Fostul director general al clubului Juventus Torino, Luciano Moggi, a declarat, într-un interviu acordat presei italiene, că nu l-ar fi lăsat pe atacantul Adrian Mutu să plece de gruparea torineză la actuala sa formaţie, Fiorentina.
Ralf Schumacher, fratele mai mic al lui Michael Schumacher, septuplu campion mondial german de Formula 1, nu şi-a găsit echipă, astfel că a decis să îşi ia o pauză sportivă de un an, au anunţat, joi, surse din anturajul sportivului.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a suplimentat, vineri, cu 195.000 de etichete autocolante, numărul rovinietelor destinate utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale, acestea putând fi achiziţionate prin distribuitorii autorizaţi.
Peste o sută de persoane stăteau la coadă, vineri dimineaţă, ca să cumpere bilete la Revelionul de la Romexpo, organizat de primarul sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, pentru al şaptelea an consecutiv.
Prefecturile din Franţa au primit la 20 decembrie circulara guvernamentală care autorizează autorităţile locale să emită permise de muncă imigranţilor specializaţi în meseriile cu cel mai mic grad de ocupare, relatează cotidianul Les Echos în ediţia electronică.
Ministrul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, vrea ca în 2008, în premieră la nivel naţional, toate şcolile speciale în care învaţă copiii cu handicap să fie dotate cu echipamente pentru recuperarea fizică a acestora.
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a anunţat joi, după numirea noului antrenor, portughezul Joaquim Teixeira, că va transfera şi unsprezece jucători din Portugalia.
Artista Isabela Neamţu, care a înregistrat anunţurile pentru staţiile de metrou din Bucureşti, a dat în judecată Metrorex, cerând daune de 170.000 de euro, întrucât societatea nu i-ar fi cerut acordul pentru difuzarea respectivelor înregistrări, conform cotidianului "Gândul".
Principalul suspect în cazul adolescentei care a fost ucisă, tranşată şi apoi aruncată în judeţul Alba a fost prins, joi seară, în gara din Deva, după ce, cu câteva ore înainte, Curtea de Apel Alba Iulia emisese pe numele acestuia, în lipsă, un mandat de arestare de 30 de zile.
Benazir Bhutto a fost rănită în zona gâtului, de un glonţ tras de un atentator sinucigaş, înainte ca acesta să detoneze încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa, şi a murit la spital, au declarat înalţi oficiali din poliţia locală.
Senatorul american Hillary Clinton, candidată democrată la Casa Albă, este femeia admirată de cei mai mulţi americani (18%), devansând-o pe vedeta TV Oprah Winfrey (16%), potrivit unui sondaj USA Today/Gallup.
Romanian president Traian Basescu promulgated, Thursday, the Law enabling the Government to issue ordinances during the Parliament vacation, the presidential administration announced.
Liderii europeni au condamnat la unison atentatul sinucigaş soldat cu moartea fostului premier şi lider al opoziţiei pakistaneze, Benazir Bhutto, la încheierea unui miting electoral în oraşul Islamabad.
Poluarea aerului a atins un asemnea nivel joi, la Beijing, încât locuitorii au fost sfătuiţi să nu iasă din case, îndemnul contrazicând astfel afirmaţiile autorităţilor potrivit cărora calitatea aerului s-a ameliorat în capitala Chinei, care va găzdui Jocurile Olimpice în 2008.
Cel puţin patru persoane au fost ucise de gloanţe joi, în urma violenţelor survenite în mai multe oraşe din Pakistan, după asasinarea fostului premier Benazir Bhutto, într-un atentat sinucigaş, a anunţat poliţia.
Preşedintele PNG Vrancea, Constantin Buză, şi vicepreşedintele organizaţiei, Fevronia Stoica, s-au înscris, joi, în PNL, susţinând că împreună cu ei vor trece la PNL aproximativ 2.000 de membri ai PNG.
Grupul pentru Dialog Social i-a acordat politologului Vladimir Tismăneanu Premiul GDS-2007, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste şi de coordonator al raportului pe baza căruia regimul comunist a fost condamnat ca "ilegitim şi criminal".
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare, informează Administraţia prezidenţială.
Moneda naţională a încheiat şedinţa interbancară de joi în scădere comparativ cu cea europeană, până la un maxim de 3,55 lei/euro, într-o piaţă cu transferuri reduse.
Preşedintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a suferit, joi, un accident de maşină în timp ce se deplasa spre pârtia de schi dintr-o staţiune din Austria, informează ediţia electronică a cotidianului Pro Sport.
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a fost citată să compară în faţa unui tribunal din Norvegia, după ce a fost arestată în octombrie pentru posesie de droguri şi consum de marijuana, a anunţat poliţia norvegiană.
Tehnicianul Ştefan Nanu şi-a reziliat, joi, contractul cu gruparea Petrolul Ploieşti, de comun acord cu conducerea, după ce a ocupat funcţia de antrenor principal doar la cinci partide.
Consiliul de Coroană al Casei Regale de la Costeşti de Argeş a decis, joi la prânz, în unanimitate de voturi, ca urmaşul la tron al regelui Tortică, decedat luni, în ajun de Crăciun, în urma unui infarct, să fie prinţul Dan, băiatul cel mare al regelui.
Secretary general of the Transportation Ministry, democrat Radian Tufa, was suspended, on his request, from the position in the ministry for two years, by decision of Prime Minister Calin Tariceanu.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, că primul transfer al grupării din Bulevardul Ghencea, francezul Habib Habibou, s-a realizat în urma monitorizării lui Fabien Camus, de la formaţia belgiană Charleroi.
Secretarul general al Ministerului Transporturilor, Radian Tufă (membru PD), propus de lideri democraţi pentru conducerea filialei Sector 6 a Partidului Democrat Liberal (PDL), a fost suspendat, la cerere, pe o perioadă de doi ani, din funcţia deţinută în minister, prin decizie a premierului Călin Popescu Tăriceanu.
Angelina Jolie a ocupat primul loc într-un top al celebrităţilor cu cele mai multe iniţiative umanitare în 2007, informează Reuters, care remarcă transformarea actriţei din ultimii ani, de la femeia tatuată la eroina cauzelor umanitare.
Opt persoane au fost rănite într-un accident petrecut, joi, pe DN 1, în apropierea localităţii prahovene Băicoi, patru dintre victime, printre care doi copii cu vârste de doi şi zece ani şi un tânăr de 19 ani, fiind foarte grav rănite.
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a anunţat, joi, că noul tehnician al echipei gorjene este portughezul Joaquim Teixeira, fost antrenor secund la FC Porto şi la echipa naţională a Portugaliei.
Coreea de Nord ar putea încetini ritmul de dezafectare a instalaţiilor sale nucleare, denunţând o întârziere în livrarea ajutorului din domeniul energetic promis în cadrul unui acord de dezarmare, a declarat un oficial de la Phenian, citat de agenţia Kyodo.
Paris Hilton riscă să piardă o mare parte a moştenirii pe care o va primi de la bunicul ei, după ce acesta a anunţat că vrea să doneze cea mai mare parte a averii sale unei organizaţii caritabile, informează ABC News.
Preţul locuinţelor din Bucureşti va continua să crească şi în 2008, cu 20-25%, cu toate că anul viitor este programată lansarea mai multor proiecte rezidenţiale care vor suplimenta oferta, potrivit estimărilor analiştilor imobiliari.
Un poliţist spaniol a fost rănit în localitatea Almendralejo (Badajoz, sud-vest) în timp ce încerca să aresteze un şofer român care a lovit cu autovehiculul un pieton şi a părăsit locul accidentului, acesta fiind apărat de circa 30 de români, relatează site-ul terra.es.
Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, se află pe lista de achiziţii a clubului AS Roma pentru perioada de transferuri din vară, gruparea la care este legitimat şi Adrian Piţ fiind dispusă să plătească pentru român între 18 şi 20 de milioane de euro, a anunţat cotidianul Corriere dello Sport.
Şeful Departamentului pentru Drepturile Omului din cadrul Romani Criss, Marian Mandache, a declarat că noul dosar trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de romii din Hădăreni a fost suplimentat, în el regăsindu-se acum şi o plângere împotriva MAE şi un raport al organizaţiei SoJust.
Compania suedeză Volvo, al doilea mare producător de camioane la nivel mondial, va rechema de pe piaţa din Statele Unite 125.000 de unităţi, din cauza unei defecţiuni la o componentă electrică.
Comisarul Ion Ciobanu, Poliţia Capitalei, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii anticorupţie, pentru că a luat mită de la alţi ofiţeri ca să nu îi amedeze pentru că au încălcat regulile de circulaţie, informează DNA într-un comunicat.