CELE MAI NOI ARTICOLE

România avea 38 de hoteluri de cinci stele la 31 iulie 2019

România avea 38 de hoteluri de 5 stele la 31 iulie 2019, reprezentând 4,2% din numărul total de locuri în hoteluri, cu două mai multe decât la 31 iulie 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi.
România avea 38 de hoteluri de cinci stele la 31 iulie 2019

Actorul Cuba Gooding Jr.,dat în judecată de una dintre cele 14 femei care îl acuză de molestare sexuală

Actorul american premiat cu Oscar Cuba Gooding Jr. a fost dat în judecată de una dintre cele 14 femei care l-au acuzat de hărţuire şi molestare sexuală, potrivit Variety.
Actorul Cuba Gooding Jr.,dat în judecată de una dintre cele 14 femei care îl acuză de molestare sexuală

Fostul şef al CFR, audiat trei ore la DNA, după ce l-a acuzat pe Răzvan Cuc că l-a dat afară pentru că nu a vrut să semneze un contract: Am dat lămuriri privind rapiditatea cu care am fost schimbat / Ministrul Transporturilor va fi audiat la finele săptămânii

Fostul director general al CFR, Constantin Axinia, a declarat, marţi, după mai bine de trei ore de audieri la DNA, că a fost chemat pentru a lămuri rapiditatea cu care a fost schimbat din funcţie şi motivele demiterii. Totodată, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va fi audiat la finele săptămânii la sediul DNA în legătură cu scandalul de la TAROM şi CFR S.A., au declarat surse judiciare.
Fostul şef al CFR, audiat trei ore la DNA, după ce l-a acuzat pe Răzvan Cuc că l-a dat afară pentru că nu a vrut să semneze un contract: Am dat lămuriri privind rapiditatea cu care am fost schimbat / Ministrul Transporturilor va fi audiat la finele săptămânii

Cătălin Ivan condamnă implicarea DNA la prezidenţiale prin anchetarea afacerilor lui Dan Barna: Face „curăţenie” printre candidaţii care l-ar putea deranja pe Klaus Iohannis

Prezidenţiabilul ADN Cătălin Ivan a condamnat, marţi, într-un comunicat de presă, deschiderea anchetei DNA pentru Dan Barna, în urma dezvăluirilor jurnaliştilor de la RISE Project. Ivan acuză că DNA îl ajută pe Klaus Iohannis să obţină un al doilea mandat, „fără niciun minim efort".
Cătălin Ivan condamnă implicarea DNA la prezidenţiale prin anchetarea afacerilor lui Dan Barna: Face „curăţenie” printre candidaţii care l-ar putea deranja pe Klaus Iohannis

Simona Halep le dă fiori adversarelor: Te rogi la Dumnezeu pentru viaţa ta când joci cu ea

Andrea Petkovic a lăudat-o pe campioana de la Wimbledon, Simona Halep, înaintea Turneului Campioanelor, competiţie ce se va desfăşura între 27 octombrie şi 3 noiembrie şi e dotată cu premii de 14 milioane de euro.
Simona Halep le dă fiori adversarelor: Te rogi la Dumnezeu pentru viaţa ta când joci cu ea

Facebook va lua noi măsuri împotriva dezinformării chiar înaintea alegerilor din SUA din 2020

Facebook a anunţat luni că va lua noi măsuri pentru combaterea dezinformării înaintea alegerilor prezidenţiale ce urmează să aibă loc în Statele Unite în 2020, potrivit Reuters.
Facebook va lua noi măsuri împotriva dezinformării chiar înaintea alegerilor din SUA din 2020

O carte pe zi: „Brâncuşi şi Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan şi Tonton”

Corespondenţa din 1926 dintre Constantin Brâncuşi şi Marthe Lebherz, singura femeia cu care sculptorul ar fi dorit să se căsătorească.
O carte pe zi: „Brâncuşi şi Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan şi Tonton”

Lupta pentru Balonul de Aur: Messi, Ronaldo şi van Dijk, în top 30 jucători nominalizaţi

Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo pot câştiga cel de-al şaselea „Balon de Aur" din carieră. Cei doi jucători vor fi din nou rivali, de data aceasta în lupta pentru obţinerea premiului individual pe care l-au câştigat până acum de cinci ori fiecare.
Lupta pentru Balonul de Aur: Messi, Ronaldo şi van Dijk, în top 30 jucători nominalizaţi

VIDEO Comisia Europeană, raport MCV dur la adresa României: Există involuţii faţă de progresele din anii trecuţi, ceea ce este o sursă de preocupare majoră/ CSM şi Secţia de anchetă, criticate în draftul raportului – DOCUMENT

Comisia Europeană subliniază, într-un comunicat privind raportul MCV, că s-a constatat, în România, o involuţie faţă de progresele din anii precedenţi, ceea ce reprezintă o sursă de preocupare majoră, subliniind că regretă ţara noastră nu a pus în aplicare recomandările din 2018.
VIDEO Comisia Europeană, raport MCV dur la adresa României: Există involuţii faţă de progresele din anii trecuţi, ceea ce este o sursă de preocupare majoră/ CSM şi Secţia de anchetă, criticate în draftul raportului - DOCUMENT

Donald Trump îl felicită pe Justin Trudeau pentru victoria din alegeri: Canada este pe mâini bune

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a felicitat marţi pe premierul Canadei, Justin Trudeau, după câştigarea alegerilor generale de luni, potrivit Reuters.
Donald Trump îl felicită pe Justin Trudeau pentru victoria din alegeri: Canada este pe mâini bune

Cum arată clasamentul la finalul turului din sezonul regular al Ligii 1. CFR, liderul campionatului

Meciul de luni seară, Poli Iaşi - FC Botoşani, scor 0-3, a marcat finalul turului din sezonul regular al Ligii 1. După 13 etape, CFR Cluj este liderul campionatului, cu 27 de puncte, în timp ce în subsolul clasamenttului se regăsesc Academica Clinceni, 10 puncte, şi FC Voluntari, şase puncte.
Cum arată clasamentul la finalul turului din sezonul regular al Ligii 1. CFR, liderul campionatului

Un oficial rus acuză SUA că au refuzat să acorde vize unor diplomaţi care urmau să participe la reuniuni ONU

Statele Unite au refuzat să acorde vize pentru opt membri ai delegaţiei ruse la Adunarea Generală a ONU, a declarat Andrei Belousov, reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse la ONU, potrivit agenţiei TASS.
Un oficial rus acuză SUA că au refuzat să acorde vize unor diplomaţi care urmau să participe la reuniuni ONU

Atac sângeros la un cinema din Timişoara. Doi tineri au fost înjunghiaţi / Actorul Raul Andrici, una dintre victime: A fost tentativă de omor

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost reţinut, marţi dimineaţa, după ce luni seara a atacat cu un cuţit doi tineri în timpul unei proiecţii la un cinematograf din Timişoara. Totodată, unul dintre cei doi tineri atacaţi cu un cuţit este actorul Raul Andrici. Acesta este nemulţumit de încadrarea pe care au făcut-o anchetatorii şi susţine că a fost vorba de o tentativă de omor.
Atac sângeros la un cinema din Timişoara. Doi tineri au fost înjunghiaţi / Actorul Raul Andrici, una dintre victime: A fost tentativă de omor

Noi runde de negocieri cu partidele. Tăriceanu anunţă că a căzut de acord cu Orban: Vom cere să votăm în favoarea învestiturii Guvernului/ UDMR impune condiţii pentru susţinerea lui Orban/ PMP nu a ajuns la un consens cu PNL

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a reluat, marţi şi miercuri, întâlnirile cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru constituirea unei majorităţi parlamentare necesare învestirii noului guvern. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că a ajuns la un acord cu PNL în privinţa tuturor cerinţelor ALDE, astfel că formaţiunea politică va decide în forurile statutare susţinerea învestiturii Guvernului condus de Ludovic Orban.
Noi runde de negocieri cu partidele. Tăriceanu anunţă că a căzut de acord cu Orban: Vom cere să votăm în favoarea învestiturii Guvernului/ UDMR impune condiţii pentru susţinerea lui Orban/ PMP nu a ajuns la un consens cu PNL

