CELE MAI NOI ARTICOLE

Forţele irakiene au reluat ofensiva pentru cucerirea oraşului Mosul

Forţele irakiene au reluat, joi, ofensiva împotriva teroriştilor Stat Islamic în mai multe cartiere din sud-estul oraşului Mosul, bastionul organizaţiei unde confruntările au încetat de aproximativ o lună, relatează Le Figaro.
Forţele irakiene au reluat ofensiva pentru cucerirea oraşului Mosul

Procurorul general al României, Augustin Lazăr: În dosarul Hexi Pharma va fi dată o soluţie în luna februarie

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineaţă, că în dosarul Hexi Pharma va fi dată o soluţie în februarie 2017, la această oră fiind analizate ultimele probe, cum ar fi rapoartele de expertiză depuse la dosar şi care trebuie traduse în limba română.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr: În dosarul Hexi Pharma va fi dată o soluţie în luna februarie

Elicopter militar, de tip Apache, prăbuşit în Statele Unite: Doi militari din cadrul Gărzii Naţionale au murit

Doi militari din cadrul Gărzii Naţionale din Texas au decedat în urma prăbuşirii unui elicopter în zona golfului Galveston, la aproximativ 40 de kilometri sud-est de oraşul Houston, informează The Associated Press.
Elicopter militar, de tip Apache, prăbuşit în Statele Unite: Doi militari din cadrul Gărzii Naţionale au murit

COD GALBEN de ninsori şi vânt în ultimele două zile din an. HARTA zonelor afectate

Meteorologii au emis, joi, mai multe atenţionări meteorologice de cod galben de ninsori şi vânt puternic pentru mai multe zone ale ţării.
COD GALBEN de ninsori şi vânt în ultimele două zile din an. HARTA zonelor afectate

Rodrigo Duterte,preşedintele filipinez, ar fi aruncat pe cineva din elicopter / Rodrigo Duterte neagă că ar fi aruncat o persoană din elicopter

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, i-a ameninţat pe oficialii guvernamentali corupţi cu posibilitatea de a fi aruncaţi din elicopter, avertizând că el însuşi a făcut asta înainte şi nu i-ar fi greu să o facă din nou, relatează Reuters online.
Rodrigo Duterte,preşedintele filipinez, ar fi aruncat pe cineva din elicopter / Rodrigo Duterte neagă că ar fi aruncat o persoană din elicopter

Cel puţin 33 de răniţi, în urma a două atacuri cu bombă în Filipine

Cel puţin 33 de persoane au fost rănite în două atacuri cu bombă care au avut loc miercuri seară în Filipine, neexistând informaţii dacă atentatele au legături între ele, au anunţat autorităţile locale, citate de Le Figaro.
Cel puţin 33 de răniţi, în urma a două atacuri cu bombă în Filipine

Plan roşu de intervenţie. Cinci răniţi după ce un microbuz cu 20 de oameni s-a ciocnit cu un TIR în Vaslui

Cinci persoane, un minor şi patru adulţi, au fost transportaţi la Spitalul Bârlad după ce un microbuz cu 20 de oameni s-a ciocnit cu un TIR în localitatea vasluiană Iveşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Plan roşu de intervenţie. Cinci răniţi după ce un microbuz cu 20 de oameni s-a ciocnit cu un TIR în Vaslui

VIRAL: Despre dragoste în 2016. De la literatură la artă. Frica, dorul şi fanteziile

"Poveştile de dragoste sunt ficţiuni ale frustrării. Te îndrăgosteşti pentru a rememora o frustrare pitită în subconştient", spune psihanalistul Adam Phillips. Iubind cu adevărat, simţim efectele combinate ale fiorului şi terorii, dorinţei şi dezamăgirii, dorului şi pierderii anticipative a Iubirii.
VIRAL: Despre dragoste în 2016. De la literatură la artă. Frica, dorul şi fanteziile

Victoria Beckham va primi Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofiţer în 2017

Victoria Beckham este pe Lista Onorurilor Reginei (Queen’s Honours List), o listă de persoane pe care regina Elizabeth a II-a le răsplăteşte în fiecare an. Beckham va primi în 2017 Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofiţer pentru contribuţii în modă şi pentru implicarea în acţiuni de caritate.
Victoria Beckham va primi Ordinul Imperiului Britanic în rang de Ofiţer în 2017

RETROSPECTIVĂ: Concertele Anului 2016 în România. De la Rihanna la Johnny Depp cu The Hollywood Vampires

