CELE MAI NOI ARTICOLE

STUDIU: Alcoolismul ar putea fi tratat în curând cu ajutorul realităţii virtuale

Alcoolismul ar putea fi tratat în curând cu ajutorul unei terapii speciale care foloseşte tehnologii de realitate virtuală, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Coreea de Sud.
STUDIU: Alcoolismul ar putea fi tratat în curând cu ajutorul realităţii virtuale

Loteria bonurilor: Peste 670 de tranzacţii cu carduri Visa în valoare de 135 de lei în data de 23 mai

Posesorii de carduri Visa emise în România au realizat la 23 mai peste 670 de tranzacţii cu cardul, fiecare cu o valoare cuprinsă între 135 şi 135,99 lei, şi ar putea fi printre cei 100 de câştigători ai Loteriei bonurilor fiscale, a anunţat Visa.
Loteria bonurilor: Peste 670 de tranzacţii cu carduri Visa în valoare de 135 de lei în data de 23 mai

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, care prevede ca angajaţii, din sistemul public şi din sistemul privat, să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, acestea putând fi folosite doar în turismul românesc.
Klaus Iohannis a promulgat Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă

Un număr de 36 de situri, în cursă pentru a fi incluse în patrimoniul mondial UNESCO

Grădina Botanică din Singapore, legendarul sit american Alamo şi peşterile din regiunea franceză Champagne se numără printre cele 36 de situri ale căror candidaturi sunt analizate în această perioadă la Bonn, în vederea includerii în patrimoniul mondial UNESCO, informează site-ul organizaţiei.
Un număr de 36 de situri, în cursă pentru a fi incluse în patrimoniul mondial UNESCO

ANAT: În relaţiile cu partenerii greci nu au apărut modificări care să afecteze vacanţele românilor

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a anunţat, luni, că în relaţiile comerciale dintre turoperatorii români şi partenerii din Grecia nu au intervenit, până în prezent, modificări care să afecteze vacanţele românilor în Grecia.
ANAT: În relaţiile cu partenerii greci nu au apărut modificări care să afecteze vacanţele românilor

Patronat bancar: Impactul oricăror măsuri luate în Grecia în aceste zile va rămâne limitat

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) estimează că, indiferent ce măsuri vor fi adoptate în Grecia în aceste zile, impactul asupra pieţei româneşti va rămâne limitat.
Patronat bancar: Impactul oricăror măsuri luate în Grecia în aceste zile va rămâne limitat

Ana Maria Brânză: Toată lumea ne aştepta acasă cu aurul, mă bucur că nu am dezamăgit

Scrimera Ana Maria Brânză a declarat luni, la sosirea în ţară din Azerbaidjan, că se bucură că nu a dezamăgit, obţinând medalia de aur atât cu echipa, în proba de spadă, cât şi la individual, la Jocurile Europene de la Baku.
Ana Maria Brânză: Toată lumea ne aştepta acasă cu aurul, mă bucur că nu am dezamăgit

Banca centrală a Elveţiei a intervenit pentru a preveni aprecierea francului

Banca centrală a Elveţiei a intervenit luni pe piaţa valutară, în încercarea de a preveni aprecierea francului, după ce Grecia a impus controlul capitalului şi a decis închiderea băncilor pentru o săptămână, relatează Reuters.
Banca centrală a Elveţiei a intervenit pentru a preveni aprecierea francului

Andreea Chiţu: Am câştigat un plus de încredere cu medalia de la Baku

Judoka Andreea Chiţu a declarat, luni, la revenirea în ţară de la Jocurile Europene că a câştigat, odată cu medalia de aur la categoria 52 de kilograme la Baku, şi un plus de încredere în perspectiva Jocurilor Olimpice de anul viitor.
Andreea Chiţu: Am câştigat un plus de încredere cu medalia de la Baku

Elevii români au câştigat o medalie de aur şi 5 de argint la Balcaniada de Matematică pentru Juniori

Elevii români au obţinut o medalie de aur şi cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, care a avut loc în perioada 24-29 iunie, la Belgrad, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Elevii români au câştigat o medalie de aur şi 5 de argint la Balcaniada de Matematică pentru Juniori