Avertizare meteo | Cod galben de ceaţă în 12 judeţe. Până când este valabilă atenţionarea

Meteorologii au emis, marţi dimineaţă, mai multe avertizări Cod galben de ceaţă, valabile în 12 judeţe din ţară. Totodată, aceştia au mai emis noi avertizări Cod galben de ceaţă pentru cinci judeţe din ţară, valabile până la ora 10.00.
Avertizare meteo | Cod galben de ceaţă în 12 judeţe. Până când este valabilă atenţionarea

Cazul dispariţiei fetei de 13 ani din Cluj: Adolescenta şi bărbatul suspectat că a răpit-o au fost găsiţi / Poliţişti: Nu prezenta urme vizibile de violenţă

Fata de 13 ani, dată dispărută duminică, şi bărbatul de 27 de ani, suspectat că a răpit-o, au fost găsiţi şi sunt audiaţi marţi dimineaţa de poliţiştii clujeni.
Cazul dispariţiei fetei de 13 ani din Cluj: Adolescenta şi bărbatul suspectat că a răpit-o au fost găsiţi / Poliţişti: Nu prezenta urme vizibile de violenţă

VIDEO | Împăratul Naruhito şi-a proclamat oficial ascensiunea la tronul Crizantemei. Klaus Iohannis, printre invitaţi – FOTO

Împăratul Naruhito al Japoniei şi-a proclamat oficial ascensiunea la tronul Crizantemei marţi dimineaţă, în Palatul Imperial din Tokyo, într-un eveniment marcat de ritualuri, la care au participat sute de înalţi demnitari din aproape 200 de ţări, potrivit The Guardian.
VIDEO | Împăratul Naruhito şi-a proclamat oficial ascensiunea la tronul Crizantemei. Klaus Iohannis, printre invitaţi - FOTO

Partidul premierului canadian Justin Trudeau va forma un guvern minoritar

Partidul Liberal, condus de premierul canadian, Justin Trudeau, va forma un guvern minoritar, a informat marţi postul canadian de televiziune CBS în urma alegerilor generale desfăşurate luni, după închiderea urnelor în toată ţara, potrivit Reuters.
Partidul premierului canadian Justin Trudeau va forma un guvern minoritar

Ministrul adjunct chinez de Externe: China şi SUA au înregistrat progrese în negocierile comerciale

China şi Statele Unite au realizat unele progrese în discuţiile comerciale, a declarat marţi ministrul adjunct de Externe Le Yucheng, adăugând că, atâta timp cât ambele părţi se vor respecta reciproc, orice problemă va putea fi rezolvată, potrivit Reuters.
Ministrul adjunct chinez de Externe: China şi SUA au înregistrat progrese în negocierile comerciale

Un incendiu a izbucnit la un centru de conferinţe din Noua Zeelandă

Serviciile de pompieri din Noua Zeelandă încearcă să stingă un incendiu izbucnit la sediul unei clădiri în construcţie, Sky City Convention Center, care se află în cel mai mare oraş al ţării, Auckland, potrivit Reuters.
Un incendiu a izbucnit la un centru de conferinţe din Noua Zeelandă

HOROSCOP 22 octombrie 2019: Zodiile care ar trebui să se aştepte la evenimente neprevăzute în plan sentimental, profesional sau financiar

Luna din Leu aderă astăzi la un careu tensionat cu Uranus retrograd din Taur, semn că zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător) ar trebui să se aştepte la unele evenimente neprevăzute în plan profesional, financiar sau sentimental.
HOROSCOP 22 octombrie 2019: Zodiile care ar trebui să se aştepte la evenimente neprevăzute în plan sentimental, profesional sau financiar

METEO #azi 22 octombrie 2019: Vreme frumoasă şi deosebit de caldă, dar ceaţă dimineaţa

Vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă la orele amiezii. Dimineaţa va fi ceaţă pe arii extinse în est şi sud est unde sunt şi condiţii de burniţă.
METEO #azi 22 octombrie 2019: Vreme frumoasă şi deosebit de caldă, dar ceaţă dimineaţa

Sfârşit tragic | Zeci de elefanţi au murit de foame într-un parc naţional din Zimbabwe: Situaţia este cruntă.