Anul 2016 i-a adus, pentru prima oară în România, pe Rihanna, Johnny Depp, alături de Alice Cooper şi Joe Perry de la Aerosmith, pe celebrul chitarist Brian May, dar şi legendara trupă Queen cu Adam Lambert. A fost un an al premierelor spectaculoase în muzică pentru România.
RETROSPECTIVĂ: Concertele Anului 2016 în România. De la Rihanna la Johnny Depp cu The Hollywood Vampires

Administraţia Obama ar putea anunţa represalii împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în alegeri/ Moscova va răspunde oricăror „măsuri ostile”

Administraţia Obama se pregăteşte să anunţe, începând cu ziua de joi, o serie de represalii împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în alegerile din Statele Unite, potrivit unor oficiali americani la curent cu aceste planuri, relatează CNN.
Administraţia Obama ar putea anunţa represalii împotriva Rusiei pentru presupusa implicare în alegeri/ Moscova va răspunde oricăror

Persoanele care plătesc asigurări de sănătate în străinătate nu sunt contribuabili şi în ţară

Persoanele fizice care deţin o asigurare de sănătate în ţările cu care România are încheiat acord bilateral de securitate socială „nu au calitatea de contribuabil la sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de ANAF.
Persoanele care plătesc asigurări de sănătate în străinătate nu sunt contribuabili şi în ţară

Poliţia din Olanda verifică dacă suspectul atacului de târgul de Crăciun din Berlin a tranzitat această ţară

Poliţia din Olanda a anunţat că verifică dacă individul considerat responsabil pentru atentatul care a avut loc săptămâna trecută la un târg de Crăciun din Berlin a tranzitat această ţară, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Poliţia din Olanda verifică dacă suspectul atacului de târgul de Crăciun din Berlin a tranzitat această ţară

Primul Revelion în care, la restaurante, nu se fumează la masă. Ce spun patronii de localuri

Restaurantele mai mari, care găzduiesc petreceri de Sărbători, se confruntă acum cu primul Revelion în care fumatul este interzis la masă, astfel că şi rezervarea locurilor a avut un ritm ceva mai lent. MEDIAFAX consemnează opiniile câtorva patroni de localuri pe această temă.
Primul Revelion în care, la restaurante, nu se fumează la masă. Ce spun patronii de localuri

Cristina Neagu şi Mihai Popescu, handbaliştii anului 2016, conform voturilor antrenorilor

Federaţia Română de Handbal (FRH) a anunţat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, sportivii laureaţi ai anului 2016. Cristina Neagu a fost desemnată handbalista anului, în timp ce Mihai Popescu a fost ales drept cel mai bun handbalist al acestui an, conform frh.ro.
Cristina Neagu şi Mihai Popescu, handbaliştii anului 2016, conform voturilor antrenorilor

2016, an negru pentru fotbalul românesc. Lista oamenilor din fotbal care au decedat în acest an

2016 a fost un an negru pentru fotbalul românesc, un an în care a decedat unul dintre cei mai valoroşi fundaşi din istoria fotbalului românesc, Daniel Prodan, component de bază al Generaţiei de Aur.
2016, an negru pentru fotbalul românesc. Lista oamenilor din fotbal care au decedat în acest an

VIDEO A murit legendara actriţă Debbie Reynolds, partenera lui Gene Kelly în filmul „Singin’ in the rain”, şi mama lui Carrie Fisher

Debbie Reynolds, legendara actriţă hollywoodiană şi mama lui Carrie Fisher, care a interpretat-o pe prinţesa Leia în filmul "Star Wars", a murit la vârsta de 84 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, potrivit rollingstone.com.
VIDEO A murit legendara actriţă Debbie Reynolds, partenera lui Gene Kelly în filmul

Primăria Capitalei instituie din 2017 o taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureştiului

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a votat, miercuri, instituirea unei taxe speciale, care va fi percepută hotelurilor şi tour-operatorilor care oferă cazare în Capitală, pentru fiecare turist pe care îl vor caza, banii urmând să fie utilizaţi pentru promovarea oraşului.
Primăria Capitalei instituie din 2017 o taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureştiului

Cutremur de 3,4 grade Richter, în zona seismica Vrancea

Un cutremur de 3,4 grade pe scara Richter a avut loc joi, la ora 4:50, în zona seismică Vrancea, judetul Buzău, informează Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP).
Cutremur de 3,4 grade Richter, în zona seismica Vrancea

George Michael, noi detalii despre operele de caritate pentru copii şi un concert tribut în 2017

Un concert dedicat superstarului George Michael, în cadrul căruia vor susţine recitaluri vedete de talie mondială, va fi organizat în 2017, a anunţat Esther Rantzen, preşedintele organizaţiei de caritate şi asistenţă pentru copii Childline, pe care George Michael a susţinut-o prin donaţii.
George Michael, noi detalii despre operele de caritate pentru copii şi un concert tribut în 2017

Dilema timbrului de mediu: Să se plătească acum taxa sau să se aştepte decizia finală cu privire la eliminare?

