CELE MAI NOI ARTICOLE

Mesaje împotriva lui Rednic la Stadionul Giuleşti

Mesaje împotriva noului antrenor al echipei Rapid, Mircea Rednic, au fost scrise, miercuri, pe zidul stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu, de la intrarea la tribuna oficială, acestea fiind acoperite apoi cu var.
Mesaje împotriva lui Rednic la Stadionul Giuleşti

Copos: Am greşit de două ori faţă de Rednic, regret sincer

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată pentru prezentarea noului antrenor, că a greşit de două ori faţă de Mircea Rednic, exprimându-şi regretul "sincer şi public" pentru acest lucru.
Copos: Am greşit de două ori faţă de Rednic, regret sincer

Delio Rossi a încercat să influenţeze rezultatul unui meci din Italia

Antrenorul echipei Lazio, Delio Rossi, a încercat să influenţeze rezultatul unui meciul pe care echipa romană l-a disputat în compania formaţiei US Lecce, la data de 30 aprilie 2006, informează presa italiană.
Delio Rossi a încercat să influenţeze rezultatul unui meci din Italia

22% dintre români ar vrea ca evreii să „trăiască în ţara lor”

Circa 22% din populaţia României consideră că evreii ar trebui să se ducă "să trăiască în ţara lor", iar circa 7% susţin că evreii nu ar trebui să vină niciodată în România, potrivit unei cercetări realizate de Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (INSHR).
22% dintre români ar vrea ca evreii să

Geoană: Guvernul este disperat de activarea clauzei de salvgardare

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că solicitarea adresată de premierul Călin Popescu Tăriceanu deputatului PSD Vasile Puşcaş pentru expertiză în relaţia cu UE arată că Guvernul este disperat faţă de posibilitatea activării clauzei de salvgardare pe agricultură.
Geoană: Guvernul este disperat de activarea clauzei de salvgardare

Pensii mai mari cu 30% de la 1 noiembrie

Valoarea punctului de pensie va creşte, la 1 noiembrie, cu aproximativ 30%, de la 416 lei la 541 lei, în urma suplimentării bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2007 cu circa un miliard de lei, a declarat Paul Păcuraru.
Pensii mai mari cu 30% de la 1 noiembrie

Furturile din locuinţe şi din maşini, principalele infracţiuni în Bucureşti

Furturile din locuinţe şi cele din autoturisme, mai ales la comandă, sunt principalele infracţiuni cu care se confruntă poliţiştii bucureşteni, a declarat, miercuri, şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal Marian Tutilescu.
Furturile din locuinţe şi din maşini, principalele infracţiuni în Bucureşti

România trebuie să rezolve problemele din agricultură într-o lună

România are la dipoziţie o lună pentru a corecta deficienţele din sistemul de plăţi din agricultură, riscând, în caz contrar, să se confrunte cu reducerea cu 25% a fondurilor europene pentru subvenţionarea acestui sector de activitate, a avertizat, miercuri, Comisia Europeană, citată de Reuters.
România trebuie să rezolve problemele din agricultură într-o lună

Terenurile din Deltă, mai scumpe cu 7-8% anul acesta

Preţurile terenurilor din Delta Dunării s-au majorat în acest an, în medie, cu 7-8%, iar în unele zone, căutate de investitori, creşterea a fost de până la 100%, cele mai scumpe loturi ajungând la 100 de euro pe metru pătrat, potrivit firmei de servicii imobiliare Perfect Casa.
Terenurile din Deltă, mai scumpe cu 7-8% anul acesta

Tăriceanu îl trimite pe David la Roma pentru a discuta despre românii din Italia

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ministrului de Interne, Cristian David, să plece la Roma pentru a discuta cu omologul său despre situaţia românilor din Italia, arătând că situaţia acestora e îngrijorătoare deoarece nu este realizată o distincţie între muncitorii corecţi şi infractori.
Tăriceanu îl trimite pe David la Roma pentru a discuta despre românii din Italia

