roma: Nouă foşti membri SS, condamnaţi la închisoare pe viaţă

Tarlev: În R.Moldova nu va ajunge nici un leu din creditul promis de Rusia

Fostul prim-ministru moldovean Vasile Tarlev a apreciat, vineri, că "în Republica Moldova nu va ajunge nici un leu sau dolar din creditul pe care l-a promis Rusia", informează portalul Unimedia.md.
Tarlev: În R.Moldova nu va ajunge nici un leu din creditul promis de Rusia

Trei dispăruţi şi 200 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din Cehia

Trei persoane sunt date dispărute în Cehia, unde un nou val de inundaţii a determinat evacuarea a circa 200 de locuitori din sate aflate în nord-estul ţării, au anunţat sâmbătă autorităţile locale.
Trei dispăruţi şi 200 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din Cehia

Serviciile agenţiei Alpha Bank din Millenium Business Center, asigurate de unitatea Coposu

Colectivul agenţiei Carol a Alpha Bank, situată în clădirea de birouri Millenium Business Center, care a luat foc vineri noapte, va asigura serviciile bancare pentru clientelă în cadrul agenţiei Coposu, a anunţat sâmbătă banca.
Serviciile agenţiei Alpha Bank din Millenium Business Center, asigurate de unitatea Coposu

Marian Iancu: Obiectivul Timişoarei îi sperie pe antrenori

Preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu, a apreciat, sâmbătă, că negocierile pentru numirea unui nou antrenor au intrat în impas, deoarece unii tehnicieni sunt speriaţi de obiectivele impuse.
Marian Iancu: Obiectivul Timişoarei îi sperie pe antrenori

FC Argeş va efectua cantonamentul în Austria, indiferent dacă va fi sau nu retrogradată

Conducerea clubului FC Argeş a decis ca echipa antrenată de Ionuţ Badea să efectueze stagiul de pregătire din Austria, indiferent dacă gruparea piteşteană va fi sau nu retrogradată în liga secundă, în urma scandalului de corupţie.
FC Argeş va efectua cantonamentul în Austria, indiferent dacă va fi sau nu retrogradată

Bazac: Avem bani pentru asigurarea salariilor până la sfârşitul anului

Ministrul Sănătăţii Ion Bazac a declarat, sâmbătă, că are bani pentru acordarea salariilor până la sfârşitul anului, dar şi pentru asigurarea programelor naţionale.
Bazac: Avem bani pentru asigurarea salariilor până la sfârşitul anului

Transelectrica: Incendiul nu a afectat activitatea Dispecerului Energetic

Transelectrica, care are un punct de lucru în centrul de birouri Millenium Business Center, afectat de incendiu vineri noapte, precizează că activitatea Dispecerului Energetic Naţional nu a fost afectată, pentru că se află într-o altă clădire, a anunţat sâmbătă compania.
Transelectrica: Incendiul nu a afectat activitatea Dispecerului Energetic

Activitatea BM în România va continua indiferent de pagubele produse de incendiu

Banca Mondială (BM) are un plan pentru întâmplări neprevăzute, cum a fost incendiul care a avut loc la clădirea unde se află şi reprezentanţa instituţiei din Bucureşti, care permite continuarea activităţii, a declarat Iolanda Stăniloiu, responsabil de comunicare la reprezentanţa din România a BM.
Activitatea BM în România va continua indiferent de pagubele produse de incendiu

Marko Bela: Kelemen Hunor, propus candidat la Preşedinţie „din dorinţa de stabilitate şi echilibru”

Preşedintele UDMR, Marko Bela, l-a propus, sâmbătă, Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) - "miniparlamentul din cadrul uniunii" - pe preşedintele executiv al formaţiunii, Kelemen Hunor, drept candidat la funcţia supremă în stat, "din dorinţa de stabilitate şi echilibru".
Marko Bela: Kelemen Hunor, propus candidat la Preşedinţie

Clădirea care a ars în centrul Capitalei, deţinută de DEGI, parte a Aberdeen Property Investors

Millenium Business Center, clădirea de birouri care a luat foc, vineri seară, în centrul Capitalei, aparţine Fondului de investiţii Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI) - în prezent parte a Aberdeen Property Investors din Scoţia - care a preluat-o în 2007.
Clădirea care a ars în centrul Capitalei, deţinută de DEGI, parte a Aberdeen Property Investors

Incendiul a provocat pagube la casa parohială de lângă Biserica Armenească – VIDEO

Incendiul izbucnit vineri noaptea la clădirea de birouri din Capitală a afectat casa parohială de la Biserica Armenească, focul mistuind mansarda şi tavanul imobilului şi distrugând o serie de bunuri şi obiecte din clădire, a declarat pentru MEDIAFAX Paul Bogdan, preot paroh la Biserica Armenească.
Incendiul a provocat pagube la casa parohială de lângă Biserica Armenească - VIDEO

Trupul neînsufleţit al lui Michael Jackson a fost trimis familiei artistului – VIDEO

Trupul neînsufleţit al lui Michael Jackson, care a murit în noaptea de joi spre vineri, a fost trimis vineri seară familiei cântăreţului american, după efectuarea autopsiei starului pop, a declarat un purtător de cuvânt al institutului medico-legal din Los Angeles, Ed Winter.
Trupul neînsufleţit al lui Michael Jackson a fost trimis familiei artistului - VIDEO

Presa britanică vorbeşte despre sărăcia care îi aşteaptă în România pe romii plecaţi de la Belfast

Romii care au părăsit Belfastul în urma atacurilor rasiste sunt întâmpinaţi în România de sărăcie, disperare, teamă şi ostilitate, comentează presa britanică de sâmbătă, care publică reportaje ample realizate în comunităţile româneşti de la Tileagd, Batar sau Vadul Crişului.
Presa britanică vorbeşte despre sărăcia care îi aşteaptă în România pe romii plecaţi de la Belfast

Ajutorul american pentru guvernul somalez nu depăşeşte 10 milioane de dolari

Ajutorul de urgenţă acordat de Statele Unite în ultimele săptămâni autorităţilor somaleze ca sprijin pentru ofensiva împotriva insurgenţilor nu depăşeşte 10 milioane de dolari, a declarat, vineri, un înalt oficial din Departamentul de Stat.
Ajutorul american pentru guvernul somalez nu depăşeşte 10 milioane de dolari