Cel puţin 55 de elefanţi au murit de foame în Parcul Naţional Hwange din Zimbabwe în ultimele două luni pe fondul unei secete severe, care a redus masiv nivelul culturilor, potrivit site-ului postului BBC.
Sfârşit tragic | Zeci de elefanţi au murit de foame într-un parc naţional din Zimbabwe: Situaţia este cruntă.

Acuzaţii grave: Îl ajută un oligarh ucrainean acuzat de corupţie pe Donald Trump să îl denigreze pe Joe Biden?

Relaţiile pe care oligarhul ucrainean Dmitry Firtash le are cu apropiaţi ai preşedintelui SUA Donald Trump ridică semne de întrebare privind un eventual plan al acestuia de a contribui la denigrarea lui Joseph Biden pentru a scăpa de acuzaţii de corupţie, notează publicaţia The Intercept.
Acuzaţii grave: Îl ajută un oligarh ucrainean acuzat de corupţie pe Donald Trump să îl denigreze pe Joe Biden?

Cel puţin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz în RD Congo

Cel puţin 31 de persoane au fost ucise după ce un autobuz de pasageri a ieşit de pe şosea şi a izbucnit în flăcări în Republica Democrată Congo, a declarat luni pentru CNN ministrul Afacerilor Umanitare din ţară.
Cel puţin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz în RD Congo

Germania propune înfiinţarea unei zone de securitate în nordul Siriei

Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a propus luni crearea unei zone de securitate în nordul Siriei pentru a proteja civilii strămutaţi şi pentru a se asigura că lupta împotriva militanţilor reţelei extremiste Stat Islamic va continua, potrivit Reuters.
Germania propune înfiinţarea unei zone de securitate în nordul Siriei

Justin Trudeau încearcă să obţină un al doilea mandat în alegerile generale din Canada

Canadienii votează luni pentru a stabili dacă premierul Justin Trudeau, care a fost ales în funcţie în urmă cu patru ani, precum o figură carismatică care promitea „căi însorite”, va rămâne la putere după două scandaluri majore în care a fost implicat, potrivit Reuters.
Justin Trudeau încearcă să obţină un al doilea mandat în alegerile generale din Canada

Poli Iași – FC Botoșani 0-3, în etapa a 13-a a Ligii 1

FC Botoșani s-a impus cu 3-0 în meciul cu Poli Iași. Partida s-a jucat luni seară și a închis etapa cu numărul 13 din Liga 1.
Poli Iași - FC Botoșani 0-3, în etapa a 13-a a Ligii 1

Luptătoarea Diana Belbiţă a ales să reprezinte Canada în competiţiile UFC

Diana Belbiţă (23 de ani) a decis să se stabilească în Canada şi de acum înainte va reprezenta ţara din America de Nord în luptele din UFC. Diana a confirmat acest lucru luni seară, printr-o postare pe Facebook.
Luptătoarea Diana Belbiţă a ales să reprezinte Canada în competiţiile UFC

Roger Federer, victorie zdrobitoare în primul tur de la Basel. Elveţianul l-a învins pe Peter Gojowczyk 6-2, 6-1, în doar 54 de minute

Roger Federer (Elveţia; 3 ATP) a debutat luni la turneul ATP de la Basel. Favorit cu numărul 1 la competiţia din ţara natală, Federer s-a impus în minimum de seturi în faţa lui Peter Gojowczyk (Polonia; 112 ATP), cu scorul 6-2; 6-1. Meciul s-a desfăşurat pe durata a 54 de minute.
Roger Federer, victorie zdrobitoare în primul tur de la Basel. Elveţianul l-a învins pe Peter Gojowczyk 6-2, 6-1, în doar 54 de minute

Proiect PSD: Senatul a aprobat instituirea zilei de 10 august Ziua unităţii civice

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege iniţiat de senatorul Liviu Pop, care prevede instaurarea zilei de 10 august ca „Ziua unităţii civice”.
Proiect PSD: Senatul a aprobat instituirea zilei de 10 august Ziua unităţii civice