Ţuluş a cerut Camerei documentele Comisiei de anchetă privind activitatea MEC

Procurorul DNA Doru Ţuluş a solicitat Camerei Deputaţilor documentele Comisiei de anchetă privind activitatea MEC, ceea ce a provocat nemulţumirea membrilor Biroului Permanent, întrucât conducerea Camerei informase Ministerul Public că doar Parchetul ICCJ şi MJ se pot adresa Parlamentului.
Ţuluş a cerut Camerei documentele Comisiei de anchetă privind activitatea MEC

Preşedinţia a trimis Camerei Strategia de securitate naţională

Preşedinţia a trimis, marţi, Strategia de securitate naţională a României, spre informare, Camerei Deputaţilor, Biroul Permanent al acestui for legislativ decizând, în şedinţa de miercuri, să o distribuie tuturor deputaţilor.
Preşedinţia a trimis Camerei Strategia de securitate naţională

Bonn: Expoziţie de fotografie dedicată ţăranilor şi meşteşugarilor români

O expoziţie de fotografie dedicată ţăranilor şi meşteşugarilor români, realizată de artistul german Stefan Drube şi intitulată "Străinul apropiat", a fost deschisă la centrul de cerecetare din Bonn, informează Deutsche Welle.
Bonn: Expoziţie de fotografie dedicată ţăranilor şi meşteşugarilor români

Premiul Nobel pentru chimie, atribuit lui Gerhard Ertl

Premiul Nobel pentru chimie pe 2007 a fost atribuit, miercuri, cercetătorului german Gerhard Ertl pentru lucrările sale în domeniul chimiei suprafeţelor, care au avut aplicaţii industriale, a anunţat comitetul Nobel, transmite AFP.
Premiul Nobel pentru chimie, atribuit lui Gerhard Ertl

Capitala, pe locul 28 în topul celor mai bune destinaţii de afaceri

Bucureştiul se află pe poziţia 28 în clasamentul celor mai bune 33 de destinaţii pentru afaceri din Europa, principalul avantaj al Capitalei fiind costul scăzut cu forţa de muncă, se arată în studiul European Cities Monitor realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield.
Capitala, pe locul 28 în topul celor mai bune destinaţii de afaceri

Interes uriaş pentru bilete la meciul România – Olanda

Aproximativ 1.000 de suporteri au fost prezenţi, miercuri, la deschiderea caselor de la stadionul Farul din Constanţa, pentru a cumpăra bilete la meciul dintre reprezentativele României şi Olandei, din preliminariile Euro-2008.
Interes uriaş pentru bilete la meciul România - Olanda

Jucătorii nominalizaţi pentru trofeul FIFA 2007

Italia, cu cinci jucători, este prima ţară reprezentată pe lista fotbaliştilor nominalizaţi pentru trofeul FIFA 2007, care vor fi aleşi în urma voturilor exprimate de căpitanii şi selecţionerii echipelor din lumea întreagă.
Jucătorii nominalizaţi pentru trofeul FIFA 2007

Van der Vaart: Şi un punct ne e de ajuns

Mijlocaşul Rafael van der Vaart (Hamburg) a declarat că naţionalei Olandei îi este suficient şi un punct din meciul cu România, programat sâmbătă, în preliminariile Euro-2008, pentru a obţine calificarea, având în vedere că "tricolorii" mai au de jucat şi cu Bulgaria, informează presa olandeză.
Van der Vaart: Şi un punct ne e de ajuns

Timberlake, Beyonce şi Linkin Park, favoriţi la American Music Awards

Justin Timberlake, Beyonce, Linkin Park şi Daughtry sunt artiştii cu cele mai multe nominalizări la cea de-a 35-a ediţie a American Music Awards, care va permite, pentru prima dată, fanilor să voteze câştigătorii online, informează Reuters.
Timberlake, Beyonce şi Linkin Park, favoriţi la American Music Awards

Marin Barbu este noul antrenor al echipei UTA

Tehnicianul Marin Barbu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al formaţiei UTA, el urmând să aibă ca obiective formarea unei echipe competitive şi salvarea de la retrogradare.
Marin Barbu este noul antrenor al echipei UTA