Gruparea Stat Islamic a executat peste 3.000 de persoane în Siria într-un an

Gruparea jihdistă Stat Islamic (SI) a executat peste 3.000 de persoane în Siria, majoritatea civili, de la proclamarea, în urmă cu un an a "califatului" său în Siria şi Irak, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, citată de AFP, în pagina electronică.
Gruparea Stat Islamic a executat peste 3.000 de persoane în Siria într-un an

Femeia care a ucis o româncă în Emiratele Arabe Unite a fost condamnată la moarte

Un tribunal din Emiratele Arabe Unite a condamnat la moarte, luni, o femeie pentru uciderea unei educatoare americane de origine română Ibolya Ryan, în decembrie, a anunţat televiziuna Al-Arabiya, citată de Reuters, în pagina electronică.
Femeia care a ucis o româncă în Emiratele Arabe Unite a fost condamnată la moarte

Tăriceanu: „Nu acceptăm numirea unui apropiat al lui Traian Basescu” la conducerea SIE

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni că nu îl susţine pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al SIE, pentru că acesta este un apropiat al fostului preşedinte Train Băsescu, subliniind că pe Ungureanu "nu-l recomandă frustrările".
Tăriceanu:

Leul românesc şi eurobondurile Bulgariei, cele mai mari scăderi din Europa de Est din cauza Greciei

Leul românesc şi eurobondurile Bulgariei au înregistrat luni cele mai mari scăderi între monedele şi obligaţiunile statelor din estul Europei, din cauza temerilor că sistemele bancare vor fi afectate de o ieşire a Greciei din zona euro.
Leul românesc şi eurobondurile Bulgariei, cele mai mari scăderi din Europa de Est din cauza Greciei

Tăriceanu: Coaliţia presupune decizii comune, acum nu funcţionează normal

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că lucrurile nu funcţionează normal în coaliţia de guvernare, dar speră că acesta nu este "începutul sfârşitului" pentru coaliţie.
Tăriceanu: Coaliţia presupune decizii comune, acum nu funcţionează normal

VREMEA va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Marţi, vremea va fi în general instabilă în regiunile din vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte unde temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
VREMEA va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Gabriela Szabo despre Jocurile Europene : E un rezultat bun, nu foarte bun, aşteptările au fost mari

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat, luni, la sosirea delegaţiei României de la Jocurile Europene de la Baku, că rezultatele obţinute sunt bune, "nu foarte bune", având în vedere faptul că aşteptările au fost mari.
Gabriela Szabo despre Jocurile Europene : E un rezultat bun, nu foarte bun, aşteptările au fost mari

Piraeus: Nu se aplică limitarea operaţiunilor băncii pe plan local

Piraeus a anunţat, luni, că în România nu se aplică niciun fel de limitare a operaţiunilor băncii şi că, de asemenea, nu sunt implementate politici de control de capital.
Piraeus: Nu se aplică limitarea operaţiunilor băncii pe plan local

Rovana Plumb asigură din nou că PSD este un partid unit şi funcţionează normal în absenţa lui Ponta

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a ţinut să transmită, şi la după şedinţa Biroului Permanent al PSD, că formaţiunea social-democrată este un partid unit, stabil şi solidar, care ştie ce are de făcut în absenţa liderului Victor Ponta şi îşi va continua activitatea politică în mod normal.
Rovana Plumb asigură din nou că PSD este un partid unit şi funcţionează normal în absenţa lui Ponta

ICCJ: Controlul judiciar pentru Chiliman, Moisescu şi Costescu, suficient raportat la probele DNA

Controlul judiciar în cazul lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad este suficient raportat la probele prezentate de procurorul DNA şi la calitatea inculpaţilor, care nu au antecedente penale, sunt integraţi social şi pot să conştientizeze situaţia juridică în care se află, arată ICCJ în motivare.
ICCJ: Controlul judiciar pentru Chiliman, Moisescu şi Costescu, suficient raportat la probele DNA

Petrache: Suntem nemulţumiţi de anumite federaţii, nu au tratat cu seriozitate Jocurile Europene

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alin Petrache, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că este nemulţumit de activitatea unor federaţii care nu au tratat cu seriozitate Jocurile Europene de la Baku.
Petrache: Suntem nemulţumiţi de anumite federaţii, nu au tratat cu seriozitate Jocurile Europene