Timbrul de mediu este în continuare valabil, iar cei care înmatriculează acum un automobil nou sau second-hand trebuie să achite taxa înainte de a înregistra maşina
Dilema timbrului de mediu: Să se plătească acum taxa sau să se aştepte decizia finală cu privire la eliminare?

UPDATE: Dragnea: Shhaideh, posibil ministru. Formula Shhaideh nu va fi neapărat şi cea Grindeanu

(adaugă declarații ale lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu)
UPDATE: Dragnea: Shhaideh, posibil ministru. Formula Shhaideh nu va fi neapărat şi cea Grindeanu

Nicolae Robu (PNL), mesaj pentru Grindeanu: Sper ca proiectele din Timiş să prindă acum contur

Nicolae Robu, primarul Timişoarei şi fost preşedinte al PNL Timiş, a declarat, miercuri seara, că salută propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier al României şi că acum speră ca proiectele nerealizate din Timiş să prindă contur.
Nicolae Robu (PNL), mesaj pentru Grindeanu: Sper ca proiectele din Timiş să prindă acum contur

Liviu Dragnea: Sevil Shhaideh ar putea fi ministru. Formula de guvern Shhaideh nu va fi neapărat şi cea Grindeanu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seară că nu vede nicio piedică pentru ca Sevil Shhaideh să facă parte din viitorul guvern, el avertizându-i pe social-democraţi că nu este obligatoriu ca potenţialii miniştri din Cabinetul Shhaideh să se regăsească în Cabinetul Grindeanu.
Liviu Dragnea: Sevil Shhaideh ar putea fi ministru. Formula de guvern Shhaideh nu va fi neapărat şi cea Grindeanu

GALERIE FOTO Patru TIR-uri parcate au luat foc în judeţul Sibiu

Pompierii din Sibiu acţionează, miercuri seara, pentru a stinge incendiul izbucit la patru TIR-uri care se aflau parcate în comuna Şura Mare, primele informaţii arătând că nu sunt victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO Patru TIR-uri parcate au luat foc în judeţul Sibiu

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, vizat de o investigaţie penală

Procuratura generală a Israelului a ordonat, miercuri seară, iniţierea unei anchete penale pe numele premierului Benjamin Netanyahu, afirmă surse citate de presa israeliană.
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, vizat de o investigaţie penală

Liviu Dragnea: Grindeanu a fost din greşeală în Comisia SRI, din întâmplare a fost un an jumătate / Grindeanu explică cursul de la ANI

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Sorin Grindeanu a fost ''din greşeală'', ''din întâmplare'' timp de un an şi jumătate membru în Comisia de control a SRI.
Liviu Dragnea: Grindeanu a fost din greşeală în Comisia SRI, din întâmplare a fost un an jumătate / Grindeanu explică cursul de la ANI

Traian Băsescu despre Sorin Grindeanu: Nu l-aş numi. Iohannis trebuie să spună ce tip de stat vrea

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat miercuri la B1 TV că nu l-ar numi pe Sorin Grindeanu premier, afirmând că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să spună dacă vrea un un stat cu dubii legate de controlul structurilor de securitate asupra politicului sau dimpotrivă.
Traian Băsescu despre Sorin Grindeanu: Nu l-aş numi. Iohannis trebuie să spună ce tip de stat vrea

Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic şi-a anunţat retragerea din cariera profesionistă

Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic, în vârstă de 29 de ani, locul 63 în clasamentul WTA, a anunţat, miercuri, prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook, că îşi încheie cariera profesionistă de tenis.
Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic şi-a anunţat retragerea din cariera profesionistă

Cristian Ghinea (USR) despre Grindeanu: Liviu Dragnea vine cu o nouă mască palidă a sa

Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat pentru MEDIAFAX că, prin propunerea făcută de PSD, România va avea două guverne, ”unul Dragnea, altul Grindeanu, amândouă disfuncţionale”, iar miniştrii vor face ”joc de glezne între şefii celor două guverne paralele”.
Cristian Ghinea (USR) despre Grindeanu: Liviu Dragnea vine cu o nouă mască palidă a sa

John Kerry, secretarul de Stat american, denunţă colonizarea israeliană, reiterând susţinere pentru crearea unui stat palestinian