EXCLUSIV: Videanu vinde terenul Titan Mar cu peste 100 mil. euro

Familia Videanu a scos la vânzare, prin două agenţii imobiliare, terenul de şase hectare al fabricii Titan Mar Bucureşti, la un preţ de 1.800 de euro metrul pătrat, ceea ce reprezintă o valoare totală a terenului de 108 milioane de euro, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din piaţa imobiliară.
EXCLUSIV: Videanu vinde terenul Titan Mar cu peste 100 mil. euro

Procesul lui Ion Alexandru Ţiriac, amânat

Instanţa Tribunalului Bucureşti a amânat, miercuri, pentru 18 octombrie, pronunţarea în dosarul în care Ion Alexandru Ţiriac este acuzat de trafic de droguri şi punerea la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului de droguri.
Procesul lui Ion Alexandru Ţiriac, amânat

Locuinţele din Bucureşti mai scumpe decât cele din Amsterdam

Bucureştiul se află la jumătatea clasamentului privind preţul mediu al unei locuinţe de 204 metri pătraţi, din 51 de oraşe din lume, nivelul din Capitală fiind mai mare decât cel din Amsterdam, Nisa sau Marseilles, potrivit unui studiu realizat de compania americană Coldwell Banker.
Locuinţele din Bucureşti mai scumpe decât cele din Amsterdam

România a cerut amânarea alinierii preţului gazelor cu cel din UE

Autorităţile române au trimis o notificare la Comisia Europeană (CE) cu privire la prelungirea perioadei de aliniere a preţului la gaze naturale cu cele din UE, dar solicitarea va fi aprobată doar dacă este justificată şi respectă legea, a declarat Comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs.
România a cerut amânarea alinierii preţului gazelor cu cel din UE

Locuitorii din Castilla se tem că imigranţii români ar putea comite infracţiuni

Afluxul de imigranţi care lucrează ilegal în agricultură, printre care români şi bulgari, îngrijorează locuitorii din regiunea spaniolă Castilla-La Mancha, după ce Marea Britanie a ridicat problema creşterii resurselor necesare combaterii infracţiunilor comise de aceştia, relatează Reuters.
Locuitorii din Castilla se tem că imigranţii români ar putea comite infracţiuni

Gândul: Potrivit contabilităţii „Dalli”, parcările din Capitală stau goale!

Celebra firmă Dalli Exim, care deţine monopolul parcărilor din Bucureşti încă din anul 1995, nu o duce prea bine. Asta, cel puţin în acte. Astfel, din documentele firmei înfiinţate de Adrian Petrache şi Dorin Cocoş, so­ţul Elenei Udrea, reiese că în Capitală e criză de maşini, nu de locuri de parcare, informează Gândul.
Gândul: Potrivit contabilităţii

Căutarea avocatei Elodia Ghinescu, continuă şi astăzi, în judeţul Argeş

Căutarea avocatei Elodia Ghinescu a fost reluată, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, scafandrii verificând lacurile Vidraru şi Pecineagu, zone unde, consideră anchetatorii, poliţistul Cristian Cioacă ar fi putut abandona cadavrul soţiei sale sau părţi din acesta.
Căutarea avocatei Elodia Ghinescu, continuă şi astăzi, în judeţul Argeş

Nick Nolte, tată la 66 de ani

Nick Nolte şi iubita sa, Clytie Lane, au devenit, săptămâna trecută, părinţii unei fetiţe, acesta fiind al doilea copil al actorului în vârstă de 66 de ani, informează purtătorul său de cuvânt, transmite AFP.
Nick Nolte, tată la 66 de ani

Scumpirile din septembrie au urcat inflaţia la 1,08%

Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 1,08%, faţă de 0,86% în luna precedentă, pe fondul scumpirii alimentelor, transporturilor şi telefoniei, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a depăşit pragul de 6%, pentru prima dată din august 2006, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Scumpirile din septembrie au urcat inflaţia la 1,08%