O tânără de 28 de ani a născut într-o staţie de tramvai din Timişoara

O tânără de 28 de ani a născut, luni, într-o staţie de tramvai din Timişoara, fiind asistată de o femeie, dar după sosirea ambulanţei uşa autospecialei s-a defectat, astfel că a fost solicitat un nou echipaj pentru a transporta mama şi copilul în siguranţă la spital.
O tânără de 28 de ani a născut într-o staţie de tramvai din Timişoara

Plumb şi Oprişan au venit la Guvern, pentru o discuţie cu Oprea

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, şi liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, au venit la Guvern, pentru o discuţie cu liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, urmând să aibă, ulterior, şi o discuţie cu preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu.
Plumb şi Oprişan au venit la Guvern, pentru o discuţie cu Oprea

Scripcaru, adus cu o dubă a Jandarmeriei la sediul Primăriei, pentru percheziţii

Primarul Braşovului, George Scripcaru, al cărui nume apare într-un dosar în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu privind încheierea unor contracte de energie termică, a fost adus, luni la prânz, cu o dubă a Jandarmeriei, la sediul Primăriei, unde au loc percheziţii ale procurorilor.
Scripcaru, adus cu o dubă a Jandarmeriei la sediul Primăriei, pentru percheziţii

Cei doi directori de la UMF Bucureşti reţinuţi pentru luare de mită, trimişi în judecată

Directorul administrativ al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti Dan Pahoni şi directorul tehnic Corina Angheluţă, cercetaţi pentru luare de mită pentru atribuirea unor contracte de achiziţie publică, au fost trimişi în judecată, alături de administratorii a două firme.
Cei doi directori de la UMF Bucureşti reţinuţi pentru luare de mită, trimişi în judecată

REPORTAJ: Partidele proeuropene din Republica Moldova câştigă cele mai multe primării la alegerile de duminică

Partidele proeuropene din Republica Moldova au câştigat cele mai multe primării, inclusiv pe cea din Chişinău, la cel de-al doilea tur al alegerilor locale, desfăşurat duminică şi considerat un test, dacă fosta republică sovietică se va apropia de UE sau va opta pentru relaţiile cu Rusia.
REPORTAJ: Partidele proeuropene din Republica Moldova câştigă cele mai multe primării la alegerile de duminică

Adrian Streinu-Cercel, găsit în incompatibilitate de ANI

Managerul Institutului ”Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu-Cercel, a fost găsit în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate, care susţine că acesta a fost simultan manager al institutului şi secretar ştiinţific al Senatului UMF, precum şi secretar de stat în MS.
Adrian Streinu-Cercel, găsit în incompatibilitate de ANI

PSD nu îl susţine pe Ungureanu la SIE, parlamentarii decid dacă votează sau nu se prezintă la vot

PSD nu îl susţine pe Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), urmând ca parlamentarii social-democraţi să decidă, luni după-amiaza, dacă vor acorda un vot negativ sau nu se vor prezenta la vot, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb.
PSD nu îl susţine pe Ungureanu la SIE, parlamentarii decid dacă votează sau nu se prezintă la vot

Constantinescu, trimis în judecată în dosarul privind achiziţia elicopterului prăbuşit în Siutghiol

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţionarea elicopterului prăbuşit în decembrie 2014 în lacul Siutghiol din Mamaia, accident soldat cu moartea a patru persoane.
Constantinescu, trimis în judecată în dosarul privind achiziţia elicopterului prăbuşit în Siutghiol

Subiecte Bacalaureat 2015 română. Ce au avut de rezolvat absolvenţii clasei a XII-a la BAC

Subiecte bacalaureat 2015 română. Astăzi a avut loc prima probă scrisă la Bacalaureat 2015, cea de limba şi literatura română. Subiectele date le gasiţi mai jos.
Subiecte Bacalaureat 2015 română. Ce au avut de rezolvat absolvenţii clasei a XII-a la BAC

Dolarul a DEPĂŞIT pragul de 4 lei, iar euro este cotat la 4,4931 unităţi, după criza din Grecia

Leul s-a depreciat în raport cu euro la 4,4931 unităţi, de la 4,4577 lei pentru un euro vineri, iar faţă de dolar a fost depăşit pragul de 4 lei, potrivit cursului oficial al BNR, după evenimentele din Grecia.
Dolarul a DEPĂŞIT pragul de 4 lei, iar euro este cotat la 4,4931 unităţi, după criza din Grecia