Coloniile israeliene reprezintă o ameninţare la adresa păcii, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, pledând pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian prin crearea unui stat palestinian.
John Kerry, secretarul de Stat american, denunţă colonizarea israeliană, reiterând susţinere pentru crearea unui stat palestinian

Liviu Dragnea: Iohannis să îl desemneze joi pe Grindeanu. Dacă nu, înţelegem semnalul. Am dat fax şi mail

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, să se aşteaptă ca şeful statului, Klaus Iohannis, să îl desemneze joi pe Sorin Grindeanu, el arătând că, în caz contrar, PSD şi ALDE vor înţelege „exact” care este „semnalul”.
Liviu Dragnea: Iohannis să îl desemneze joi pe Grindeanu. Dacă nu, înţelegem semnalul. Am dat fax şi mail

Ce spun liderii PSD din ţară despre propunerea lui Grindeanu: Iohannis nu îl poate refuza

Mai mulţi lideri PSD din ţară au declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, că noua propunere, în persoana lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier, este una de nerefuzat pentru Klaus Iohannis, iar şeful statului ar trebui să facă numirea cât mai repede pentru a nu adânci o criză politică.
Ce spun liderii PSD din ţară despre propunerea lui Grindeanu: Iohannis nu îl poate refuza

Grupul militant al Mourabitoun, suspectat că ar fi răpit un cetăţean francez în Mali

Gruparea militant islamistă este suspectată că ar fi răpit o persoană de sex feminin cu dublă cetăţenie franceză şi elveţiană, ce lucra ca personal umanitar în oraşul Gao, din nordul statului Mali, a declarat un procuror de stat, citat de Reuters.
Grupul militant al Mourabitoun, suspectat că ar fi răpit un cetăţean francez în Mali

Ambasada SUA, despre înregistrarea lui Sebastian Ghiţă: Nu comentăm, contactaţi DNA

Ambasada SUA a răspuns unei solicitări transmisă de MEDIAFAX, după apariţia înregistrării lui Sebastian Ghiţă, în care acesta făcea referire la un şef CIA care ar fi fost prezent la întâlniri cu Ghiţă şi Kovesi, anunţând că nu face niciun comentariu, iar alte răspunsuri pot fi căutate la DNA.
Ambasada SUA, despre înregistrarea lui Sebastian Ghiţă: Nu comentăm, contactaţi DNA

Ciclistul britanic Bradley Wiggins şi-a anunţat retragerea

Ciclistul Bradley Wiggins, în vârstă de 36 de ani, câştigător al Turului Franţei, şi-a anunţat retragerea din ciclismul profesionist, conform CyclingWeekly.
Ciclistul britanic Bradley Wiggins şi-a anunţat retragerea

Atac cu obuze asupra ambasadei Rusiei din Siria

Indivizi rămaşi neidentificaţi au atacat cu obuze, miercuri, sediul ambasadei Rusiei din capitala Siriei, dar atacul nu s-a soldat cu victime, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.
Atac cu obuze asupra ambasadei Rusiei din Siria

Raluca Turcan: Propunerea PSD de prim-ministru marchează înfrângerea lui Dragnea în partid

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, ca propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier marchează înfrângerea lui Liviu Dragnea in interiorul PSD, afirmând ca jocurile interne din partid stau la baza acestei propuneri.
Raluca Turcan: Propunerea PSD de prim-ministru marchează înfrângerea lui Dragnea în partid

Daniel Constantin: Am luat act de decizie / Călin Popescu Tăriceanu: Al doilea refuz ar fi un gest suicidal al preşedintelui care ar duce la suspendarea sa

Cei doi copreşedinţi ai ALDE, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu, au reacţionat diferit la anunţul liderului PSD, Liviu Dragnea, cu privire la nominalizarea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier, primul susţinând că au luat act, în timp ce al doilea a vorbit despre consultări.
Daniel Constantin: Am luat act de decizie / Călin Popescu Tăriceanu: Al doilea refuz ar fi un gest suicidal al preşedintelui care ar duce la suspendarea sa

Liviu Dragnea: Sevil Shhaideh şi familia au primit ameninţări cu moartea, le este frică să iasă din casă

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Sevil Shhaideh i-a spus că a primit foarte multe ameninţări cu moartea după nominalizarea ca premier PSD-ALDE, ei şi familiei fiindu-le frică să iasă din casă.
Liviu Dragnea: Sevil Shhaideh şi familia au primit ameninţări cu moartea, le este frică să iasă din casă
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da