Analiză îngrijorătoare: Românii plătesc mai mult decât londonezii şi dublu faţă de cehi pentru carnea de porc

Consumatorii români de carne plătesc 8,20 dolari pentru 500 grame de bacon, aproape dublu faţă de cehi (4,70 dolari) şi chiar mai mult decât londonezii (5,79 dolari) sau americanii (6,99 dolari), arată datele unei analize Bloomberg.
Analiză îngrijorătoare: Românii plătesc mai mult decât londonezii şi dublu faţă de cehi pentru carnea de porc

Recep Tayyip Erdogan acuză ţările occidentale că s-au aliat cu „teroriştii” împotriva Turciei: Vă vine să credeţi

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat luni ţările occidentale că s-au aliat cu „teroriştii", referindu-se la grupurile kurde din Siria vizate de ofensiva militară turcă, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Recep Tayyip Erdogan acuză ţările occidentale că s-au aliat cu „teroriştii” împotriva Turciei: Vă vine să credeţi

Cristiano Ronaldo, despre Balonul de Aur: Nu premiile câştigate individual contează, ci cele colective

Juventus se pregăteşte pentru un nou meci din faza grupelor a Ligii Campionilor. Marţi, 22 octombrie, campioana Italiei o aşteaptă acasă pe Lokomotiv Moscova. Partida din etapa a treia va fi de la ora 22:00.
Cristiano Ronaldo, despre Balonul de Aur: Nu premiile câştigate individual contează, ci cele colective

Trei persoane din Neamţ au fost intoxicate cu monoxid de carbon în timp ce făceau must într-un beci

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, luni, în timp ce făceau must în beciul unei locuinţc din comuna Moldoveni, judeţul Neamţ.
Trei persoane din Neamţ au fost intoxicate cu monoxid de carbon în timp ce făceau must într-un beci

Benjamin Netanyahu renunţă să mai formeze guvernul. Rivalul său, Benny Gantz, va fi desemnat premierul Israelului

Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, a renunţat, luni seară, la formarea unui nou Cabinet, iar preşedintele ţării, Reuven Rivlin, îl va desemna prim-ministru pe Benjamin Gantz, liderul coaliţiei de centru-stânga Albastru & Alb.
Benjamin Netanyahu renunţă să mai formeze guvernul. Rivalul său, Benny Gantz, va fi desemnat premierul Israelului

Donald Trump se teme că va fi suspendat de Camera Reprezentanţilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni seară că este clar că va fi suspendat din funcţie de Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, cerându-le colegilor din Partidul Republican să îl apere mai activ.
Donald Trump se teme că va fi suspendat de Camera Reprezentanţilor

Orban, după întâlnirile cu rectoratele: Tindem spre alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, că peste noapte nu se poate creşte atât

Premierul desemnat Ludovic Orban a afirmat, luni, în urma întrevederii cu rectoratele, că o creştere majoră a sumei alocate pentru Educaţie nu se poate realiza „peste noapte”, dar PNL tinde spre pragul de 6% din PIB.
Orban, după întâlnirile cu rectoratele: Tindem spre alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, că peste noapte nu se poate creşte atât

Ludovic Orban: Nu-mi plac OUG, dar este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului

Ludovic Orban, premierul desemnat, a declarat, luni, că, în contextul reorganizării autorităţilor din subordinea guvernului, deşi nu este varianta pe care o preferă, Executivul PNL va trebui să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru a modifica structura guvernamentală.
Ludovic Orban: Nu-mi plac OUG, dar este absolut necesar să reglementăm funcţionarea guvernului

Caz incredibil în Bistriţa-Năsăud: Un elev dintr-un centru de plasament a bătut doi educatori şi le-a rupt hainele. Agresorul a fost internat la Psihiatrie

Un elev în vârstă de 16 ani a bătut doi educatori de la Centrul de Plasament Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud. Băiatul a fost internat la Psihiatrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Caz incredibil în Bistriţa-Năsăud: Un elev dintr-un centru de plasament a bătut doi educatori şi le-a rupt hainele. Agresorul a fost internat la Psihiatrie