Cum arată cele mai nonconformiste opt sedii Google – GALERIE FOTO

Modul ieşit din comun în care Google îşi întâmpină angajaţii nu mai este de mult timp o noutate, sediile gigantului IT fiind cunoscute pentru designul lor creativ, în care confortul primează. Unele dintre acestea, însă, par să se întreacă pe sine, putând fi confundate uşor cu imense locuri de joacă.
Cum arată cele mai nonconformiste opt sedii Google – GALERIE FOTO

Preţurile petrolului scad cu peste 1 dolar pe fondul crizei din Grecia

Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 1 dolar, pe fondul crizei din Grecia care a dus la închiderea băncilor elene şi la controlul capitalului, determinând investitorii să renunţe la activele riscante.
Preţurile petrolului scad cu peste 1 dolar pe fondul crizei din Grecia

Soţiile unor români ce muncesc în Libia susţin că aceştia sunt ţinuţi captivi şi ameninţaţi cu arme: „Au ameninţat că se vor omorî singuri” – REACŢIA MAE

Soţiile unor români plecaţi la muncă în Libia susţin că aceştia sunt ţinuţi captivi în oraşul Misurata, fiind ameninţaţi inclusiv cu armele, MAE afirmând, la solicitarea MEDIAFAX, că face eforturi pentru readucerea în ţară a muncitorilor, adăugând că unele informaţii date de femei nu se verifică.
Soţiile unor români ce muncesc în Libia susţin că aceştia sunt ţinuţi captivi şi ameninţaţi cu arme:

Sute de case evacuate în statul american Washington, din cauza unui incendiu de vegetaţie – VIDEO

Un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control duminică seara, în centrul statului Washington (nord-vest), şi a condus la evacuarea a sute de locuinţe, au anunţat autorităţile, relatează CNN.
Sute de case evacuate în statul american Washington, din cauza unui incendiu de vegetaţie - VIDEO

Michael Douglas îşi iubeşte soţia mai mult ca niciodată, în ciuda „unui mic obstacol” în căsnicie

Actorul Michael Douglas spune că, în ciuda unei despărţiri temporare extrem de mediatizată de soţia sa, Catherine Zeta-Jones, în 2013, îşi iubeşte partenera de viaţă mai mult ca oricând şi apreciază faptul că are posibilitatea de a creşte doi copii minunaţi alături de ea, informează people.com.
Michael Douglas îşi iubeşte soţia mai mult ca niciodată, în ciuda

Contexpert: Programatorii ar putea pierde până la 40% din venitul net actual

Condiţiile drastice post-aministie fiscală oferite persoanelor fizice autorizate (PFA) ar putea declanşa în rândul programatorilor din industria IT, care generează 6% din PIB, un exod asemănător celui din domeniul medical, estimează compania de consultanţă fiscală, contabilitate şi audit Contexpert.
Contexpert: Programatorii ar putea pierde până la 40% din venitul net actual

Profesoară universitară din Târgovişte, arestată pentru fapte de corupţie

O profesoară de la Universitatea Valahia din Târgovişte a fost arestată preventiv, fiind acuzată că ar fi luat mită de la mai mulţi educatori pentru a le transmite subiectele la examenul de grad.
Profesoară universitară din Târgovişte, arestată pentru fapte de corupţie

Comisia Europeană dezminte existenţa unor noi propuneri de reformă pentru Grecia

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nu intenţionează să facă noi propuneri de reformă pentru Grecia, a declarat luni un purtător de cuvânt al instituţiei, contrazicând declaraţii făcute de comisarul pentru Economie Pierre Moscovici, transmite MarketWatch.
Comisia Europeană dezminte existenţa unor noi propuneri de reformă pentru Grecia

Costurile de împrumut ale Italiei, Spaniei şi Portugaliei cresc puternic din cauza Greciei

Costurile de împrumut ale Italiei, Spaniei şi Portugaliei au crescut puternic luni, investitorii reacţionând la probabilitatea mai mare ca Grecia să iasă din zona euro, după ce autorităţile de la Atena au închis băncile şi au introdus controlul capitalului.
Costurile de împrumut ale Italiei, Spaniei şi Portugaliei cresc puternic din cauza Greciei