Mircea Lucescu: Hagi nu a fost tratat corect la Steaua

Antrenorul grupării ucrainiene Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, crede că Gheorghe Hagi nu a fost tratat corect la Steaua iar faima de mare fotbalist nu îl ajută pe acesta în meseria de tehnician.
Mircea Lucescu: Hagi nu a fost tratat corect la Steaua

Marş de protest, la Viena, faţă de expulzarea străinilor

Aproximativ 5.000 de persoane au organizat un marş de protest marţi, la Viena, faţă de expulzarea străinilor care s-au integrat bine şi care au aşteptat mulţi ani pentru a le fi aprobate cererile de azil, ce ar putea fi eventual respinse, relatează Reuters.
Marş de protest, la Viena, faţă de expulzarea străinilor

Nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii unui avion în Washington

Echipele de intervenţie au descoperit cadavrele celor nouă paraşutişti şi al pilotului, în epava avionului dispărut duminică în Munţii Cascade din statul american Washington, a declarat o purtătoare de cuvânt, citată de Reuters.
Nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii unui avion în Washington

Întâlnirea dintre Sarkozy şi Putin, „destinsă, profundă, sinceră şi pasionantă”

Nicolas Sarkozy şi Vladimir Putin au depus eforturi, marţi seară, în cadrul unei cine oficiale desfăşurate în apropiere de Moscova, pentru a atenua diferendele dintre ei, alimentate de tonul ferm adoptat de noul preşedinte francez faţă de omologul său rus, informează AFP.
Întâlnirea dintre Sarkozy şi Putin,

Incendiu la un spital de copii din Braşov

Copiii internaţi la ultimul etaj al Spitalului de Pediatrie din Braşov şi cadrele medicale au fost evacuaţi de urgenţă, în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza unui incendiu care a cuprins acoperişul clădirii.
Incendiu la un spital de copii din Braşov

Poluare pe Dunăre, în zona ucraineană Odessa

Un oficial din cadrul Ministerului ucrainean pentru Situaţii de urgenţă a declarat că fluviul Dunărea a fost poluat în zona localităţii Izmail, din regiunea ucreaineană Odessa, relatează agenţia Ukrainian News, în pagina electronică.
Poluare pe Dunăre, în zona ucraineană Odessa

Copos: Rednic este cel mai exigent şi al dracului antrenor

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi seară, că noul tehnician al grupării giuleştene, Mircea Rednic, este "cel mai exigent şi al dracului antrenor", considerând totodată că este cea mai bună decizie pe care o putea lua.
Copos: Rednic este cel mai exigent şi al dracului antrenor

FH: Chiuariu devine un adevărat pericol pentru România

Freedom House (FH) susţine, marţi, într-un comunicat de presă, că insistenţa ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, de a discredita Direcţia Naţională Anticorupţie "devine un adevărat pericol pentru România", existând riscul activării clauzei de salvgardare.
FH: Chiuariu devine un adevărat pericol pentru România

Taubman: SUA nu au prieten mai bun decât România

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei au participat marţi la ceremonia de închidere a programului USAID în România.
Taubman: SUA nu au prieten mai bun decât România

Steaua şi Gloria Bistriţa amână meciul din etapa a XI-a a Ligii I

Cluburile Steaua şi Gloria Bistriţa au decis să amâne, pentru data de 5 decembrie, meciul direct dintre cele două formaţii programat în etapa a XI-a a Ligii I, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele grupării ardelene, Ioan Horoba.
Steaua şi Gloria Bistriţa amână meciul din etapa a XI-a a Ligii I

Industria petrolieră canadiană, posibilă ţintă a reţelei al-Qaida

Organizaţia teroristă al-Qaida a introdus industria petrolieră canadiană pe lista posibilelor sale ţinte, potrivit ediţiei de marţi a cotidianului Le Devoir, care citează documente ale serviciilor canadiene de informaţii, relatează AFP.
Industria petrolieră canadiană, posibilă ţintă a reţelei al-Qaida